sâmbătă, 30 iunie 2012


Am visat sa zbor...


Am visat sa zbor...degeaba mi-au zis ca e doar un vis
E atat de usor...cred in tine, zbor..


Ma intreb mereu ce simt
Si nu mai am puterea sa ma mint
Nu vreau sa ma prefac,
Nu vreau sa tac,
Si norii pot sa se-adune sa nu ma creada o lume
Tot voi zbura deasupra lor
Si .. de soare voi fi aproape
Si nu-mi va fi greu in noapte s-ajung la steaua mea



Poti fi ce vrei sa fii,
Ce ai acum nu-i tot ce poti primi
Si daca vrei ceva.. nu renunta...
Si norii pot sa se-adune sa nu ma creada o lume
Tot voi zbura deasupra lor ...
Si...


Prin ploaie ... sau soare....sa zbor as vrea ...
Sa zbor si s-ajung la inima ta
Prin ploaie .. sau soare...



Am visat sa zbor, degeaba mi-au zis ca e doar unvis

E atat de usor, cred in tïne, zbor...
 

vineri, 29 iunie 2012

De ce exist



Amintiri din amintirea poveştilor ascultate de un copil… rescrise acum cum m­-am priceput.Poveşti pe care nu le-am uitat. Poveşti pentru care le aduc gând demulţumire autorilor cunoscuţi sau necunoscuţi, dar care mi-au marcat înţelegerile ...
 
 

Nu există om a cărui viaţă să fie lipsită total de durere, de suferinţă, de amăgiri, iar acestea împărţite pe o mare gamă de sentimente, emoţii, trăiri, senzaţii.
De ce le avem, de ce trăim, de ce le consumăm (sau ne consumă ele pe noi…). Sigur, toate acestea au un scop.
Dar care, Cerule înstelat şi mare?
De ce existăm… de ce exist?

A fost destul de greu să-­mi pun întrebările astea…Nu am găsit un răspuns. Am întrebat peste tot în jur…nimeni nu ştia şi unii chiar păreau deranjaţi de întrebări. Am înţeles că nu şi le puseseră niciodată, că nu prea voiseră să se gândească la aceste lucruri sau nu voiau să mi le spună. La mine pe planetă, ca pe multe, multe altele, nu avem corpuri, aşa ca ale oamenilor, deci noi nu avem „senzaţii”, care se transformă în emoţii de diferite culori şi chiar sunete şi care leagă oamenii unii de alţii. Ba, chiar am observat că acestea se duc mai departe, când se adună mai multe şi pot călători oriunde.
Mare minune… dar pe care oamenii nu prea o văd când sunt aici…pentru că ei nu văd gândurile (aici am învăţat că dacă nu le transformi în „vorbe” nimeni nu te aude), iar a „simţi” câteodată poate fi un dezavantaj care „doare”, provoacă „emoţii”. Ori tocmai aceasta face cât toate dezavantajele la un loc, asta aveam să învăţ.
Am venit aici atrasă de unda puternică a două gânduri care a provocat un asemenea semnal că m­-am hotărât să plec de pe steaua mea pe acea undă de lumină. A fost plăcută călătoria pentru că am văzut Marele Cosmos, un pic cam rece, dar minunat. Apoi…am dormit o perioadă.
M-­am trezit AICI şi am învăţat ce este „căldura” oamenilor, care nu ajunge până la mine acasă şi noi o cunoaştem doar din poveşti sau…când ni se dă voie să privim pe monitoare la pământeni. Dar…tot nu o înţelegem, e doar o „noţiune”, aşa cum se învaţă toate.
Aşa am învăţat ce înseamnăsă ai nevoie de cineva care îţi arată, cel puţin la început, ce înseamnă acea căldură căreia ei îi spun „iubire”. Privind la ceilalţi sosiţi aici mult înaintea mea, unii demai multe ori chiar, mi­-am dat seama că nici pe planetele lor nu este această vibraţie căreia oamenii îi spun IUBIRE iar noi, cei din Cosmosul mare şi înstelat,  a trebuit să-­i spunem la fel, neştiind ce este şi ce alt nume să-­i dăm. Acasă, mi s-­a explicat că este precum căldura” pe care noi o luam din Marele Soare care nu apune niciodată. Aici…el se mai culcă …din când în când (i se spune „timp” acestui „când”).
Noi folosim razele lui pentru a ne alimenta (hrăni) şi  există de mult, muuult „timp” (după noţiunea asta a oamenilor).
Aici, „înveţi” să iubeşti. Parcă faci mereu şi mereu experienţe, iar unii… tot nu sunt mulţumiţi, adică nu se simt „hrăniţi” de acestă energie, care ba îi încălzeşte, ba îi răceşte… de nu mai ştiam ce se întâmplă. Asta până am ajuns să experimentez şi eu. Ba, se mai şi plâng uneori şi atunci, au o stare care se numeşte „supărare” (atunci când „se răcesc” de ţi-­e şi ţie rău dacă stai prea mult pe lângă ei).
Pe planeta mea nu există flori şi copaci, munţi şi mare, apă şi vânt. Acolo sunt doar „esenţe” frumos ambalate în recipiente pe care avem voie să le studiem după perioade în care învăţăm „istoria” Planetei Albastre, care mie mi s-­a părut uimitoare întotdeauna, de asta am şi trecut pe fişa mea în drepul rubricii: „Unde vreţi să vă continuaţi studiile”, această planetă.
Aici, fiecare floare „colorează” aerul din jurul ei şi provoacă vibraţii cărora înveţi să le spui „miresme”. Sunt tare plăcute… Dar oamenii „le simt” şi, brusc, dau ochii peste cap: ,, Vaaaai!!!" Ei nu le „văd”... că sunt reale!

