joi, 17 mai 2012

9 mai 2012 - Imagini dela vernisajul expozitiei Crihana-Einhorn










miercuri, 16 mai 2012

... doar pe tine ! - Liliana Daniela Gavanesteanu


 

Esti fericit cand stii ca ai pe cineva,
Ce te iubeste si ar rascoli orice pe lume,
Doar sa-ti arate ca viata lui , este a ta
Si ca el te iubeste doar pe tine...

Esti fericit cand zorii iti aduce doar c-o raza,

Doar un cuvant de-alint si de iubire,
Un semn ca dragostea ce-ti poarta nu-i minciuna,
Ca el te vrea in viata lui, numai pe tine...

Esti fericit cand zi de zi iti spune,
Doar vorbe dulci , chiar daca e departe
Si-ti umple clipele de fericire
Si-l simti in viata ta ca-ti este-aprope...

Esti fericit cand noaptea-i langa tine
Si ,,noapte buna´´-ti spune de departe,
Caci esti lipit de el ...de-a sa iubire
Si-adormi cu el in gand si-a sale soapte...

Esti fericit cand stii ca ai pe cineva,
Ce-ar rascoli orice pe-aceasta lume,
Sa-ti demonstreze ,ca doar tu esti soarta sa
Si ca el te iubeste doar pe tine !

Lilly , Madrid (25 mar 2012 España )

marți, 15 mai 2012

CINSTE VOUA !

        

         "Între 14 şi 20 mai, organizaţia “ProVobis” ne invită să participăm la “Săptămâna Naţională a Voluntariatului”, o manifestare ce-şi propune să pună în valoare munca voluntarilor din fiecare comunitate.
“La Galaţi, manifestările vor fi deschise astăzi, la ora 13,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor Galaţi, ocazie pentru care mai multe ONG-uri şi instituţii au pus umărul pentru a evidenţia activitatea unor semeni, mulţi dintre ei cu nevoi speciale”, ne-a spus Angela Baciu, manager de proiect.  Participanţii sunt invitaţi şi la o expoziţie de fotografie ce surprinde  momente din timpul activităţilor de peste an."
          Asa arata Invitatia pentru evenimentul desfasurat ieri la Galati pe esplanada Casei De Cultura a Sindicatelor , publicata de cotidianul "Viata Libera" .
   Am fost invitat la acest eveniment de catre dl. prof.univ.asoc.Pompiliu Comsa .Ajuns acolo am avut placerea sa intalnesc printre multi copii ,tineri ,varstnici..si multe pesoane cunoscute din arealul cultural al Galatiului . Amintesc aici pe Dnul. Director al C.C.S. Ec. Manole Ioan Ovidiu , Dna.Director Executiv al Fundatiei "Impreuna" Strat Elena Daniela , Dna.Consilier cultural al C.C.S. Galati Baciu Angela Dna. Av.Lacramioara Stavire  si bineinteles pe cel care imi facuse onoranta invitatie Dnul.prof.univ.asoc.Pompiliu Comsa .Asistand la  frumoasele momente artistice sustinute de cei prezenti am am aflat ca intreaga actiune a fost sponsorizata de un grup de pensionari...UN GEST EXTRAORDINAR CARE MERITA TOT RESPECTUL NOSTRU !
     Am fost apoi onorat si fericit sa fiu invitat sa expun celor prezenti activitatile voluntare ale echipei Radio Sufletel si ale echipei redactionale ale emisiunii "NE PASA !".Am incercat prin cateva cuvinte sa fac cunoscut celor prezenti cine este si ce face Radio Sufletel . 

     Nu puteam sa nu amintesc de actiunea pe care ,noi impreuna cu toti cei care s-au alaturat noua ,am demarat-o in sprijinul copiilor de la Scoala Speciala Nr.2 "C.Pufan" Galati .
     In finalul expunerii mele  Dna.Director Executiv al Fundatiei "Impreuna" Strat Elena Daniela mi-a inmanat o diploma impreuna cu frumoase cuvinte de incurajare .
      Va rog dragi prieteni sa imi permiteti sa dedic aceasta diploma onoranta voua tuturor !
Aduc multumiri din sufletel echipei fara de care nimic nu ar fi posibil : echipa redactionala a emisiunii "NE PASA !" Aurelia Cheles , Ramona Lengyel si Ciprian Danila,
intregului colectiv al Centrului "NORO" - Zalau ,Dlui Robert Veres - Presedintele Asociatiei Werdnig Hoffman - Carei - Director Executiv al Aliantei Nationale de Boli Rare Romania ,Dnei. Dorica Dan - Presedinta Romanian Prader Willi Association , Dnei. prof,dr. Maria Puiu - genetician ,Dlui Dr. Ursu Radu Ioan - genetician ,Dnei Almasi Zsuzsa - communication officer la Romanian Prader Willi Association ,Dlui. Daniel Andrei - Presedintele Asociatiei de Hemofilie din Romania ,Dnei Adriana Harja - Asociatia Miastenia Gravis ,Dnei Ileana Craciun - Asociatia Wiilliams ,Dnei jurnalist Ramona Balutescu ,Dnei Directoare a Scolii Speciale Nr.2 "C.Pufan" Galati - prof.psihoped.sp. Dominteanu Maria ,Dnei Mioara Antonescu - profesor de psihopedagogie speciala la
Scoala Speciala Nr.2 "C.Pufan" Galati
,Dlui prof.univ.Pompiliu Comsa si Dnei Av. Lacramioara Stavire ,Dnei Angela Baciu Consilier cultural al C.C.S. Galati ,bunilor nostrii prieteni din Germania Angy si Niky Parus ,Dnei Simona Balea , intregii echipe a Radio Sufletel, Editurii "Cronopedia" Dnei Lenus Lungu ,tuturor colaboratorilor nostrii - medici specialisti ,fundatii ,asociatii ,voua tuturor celor care fie si o clipa v-ati daruit cauzelor noastre !
CINSTE VOUA !

Lecţie deschisă cu părinţii-apel pentru profesori şi părinţi

 
 
Cum v-am mai spus, am fost şi eu ca tot omul întâi elev, dar ulterior şi profesor. Acum sunt o mămică, preocupată ca oricare altă mamă normală, de educaţia şcolărelului ei. Cred că oricărui părinte i-a trecut prin cap ideea de a se transforma într-o muscă, pentru a putea intra în clasă să-şi vadă odorul în timpul orelor. Din păcate, în mintea noastră aceasta era posibil doar în poveşti. Numai directorii şi alţi profesori asistau de obicei la ore, la lecţiile deschise.

Şi iată că m-am înşelat. Iată că nu mai trebuie să mă metamorfozez în muscă, sau ţânţar, sau cine ştie ce altă zburătoare mică, pentru că iarăşi m-a surprins pozitiv doamna învăţătoare. La ultima şedinţă cu părinţii, ne-a anunţat că putem veni şi noi la ore. Oricând dorim şi putem, clasa ne este deschisă. Pe rând, câte patru-cinci părinţi, pot veni să  îşi vadă copilaşii în timpul orelor. M-am bucurat. Oricât de mult ai vorbi cu aceştia sau cu doamna, nu poate fi niciodată tabloul complet. O idee lăudabilă, demnă de tot respectul. Nu mai ştiu tot ce se întâmplă în învăţământ, in ultimii ani urmărind schimbările doar prin ochii colegilor mei, părinţi de şcolari. Poate că o mai fac şi alţii dar eu nu am auzit. Plecăciuni tuturor cadrelor didactice, care s-au gândit la aşa ceva. O asemenea disponibilitate extraordinară(a spus oricând), nu o poate avea decât un om foarte sigur pe el, convins că ceea ce face este bine făcut şi care ştie să-şi controleze emoţiile. Şi mai are şi ce arăta, pentru că în general la orele deschise, pe care profesorii sunt obligaţi să le susţină, se aleg de obicei cele mai bune clase.

