luni, 29 februarie 2016

~ Woman, you ... - By Nella ~

 
Grafica by
Svetlana Alyuk



Vise

De poţi să-mi dăruieşti ceva
te rog să-mi dăruieşti doar vise
apoi, am să mă rog la stele
să le transforme în mărgele.

Şirag de le-ar putea preface
eu le-aş purta mereu cu mine
iar clipele de fericire să le adun
într-un buchet de nemurire .

Gândul l-am trimis în zbor
este transformat în nor
ţine-l strâns la ţine-n braţe
a obosit sperând la al tău dor.

Nella 

11.12.2015


 
grafica by Adam Isaac Jackson



Tu ce însemni pe lumea asta?

Femeie tu .....ce ne dai viaţă
ce-apoi eşti judecată aspru
că iubeşti.
Doar tu ...eşti cea care o porţi
şi faci că să devină din sămânţă
om.
Tu dai culoare pânzei pictorului
ce nu ştia decât în alb şi negru
a picta.
Tu eşti cartea cea mai de preţ
scrisă de poeţi şi aşezată la inima
pe raftul fără praf.
Tu eşti sunetul cristalin al muzicii
ce cântă iubirea şi adoarme copilul
la sân.
Tu.. eşti cea care suferi şi lăcrimezi
şi faci să se topească gheţarii toţi
din drum.
Tu.. eşti cea care alini durerea
celor din jur şi şti apoi să o ascunzi
în piept la ţine.
Tu eşti totul.. şi de-ai putea ai fi ceva în plus.




 

Nella
04.12.2015


ION CREANGA ~




"Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai tîrziu este exclus și din învățămînt și, în ciuda plîngerilor și protestelor sale, situația rămîne aceeași. Își cîștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegînd o locuință în mahalaua Țicău.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrl revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.

Cîţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

"În Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.”


Pompiliu Constantinescu


Articol îngrijit de: Vlada Afteni / istoria.md

~ Gheorghe Asachi - Minciunile ~

Gheorghe Asachi




Minciunile


Într-o sara foarte lina
În primblare am iesit,
La Copou, lânga gradina,
Sa rasuflu-aer dorit.
Când, vazut-am deodata
La stat mare o figura,
Dupa moda îmbracata.
Dar, precum fac cii saraci,
Purta-n umere desaci.
Dar nu am însemnat
Di-i femeie au barbat!
Ma mir d-acel venetic
Si întreb atunci de nume.
Stahia-mi raspunde: ?íN lume
Intriga oameni-mi zic.
În aceasta tarna buna
Straturi saman de minciuna;
De calumnie, de crezare,
Grânul meu amestec are;
Nâobosita-n lucru sânt,
Dintr-un trec la alt pamânt,
Însa nicaire nu-i
Ca pe malul de Bahlui,
Pamânt gras pentru minciune,
De se face de-a minune.
S-apoi tot aici, c-un pret
Foarte bun, astfeli nutret
Sa întreaba si sa cata
Ca o poama delicata.
Pentr-acest product manos
Orice timp e priincios;
Saceta au umezala
Niciodata-i dau sminteala.”
Dupa-aceasta, a sa mâna
Iute samana-n tarâna;
Un graunte nu se pierde,
Iata tot ogoru-i verde.
O minune! íNtr-un minut
Ierburile au crescut;
Înfloresc, s-apoi pe loc
Amu spicele se coc,
Încât toat-acea câmpie
Au produs minciuni o mie.
Cele ce cu ochii vad,
Pipaind abie le cred.
D-oameni îns-atunci o ceata,
De minciuni noua-nsatata,
Case si copii lasa,
La cules se îndesa.
Mândru-i fiecare spic,
Dar denuntru nu-i nemic.
De-a gusta toti sa îmbie;
Altul pune în cutie
Trufandale înfoiete,
La tinuturi le trimete,
Vad colo femei frumoase,
Desi ceva minciunoase,
A culege au mare dor
Minciunele de amor.
Îngiositul în trufie,
Neavând alta meserie,
De novele, care-i plac,
Îsi culege un plin sac.
Speculantii de pe loc
Pe la bolte marfa cara,
Ca s-o vând-în iarmaroc
Si pin târguri de pin tara.
Cii ce-asculta pe la usa
Si veninul poarta-n gusa,
De bun nume rapitori,
Culeg intrigi dintre flori.
Când prin chipuri feliurite
Unu-ncarca, altu-nghite,
Deodata
Se arata,
Coborându-sa din ceri,
Luminosul adevar.
Nici un val pre el umbrea,
Fachie-n bratul sau tinea.
Abie sânta cea figura
Arunca o cautatura,
Iute, cum au rasarit,
Farmacul au si pierit,
S-oamenii s-au minunat
Cum asa s-au îngânat!...
“Adevarule presfinte,
Auzi calda rugaminte:
Între noi etern te-asaza,
Mintea noastra lumineaza;
D-aici intriga sa piara,
Ce pre noi vra sa dezbine,
Si poporul de prin tara
Sa se-ncreada numa-n tine!