Valurile mării m­-au înspăimântat pentru că se uneau cu cerul şi nu înţelegeam unde zboară păsările: în apă sau pe cer. La început tot priveam şi tot priveam şi toţi s-­au grăbit să-­mi explice că apa şi cerul sunt două „elemente” diferite.
Aşa am învăţat că fiecare floare are culoarea ei şi mirosul ei („parfum”), care nu călătoresc prin aer şi nu strălucesc… aşa cum crezusem eu. Că păsările zboară doar pe cer nu şi prin apă, acolo „stau”, plutesc.

Ciudate explicaţii mai au oamenii pentru toate. Dar, le­-am învăţat în „timp”, noţiune care a devenit foarte importantă dintr-­odată.

Era ceva care a plecat…dar trebuia să fie… Şi ceva care va fi. Adică „ieri” şi „mâine”. Trebuia să ştiu ce am făcut „ieri”, uneori să şi dau socoteală. Adică „ieri” acesta, era când am spart o cană şi mă certa mama pentru acest „ieri”. Adică ceva care trecuse deja, aşa că… ce rost mai avea? Ştiam că nu am să mai repet „operaţiunea” în viitor.
Tare încurcată am fost şi cu „măsurarea” timpului. Noroc că oamenii aveau ceva care „spunea” mereu cât este timpul lor sau chiar al altora.

Ieri” mai era şi altceva, era undă de energie” pe care trebuia să o port cu mine (destul de neplăcut uneori, greu întotdeauna) şi care devenea (când se adunau mai multe) „amintiri”.
Aici, este o altă ciudăţenie. Nu trebuie să uiţi ceea ce citeşti într­_o carte. Asta e de la sine înţeles, dar să nu uiţi cuvinte sau acele semne pe care le fac oamenii şi spun că sunt „gesturi”, ce rost are?!
La început răspundeam după cum vedeam cuvintele lor că vin spre mine… mai repede sau mai lent, mai calde sau mai reci. Uneori chiar amestecate de deveneam „confuză”. Oricum răspundeam la fel. Mi s-­a spus, de cam multe ori, că nu aşa se „comunică”, că mai trebuie să taci sau să „uiţi”, adică să trimiţi la „ieri” acele cuvinte sau gesturi.