Pe noi ca părinţi, ne interesează cel mai mult comportamentul copiilor, şi în ideea aceasta, mă gândeam eu să mă transform în muscă. Dar vă garantez că nu este foarte uşor nici pentru un cadru didactic, nici pentru copii, să ai asistenţă la oră, în special proprii părinţi. Şi nu faci lecţii deschise cu clase vai de capul lor. Realizam aceasta şi ştiam că doamna învăţătoare este foarte bună, dar tot am fost surprinsă de rezultat.

      Deci, ce se poate observa pe viu, prin participarea părinţilor la ore:

-         nivelul de atenţie la ore al copilului tău, dar şi al celorlalţi;
-         gradul de participare la oră al elevului;
-         nivelul lui real de cunoştinţe;
-         nivelul celorlalţi elevi din clasă şi cum se descurcă propriul copil comparativ cu  colegii;
-         nivelul de emotivitate al copilului;
-         complexitatea exerciţiilor pe care le fac în oră şi modul în care ei reacţionează la acestea;
-         modul în care doamna îi învaţă să rezolve anumite exerciţii şi probleme, care poate fi diferit de al nostru. Este bine de preluat metoda dumnealor, fiind mult mai bine adaptată la nivelul de înţelegere al vârstei copiilor dar şi la cerinţele actuale ale sistemului de învăţământ;
-         volumul de informaţii noi transmis într-o oră şi cât de mult poate asimila din clasa, propriul copil;
-         volumul de exerciţii(pardon cerinţe, că aşa se numesc acum) pe care îl fac într-o oră, ca un ghid pentru cât ar putea ei să lucreze şi acasă, în acelaşi interval. Este cunoscut faptul că, în afara orelor, au tendinţa de a lucra într-un ritm mult, mult mai lent;
-         comportamentul, modul de predare, capacitatea profesorului de a controla şi antrena clasa, atenţia şi răbdarea cu care vorbeşte elevilor şi bineînţeles nivelul general de pregătire al clasei.

Observaţi că nu am spus nimic despre nivelul înalt de pregătire al învăţătorului sau profesorului, pentru că vă spun din experienţă că acesta există cu certitudine. Poate cel mult, diferă gradul în care se adaptează sau nu la noile tendinţe de predare. Nu are cum să existe, cel puţin la nivel de clasele I-IV, cadru didactic care să nu cunoască materia. Diferenţele între un dascăl bun şi unul mediocru, se află în capacitatea acestora de a se face înţeleşi de copii, de a fi ascultaţi, iubiţi şi respectaţi şi în seriozitatea cu care îşi privesc şi fac profesia. Nobila profesie, pot să spun, din păcate prea prost plătită în anii de după revoluţie şi prea desconsiderată de o anumită categorie de oameni. Cu totul şi cu totul pe nedrept. Vă spun cu mâna pe inimă ca 4-5 ore de clasă, pentru cine îşi face treaba aşa cum trebuie, echivalează lejer cu 7-8 ore de birou.

Ce am observat eu concret, referitor la puiul meu?

Este mulţumitor de atent şi se descurcă bine. Mi-a părut cam al treilea, al patrulea în clasă(relativă impresie, pentru că această ierarhie nu se poate determina în atât de puţin timp şi oricum este permanent în schimbare). Nici nu este aceasta cel mai important lucru, mai ales la vârsta lor. Important este că am observat clar, că are nevoie să mai lucrăm puţin în plus. De fapt, eu bănuiam acest lucru dar acum am izbutit să îl conving şi pe el.

Am văzut un model de oră. Participare extraordinar de bună a întregii clase, cu foarte mici excepţii. Am văzut o clasă foarte bună, cu un nivel de ansamblu excelent. Am văzut-o pe doamna, care nu scăpa din ochi, pe parcursul întregii ore, nici un copil. Care izbuteşte să antreneze clasa perfect şi care nu cred că a irosit nici un minut, din cele 50. Au izbutit să lucreze cam dublul cerinţelor pe care le-ar face Mihnea acasă, în acelaşi înterval. Ora a început cu adunări şi scăderi în lanţ, pentru încălzire. Pe rând, la rezultatul unei operaţii, adunau, scădeau, măreau sau micşorau cu un alt număr. Au efectuat apoi o fişă lungă cu multe operaţii si câteva probleme, dar şi alte exerciţii din manual şi culegere. Pe parcursul întregii ore, copiii au dat doar patru-cinci răspunsuri greşite, ceea ce arată un nivel foarte bun al clasei.

Una peste alta, am văzut o oră excelentă a unei doamne excelente. Am fost atât de încântată, încât m-am dus la dânsa şi am întrebat-o cum de încep copilaşii aceştia, atât de frumos, ca mai târziu să se piardă atât de mulţi dintre ei. Şi mi-a răspuns râzând că ai dânsei nu se pierd. Cred asta. Ne spusese la şedinţă rezultatele fostei serii, acum elevii de clasa a cincea. La sfârşitul primului semestru, 9 elevi cu media generală 10, cam 8-9 care au obţinut o singură medie de 9, încă atâţi cu două medii de 9, and so on. Cu adevărat impresionant. Păcat că este la ultima serie.  

 Sunt observaţii cât se poate de importante, pe care absolut nici o discuţie nu ţi le poate descrie exact. Nici cu copilul tău, nici cu doamna, nici cu alţi copii. Cred, că a vedea ora cu proprii tăi ochi, este cea mai bună modalitate de a-ţi evalua corect copilul. Mai elocventă chiar şi decât concursurile. De aceea, nu pot decât să mulţumesc, să admir iniţiativa deosebită, şi în speranţa că aceste rânduri mai sunt citite şi de alţi părinţi şi cadre didactice, să o recomand cu toată căldura posibilă, tuturor celor deschişi la minte şi care doresc să facă şcoală, pe cât de bine posibil.  

Mihaela     

luni, 14 mai 2012

„Ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre noua Lege a Sănătăţii”. Un manifest tulburător al chirurgului Florin Chirculescu