~ Poesiele D-lui Eminescu" si "„Convorbirile literare"" ~



Istorie Literară:
După 130 de ani - Dosarul Gellianu de I. Hangiu


La 1 martie 2005 s-au împlinit 130 de ani de la apariţia articolului Poesiele D-lui Eminescu, în Revista contimporană din Bucureşti, sub semnătura inexistentului G. Gellianu. Contemporanii poetului n-au bănuit că cel de al doilea atac la adresa tînărului Eminescu aparţinea lui Petre Grădişteanu care, cu doi ani în urmă, în articolul Convorbiri literare şi Revista contimporană, apărut în aceeaşi publicaţie bucureşteană, continuă de fapt atacul din 1873. La această mistificare a contribuit B. P. Hasdeu, cunoscut antijunimist şi adversar al Convorbirilor literare, care consimte, la 15 februarie 1876, să fie pus în fruntea efemerei Revista literară şi sciinţifică, în calitate de director pentru partea literară, semnînd în loc de program al revistei Al doilea rămăşag, acrostihul intitulat La noi e putred mărul, adică la Convorbiri literare.

Aliata Revistei contimporane, care fuzionează cu publicaţia condusă de Hasdeu sub un nou titlu: Revista contimporană, literară şi sciinţifică, înscrie pe coperta primului număr din 15 februarie 1876 un comitet de redacţie alcătuit din 27 de membri, între care: Gr. Gellianu, Petre Grădişteanu. Simpla alăturare a celor două nume (Gellianu-Grădişteanu), ca şi menţionarea în comitetul de redacţie al numărului 7 din 1 iulie 1876 a lui Anghel Demetriescu, presupus pseudonim al lui G. Gellianu, opinie susţinută de Nicolae Iorga1 în 1934, reluată de Eugen Lovinescu2 şi de G. Călinescu3 în anii 1940 şi 1941, m-a îndemnat să cercetez cu atenţie istoricul pseudonimului.

După cum se ştie, în anul 1979 au apărut trei dicţionare de literatură română: Dicţionar cronologic, coordonat de I. C. Chiţimia şi Al. Dima, Dicţionar de literatură română. Scriitori, reviste, curente, coordonat de D. Păcurariu, şi Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, elaborat de cercetători ai Institutului de specialitate din Iaşi, dicţionare pe care le-am recenzat în Limbă şi literatură. Ultimul Dicţionar conţine mult mai multe informaţii despre reviste literare, încît am început să întocmesc un adevărat ,Dosar Gellianu", pe baza informaţiilor iniţiale oferite de cercetătoarea ieşeană Gabriela Drăgoi, care îi consacră lui Gellianu o scurtă fişă biografică, deşi are unele îndoieli: ,Probabil că G.(Gellianu, Gr.) este juristul de la Eforia spitalelor civile, care va scoate în 1887 volumul Călăuza inginerului şi avocatului în materie de hotărnicii".

În recenzia Dicţionarului ieşean publicată în Limbă şi literatură (1980), mergînd pe urmele celor mai autorizaţi istorici şi critici literari - N. Iorga, G. Călinescu şi Eugen Lovinescu - am afirmat că Gellianu este, într-adevăr, un pseudonim, dar nu al năpăstuitului Anghel Demetriescu, ci al lui Petre Grădişteanu, autor al celor două articole critice la adresa lui Eminescu din anii 1873 şi 1875.

Credeam că am adus suficiente argumente în două articole: O veche polemică şi un nou pseudonim (Convorbiri literare, nr. 7 din 1981) şi Dosarul Gellianu (titlul inspirat dat de redacţia revistei România literară, în nr. 22 din 7-13 iunie 2000).

Criticul ieşean Al. Dobrescu reeditează în antologia Detractorii lui Eminescu (Iaşi, 2002) cele două articole, primul semnat de Petre Grădişteanu, al doilea de G. Gellianu, considerînd că e ,de interes secundar, în fond, dacă un Gellianu, un Pruncu sau un Grădişteanu va fi compus articolul din Revista contimporană" şi că este posibil ca într-o zi, adaugă criticul, ,va ieşi la lumină şi dovada care să garanteze o paternitate incontestabilă". Personal mă îndoiesc că vor ,ieşi la lumină" manuscrisul autograf al articolului Poesiele D-lui Eminescu sau alte informaţii despre Gellianu, care să facă dovada incontestabilă a paternităţii. Pînă atunci apelăm la texte tipărite, ca argumente doveditoare.

Rediscutînd această chestiune controversată, cercetătorul teleormănean Stan V. Cristea, autorul unor cercetări notabile despre relaţiile lui Eminescu avute cu diferiţi intelectuali teleormăneni, fondator şi red.-şef al revistei de cultură din Alexandria, Meandre, afirmă, fără drept de apel, în articolul O altă opinie pentru Dosarul Grigore Gellianu:

,La rândul nostru, suntem în măsură să întărim că(,) Gr. Gellianu într-adevăr a existat cu numele acesta, de vreme ce îl găsim în ŤAnnuaire de Roumanieť (1885) trecut astfel: Gr. Gellianu, funcţionar, str. Scaune 68. De aceea, încercările lui I. Hangiu... de a-l identifica pe cel ce se ascundea sub acel pseudonim în persoana lui Petre Grădişteanu, trebuie sancţionate ca atare" (s.n.).

Şi mai categoric se exprimă Stan V. Cristea în ediţia a II-a, revăzută şi adăugită a cărţii Eminescu şi Teleormanul (2004):

,O altă încercare de a-l identifica pe cel ce se ascundea sub acel nume în persoana lui Petre Grădişteanu... trebuie sancţionată prompt (s.n.) ceea ce am şi făcut în articolul O altă opinie pentru Dosarul Grigore Gellianu (2003)". în consecinţă, criticul adaugă:

,Este de ajuns pentru istoria literaturii năpăstuirea de care a avut parte Anghel Demetriescu încît să mai fie incriminat şi altcineva pentru o vină ce n-o are" (op. cit., p. 161).