Iar cuvintele, nu sunt totdeauna asemănătoare cu „stările” pe care le „vedeam”.
Dar… greu a fost să învăţ „cuvintele”, pentru că ele au sunete care se tot repetă şi tu înveţi să le „ansamblezi” unele după altele, trebuie să faci şi pauză, ca să nu se amestece (la noi nu este aşa, gândurile ni le deschidem când şi spre cine vrem iar dacă vedem un simbol în acea clipă ştim totul despre el, fără să ne tot explice ,,cineva").
Deci, am învăţat să aşez sunetele unele lângă altele, să fac pauze… ca să le „transmit” mai bine, mai clar (uneori o mai dădeam în bară… cum spun tinerii pământeni acum).
Tot la început, vedeam că sunetele sunt ca şi culorile: treceau pe lângă mine, unele se loveau de mine… altele se opreau în mine… Dar, am fost învăţată că trebuie să le opresc pe toate, să „gândesc” şi apoi să spun şi eu ceva, ca răspuns „bine gândit”. Uf!
 

Se învârtea Pământul cu mine uneori,  aşa de ameţitoare a fost această „lecţie” umană (chiar şi acum e dificil… ce să spun şi ce nu, ce să primesc sau nu).
Cuvintele, unele, au devenit acele „amintiri”. Ele erau deja „stări” care au început să formeze „ceva”. Aveam să învăţ că se numesc „sentimente umane” exact pentru ce venisem pe planetă. Începusem să le „simt”, să simt sunetele altei persoane. La început, acele sunete/­cuvinte erau frumoase, blânde şi calde. Cu timpul au devenit tari, tăioase, ascuţite. Şi, pentru că a trebuit să le „opresc” în mine au apărut o mulţime de gânduri, care atunci când se uneau unele cu altele, formau o „durere” sau o „bucurie” sau „teamă”, „furie”… multe, foarte multe „sentimente”. Pentru că nu aveam ce face cu ele… le­-am lăsat să se aşeze în mine. 
Am început doar să ascult şi răspundeam când sunetele din mine se aşezau aşa cum erau cele care veniseră. Uneori nu reuşeam foarte repede, aşa că le păstram şi pe acestea. Parcă „depozitam” mereu, realizând adevărate „stocuri”. Mai târziu, tocmai aceste stocuri am observat că provoacă ceea ce oamenii numesc iubire uneori, alteori… boală.
Şi, am învăţat şi „reacţii” pe care a trebuit să le stochez şi încă destul de repede. Când ţi­-e „frică”, adică scânteiezi foarte repede, ca nişte fulgere, care te străpung în sus şi în jos, apare altă culoare, sunetele „ţipă” şi ele, începi să tremuri… ce mai, te înmoi tot, energia fuge de la tine, tremură mâinile şi picioarele.