florin chirculescu agerpres
Florin Chirculescu  / Foto: CRISTIAN NISTOR  
Chirurgul Florin Chirculescu, medic la Spitalul Universitar, şef al Chirurgiei Toracice şi scriitor de SF, primul care a îndrăznit să spulbere public tabu-urile sistemului sanitar, a trimis redacţiei Jurnalului Naţional un manifest conex cu legea sănătăţii. Cel care, în 2009, a publicat o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, in care a acuzat făţiş problemele sistemului, a infiinţat sindicatul medicilor şi, în paralel cu activitatea sa medicală, vorbeşte şi scrie fără perdea deschis despre tarele Sănătăţii româneşti. Publicăm integral acest manifest tulburător.
PACIENTULUI ROMÂN – UN CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT
(sau ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre noua Lege a Sănătăţii)
Regula cinstită îmi impune ca atunci când operez un pacient să-i explic beneficiile şi riscurile intervenţiei chirurgicale. Este pasul obligatoriu prin care tu, pacientul meu, capeţi încredere în mine, medicul tău.
Iată că acum, noi toţi, pacienţi şi medici deopotrivă, ne pregătim de o operaţie dificilă. Politicienii o numesc reformă sanitară dar, câtă vreme nu ştim despre ce e vorba, ce garanţii avem că intervenţia pe care o operează statul va reuşi? Ce beneficii ne aduce? Ce riscuri are? Şi, mai ales, dispunem de alte variante în afara celor preconizate de stat?
Să ne reamintim – în ianuarie, legea sănătăţii a fost retrasă teatral de pe piaţă, ocazie cu care ne-am ales cu o promisiune: dezbaterea ei publică. Tu, pacientul meu, cât de multe ai aflat despre această lege? Ai idee cât o să te coste? Iar tu, colegul meu medic, ai idee ce vei deveni după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial? Vei fi funcţionar de stat, sau te vei bucura, în sfârşit, de statutul unei profesii liberale, statutul tău dintotdeauna?
Din păcate, după cum ne-au obişnuit, decidenţii mimează comunicarea. Ei aruncă în presă doar frânturi de lege, pretinzând că adoptă regula cinstită a consimţământului informat. În realitate, acest lucru nu are loc. Pentru moment, să reţinem că orice consimţământ informat se încheie cu o semnătură, o semnătură prin care pacientul îi conferă medicului dreptul de a-l opera.
Noi, românii, pacienţi şi medici deopotrivă, pe ce document ne punem semnătura?
GENERALITĂŢI – SAU CE SOARTĂ AU BANII NOŞTRI?
Suntem cu toţii la curent cu scandalul Cupru Min. Din variile calcule, să reţinem cea mai optimistă cifră de afaceri avansată în presă: un miliard de euro anual. O altă industrie locală – mă refer la fastfood – este şi ea în prefaceri, iar McDonald’s, Burger King, KFC etc. se luptă pentru o piaţă de cinci sute de milioane de euro anual.
Şi acum, fiţi atenţi: piaţa sănătăţii din România înseamnă de trei ori mai mult decât Cupru Min şi industria fastfood luate la un loc. Vorbim despre aproape cinci (!) miliarde de euro anual. Iată o piaţă atrăgătoare pentru asiguratori! În plus, spre deosebire de banii din cupru şi din fastfood, banii din sănătate sunt siguri. Nu trebuie să foreze nimeni după ei şi nu trebuie să se lanseze nici o campanie promoţională ca să fie obţinuţi, pentru că vorbim despre banii pe care îi scoţi din „buzunar” la fiecare salariu, conform prevederilor legale, fie că eşti de acord, sau nu. Cu toate acestea, pentru fiecare român în parte, suma se ridică la numai... 250 de euro anual.
Să reţinem, aşadar: banii din sănătate sunt suficienţi pentru un business serios, dar ţie, personal , nu prea îţi ajung, chit că tu plăteşti.
Un alt lucru care merită amintit este că, oriunde şi oricând, reformele sanitare au avut loc în ţări în care accesul la serviciile medicale era restrâns şi scump. Reforma lui Bismarck în Germania a fost un cadou oferit populaţiei care, astfel, putea să ajungă mai uşor şi mai ieftin în faţa unui medic. Motive similare au stat şi îndărătul reformei Thatcher: un număr mai mare de englezi căpăta dreptul la sănătate, în condiţii de egalitate a şanselor.
În România, lucrurile stau pe dos. La noi, reforma sănătăţii înseamnă cheltuieli suplimentare pe care le vei suporta chiar tu, pacientul sau medicul român. Îţi aminteşti cum în luna ianuarie era cât pe ce să plăteşti nişte servicii de urgenţă care deja funcţionau? Ştiu că-ţi aminteşti, pentru că ideea te-a înfuriat. Legea a fost retrasă, iar tu ai crezut că ai câştigat, din moment ce SMURD-ul a rămas cel pe care îl ştiai, adică gratuit, aşa cum este şi în cele mai ultraliberale ţări.
Ceea ce nu ştii, însă, este că decidenţii au motive serioase să sprijine urgenţele: SMURD-ul trebuie să funcţioneze bine şi pentru ei. Oricât ai fi de bogat, odată accidentat, nu mai ai cum să iei primul avion către un spital occidental. Când ai căzut în stradă, ai nevoie de un serviciu care să te ridice şi să te ducă degrabă la un spital românesc, prin urmare, SMURD-ul le e necesar şi decidenţilor.
Cu totul alta e problema dacă te pregăteşti de o internare obişnuită. El, decidentul care ţine în mână pâinea şi cuţitul, ia de regulă avionul, în timp ce tu, pacientul-elector, iei loc pe un scaun într-o sală de aşteptare. S-ar putea ca el, decidentul, să fie consultat înaintea ta, poate chiar de unul dintre medicii români care au ţinut cont de sfatul preşedintelui:
- Plecaţi din ţară, eu n-am ce să fac pentru voi!
DE CE PIERZI BANII DE SĂNĂTATE CHIAR ACUM, CÂND CITEŞTI ACEST TEXT?
Ştii bine că sistemul românesc de sănătate funcţionează pe baza a numeroase erori şi incorectitudini. Iată doar două dintre ele – cele fundamentale.
În primul rând, CNAS este singurul jucător financiar de pe piaţa de sănătate. Această situaţie ar mai fi cât de cât corectabilă, cu condiţia ca sănătatea să fie reglementată, dar cea de-a doua eroare tamponează orice fel de strategie cu beneficiu public: mă refer la faptul că preşedintele CNAS este numit politic.
Monopolul şi obedienţa politică a CNAS sunt cei doi factori care îţi scot, de ani de zile, bani buni din buzunar. Monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit deturnarea girată de stat a contribuţiilor (adică a banilor tăi privaţi!) pe care le plăteşti pentru sănătate şi care ajung în ceea ce se numeşte bugetul consolidat, de unde cine ştie câţi mai ajung înapoi în sistem. Tot monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit CNAS să plafoneze accesul pacientului la medic. Ca să fiu mai clar, dacă un spital îngrijeşte 50.000 de pacienţi anual, CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu semneze contract cu spitalul decât pentru 45.000, să zicem (şi asta e o situaţie bună!), generând datorii perpetue ale aceluiaşi CNAS la spitale. Aceeaşi plafonare, v-o amintesc, o întâlnim şi la medicul de familie.
Motivele plafonării? Insuficienţa banilor. De ce sunt banii insuficienţi? Păi, nu au luat calea bugetului consolidat? Nu s-au comportat politicienii români, de 22 de ani încoace, ca şi cum sănătatea era gratuită? Iată cum beneficiul electoral al tuturor politicienilor români a ajuns să se traducă prin colapsul sistemului.
Să revenim. Tot pe monopol şi pe obedienţă politică se bazează şi subevaluarea pe care CNAS o practică pentru fiecare caz rezolvat, tarifele casei fiind inferioare costurilor reale. Şi, ca să pună capac la toate, dereglementarea din sistemul nostru sanitar permite CNAS să stabilească tarife distincte pentru un acelaşi tip de caz, în funcţie de factori... subiectivi. În context, cum ţi se pare faptul că CNAS plăteşte mai mult spitalelor private per caz rezolvat, şi asta în condiţiile în care spitalul privat îţi solicită şi ţie, pacient, onorarii? Vă reamintesc că, în prezent, reţeaua privată de medicină din România nu poate încă să absoarbă cazurile dificile, adică acele cazuri care sunt cele mai mari consumatoare de fonduri.
Dacă legea sănătăţii ar fi trecut în luna ianuarie, lucrurile ar fi derapat şi mai mult. Practic, se menţinea atât monopolul CNAS, cât şi obedienţa politică a preşedintelui său. În plus, banii tăi, cei pe care îi colecta statul, ajungeau în mâna unor societăţi private de asigurări, care se trezeau în braţe cu un cadou la care nici o casă de asigurări din lume n-a visat: obţinerea unor pacienţi (clienţi) fără concurenţă şi fără efortul de a le colecta contribuţiile. Practic, CNAS s-ar fi transformat într-un ordonator de credite centralizat, care ar fi înmânat fondurile strânse din banii tăi unor operatori privaţi, care nu se oboseau nici măcar să lupte unii cu alţii pentru clientelă. Cât despre casele de asigurări, ele privatizau profitul, în timp ce riscurile şi pierderile conexe cu activitatea medicală deveneau datorie publică. În concluzie, sistemul nostru public-privat de sănătate căpăta dreptul de a obţine beneficii financiare, în timp ce pierderile erau suportate, în primul rând, de asiguraţi şi, în al doilea rând, de personalul sanitar subplătit.
Să fie acesta adevăratul capitalism? Să fie aceasta libera iniţiativă, cea pe care în naivitatea noastră o credeam obligată să-şi asume riscuri pentru a obţine beneficii?