Se naşte următoarea întrebare: Petre Grădişteanu, autorul articolului polemic Convorbiri literare şi Revista contimporană din 1873, nu ,are nici o vină" pentru primul atac împotriva lui Eminescu?

Care au fost motivele recurgerii la pseudonimul Gellianu în cel de al doilea atac împotriva poetului, apărut în aceeaşi publicaţie bucureşteană, condusă din umbră de acelaşi Petre Grădişteanu?

La această întrebare şi la altele de logică elementară răspundem, în recurs, cu argumente întemeiate pe texte tipărite, pentru ca opinia publică, în general, şi viitorii cercetători să afle după 130 de ani şi să aprecieze de partea cui este adevărul.

Data calendaristică de 1 martie a marcat două momente deosebite în istoria presei româneşti. La 1 martie 1867 a apărut la Iaşi, devenit centrul cultural de prestigiu, revista Societăţii Junimea, Convorbiri literare, cu un program bine precizat de Titu Maiorescu şi cu un redactor menţionat pe copertă: Iacob Negruzzi. Scopul principal al revistei era:

,...de a reproduce şi răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice: de a supune unei critici serioase operele ce apar din orice ramură a ştiinţei; de a da seamă despre activitatea şi producerile societăţilor literare, în special a celei din Iaşi, şi de a servi ca punct de întîlnire şi înfrăţire pentru autorii naţionali"4.

Şi tot la 1 martie, dar în anul 1873 apare la Bucureşti, rămas centrul politic al României mici, Revista contimporană, fără un program stabilit în primul număr şi fără să aibă pe copertă un redactor răspunzător sau un comitet de redacţie. Acest rol de redactor şi-l arogă Petre Grădişteanu care, la critica necruţătoare a lui Titu Maiorescu, Beţia de cuvinte în Revista contimporană, Studiu de patologie literară, răspunde cu articolul Convorbirile literare şi Revista contimporană. Grădişteanu îşi începe articolul astfel:

,D. T. L. Maiorescu se crede autorizat a grămădi împreună pe toţi 20, 30 sau 40 de colaboratori-redactori ai Revistei contimporane şi a-i condamna ca descendenţi ai maimuţelor... pentru că s-ar ameţi de beţia... de cuvinte, beţie care, ca oricare alta, le slăbeşte funcţiunile intelectuale".

Criticul bucureştean este contrariat de ce Maiorescu nu scrie un cuvînt despre V. Alecsandri, aşezat în fruntea Direcţiei noi. în schimb, criticul din fruntea Direcţiei noi a avut cutezanţa să-l citeze ,imediat alăturea, după V. Alecsandri" pe ,genialul D. Eminescu". Analizând poezia Egipetul sub raportul formei (al versificaţiei), Grădişteanu se întreabă:

,Ce este, însă, D. Eminescu, cu tot bogatul său asortiment de greşale grosolane de gramatică, de prosodie, de logică, cu toate pleoşniţele sale chiar din altă poesie, pe lîngă D. Bodnărescu, un alt poet lăudat al nouei direcţiuni?" (vezi pp. 395 şi 400, xerox).

În finalul articolului, Grădişteanu promite cititorilor Revistei contimporane ,o nouă colecţiune de salturi haslii luate din Convorbiri", dar nu le publică în 1873, ci în 1875.

În 1910, Gh. Panu notează în Amintiri de la Junimea din Iaşi:

,Ce să zic de d. Grădişteanu care, din spirit de polemică, îl numeşte pe Eminescu în deriziune genial".

Acelaşi Gh. Panu relatează că la prima şedinţă a Junimii, în care s-a discutat articolul denigrator, Maiorescu era vesel, Iacob Negruzzi căuta să pară vesel, în timp ce ,Eminescu rîdea cu indiferenţă, ştia de articol, dar nu-şi dăduse osteneala să-l citească"5.

Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare o nouă şi ultimă analiză a erorilor celor ,20, 30 sau 40 de redactori-colaboratori" ai publicaţiei cu titlul Răspunsurile Revistei contimporane, Al doilea studiu de patologie literară, cu ample referiri în special al V. A. Urechia. Faţă de P. Grădişteanu, criticul junimist are o atitudine conciliantă, întrucît ,nu este ca d. Ureche, erudit şi literat...profesor de literatură şi istorie la o universitate a statului".

Lecţia lui Maiorescu era dură, dar dreaptă. El le recomanda intelectualilor români ,să se ferească de fraza goală, de iluzia că formele deşarte pot ţinea locul fondului solid, şi acest pericol este tot atît de mare în literatură ca şi în politică"6.

Într-un catren intitulat Politica din volumul Foi de toamnă (1892), p. 16, Radu D. Rosetti definea acest gen de activitate omenească astfel:

,Politica de astăzi e tragerea pe sfoară,

Partidele se schimbă ca apa de la moară

Deviza e înaltă: să lingi unde-ai scuipat,

Căzînd, să-njuri cu fală pe cei de la palat".

V. Alecsandri îl sfătuia pe Iacob Negruzzi să ferească Convorbirile de această boală, care a bîntuit şi mai bîntuie în perioade de tranziţie.