A fost interesant la început, pentru că atunci când eşti mic, înveţi din poveşti ce este frica, teama şi multe altele, apoi ele tot se adună, tu creşti şi nu mai asculţi poveşti ci participi tu la ele şi ele devin „stări”, care la noi pe planetă sunt etichetate ca „bombe” (şi mânia, şi furia şi ura, dispreţul…) sunt ţinute în recipienţi bine închişi şi ni se explică că sunt stări care „distrug” planete întregi, dar şi pe noi.
Iar oamenii… le folosesc „liber” după bunul lor plac sau interes sau, uneori, nici ei nu ştiu de ce.
Dar unora le place, însă toate acestea dau „în boală” şi trebuie scoase de către un „doctor” (o durere care „doare”). Unii aleg special să vină aici pentru a „simţi” toate acestea şi apoi să poată deveni mari profesori pe planetele lor sau oriunde aleg să se ducă, în funcţie de cât au învăţat pe Pământ să dezamorseze aceste „bombe”.
Numai că oamenii nu văd ceva: cauza acestor bombe, care le distruge frumosul trup. Ea  este comandată de computerul de „sus” şi nu ştiu să folosească computerul principal de la mijlocul corpului. Acesta este alimentat cu energia din inima lor, unde e adăpostită steluţa care este a Creatorului nostru, a tuturor. Computerul de sus, emite, uneori, energii atât de întunecate, că acoperă strălucirea steluţei şi oamenii „uită” că o au.
Unii, pleacă cu gândul în căutarea ei. Numai cu gândul… şi se întâmplă dacă „gândesc” destul de mult şi de tare să creeze o rază de lumină care ajunge la steluţa din inimă. Atunci ei IUBESC, devin pentru o perioadă mai mare sau mică „iubire”. Este tare frumos să-­i vezi cum încep să strălucească!!! Uneori…rar de tot, strălucesc atât de tare că luminează multe lumi, devin ca nişte sori iar în acele lumi începe Viaţa.
Aici, pe planetă învăţă fiecare după cum doreste, să aprindă şi să menţină această steluţă strălucitoare. Iar când nu fac asta, adică nu învaţă, pentru că unii sunt leneşi, dau vina pe alţii că le stinge steluţa.
Prima mea iubire a fost totală, imensă şi nu îmi cerea nimic. Era a celor care m­-au chemat şi m­-au iubit ca nimeni altcineva de atunci: mă iubeau că am venit la ei, îmi erau recunoscători pentru asta. Aşa am învătat să-­i iubesc şi eu… şi a fost tare frumos, toate erau lumină în jurul nostru…
Apoi, am învăţat că sunt mai multe „feluri” de iubire. Pe unele chiar le­-am ascuns în adâncul inimii şi nici nu am ştiut unde s-­au dus. Ocupată cu celelate „învăţături” umane, am uitat de ea.
Aşa că am început să învăţ „umbra iubirii”, care tot venea şi pleca de nu reuşeam să înţeleg mare lucru. Ba, vedeam oameni care vorbind cu mine „mă iubeau” dar dacă se întorceau imediat spre altcineva „scăpărau scântei”, adică erau furioşi. Sau… invers!!!
Greu de priceput cum se poate cineva să fie aşa, dar oamenilor le reuşeşte de minune. Am încercat şi eu… Cerule mare!!! Tare greu este!!!
De multe ori chiar râdeam de „jocul” acesta, dar… am văzut că la cei care îl iau în serios, poate deveni grav, se pot îmbolnăvi, îi „doare” ceva şi atunci… iar la doctor să le scoată durerea.
Privirile oamenilor sunt foarte expresive. Cred că ele au legătură cu inima lor. Poţi să citeşti în privirile lor ca într-­o carte, tot ceea ce sunt ei. Dar, pentru asta trebuie să înveţi să le desluşeşti, pentru că oamenii sunt tare ciudaţi şi aici. Ei ştiu să mintă, să înşele, să fure, să se ascundă, să ucidă. Iar atunci privirea lor este „grea” sau alunecoasă (alunecă aşa… într-­o parte). Dar, când este o privire de prietenie, de iubire, atunci ştii că ai venit pe cea mai frumoasă planetă. Atunci, şi tu şi eu, toţi  ştim că suntem pe multe fire de undă cu Creatorul şi facem să lumineze multe universuri, aşa de mare este iubirea oamenilor!!!
Cel mai frumos este când oamenii emană din tot ceea ce sunt formaţi, acea căldură a cărei totalitate i se spune IUBIRE. Numai că şi aici, sunt mari, mari deosebiri de stare, de manifestare, de transmitere…
Când unii oameni emană iubire către o floare, ea răspunde, aerul se încălzeşte şi străluceşte. Şiiii este molipsitor… florile din apropiere strălucesc şi ele şi copacii şi iarba… auzi şi sunete care reverberează în tine… Iar când ating cu mâna o floare şi o „mângâi” este şi mai frumos… explodează totul de atâta iubire. Numai pe Pământ se întâmplă asta… pentru că aici există flori, şi copaci şi multe animăluţe… şi multe, multe frumuseţi… pe care unii nu prea le văd, totuşi.
Cu oameni nu este la fel. Ei „uită” mereu de „căldura iubirii”. Când, cică, sunt „supăraţi” pe tine, nu poţi să le dai iubire, să­i „atingi”, pentru că atunci ei sunt „ocupaţi” cu supărarea lor, pe care vor ca şi tu s­o „simţi”, să nu îi laşi singuri… şi dacă o faci… se „supără” şi mai rău.
Uf!!! Asta nu prea înţeleg io pe pământ: nu ar fi mai bine să uite supărarea şi să-­şi amintescă de iubire, ca să creeze o undă cu inimioara lor??? Tare greu se mai întâmplă asta… pentru că oamenii te „uită” de tot, sau spun că nu „te iartă”. Supărarea, tot la ei rămâne şi „suferă” în continuare, de iar ajunge să-­i doară şi… iar la doctor să scoată durerea, prin altă durere, evident (se numeşte „operaţie”). 