În fine. Spuneam că legea retrasă cu tam-tam permitea atât caselor de asigurări, cât şi noului CNAS să facă profit, şi asta în condiţiile în care cele mai multe case europene de asigurări din sistemul public au obligaţia de a prezenta un bilanţ zero la finele anului financiar. Să presupunem că românii sunt şi aici originali şi că vor o lege deosebită de uzul european, dar atunci se pune întrebarea: profit? De unde? Din cei 250 de euro cu care tu pleci la drum în fiecare an şi care şi-aşa nu-ţi ajung? Profit? Pe seama unor pacienţi din ce în ce mai bolnavi şi, prin urmare, din ce în ce mai costisitori? Profit? Pe seama medicilor care sunt plătiţi cu un ordin de mărime sub cele mai slabe salarizări europene?
O altă întrebare este: oare casele de asigurări ştiau în ce se bagă? Oare îşi făcuseră calcule la modul serios, sau mirajul celor 5 miliarde de dolari anual le punea în braţe un cadou otrăvit?
Cum-necum, profitul despre care discutăm îţi mai scotea din circuit nişte bani, din cei şi aşa foarte puţini (doar 3,5% din PIB, nu uita, pe când calculele europene ne arată un necesar de minimum 7%) cu care îţi plăteşti sănătatea. Oare ce prevede legea care se elaborează acum, la adăpost de ochii noştri, referitor la profitul caselor de asigurări?
EXISTĂ SISTEME PERFECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ?
Răspunsul este NU. Practic, orice sistem de sănătate se confruntă cu o cerere mult mai mare decât oferta, iar disparitatea dintre necesarul şi resursele de sănătate se accentuează perpetuu, indiferent de ţară. Cu alte cuvinte, sistemele publice de sănătate au ca scop fundamental gestionarea deficitelor. Dacă Declaraţia Drepturilor Omului ar fi abolită, problemele sistemelor de sănătate s-ar rezolva imediat, pentru că am putea, nu-i aşa, să includem o sumedenie de pacienţi în categoria pierderilor colaterale.
Asta să fie soluţia sistemelor publice de sănătate? O politică eugenică, justificată prin raţiuni financiare?
În context, să amintim cum este caracterizat sistemul medical britanic (NHS), adică sistemul unei ţări capitaliste prin excelenţă: „o insulă de socialism într-o mare a pieţei libere”. Momentan, aşa sună esenţa unui sistem naţional de sănătate publică. Dar, despre NHS vom mai vorbi.
SISTEME DE SĂNĂTATE – CONTROVERSA PROFESIONIŞTILOR
Cu aproape doi ani în urmă, am avut prilejul să discutăm cu doi dintre autorii legii de sănătate retrase de pe piaţă. Cu acea ocazie , am găsit multe puncte comune de discuţie.
Să le luăm pe rând.
În primul rând, domniile lor au fost de acord că atât monopolul CNAS, cât şi dependenţa politică a acestei structuri trebuie desfiinţate. Cu alte cuvinte, căzuserăm de acord asupra principiului ca în România să existe mai multe case de asigurări concurente, care să se „bată” între ele atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. Ne imaginam că o concurenţă reală între asiguratori ar fi determinat scăderea costurilor, pe principiul că un asigurator n-o să-şi fure căciula făcând achiziţii bazate fundamental pe comision. Totodată, speram ca un astfel de asigurator va oferi pachete de sănătate concurenţiale, astfel încât să-şi atragă o „pacientură” cât mai numeroasă. Speram ca asiguratorul să fie interesat să ofere pachete de salarizare la fel de concurenţiale pentru medici, astfel încât să-i atragă în spitalele şi cabinetele lor. Naivi fiind, speram ca în acest fel, asiguratorii de sănătate din România să devină ceea ce sunt oriunde: avocaţii din oficiu ai pacienţilor şi plătitorii corecţi ai medicilor.
Între timp, această paradigmă pare să se fi schimbat, iar profitul cu orice preţ este cuvântul de ordine al noilor asiguratori de sănătate. Aşa că, ne punem următoarea problemă: este obligatoriu să fim de acord cu paradigma profitului în sistemul public de sănătate, în condiţiile unei ţări care alocă prea puţini bani acestui sector?
Revenind la discuţia cu autorii legii retrase de pe piaţă, propusesem atunci organizarea unui grup de profesionişti (specialişti în sănătate publică) care să discute care este varianta de sistem care se adaptează cel mai bine la realitatea noastră socio-economică. Toată lumea a fost de acord, numai că până la urmă, grupul de lucru a fost alcătuit doar din cei doi specialişti ai administraţiei prezidenţiale. În plus, principiile cu care fuseseră de acord în ce priveşte casele de asigurări s-au dovedit a fi apă de ploaie. Ei nu discutaseră despre capitalism, ci despre bişniţa românească standard. Ei ne vindeau cafea şi ţigări la suprapreţ şi ne explicau cât de bine o să ne fie.
La scurt timp după aceste discuţii, am avut prilejul să discut cu o profesoară de sănătate publică neimplicată în dezbatere. Cu acea ocazie , ea m-a întrebat aşa:
- De ce crezi tu că doar societăţile de asigurări reprezintă soluţia pentru România?
I-am furnizat argumentele de mai sus, dar profesoara a clătinat din cap:
- Oare un sistem naţional de sănătate n-ar fi mai potrivit pentru noi? Suntem o ţară săracă, oamenii au venituri scăzute, eu cred că asta este soluţia pentru România.
Sigur m-am schimbat la faţă – un sistem naţional de sănătate nu-mi aducea aminte decât de situaţia pre ’89, nu-mi sugera decât eşecurile socialismului, un alt tip de monopol etc. Simţindu-mă, profesoara m-a întrebat:
- Tu crezi că la noi, acum, cu existenţa CNAS, avem de-a face cu vreo diferenţă faţă de sistemul de dinainte de ’89? Ceea ce avem acum este tot un fel de sistem naţional de sănătate, numai că el beneficiază de cosmetizarea şi costurile suplimentare denumite CNAS. Şi, ca să nu mă mai acuzi de socialism, a adăugat, te rog să reflectezi la sistemul de sănătate britanic. Englezii au sistem naţional. Ţi se pare că merge prost?
Pe vremea aceea nu ştiam decât că Marea Britanie oferă salarii dintre cele mai bune pentru medici. Această realitate a fost suficientă ca să mă gândesc mai atent la ce înseamnă un sistem naţional de sănătate. Cu acea ocazie , am aflat că şi canadienii, de pildă, se bucură de un sistem similar.
CE SISTEM DE SĂNĂTATE NE DORIM?
De fapt, cu această întrebare ar trebui să înceapă argumentaţia pro şi contra, pentru că, după cum am spus, nu există un sistem perfect de sănătate. Şi, pentru că ne aflăm, totodată, în faţa unui consimţământ informat, care consimţământ informat este sancţionat politic prin vot, ar trebui să ştim măcar care sunt costurile şi beneficiile diferitelor sisteme de sănătate.
Vom discuta despre doi „poli sanitari”. Pentru că legea retrasă în ianuarie se inspirase, iniţial, pe un model american, o să începem cu un rezumat al felului în care pacientul plăteşte în USA.
În USA, serviciile medicale sunt în totalitate private. Dacă nu eşti asigurat, vei beneficia doar de tratamentul urgenţelor majore, şi asta, pe o perioadă limitată de timp. Dacă nu eşti asigurat şi ai nevoie de medic pentru o problemă serioasă, ai varianta de a face un împrumut ca să ieşi din impas. Dacă vrei să te asiguri, fii sigur că vei avea de plătit, lunar, o grămadă de bani. Iar dacă doreşti să fii tratat de o somitate în domeniu, te costă suplimentar de te usucă.
Ei, bine, în ciuda faptului că USA vehiculează în sănătate aproximativ 16 % din PIB şi în ciuda faptului că la ora asta clinicile americane sunt primele din lume în ce priveşte know-how-ul şi organizarea (dar şi salarizarea medicului!), sistemul de sănătate american în ansamblu are carenţele sale. Iată un singur exemplu: a treia cauză de mortalitate pe teritoriul american este infecţia, iar infecţia este un marker de mortalitate al ţărilor în curs de dezvoltare.  
Aşadar, un sistem de sănătate care să se asemene cu cel american ar presupune: contribuţii ridicate pe care nu le pot plăti toţi cetăţenii, la care se adaugă plăţi suplimentare pentru serviciile speciale. Atenţie: intrarea în sistemul unei case de asigurări presupune o evaluare a pacientului de la bun început! Spun asta pentru că nu există casă de asigurări care să acţioneze din altruism şi care să te aştepte cu braţele deschise, indiferent de starea sănătăţii tale. În context, casele de asigurări private sunt obligate, prin natura jocului financiar, să te consulte la includere şi periodic, astfel încât contribuţiile pe care le vei plăti vor fi deosebite, în funcţie de riscurile pe care le prezinţi. Un pacient de 30 de ani, nefumător, fără probleme de sănătate aparentă, care practică sport de trei ori pe săptămână, va plăti mult mai puţin decât un pacient de 75 de ani, diabetic, cu hipertensiune şi cardiopatie ischemică.
Să reţinem acest aspect şi să-l transferăm în România. Pensionarul, mult mai expus problemelor de sănătate, dar cu mult mai sărac decât pensionarul american, va fi obligat să plătească (logic!) o contribuţie mai ridicată decât un pacient activ. Totodată, la includerea într-o casă de asigurări, va avea de plătit consultaţiile prin care se stabileşte cât de bolnav este şi, implicit, nivelul contribuţiei. Să mai adăugăm ceva: pacientul român din 2012 nu mai seamănă cu pacientul român din 2002 – pacientul actual este mai bolnav, cu mai multă patologie asociată, deci mai costisitor. Oare este suficientă media de 250 de euro pe an pentru a susţine într-un sistem orientat pe profit, ceea ce nici acum sănătatea publică românească nu poate susţine? Cum vor face casele de asigurări beneficiile la care le dă dreptul legea, cu pacienţi mult mai costisitori, dar mult mai săraci decât în sistemul-mamă? Oare americanii îi asigură pe... homeleşi?