În anul 1874, P. Grădişteanu publică Actul II din Revizorul general, imitaţie după comedia lui Gogol, adaptată realităţilor româneşti, dedicată poetului V. Alecsandri, precum şi un ultim răspuns, în nr. 6 al Revistei contimporane, intitulat Cîteva cuvinte la adresa Convorbirilor literare, în care face un istoric al polemicii dintre cele două publicaţii şi îşi încheie articolul:

,Voi aduce aminte vechiului meu amic care se află în capul Convorbirilor că aveam gata răspunsurile, se şi imprimase în broşură" cînd ,avurăm onoarea de a primi o epistolă de la D. V. Alecsandri, care ne cerea să încetăm lupta şi să ne dăm mai bine mîna, deoarece urmăream cu toţii acelaşi scop: răspîndirea luminilor în ţară...

Acum pentru a treia oară, Convorbirile se complac în atacuri contra Revistei... Cu sarcina de a răsfoi cărţile nemţeşti... voi zice vechiului meu amic: la revedere!..."7.

La începutul anului 1875, Revista contimporană contraatacă revista Convorbiri literare sub o formă mascată: în primul nr. din 1 ianuarie, apare în presa literară românească un nou nume de critic literar: G. Gellianu, care semnează, în editorialul ,Schiţe literare", recenzia la volumul postum Foi de toamnă, Poesii de N. Georgescu. Gellianu nu este de acord cu D. Bolintineanu care, în Prefaţa volumului, afirmase că poetul N. Georgescu ,era în formare", ci era ,un poet în toată puterea cuvîntului", caracterizare maioresciană atribuită lui Eminescu în Direcţia nouă.

În nr. 2 al Revistei contimporane din 1 februarie 1875, la aceeaşi rubrică ,Schiţe literare", Gellianu publică o Scrisoare a folcloristului G. Dem. Teodorescu, adresată ,Domnului Director al Revistei contimporane", rugîndu-l pe ,d. Gellianu" să încredinţeze tiparului poezia Serenada, al cărei manuscris îl ataşează Scrisorii, ,astfel cum a fost scrisă de autorele ei, repausatul N. Georgescu". în numele conducerii redacţiei Revistei contimporane, G. Gellianu îi mulţumeşte lui G. Dem. Teodorescu.

Printr-o coincidenţă de date calendaristice - la 1 martie 1867, primul nr. al Convorbirilor literare, la 1 martie 1873, primul nr. al Revistei contimporane - şi tot la 1 martie, dar în anul 1875, apare al doilea atac împotriva lui Eminescu, semnat de criticul debutant G. Gellianu, Poesiile D-lui Eminescu. Gellianu îşi începe studiul cu un citat din Balzac. întrebîndu-se care este scopul ,Schiţelor literare", răspunde: să prezinte ,critica a cîtorva din operele scriitorilor de la 1848 încoa".

,Dintre toţi scriitorii cari, în timpul din urmă, s-au încercat în poezie, d. Eminescu ne atrage mai cu dinadinsul privirile pentru că-l vedem pus în fruntea Ťnouei direcţiuniť. Cînd un critic de talia d-lui Maiorescu, recunoscînd negreşit imperfecţiunile d-lui Eminescu, îl pune însă alăturea, imediat alăturea (s.n.) cu marele nostru poet Alecsandri nu mai putem vedea în d. Eminescu un debutant..." (vezi p. 270, xerox).

în 1873, P. Grădişteanu afirmase: ,o poesie de d. Eminescu, de genialul d. Eminescu, pe care ,direcţiunea nouă" îl pune ,imediat alăturea cu D. V. Alecsandri".

Încercînd să găsească ,imperfecţiuni" de versificaţie în poeziile Mortua est şi în special în împărat şi proletar, G. Gellianu, alias Petre Grădişteanu, se întreabă:

,Pentru ce ne-a prezentat în Criticele sale, ca model, cîteva floricele ale d-lui Eminescu, la care nu poţi ajunge decît străbătînd un nămol de greşale de versificare, de rime imposibile, de imagini inexacte, de cuvinte fără sens, pe cari le repudiază sentimentul artei fie modernă, fie antică?"(vezi pp. 278, 288, xerox).

În 1873 Grădişteanu formulase: ,greşale grosolane de gramatică, de prosodie, de logică, cu toate pleoşniţele sale" şi ,Asemenea inepţii nu suntu tolerate nici unui şcolar din clasa a III-a gimnazială, şi d. Eminescu este în fruntea nouei direcţiuni!".

Acelaşi fond al atacurilor nedrepte la adresa poetului Eminescu. încă un argument la cele anterioare îl constituie metamorfozarea prenumelui Gellianu: primele trei articole, apărute cu pseudonim la rubrica ,Schiţe literare - Foi de toamnă, Poesii de N. Georgescu (nr. 1), Comentarii la Scrisoarea lui G. Dem. Teodorescu (nr. 2)şi Poesiile D-lui Eminescu (nr. 3) - sînt semnate: G.(eorge) Gellianu, următoarele două: Gr.(igore) Gellianu. La sumarul numerelor din anul 1875 (Tabla materiilor) George devine Grigore Gellianu, prenume şi nume atestat şi în comitetul de redacţie al primului număr al Revistei literare şi şciinţifice din 15 februarie, 1876, avînd ca director literar pe antijunimistul B. P. Hasdeu, care semnează în loc de program. Al doilea rămăşag, acrostihul La noi e putred mărul. La Conv(f)orbiri literare.

Credea oare Gellianu (P. Grădişteanu) că Revista contimporană, prin cele două farse ale lui Hasdeu, putea să determine ,nu o nouă direcţie, ci o direcţie sănătoasă"?