Oamenii mari, trebuie să înveţe mereu, pentru că sunt „zăpăciţi”, uită cea ce au învăţat ieri şi, mâine, nu mai ştiu. Şi se tot uită în jurul lor, cică… vor să găsească „ceva” şi tot caută şi caută. Au uitat demult că au înlăuntrul lor ceea ce caută: steluţa din inimioară. Acolo sunt stocate gândurile lor frumoase, de iubire, gânduri care nu se pot vedea până când oamenii nu emit un „bip”, aşa cum ai apăsa pe butonul unei telecomenzi.

Toţi pământenii suntem „călători” şi avem o steluţă ascunsă în piept şi am venit cu „invitaţie” atraşi de undele gândurilor, „numai de iubire”, chiar dacă unii nu le mai găsesc când ajung aici, câteodată… nici una. Atunci e „naşpa” rău de tot… nu înveţi de la început ce este iubirea. Şi, dacă gândul lor se aude străbâtând spaţiile, de ce nu-­l folosesc şi aici, între ei? Unii se „sperie” de­-a binelea şi spun că „nu se poate” şi se ascund în nişte nori tare întunecaţi, de care mi­-a fost „teamă uneori.

Oamenii se mai plâng de ceva… şi încă foarte tare. Se plâng de TIMP. Ori spun că au „timp liber” ori „timp ocupat”, uneori îl transformă în „timp psihologic” sau „timp chronologic”. Primul este pentru ceea ce simţi tot adunând datorită computerului de „sus”, iar timpul cronologic este atunci când te uiţi mereu la ceasul de la mână şi­-ţi creezi o stare care se numeşte „grabă” şi atunci spun că „nu mai au timp deloc”.
Aşa că m-­am întrebat de multe ori: unde îşi pun/lasă oamenii timpul de nu-­l mai au?!… uneori spunând că nici nu-­l găsesc. Tare „suciţi” sunt oamenii…
Dacă l­a început toţi au fost  amabili cu mine, cu timpul m­-au abandonat spunând că „am crescut”. Crescuse doar corpul meu eu tot nu învăţasem să „simt”, că doar pentru asta venisem, nu?
Abandonarea asta m-­a derutat, nu ştiam să „simt” acel „mă doare”, aşa cum auzeam mereu în jur. Şi… am „spus” şi eu „Au! mă doare”. Cerule mare!!! Am fost „servită” imediat cu ceva care semăna a lovitură numai că nu se vedea pe corp nimic, apăruse o pată în dreptul inimii. M­-am uitat şi am văzut că era la toţi oamenii, mai mare sau mai mică, mai întunecată sau nu… Tot repetând din timp în timp ,,au", acea pată a făcut să uit, să uit şi eu de steluţă şi chiar am rămas singurică pe pământ. Începuse să mă „doară” că plouă sau nu, că pot face ceva sau nu, că pot comunica cu cineva sau nu… multe „dureri” şi toate deveneau prea grele pentru înţelegerea mea aşa că trăiam cu ele tot încercând să caut şi eu „ceva”, privind, ca şi ceilalţi, în jurul meu.

Cine poate da un răspuns întrebărilor din poveştile citite cândva? Le transformăm în ,,noţiuni", în ,,tratate" de diferite dimensiuni şi cu termeni atât de diferiţi că ...dăm în boli cărora tot le căutăm ,,nume", operaţionale sau nu. 
 