Cu alte cuvinte: mai putem să vorbim de un sistem public de sănătate?
La polul opus se află sistemul britanic, sau cel canadian. Marea Britanie beneficiază de un sistem naţional de sănătate, prin urmare, orice cetăţean se poate considera acoperit când are nevoie de medic. Dar, reprezintă sistemul britanic, sau cel canadian, garanţia că pacientul român va căpăta satisfacţie? Care este costul acestei asigurări cvasitotale?
Costul este... timpul. Timpul, adică lista de aşteptare. Lista de aşteptare de luni de zile, ba chiar mai mult, pentru operaţii, pentru examene CT, pentru RMN, pentru programarea la specialist etc. Urgenţele nu au listă de aşteptare dar, să nu vă imaginaţi că urgenţa va fi examinată deîndată la camera de gardă. Iată un singur exemplu. Pacientă, gravidă, la termen. Încep „durerile facerii” şi se adresează unui spital londonez. Spitalul îi spune: „Nu te internăm decât începând de la dilataţie 6.” (Dilataţia completă este 10, iar travaliul începe în condiţii de dilataţie 0, ca să simplific.) Pacienta locuia departe de spital, aşa că decide să aştepte până la dilataţie 6 în parcul din apropiere. După vreo oră, se rupe apa. Pacienta se duce din nou la camera de gardă. Răspunsul (foarte politicos) a fost: „Aveţi dilataţie 3. Nu vă internăm decât de la dilataţie 6.”
Aşadar, iată că pentru a asigura egalitarismul în faţa unui sistem care nu poate plăti la nesfârşit, apar altfel de costuri, care nu se concretizează în bani, ci în timp de aşteptare. Oricum, britanicii nu par foarte deranjaţi de acest sistem: practic, doar 11% dintre ei recurg la serviciile private paralele, acestea fiind asigurate separat. Cu alte cuvinte, ei au un sistem în două viteze, iar dacă dintr-un motiv sau altul consideri că nu vrei să intri pe lista de aşteptare, plăteşti suplimentar acelor societăţi care, dintru bun început şi-au asumat riscurile de a intra pe piaţă, fără sprijin de la stat şi fără ca statul să le preia funcţiile şi datoriile generale ale întreprinzătorilor.   
Între cei doi poli există varii metode de asigurare, pe care le puteţi studia aici: http://medlive.hotnews.ro/harta-asigurarilor-de-sanatate-europa-versus-romania.html. Dintre toate exemplele de pe hartă, m-aş opri asupra Cehiei. Cu un sistem sanitar care primeşte 7,2% din PIB, Cehia a reuşit să ofere un pachet de asigurare de bază într-atât de copios, încât doar 0,1% din populaţie se asigură suplimentar. Ei cum au reuşit performanţa asta? Să fie imposibilă pentru noi?
PROBLEMELE ROMÂNEŞTI
Problema pachetului de asigurare de bază este cheia sistemului nostru de sănătate. Care este oferta statului sau/şi a caselor de asigurări pentru acest pachet? Este oare o ofertă 0, ca în USA, ceea ce implică să plăteşti foarte mult? Este o ofertă completă, ca în Marea Britanie, dar care te obligă să aştepţi? Este oare o ofertă „mutuală”, de tip francez, la care 82% din pacienţi plătesc asigurări suplimentare, în condiţii de 11% din PIB direcţionaţi către sănătate?
Răspunsul corect pe care o să ţi-l dea decidentul român (fără să mintă!) este: habar n-am! Sunt ani de zile de când decidenţii se feresc ca de dracu să stabilească plafonul ofertei de bază. Vei primi tu, pacient român, bani doar cât să stai de vorbă cu medicul timp de 20 de minute, sau vei putea, în aceiaşi bani, să beneficiezi şi de operaţii pe cord deschis? Vei primi un pachet de bază pentru un salon curat, de cel mult două persoane, sau vei sta în pat cu alt pacient, din lipsă de locuri?
De ce nu ştim care este valoarea pachetului de bază? Foarte simplu: pachetul de asigurări de bază este elementul de negociere critic, care permite statului român să vândă o afacere de 5 miliarde de dolari anual unor societăţi de asigurări care, spre deosebire de alte ţări europene, au permisiunea prin lege de a face profit pe investiţii publice. Dacă, tu, pacient român, ai avea de făcut o afacere, ai proceda la fel ca societăţile de asigurări. Ai stabili abia după cumpărare pachetul minim de servicii, iar acesta va fi extrem de scăzut, astfel încât să poţi să-ţi taxezi clienţii în vederea obţinerii unui profit maxim, pe o investiţie publică distrusă în mod sistematic, în acelaşi fel în care au fost abandonate alte industrii şi întreprinderi româneşti. Totodată, ai lansa tot soiul de fumigene pe piaţă, legate de calificarea medicilor şi de plata lor, astfel încât să-i salarizezi cât mai jos pentru că, nu-i aşa, legea română îţi permite profit fără ca tu să-ţi asumi riscurile unor cheltuieli. Statul român nu te obligă să concurezi pentru pacienţi, statul român nu te obligă să-ţi ridici contribuţiile prin propriul tău efort, statul român doreşte doar să facă un cadou asiguratorilor pentru că el, statul român, se doreşte incompetent.
Numai că voi, pacientul şi medicul român, vă aflaţi la celălalt capăt al afacerii. Şi vă mai paşte, pe amândoi, încă un set de cheltuieli de care habar n-aveţi. Pe lângă pachetul de bază pe care Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu au catadicsit să-l facă public, statul mai are un as în mânecă la vânzare: costurile per serviciu medical. Vă reamintesc ce am spus mai sus: CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu plătească toţi pacienţii şi ca să subevalueze fiecare caz rezolvat... Ce anume le permite acest lucru?
Absenţa standardelor de cost. Nici o structură responsabilă cu sănătatea nu a fost interesată în ultimii 22 de ani de o operaţiune economică elementară: stabilirea costurilor serviciilor medicale. Astfel, dacă o apendicită banală costă efectiv, să zicem, 1000 de lei, nimeni n-o să împiedice un decident să stabilească, în absenţa unor standarde de cost, că ea nu costă decât 900 de lei şi să nu-ţi dea ţie, pacient, doar această contravaloare, pretinzând că restul până la 1000 îţi sunt imputabili sub forma de servicii suplimentare sau că ar trebui să ţi-i recuperezi chiar de la medic.
Pentru cine nu mă crede, să întrebe Ministerul sau CNAS: cât costă o arteriografie, să zicem, la Iaşi? Dar la Bucureşti? Există diferenţe de preţ? Dacă da, de ce? Realitatea este că absenţa standardelor de cost este cea care permite, oricând, „umflarea” cheltuielilor care, ulterior, vor putea fi transferate asupra asiguratului.
Absenţa standardelor de cost mai este „bună” la ceva: în absenţa lor, orice decident, fie el Minister, CNAS, sau casă de asigurări, poate să pretindă că protocoalele de diagnostic şi tratament sunt valide în ţara noastră şi că este doar vina medicilor că nu au fost introduse încă. Dar, ce te faci dacă afli că respectarea protocoalelor are costuri prea mari faţă de câţi bani catadicseşti să dai (investeşti) în sistem şi că tu, stat, sau casă de asigurări, nu ai puterea financiară de a le susţine?
Vei introduce... lista de aşteptare, asta vei face. Vei introduce lista de aşteptare specifică sistemelor naţionale de sănătate, chit că tu ai pretenţia să te numeşti societate privată de asigurări. Şi atunci, ne întrebăm, oare ce fel de sistem ne vor vârî pe gât decidenţii?
CONSIMŢĂMÂNTUL PROPRIU-ZIS
Aşadar, ce vă doriţi? Un sistem bazat pe asigurări, care va presupune mai mulţi bani scoşi din buzunar, sau un sistem naţional de sănătate, care presupune liste de aşteptare? Veţi dori un sistem de asigurări care, în peisajul românesc se pretează extrem de uşor la cartelizare şi la umflarea preţurilor, sau un sistem naţional care, prin monopolul său şi prin obiceiurile pământului, se asociază cu politica de achiziţii la nivel înalt prin comision?
Indiferent ce ai dori, însă, şi indiferent ce opinii ai, nu uita că sănătatea nu are culoare politică. Şi nu face rabat de la următoarele întrebări simple, la care orice politician va trebui să-ţi răspundă:
1) Ce pachet de bază îmi oferi, ca să ştiu ce cheltuieli suplimentare îmi vor cere asigurările?
2) Vrei să-mi oferi un sistem public de sănătate căruia îi este permis, prin lege, să facă profit?
3) De ce nu elaborezi standarde de cost, astfel încât să ştiu cu cât m-ar încărca în plus asigurările?
4) De ce nu-mi explici ce înseamnă un sistem naţional de sănătate şi de ce-l acuzi (aluziv) de stângism, din moment ce ţări precum Marea Britanie şi Canada se bazează pe un asemenea sistem?
5) De ce nu-mi plăteşti doctorii aşa cum sunt plătiţi oriunde la vest de Szeged, astfel încât să nu mai plece din ţară şi să mă trateze la mine acasă şi peste câţiva ani, fără ca eu să recurg la alte expediente?
6) De ce refuzi să aloci serviciilor de sănătate măcar 7% din PIB?
7) Dacă vei aloca 7% din PIB sănătăţii, ai curaj să-mi spui, înainte de alegeri, cât o să mă coste povestea asta?  
Ei, bine, dacă tu, politician, o să-mi răspunzi vreodată la aceste întrebări fără să te refugiezi în termeni tehnici şi în justificări stupide, poate că am să semnez acest consimţământ informat – dar dacă nu....
Ei, bine, dacă nu, eu o să te întreb mereu:
- Tu chiar îţi propui să ai grijă de sănătatea mea, sau te interesează doar votul meu?
Iar când o să te întreb asta, o să-ţi aduc aminte că peste nu mai mult de 15 – 20 de ani, cineva, un editor sau un ziarist, îţi va tipări portretul în cărţile de istorie şi în articole... Şi după ce-o să-ţi aduc aminte asta, o să-ţi mai spun aşa:
- Azi, s-ar putea să mă fraiereşti ca să te votez – dar mâine, ce-o să vrei să scrie sub portretul tău?