Realitatea literară infirmă această credinţă iluzorie. în 1880, Academia Română numeşte o comisie pentru modificarea ortografiei limbii române, din comisie făcînd parte: V. Alecsandri, G. Bariţiu, B. P. Hasdeu, Quintescu şi Titu Maiorescu, care prezintă un nou proiect de ortografie. în finalul raportului său, Titu Maiorescu spera ca Analele Academiei Române să renunţe la ortografia etimologistă şi să pună Academia Română în ,lăuntru" şi în fruntea ,mişcării literare".

Maiorescu, care îl citase pe Eminescu după V. Alecsandri, este acum în comisia academică împreună cu B. P. Hasdeu, care, în 1889 afirmă în necrologul apărut în Revista nouă din 15 iunie:

,Eminescu a lăsat multe versuri admirabile; însă meritul lui cel mai covîrşitor, un merit de principiu, este acela de a fi voit să introducă şi de a fi introdus în poezia românească adevărata cugetare şi adevărata artă ca formă".

Imperfecţiunile de formă din primele poezii eminesciene, incriminate de G. Gellianu (Petre Grădişteanu) în cele două articole din Revista contimporană (1873 şi 1875) rămîn uitate în paginile acestei publicaţii.

în 1876, Revista contimporană înregistrează, între 1 ianuarie şi 1 iunie, şase numere. începînd cu numărul 7 fuzionează cu Revista literară şi şciinţifică şi apare cu titlul Revista contimporană, literară şi şciinţifică. în ultimul număr din 1 august 1876, redacţia aduce la cunoştinţa cititorilor săi următoarele: ,în urma dificultăţilor de diferite naturi ce întîmpină în parte, atît Revista contimporană, cît şi Revista literară şi ştiinţifică, mai toţi redactorii ambelor foi s-au învoit a le contopi, şi astfel la 1 iuliu trecut au început publicarea Revistei contimporane, literare şi şciinţifice. Criticul debutant, care la 1 martie 1875 îl atacase pe Eminescu, semnează în numărul 4 din 15 mai 1876 al Revistei literare şi şciinţifice o poezie fără titlu, cu semnul întrebării în loc de titlu, poezie care începe cu versurile:

,Pe cînd decepţiunea în laţu-i mă reţine,

Pe când chiar şi Speranţa a dispărut din mine".

Gellianu nu găseşte în lume ,nimic ca să-l încînte", nici glorie, nici nume. Ultima creaţie poetică a lui Gellianu este traducerea poeziei lui Byron Astăzi împlinesc 36 de ani, semnată ,Gr. Gellianu" în numărul 7 al Revistei contimporane, literare şi şciinţifice, cu titlul Ultimul cânt al Lui Lord Byron în Grecia. Să precizăm că în sumarul numărului nu se menţionează că este vorba de o traducere adaptată şi adecvată momentului, ci de o ,poezie... de Gr. Gellianu".

Ultima strofă în traducerea lui Gellianu (Grădişteanu împlinea în 1876 vîrsta de 36 de ani, ca şi Byron în 1824 - funcţionarul Gellianu avea mai mult cu 6 ani) sună astfel:

,Ca şi bravul care cade, mori şi tu cu arma^n mînă.

Aici moartea niciodată nu^nspăimîntă pe eroi;

Caută-ţi un loc în care să rămîie-a ta ţerână

Şi - repauză-te apoi".

Strofa finală în traducerea lui Petre Solomon din 1949, cu titlul original Astăzi împlinesc 36 de ani, este transpusă astfel:

,Caută mormântul unui luptător,

E cel mai bun, ce ţi se potriveşte.

Apoi priveşte'n jur, alege-ţi locul

Şi te odihneşte"8.

Cu numărul din 1 august 1876, Revista contimporană, literară şi şciinţifică îşi încetează apariţia. în comitetul de redacţie al celor două numere (1 iulie şi 1 august) figurează 23 de redactori, între care: Gr. Gellianu şi Petre Grădişteanu. în articolul Foi căzute din Convorbiri literare (1 decembrie 1876), Iacob Negruzzi credea că redactorul Grădişteanu ,s-a retras în iunie 1875 de la Revista contimporană" şi că după cîteva numere (în realitate, nr. 1 şi nr. 2) din 1876 ,directorul Hasdeu" al Revistei literare şi şciinţifice ,se supără şi pleacă".

Astfel se încheie Dosarul Gellianu. Dacă criticul meteoric Gellianu a existat ca persoană fizică, cum afirmă fără argumente temeinice Stan V. Cristea, dacă ,a existat într-adevăr" sau rămîne un pseudonim, cum au presupus Iorga, Călinescu şi Lovinescu, acest demers de istorie literară nu ,trebuie sancţionat ca atare". Este un demers al anului 2005, confirmat ,prompt" de Academia Română, cel mai înalt for al ştiinţei şi culturii româneşti, care nu-l înregistrează pe inexistentul Gellianu Gr. în Dicţionarul general al literaturii române, aşa cum procedează în cazul altor opere cu paternitate controversată, ca, de exemplu: Cîntarea României de N. Bălcescu şi Al. Russo, operă inclusă în Dicţionarul recent apărut.



1 N. Iorga, Istoria literaturii contemporane, I, Crearea formei, 1934, p. 112.
2 E. Lovinescu, T. Maiorescu, vol. I, 1940, p. 439-440.
3 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941, p. 480.
4 Vezi Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789-1948), 1968, vol. I, p. 228.
5 Op. cit. p. 249.
6 Titu Maiorescu, Critice, Ediţie completă, vol. I, 1926, p. 278.
7 Vezi Mircea Anghelescu, V. Alecsandri către Iacob Negruzzi, Corespondenţă inedită, în Limbă şi literatură, vol. 10, p. 76.
8 Byron, Culegere de poeme. în româneşte de Petre Solomon. Studiu introductiv de Vera Călin, 1949, p. 94. 