 

joi, 28 iunie 2012

VALORI GALATENE - ANDREEA IULIANA IGNAT





Nume: IGNAT Prenume: ANDREEA IULIANA Data nasterii: 25.11.1989 Locul nasterii: GALATI Zodia: SAGETATOR







De mică mi-a plăcut să dansez şi să cânt, motiv pentru care mi-am dorit foarte mult să am o carieră în domeniul artistic. Părinţii şi bunicii au fost cei care m-au sprijinit şi m-au ajutat să păşesc spre această lume fascinantă, însă deloc uşoară.
La varsta de 6 anisori am inceput sa cant si sa dansez.
"Am urmat mai multe şcoli de artă, pentru a mă perfecţiona, apoi am participat la numeroase concursuri, spectacole, emisiuni radio şi TV, precum şi festivaluri la care am obţinut numeroase premii".


Cred cu tărie că un artist adevărat trebuie să fie capabil să se exprime artistic în mai multe moduri. "Trebuie să ştie să se mişte pe scenă, să şi interpreteze ceea ce prezintă".






Emisiunea ,,Copie la Indigo" pe plan local, a fost prima mea apariţie la un concurs TV, premiul câştigat reprezentând un prim pas important  spre împlinirea laturii mele artistice. "Trebuia să îmi realizez singură coregrafiile, costumaţiile. Vârsta nu m-a împiedicat cu nimic, deoarece aveam idei destul de creative, atât pe plan muzical, cât şi pe linia coregrafiilor, pe care le realizam singură. Ascultam foarte multă muzică şi vizionam pe casete video, diferite concerte, videoclipuri, filme cu şi despre artişti adevăraţi, cunoscuţi la vremea respectivă, de la care încercam să ,,fur'' tot ceea ce era atrăgător". Castigarea acestui premiu important m-a incurajat sa merg mai departe pe acesta latura artistica deosebita. Dupa cativa ani de pregatire au inceput sa curga premiile, ajungand sa am un palmares cu diferite premii importante castigate la festivaluri de muzica si dans pe plan national.  Familia  m-a sustinut in tot acesti ani de cariera artistica, cand spun familie ma refer la bunici, parinti, unchi si matuse. Un rol extrem de important l-au avut si profesori mei, alaturi de care am impartit aceleasi emotii.
Provin dintr-o familie modesta, talentul fiind moştenit de la parinti.


                                   
      
Decembrie 2009






Alte realizari deosebite in calitate de Instructor de muzica si dans: Castigarea unui numar foarte mare de premii in numai 2 ani de pregatire  a Ansamblului de muzica si dans ,,Estrada copiilor'' (copii cu varstele cuprinse intre 4 si 18 ani);



Ce-mi place:
Îmi place să fiu modestă, să respect oameni din jurul meu şi să fiu respectată. Ador să călătoresc, însă timpul liber prea puţin nu prea îmi dă posibilitatea.



Ce nu-mi place:
Nu-mi place să fiu superficială, materialistă, nu-mi plac minciunile, nu-mi place invidia si vorbele aruncate in vant. De asemenea, nu-mi place faptul că timpul trece parcă mult prea repede şi nu reuşesc să fac tot ceea ce îmi propun zilnic. Îmi displac oamenii care nu au curajul să îţi spună în faţă ceea ce gândesc şi ce vor.
 

Sursa : http://andreeaignat.blogspot.ro/p/despre-mine.html

SUNT DOAR ATÂT






 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

 
Sunt trecător prin viaţa pământeană  
Şi-ncerc iubirile să-mi plimb  
Prin vis adânc acoperit de geană  
Până-n stelare căi sub nimb...  
 
Sunt copleşit de frumuseţea lumii  
Cu tot ce Domnul ne-a lăsat  
Sub soarele zelos şi arcul lunii  
Cu ce-a făcut şi a creat...  
 
Sunt iubitor de pace şi Lumină  
De dragoste şi mângâieri  
De sfânt cuvânt ce dulce îşi declină  
Originea de azi prin ieri...  
 
Sunt doritor de largă libertate  
Sub cer albastru şi senin  
De vorbele şi gândurile toate  
Ce nu pot împroşca venin. 