4 mai 2012 – 09:35

Sursa :  http://www.jurnalul.ro/starea-de-sanatate/reforma-lege-sanatatii-florin-chirculescu-medic-chirurg-611822.htm

duminică, 13 mai 2012

un fel de jaratec... - Eugen Emeric Chvala



un fel de jaratec...



m-am tot gandit cum sa iubesc
sa ard pe Luna
sa fiu cununa
...
de stele
in flacari
carari ...


m-am tot gandit cum sa visez
sa sap in zare
sa-ncrestez
...
 o mare.
sarata
udata ...


m-am tot gandit cum sa adorm
sa stau alene
purtat de vreme
...
cuminte
pe-o perna
eterna ...


m-am tot gandit cum sper
sa fac "azi" un "maine"
un fel de
pamant la cer
...
un vis
nebunatec
un fel de
jaratec...


Galati
Eugen Emeric Chvala
13.mai.2012 ( 20.30 )

ŞI DACĂ. - Marian Malciu



  


  ŞI DACĂ.
 
 
Dacă mă cauţi  
când dor de mine-ţi este  
şi sufletu-ţi mă cere  
să nu-ntrebi oameni  
ei nu-mi cunosc cărarea...  
 
dacă mă cauţi  
când umbra se aşterne  
şi floarea se închide  
să nu-ntrebi frunza  
nu mi-a-nvăţat cântarea...  
 
dacă mă cauţi  
când luna se ascunde  
ori nori aduc furtună  
să nu-ntrebi stele  
nu-mi recunosc strigarea...  
 
dacă mă cauţi  
când râul şopoteşte  
trecând prin defileu  
să nu-ntrebi stânca  
nu mi-a văzut culoarea...  
 
dacă mă cauţi  
când vulturul se-nalţă  
şi prada-şi cântăreşte  
să nu-ntrebi munţii  
ei nu mi-au şters sudoarea...  
 
dacă mă cauţi  
când dor de mine-ţi este  
doar inima întreabă-ţi  
să-ţi dea de veste  
ea-mi soarbe răsuflarea...  
 