Sursa : romlit.ro

vineri, 26 februarie 2016

~ Nicu Mâță - Lume, lume ~

Nicu Mâță - Lume, lume (doină) - Festivalul Concurs Naţional "Nicolae Sulac" 2009

 
\
Ion (Nicu) MÂŢĂ s-a născut în Făleştii Basarabiei la sfârşitul unui an (1988) cu profunde semnificaţii pentru arta tradiţională românească, pentru cântecul neamului nostru, un an în care, cu glas de clopot şi statură imperială, Sofia Vicoveanca readucea, chiar şi simbolic, una din fiicele de dincolo de sârma ghimpată la sânul Maicii Românii…
     Pruncul, aflat încă în pântecele preaiubitei sale mame, nu a rămas insensibil la trecerea Prutului de către marea artistă, devenind la rândul lui un glas cu rezonanţă aparte, o voce duioasă, o voce dublată de un caracter pe măsură… O voce frumoasă a Basarabiei tinere!
     Un artist sensibil, dar un bărbat adevărat, un patriot român autentic, o minte strălucită. Un om, un nume, un destin… Ion al lui Ion al lui Mâţă din Făleştii Basarabiei româneşti, oştean dârz al României Mari.



 
Sursa :catalinboboc.wordpress.com

~ „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale” - Aurelia Grosu ~

Aurelia Grosu
Despre Valori şi Înţelepciune
 „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale” 




Aurelia Grosu, învăţător de 37 ani, autor al volumelor  „Eşti mai puternic decât crezi”, şi „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale”, autodidact şi om care a învăţat să dăruiască, deşi aceasta i-a fost menirea încă de la început, mai departe decât copiilor pe care îi aduce destinul în cale.









Reporter: În rândurile pe care le putem citi în cel de-al doilea volum al dumneavoastră, se întrevăd adevărate picături de înţelepciune, aşa cum le-aţi numit chiar în titlu. Cât de uşor pot fi ele însuşite de căţre un tânăr? Nu cumva ele au venit odată cu experienţele atât de dureros trăite în timpul vieţii?

Aurelia Grosu:  Mesajul meu transmis prin acest manual de înţelepciune vine din dorinţa de a nu mai repeta  şi alţii greşelile generaţiei trecute, de a învăţa de la o vârstă timpurie adevăratele valori explicate din puncte de vedere diferite de oameni cu personalităţi diverse.

Reporter: „Când ai un vis, arzi în interior. Arderea aceea permanentă, nefluctuantă, îmi confirma că tema rămâne: Înţelepciunea”. Nu este o temă grea, Înţelepciunea?

 Aurelia Grosu: Am primit o viziune sub forma unei misiuni, iar focul interior…mi-a dat puterea să o duc până la capăt, în ciuda tuturor provocărilor apărute pe pista alergării vieţii mele.

Reporter: Despre viziune, tot am auzit vorbindu-se în ultima vreme. Cred că nu este un element nou introdus în aritmetica economiei, dar conceptul a fost recent transferat în toate domeniile vieţii. Psihologia înglobase acest termen de ceva timp, dar pentru oamenii de rând, cu un vocabular mai puţin specializat, ce sinonim aţi găsi pentru viziune?

Aurelia Grosu: Din punctul meu de vedere, viziunea înseamnă să ştii cu claritate ce ai de făcut pe termen lung, să îţi programezi acţiunile cu mare atenţie şi în scris, să te  adaptezi din mers şi să acţionezi pentru îndeplinirea obiectivelor propuse cu consecvenţă, zi de zi. Orice om simplu are nevoie de un plan pus pe hârtie, la care să muncească să îl atingă! Altfel, va fi ca o „frunză în vânt, purtată încoace şi încolo, fără direcţie”.

Reporter: „Doar că putem să gândim, în dreptul nostru, să alegem şi să decidem personal ce fel de acţiuni vom întreprinde”. Eu cred că avem o datorie faţă de noi să alegem în cunoştinţă de cauză şi să decidem în nume personal. De unde poate veni această forţă de a decide, de a decide ce este bine pentru sine şi mai mult, de a decide responsabil?

Aurelia Grosu: Decizi responsabil dacă ştii viziunea şi astfel totul se leagă. Decizi în funcţie de visul tău şi triezi dacă o acţiune te duce sau nu la îndeplinirea  visului tău. Totul e să ştii direcţia, iar forţa vine tocmai din faptul că ştii menirea personală. Este un proces lung de dezvoltare personală şi autocunoaştere.

Reporter: „Deja, de doi ani am renunţat total la emisiunile TV, fiindcă nu pot învăţa din exemple negative sau din cancanul naţional care se derulează zilnic, obsedant, ameninţător!”. Cum aţi ajuns la această decizie radicală?




 

Aurelia Grosu: Daca privesc canalele de televiziune, văd deseori ştiri sau oameni care nu mă motivează şi nu îmi oferă stabilitatea emoţională de care am nevoie pentru creaţia mea. Consider că a deschide un televizor este un moment de decizie personală a pierderii unui timp preţios în care pot să mă documentez pentru scrierea cărţilor mele sau pentru activitatea de la şcoală etc.