Marian Malciu     
 
 Articol publicat la data de: 27.06.2012  in http://confluente.ro/Poezie--Iubire/Sunt_doar_atat_marian_malciu_1340827163.html

,,Multumesc din suflet”

 
Emisiunea ,,Multumesc din suflet”


Viata este trecătoare, oamenii se despart de noi, clipele trec fara sa ne dam seama cit de important este fiecare minut din viata noastra.
Deseori ne intoarcem cu gindul in trecut si dorim sa ,,Multumim” oamenilor din viata noastra care au contribuit la clipele de fericire, la lacrimile, la succesul dar si la caderile noastre.
Cind ati spus ultima data ,,Multumesc” unei persoane dragi? Cind va-ti gindit la binele pe care l-a facut aproapele dumneavoastra pentru dumneavoastra? De cite ori va-ti gindit la oamenii care au intradevar nevoie de noi? Astazi vreau sa spun Multumesc vietii, miine parintilor…tu cui ai vrea sa spui Multumesc?

Emisiunea ,,Multumesc din suflet” va ofera posibilitatea sa spuneti ,,Multumesc” un Multumesc sincer, din suflet, cu suflet si pentru oamenii cu suflet. .
Impreuna cu Nina CHIPER spunem ,,Multumesc din Suflet” in fiecare simbata de la ora 20:00
Iar pentru ca Multumirile dumneavoastra sa fie auzite de intreaga lume, ne puteti scrie la adresa de email: multumescdinsuflet@yahoo.com

duminică, 24 iunie 2012

Să-ţi fiu singura rază




Sunt un colţ de stea,
luminez adâncimea
ochilor tăi vrăjiţi.
Tăcerea nopţilor
cu lună plină de aşteptare
nu-ţi mai întunecă
surâsul de flori.
Îţi împodobesc inima,
cu trandafiri rosii
înveşmântaţi în cuvinte
încă nerostite.
Îţi alung oftatul şi chem
un vânt de dragoste,
să-ţi mângâie dorul,
cuprins între palmele
sufletului,
copil rebel şi singuratic.
Vreau să-ţi fiu singura rază,
aprinsă de lumina unui vis,
într-o seară târzie de iunie,
să mă furişez în odaia
gândurilor tale,
să mă contopesc cu visele-ţi,
care-şi aşteaptă rândul
la fericire.


Promisiunea




Sa stii ca n-am uitat ce ti-am promis...
Te-astept..de n-ai sa vii n-am sa regret...
Si stiu ca ma pastrezi mereu cu tine,
Acolo...in buzunarul de la piept...

Din cand in cand,simt inima-ti cum bate,
Parca ma chema-nveninata de iubire...
Si parca ..alteori esti prea confuz...
Sa iti doresti atata fericire...

Ai sa descoperi poate,intr-o zi,
Ca timpul care l-ai lasat sa treaca
S-a-ntors prea aprig...far sa descoperi,
Ca undeva departe..o fata te asteapta...



Liliana Daniela Gavanesteanu

Despre Ochi albastri




Mereu am fost impresionata de culoarea ochilor mei. Albastrul acesta :) parca intodeauna mi-a purtat noroc.Azi ma uitam in oglinda si uimita fiind de intensitatea culorii m-am informat si am aflat ca persoanele cu ochi albastrii sunt atractive, am putea spune chiar adorabile!
Le face placere sa faca surprize placute, sa ofere lucruri speciale persoanelor care le sunt dragi. Tot timpul sunt alaturi de tine atunci cand lucrurile nu merg prea bine, te sprijina si au harul de a te determina sa razi cu pofta. Fac orice pentru a le face placere persoanelor pe care le iubesc.
In urma unor statistici a rezultat ca persoanele cu ochi albastri au relatii de lunga durata. Au tendinta de a fi blanzi, frumosi si saruta foarte bine.
Dar pe de o parte, pot manipula foarte usor persoanele din jur, uneori se comporta ca si cum le stiu pe toate si doamne fereste ca cineva sa ii contrazica, deoarece le place ca intotdeauna sa aiba dreptate.  Chiar daca pot manipula acesti ochi albastri, misterul  din abisul lor nu-l poate descoperi nimeni.