 
 Marian Malciu    
 
 
Articol publicat la data de: 13.05.2012  

VIS ORI REALITATE ( 3 ) ??? - Roxana Manescu

 


Ziua buna tie drag cititor cum am promis voi continua povestioara mea , inspirata de ploaia de afara voi scrie cu drag .
Supararea nu poate tine mult atunci cand iubesti cu adevarat , de aceea el decide sa o sune iar desi isi spusese in gand ceva mai devreme sa nu o mai caute , de data acesta spre surprinderea lui ea ii raspunde cu o voce trista :
- Alo !  Scuze ca nu ti-am raspuns mai devreme emotiile m-au napadit si am preferat tacerea .
-   Offf copil zapacit, cum sa preferi tacerea , cand eu abia asteptam sa imi raspunzi la telefon???
-Oare ai sa intelegi vreodata cat de mult te iubesc ??
-Am inteles deja cat ma iubesti dar stii distanta dintre noi ma topeste , imi este frica sa nu gresim ceva ..
Era de inteles ca distanta dintre cei doi , frana oarecum pe ea sa ii spuna ca de fapt  il adora si nu isi doreste decat sa ajunga acasa sa ii sara in brate si sa nu plece de langa el niciodata . Dupa o lunga discutie, ea il anunta ca nu poate ajunge la sfarsit de saptamana in acasa , deoarece  cei de la firma au decis sa o trimita in alta tara . Din acel moment toate sperantele lui , toata lumea lor incepe sa se prabuseasca  desi stia ca intr-o zi va ajunge  acasa si nu o va mai lasa sa plece departe niciodata . Conversatiile lor continuau sa curga .Fiecare zi trecuta pana la venirea ei a era o lupta castigata cu timpul . Noi in viata de zi cu zi vrem sa facem timpul sa se opreasca , ei nu vroiau decat  sa treaca zilele  cat mai repede cu putinta. Aveau momente  in care nu puteau vorbi iar acest lucru ii seca de puteri. Lumea lor plina de vise si planuri  neatinsa , si nimeni nu  putea  sa atinge  iubirea lor pura ce ii tine aproape tot mai aproape .
Intr- o  zi ea il suna si fericita ii spune ca noapte ce abia trecuse a avut un vis cu el , cu prima lor intalnire .
Visul era asa .
Ziua cea mare venise  , ei erau impreuna , intr-un camp plin cu maci rosi, dupa o multe priviri si lacrimi de bucurie au inceput mangaierile  presarate de sarutari si vorbe dulci , nu vedeau nimic in jur nici florile plapande erau doar  ei  , hainele cadeau usor de pe trupurile celor doi , se inveleau cu parfumul ierbii , si culoarea macilor , vantul era singurul ce ii privea , pasarile le cantau serenade cu al lor glas iar trupurile celor doi deveneau un intreg  .
Pacat ca era doar un vis …. pentru moment …. dar zilele treceau  si curand cei doi aveau sa  fie impreuna … Asadar dar,  frau liber povestilor voastre de iubire  cu cat mai libere cu atat mai intense .

~    Va Urma ~

Cu Drag Roxana Manescu

Ludovic Spiess - "Cand ai deplina incredere in tine, soarta ti se inchina"


- Cand v-ati nascut nascut, Ludovic Spiess?
- La 13 mai 1938, la Cluj.
- Ce erau parintii?
- Tatal, maistru de aviatie (parintii sai erau din Slatina). Umbla prin intreaga tara. Mama, nascuta Irma Grauer, venea tot dintr-o familie de mestesugari. Bunicul fusese pantofar de lux. Statuse multa vreme la Cluj.
- Cati copii erati in casa?
- Doi. Am o sora, Mihaela Vidu.
- Unde era muzica?
- In primii ani ai vietii nicaieri. Prin profesia sa de tehnician militar, tata cutreiera orasele. In anii copilariei am stat mai mult la Medias. Familia ducea o viata foarte modesta. In afara grijii traiului zilnic, erau putine alte preocupari. Oameni minunati, parintii mei nu au putut face nimic in acei ani (desi ar fi dorit-o) pentru educatia culturala a copiilor lor.
- Care au fost primele preocupari extrascolare?
- Din anii de scoala faceam gravura in metal. La 17 ani eram un specialist de inalta calificare in acest domeniu. In 1957 ne-am mutat la Brasov. Lucram la intreprinderea "Ion Fonaghi". Faceam lucrari foarte frumoase. Imi amintesc ca avusesera un mare succes, in acei ani, cu cateva scule cu matrite gravate de mine si trimise la intreprindere la Leipzig.
- Deci la Brasov, gravorul Ludovic Spiess intra din intamplare in sala de concert.
- Este cucerit de muzica...Am vrut din aceea zi sa cant intr-un cor si cautam peste tot sa dau de un ansamblu coral...Peste cateva zile voi descoperi ansamblul pe care-l doream. Corala uzinelor "Tractorul". Si atunci era o formatie excelenta dirijata de Mihai Andriesei. Muzician cu experienta, m-a primit in randurile ansamblului si m-a incurajat chiar sa cant o parte solistica.





 


" Cantata eliberarii de Norbert Petri a fost interpretata de corul Uzinelor "Tractorul". Solisti: Traian Nanu si Ludovic Spiess...Pentru reusita interpretarii, cei doi cantareti au fost distinsi cu Premiul I pentru solisti de cor" - ziarul "Tractorul" din 29 august 1959.
 - Exista si in acei ani, o Scoala Populara de Arta in Brasov...
- Spre aceasta institutie s-au indreptat pasii mei. M-am inscris la examenul de admitere...Dar ghinion...
- Doream intr-adevar glorie muzicala. Mai tarziu voi invata ca intr-adevar "gloria nu e data celor ce o solicita", dar atunci as fi facut orice ca sa pot fi declarat admis in Scoala Populara de Arta...Iluziile mele erau atotputernice.
- Ma duceti din nou spre acelasi mare scriitor francez: "Ce-ar fi pustiurile vietii, fara mirajele scanteietoare ale iluziilor?"
- Mirajele scanteietoare m-au salvat..pentru ca nu m-am lasat...Am continuat sa cant in cor. Am continuat sa sper. Cautam singuratatea doar pentru a-mi asculta propriile sunete. Stiti ce tortura este asta...Ma invarteam mereu in jurul Scolii de Arta...Undeva pe langa un cinematograf pe Strada Lunga. 



Intr-o zi, tot din intamplare, intru cu un coleg in clasa profesorului Vasile Corpaci. Dupa ce-l asculta pe amic, parca-l aud si acum mi se adreseaza cu fermecatorul sau accent moldovenesc: Da matali? Raspunsul a venit imediat.

" - Eu nu sunt pentru asa ceva. Am fost respins la examenul de admitere.

- Ce stii sa canti, tinere? - a venit intrebarea lui Vasile Corpaci...
- Infloreste tara mea...
- Sa te ascult..." Si am cantat doua strofe...Profesorul a facut ochii mari..."Sa vii la examen". Si dupa aceea, cateva cuvinte care le-am auzit doar peste ani din gura unor mari muzicieni ai lumii: "Ai sa faci o cariera uriasa"...Atunci, in anul 1958, in mica clasa de studiu a Scolii Populare de Arta din Brasov, mi-a venit sa rad ascultandu-le...


- Cuvintele bunului profesor au fost momentul hotarator al vietii lui Ludovic Spiess...
- Au fost lumina calauzitoare, dar au fost si rezultatul tenacitatii, perseverentei cu care am stiut ca voi invinge chiar din clipa cand nu mi s-a dat "verdele" necesar pentru a intra in scoala. Perseverenta a devenit de atunci legea activitatii mele.
- Profesorul Corpaci m-a invitat in clasa sa. Am inceput sa invat masiv Teoria si solfegiul in clasa profesorului Suteu. Vasile Corpaci nu contenea sa elogieze virtutile voci mele... Aveam 21 de ani. Stagiul militar nu putea fi amanat. Am fugit la Bucuresti si am dat o auditie la ansamblul Armatei. In februarie 1960 eram incorporat la Detasamentul de munca din Focsani.
- Au trecut cele 3 luni petrecute intr-o unitate...
- Si am plecat spre Ansamblul Armatei. M-am aflat din prima clipa in climatul necesar implinirii dorintelor mele. Participam la repetitii, ascultam orchestra.
- Si ati gasit si profesorul?
- Imediat. In persoana unui muzician excelent - Gheorghe Pascu. Sotul unei cunoscute mezzosoprane a timpului - Nella Dumitriu, mai putin cunoscut ca artist liric dar un pedagog de mare calibru.