Reporter: Cine sunt oamenii care au răspuns pozitiv chemării dumneavoastră? Mai exact, cum sunt aceşti oameni, care au dăruit din viaţa şi experienţa lor şi altora prin faptul că şi-au asumat faptul că poveştile lor personale vor fi expuse public?

Aurelia Grosu: Sunt oameni care ştiu că articolul lor poate îl ajută pe cititorul cărţii de înţelepciune şi valori, că poate aduce un plus de valoare în viaţa cuiva care are nevoie la un moment dat, oameni care au înţeles scopul cărţii, regăsit în prefaţa ei şi au dorit să iasă din zona de confort pentru a dărui, oameni simpli, dar iubitori!

Reporter: „Valorile morale ale unui popor se definesc prin suma tuturor valorilor învăţate în familie şi în mediul socio-economic înconjurător”. „Fiecare român este responsabil pentru setul său de valori, pentru fiecare vorbă şi faptă, pentru viaţa primită în dar”. Aceste afirmaţii sunt filtrate cu adevărat de fiecare atunci când ne izbim de situaţii ce contravin valorilor noastre. Cum facem să rămânem fideli principiilor noaste atunci când ne simţim dezamăgiţi şi poate depăşiţi uneori de direcţiile în care merg alte persoane apropiate, din familie sau din cercul de prieteni?

Aurelia Grosu: Totul depinde de Vis, de Destinaţie, de capacitatea antrenată de a tria oamenii cu care lucrezi în mod onest, fără a-i eticheta şi a accepta că nu toţi suntem la fel, de a înţelege că doar fiecăruia din noi îi rămâne sarcina de a fi fidel scopurilor personale. Fiecare vorbă rostită contează, fiindcă ea dărâmă sau ridică, fiecare valoare morală contează, fiindcă ea compune caracterul personal! Fiecare dă socoteală în dreptul său, fiecare îşi face autoevaluarea, nu îi evaluează pe alţii. Şi atunci contează să lucrezi la persoana ta, iar pe ceilalţi să îi accepţi, mergând mereu mai departe, lăsându-i să îşi decidă viaţa lor şi eventual să îi motivezi prin exemplul tău! Decizi să rămâi fidel, orice ar fi!

Reporter: Când aţi realizat că „Schimbarea începe cu mine”?

Aurelia Grosu: De mult ştiam că am nevoie de o schimbare radicală, dar nu găseam cheia, nu ştiam cum să o fac. Prin orele de coaching, prin citirea unor cărţi, prin rugăciune şi voinţă, am început să cunosc mai mult din lumea dezvoltării personale. Când mi s-a descoperit misiunea pe care o veţi găsi în prima carte şi căreia îi rămân fidelă, am avut claritate în mintea mea. Atunci am obţinut o pace a minţii, care mi-a asigurat climatul unei schimbări reale. Dacă lucrez la schimbarea mea, voi atinge şi pe alţii, oferindu-le un model. Nu am ajuns la perfecţiune, consider că zi de zi am de învăţat şi de schimbat ceva la mine!

Reporter: Aş dori să ne detaliaţi ce au însemnat pentru dumneavoastră „hărţile mentale” şi cum ne ajută ele să ne ghidăm prin viaţă.

Aurelia Grosu: „Ca să avem o gândire precisă, inventivă, amplă, lumi­nată, va trebui să muncim pentru a o dezvolta. Nimic nu se obţine cu telecomanda în mână sau jucând jocuri pe calculator”. Aceasta este o hartă mentală, este o definiţie scurtă pe care o regăsim în articolul meu „Harta mentală”, din noua mea carte „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale”, pe care vă invit să o comandaţi la telefon 0745 824 897. Vă invit, de asemenea, pe dumneavoastră şi pe cititorii dumneavoastră la lansarea ei, joi, 11 decembrie, începând cu ora 17.30, la Biblioteca „V.A.Urechia” Galaţi. Orice întrebare este binevenită şi cititorii mi-o pot adresa, scriindu-mi pe auragro@yahoo.com, cu drag!


Delia Gavriliu
Sursa : presagalati.ro



  Oamenii îşi fac planuri, au vise, au scopuri, au multe cunoştinţe corecte şi bune, dar cred că aş cere mai degrabă planuri pe care El să le poată binecuvânta. 
Grosu Aurelia

~ urzici ?!? ~


de-ar putea se preschimbe
vântu-n plete şi-n cuvânt
toţi am fi poeţi/poete
după lauri alergând.


unii suntem bieţi neferici
mai cu păr, mai cu chelie,
dar ne credem ezoterici
şi pe val sau ... pe felie.


pipăim însă silaba
mângâindu-ne orgolii.
nu prea ştim cum este treaba
dar lucrăm la portofolii.


de ne iese vers din gânduri
sau rog.. un soi de rime,
bucura-vom cu bibiluri
pe cei ce ne cred cratime.


arta-i grea, bătu-o-ar vina,
mulţi bat pe la poarta ei.
nu ştiu care e pricina
de sunt şi eu printre ei !?!


las pe voi socoata trudei,
daţi note mari sau mici.
eu râvnesc la sănii muzei
plini de spini şi de urzici. 



E.E.C.
26.02.2016

~ Please !!! ~





primăvara asta nouă
azi cântată de maestru,
vine molcom în buestru
printre picături de rouă.
...
vântul scurmă prin frunzişul
aşternut de astă toamnă
transformând al lui sfârşitul
într-o cvasi-melodramă.