Cind eram in liceu un prieten mi-a scris niste versuri de o hirtie..versuri care si acum le ador…
Călugărul din vechiul schit
O zi la el ne-a găzduit
Şi de-ale lumii mi-a vorbit
Iar cînd să plec, l-am întrebat:
“Ce soartă rea te-a îndrumat
Să caţi un loc printre sihaştrii?”
El mi-a răspuns: “Doi ochi albaştri!”

Călugarul din vechiul schit
De-un dor ascuns a-nebunit,
Atunci tovarăşii lui buni
Într-un ospiciu l-au lăsat.
L-am revăzut, l-am întrebat:
“Ce te-a adus printre nebuni?
Eu te ştiam printre sihaştri”
El mi-a răspuns: “Doi ochi albaştri!” (Traina Demetrescu)

Lumina se opreste in ochii mei albastri si va imbratisez cu dor! :*

 Sursa : http://ninachiperi.wordpress.com/2012/04/30/despre-ochi-albastri/#more-1956

sâmbătă, 23 iunie 2012

Gălăţeni care au uimit lumea - Viorica Susanu

 Viorica Susanu
 
Are în palmares cinci titluri olimpice şi se pregăteşte să ia startul la o nouă ediţie, cea de la Londra, care va începe la sfârşitul lunii viitoare, fiind una din cele două reprezentante ale Galaţiului la cea mai importantă competiţie din lume.
Viorica Susanu, protagonista de astăzi a acestei rubrici, s-a născut la Galaţi, pe 29 octombrie 1975. A cochetat cu sportul încă din anii de şcoală (Liceul Economic din Galaţi), practicând baschet, handbal şi volei, iar la canotaj a ajuns la 16 ani, în timpul unei selecţii efectuate de antrenorul Nicolae Gioca. Au fost alese atunci circa 30 de fete, însă după primele antrenamente de la Snagov au rămas doar câteva. Suzi, aşa cum o alintă colegele de lot, a făcut cunoştinţă cu barca într-un cantonament la Năvodari. A scos timpi foarte buni încă de la primele curse, deşi avea probleme cu... direcţia. A strâns din dinţi şi a mers mai departe.
Au urmat primele selecţii la loturile de junioare şi senioare şi, inevitabil, primele succese. De-a lungul unei cariere impresionante, Viorica Susanu şi-a trecut în palmares cinci medalii olimpice de aur (Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 - două şi Beijing 2008) şi 11 titluri mondiale, în bărcile de 2 rame fără cârmaci (alături de Georgeta Andrunache) şi de 8+1 (în diverse componenţe).
În anul 2000, după titlul olimpic câştigat la Sydney, a primit titlul de cetăţean de onoare al Galaţiului.
Deţine încă, din 2002, recordul mondial la 2 rame fără cârmaci, barca româncelor parcurgând atunci distanţa de 2.000 de metri în 6:53.80.
Considerat de către specialişti sportul care necesită cel mai mare efort fizic, canotajul înseamnă pentru Viorica Susanu muncă şi iar muncă: „Succesul meu a fost determinat de cei 40 de kilometri parcurşi zilnic, timp de 11 luni pe ani”.
Deşi după Olimpiada de la Beijing s-a căsătorit, a născut şi şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, Viorica Susanu nu a putut sta prea mult departe de barcă. A revenit în lotul naţional şi va concura la Londra în cele două probe care au consacrat-o. Şi suntem convinşi că îşi va îmbogăţi palmaresul!

Sursa :  http://www.viata-libera.ro/component/k2/31643-galateni-care-au-uimit-lumea-viorica-susanu

"DIAMANTUL DIN NOI"

 
 
Radio Sufletel anunta iminenta intrare in emisie a doi noi moderatori Alexandra si Nicu . "DIAMANTUL DIN NOI" este emisiunea ce va ofera posibilitatea de a introspecta propriul "EU" dincolo de "certitudini" cat mai aproape de suflet. In fiecare zi de vineri , intre orele 19.00 si 21.00 ( ora Rom. ) Alexandra si Nicu va invita sa cautati impreuna diamantele vietii .