- Lectii zilnice cu Gogu Pascu. In restul timpului?
- Soldat constiincios in frontul ansamblului Armatei. Cantam in cor dar in acelasi timp imi incercam fortele in alte formatii ale ansamblului. La un moment dat, Ion Vanica, cu sufletul sau atat de mare, cu dragostea sa fata de tinerii talentati, si-a dat seama ca nu sunt pentru cor...Aveam acum mai mult timp de studiu, de spectacole.
- Mergeati la spectacolele Operei?
- In fiecare seara drumul meu trecea pe la Opera sau la Opereta. La 3 ianuarie 1962 semnam contractul de angajare pe un post de corist. Mi se oferea posibilitatea de a canta ca solist. La 12 ianuarie debutam in rolul lui Voicu din opera lui Norbert Petri - Trandafirii Doftanei.
- In ce distributii ati intrat?
- Cantam curent in operetele Lasati-ma sa cant, Lysistrata, Targul de fete, Sarutul Cianitei. Sub supravegherea lui Ion Dacian am invatat Tara surasului. Primul meu rol lucrat, invatat, tact cu tact, sub supravegherea unui maestru care m-a facut sa inteleg cum trebuie gandit, abordat un personaj.



- Si cu cine ati continuat invatatura?
- Cu Petre Stefanescu-Goanga, care mi-a apreciat vocea. Avea o uriasa experienta. Auzea perfect. Dupa un sfert de ora incepea sa tipe: "Sa termini cu tampeniile alea de operete. Sa te duci la opera."
- Lectiile lui Stefanescu-Goanga erau in fapt spectacolele sale...
- Adevarat. Cautam toate inregistrarile. Il urmaream in toate spectacolele.
- In anul 1963 ati uitat opera?
- Nicidecum. Era singurul si marele meu vis. Nu indrazneam sa bat inca la usile ei. Ma zbateam pentru a da mai multa consideratie vocii, pentru o frazare de calitate, pentru un cat mai larg diapazon de culori...
- Stiati pe atunci ca vi se vor deschide portile operei?
- O clipa n-am avut indoieli in aceasta privinta. Credeam cu toate fortele tineretii mele in arta mea si nimic nu ma putea opri. Deviza mea preferata este exprimata cel mai bine de celebrele versuri cosbuciene: "O lupta-i viata deci te lupta / Cu dragoste de ea, cu dor"




In anul 1964, solistul operetei izbandea intr-o impunatoare competitie internationala: cea de-a treia editie a Concursului International "George Enescu"...De aici calea spre muzica era deschisa...


- Henrik Ibsen: "Cand ai deplina incredere in tine, soarta ti se inchina".

- Soarta mi s-a inchinat in acei primi ani de cariera artistica pentru ca natura mi-a dat voce, pentru ca am avut sprijin in muzicieni minunati ce se gaseau in preajma-mi, si pentru ca eram imboldit sa dau toata "miza" vietii pentru a domina scena si publicul unei sali de spectacol.

(Iosif Sava - "Cu Ludovic Spiess prin teatrele lirice ale lumii") 


 

Sursa :  http://www.compendium.ro/ludovic_spiess/interviu.php

Elvira Godeanu - Minunata "Doamna" a teatrului romanesc.



Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 Bucureşti - d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriţă română de teatru şi film formată la generaţia de aur a marilor artişti interbelici. A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât şi din cea română. Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale.



  A fost căsătorită cu Emil Prager.
Generatiile tinere n-au mai avut ocazia sa o descopere, sa o cunoasca pe aceasta minunata "Doamna" a teatrului romanesc.
Cei de varsta a treia poate au vazut-o in "Moartea unui artist" de Horia Lovinescu, in "Vizita batrinei doamne" de Fr. Durrenmatt sau in "Apus de soare" unde interpreta rolul Doamnei Maria alaturi de regretatul actor George Calboreanu. A fost "ZOE" din "O scrisoare pierduta". A dat "viata" nenumaratelor personaje din piesele scrise de Lucian Blaga, G.M.Zamfirescu, Mihail Sorbul, B.P.Hasdeu, etc. Primul mare rol in cariera ei a fost Ducesa Tatiana Petrovna din "Tovarasi", comedie de J.Deval, minunata "Aime", Marianne din "Avarul" si Lotte din "Suferintele tanarului Werther", Cressida din "Troilus si Cressida", "Dama cu camelii" etc.
Spectacolele in care a jucat de-a lungul carierei sale au fost puse in scena de Ion Sahighian, Soare Z. Soare, Vasile Enescu. Joaca alaturi de Aura Buzescu, Cella Dima, Nicolae Brancomir, Al.Critico, Ion Manu, Marioara Voiculescu, R. Bulfinski, Sonia Cluceru, Aglae Metaxa, Silvia Dumitrescu-Timica s.a.



Iata ce spune in Adevarul Literar si artistic din 16-22 decembrie 1990 (articol pe care cu mandrie matusa mea mi l-a trimis la Teatrul National Timisoara) minunatul critic Natalia Stancu: "As numi "Elena" din "Atrizii" lui Victor Eftimiu, rolul vietii ei. Si nu pentru ca ar fi fost realizat mai stralucit ca altele. Ci dintr-un alt motiv. Plina de viata si capabila sa observe, sa recreeze, sa stilizeze viata, sensibila, inteligenta, dotata nu numai cu talent, ci si cu intuitie scenica, cu o mare putere de munca, Elvira Godeanu nu a trebuit sa deprinda niciodata "virtuozitatea trucajelor si alchimia iluziei". Ea a fost si a ramas , infruntind uimitor timpul, mitul Frumusetii insesi. A acelei frumuseti care confera rang si blazon. A acelei frumuseti "nascute, nu facute" in care omul simplu si omul cel mai rafinat identificau spontan perfectiunea Naturii, presimteau reflexele Binelui si Adevarului. Ale acelui Frumos incarcat de caratele distinctiei si nobletei spirituale. Aceasta e "aura" care a intovarasit-o pe Elvira Godeanu de la prima sa aparitie scenica pina azi cind, la 86 de ani (n.n. in urmatorul an, 1991, septembrie se stingea din viata) confratii de breasla i-au omagiat -sub egida UNITER -activitatea".



Elvira Godeanu a jucat in filme de referinta ale epocii sale precum "Maiorul Mura" si "Ciuleandra".
Intodeauna a spus ca cel mai placut moment din viata sa a fost casatoria cu Emil Prager.
Doua momente neplacute au marcat viata matusii mele. Moartea mamei sale in dimineata zilei in care avea spectacol cu "Dama cu camelii". "Cand am murit pe scena, in spectacol, am trait moartea mamei".



Al doilea moment a fost moartea sotului Emil Prager la virsta de 96 de ani. A suferit si atunci cind a fost pensionata: "Directorul ne-a chemat pe scena pe mine, pe Aura Buzescu, Fintesteanu, Antoniu, Tanti Cocea, Maria Botta, Marietta Anca si ne-a inmanat plicurile cu pensionarea fara sa ne priveasca in ochi, spunindu-ne: "Imi pare rau, ne vom desparti. In plicuri aveti instiintarile de pensionare". Aceasta femeie n-a avut niciodata sentimentul invidiei. N-a invidiat nici pentru frumusete, nici pentru succese, nici pentru bogatie. A ferit-o Dumnezeu si prin asta i-a dat fericire.