şî chiar dacă tulburi norii
îşi răsfiră pletele,
fâlfăind în graiul ciorii
eu zâmbesc de-angoasele

babelor ce stau în poartă
şi aşteaptă ziarele
să mai afle ce se poartă,
ce să ia pe dânsele.

plictisită, o stăncuţa
a pus ochii pe-o lucire
ce-a zărit-o sub băncuţă.
o fi ciob ori nălucire ?

grădiniţa-mi prinde viaţă
tic
ăindu-şi clipele
până ce-or intra în faţă,
zâmbind larg, zambilele.

un grăunte cu buline
albe, cum is lăcrămioarele,
de un ghiocel se ţine
să-l admire fetele.

s-au iţit multe lalele
scoţând capul din pământ,
acum sunt doar ... ghilimele
mâine fi-vor un cuvânt.

eiii... mai e oleacă
până viaţă-or prinde toate.
noi v-om renunţa la geacă
uitând brusc de-arierate.

primăvară te pupic
de pe-acum pe sufleţel.
zău aşa ... bine-ai venit !
adu-mi, please ... un nepoţel ! 


E.E.C.
26.02.2012

joi, 25 februarie 2016

~~~ Alexandra Hanganu ~~~

Alexandra Hanganu - Cahul / Colibasi

~~~ Sebastian Golomoz - Amantul dragostei ~~~


AMANTUL DRAGOSTEI

De la Orfeu şi până astăzi dragostea  
A fost primul postulat al poeziei
Nimeni nu i-a citit corect povestea
Până nu l-au cuprins braţele feeriei

În fiecare noapte aleargă prin vise
Sunt dimineţi în care la uşă bate
Mai nimereşte şi la inimi închise
Dar nu le va omite pe cele curate

Protagoniştii ei învaţă să zboare
Mii de speranţe pe buze le cântă
Feţele le sunt tatuate cu-n zâmbet

Calităţile odată latente îi încântă
Are un răspuns această schimbare
Amantul dragostei s-a născut poet.


Sebastian Golomoz
photo by Adrian Mociulschi

 

*** Veronica Popescu - Conştiinţa ***

Foto 1


CONŞTIINŢA ...


Nedreptatea m-apasă, mă presează,mă frige
Și-i transmite conștiinței, că nu-i drept ce gândesc;
C-adevărul în lume,se schimbă,se stinge
Și s-accept o minciună,dacă vreau să trăiesc...


Cât de tare se zbate,nedorind să se schimbe
Și s-accepte minciuna în loc de dreptate!
Privește cu teamă,cum răul se-ntinde,
Blestemă sistemul și legile toate!


Ce-i rămâne a face,într-o lume nedreaptă,
Când nu-i pic de speranță pentru omul de rând?
Când o-ntreabă pe lume,încotro ea se-ntreaptă
Și de ce vrea să meargă,cu minciuna ...bravând?


Cum mai poate conștiința-mi să-și găsească odihna
Când pământul și omul atât s-a schimbat,
Când conștiințe murdare mai găsesc în pat tihna
Nefăcând diferența dintre drept și ...păcat?


Hai vino Tu Doamne,cercetează cetatea
Și legile strâmbe ale-acestui pământ
Și seamănă iarăși, printre oameni,dreptatea
Ce ne-ai dat ca poruncă și-ai scris-o-n... Cuvânt!



 Veronica Popescu
 25.02.2016
Sursa foto 1 : astrodeva.files.wordpress.com

O persoana pe care iti doresti sa o intalnesti .  
Joviala si vesela,
contemplativa dar cu obiective clare
 si sanatos delimitate !
































*** Lili Albu - Să arzi în mine ca iubire ***


Să arzi în mine ca iubire


Luna de umbre se dezbracă,
De nori întunecați și grei,
Lăsând lumina ei să treacă
Din ochii tăi în ochii mei...

Stele din funii argintate
Ne împletesc pe cer dorinți,
Arcade peste timp purtate
De trupuri în tăceri fierbinți...

Dantelării mâna sculptează
Prin dulci ispite revărsând
Uimiri când inima mi-e trează
Și ușa ți-o deschide-n gând...

Clipe pierdute-n regăsire
Într-un trecut prezent mereu,
Suntem iubire în iubire,
Cerul ești tu, lună-ți sunt eu...

Iar ziua mă transformă-n soare,
Lumină-n floarea de cais,
Din focul meu luând culoare
Să arzi prin mine și în vis...

Privirea mea să nu te mire,
Tu arzi în mine ca iubire...

Lili Albu

~ BOOKMAGIA DOAMNEI LUCY TOMA..... ~


Există oameni care au idei ingenioase și nu ezită a le pune în practică. 


   Doamna Lucy Toma este îndrăgostită în mod iremediabil de mirifica lume a cărților și artei, cochetând cândva, chiar cu cuvântul scris, fiind remarcată în acest sens de prozatorul Apostol Gurău.
    Ideea de a înființa acest grup public îi aparține, iar oportunitatea ei se vede și din numărul tot mai mare de doritori a se alătura Bookmagiei. Cu tact, rafinament și inteligență, Lucy Toma manifestă certe calități de manager cultural, chiar dacă acțiunea sa e derulată într-un spațiu virtual. 
   Ambițioasă cum o știu, cred că nu se va opri aici. Îi mulțumesc și pe această cale, pentru ideea ei, care vine în sprijinul nostru, al celor care încă mai credem în capacitatea lecturilor de calitate, de a ne face mai buni, fie și pentru o vreme....


Libraria "Donaris" - 12.02.2016

~ Atenţie la pana de societate! ~




"Treceam într-o zi pe Brăilei la vale, într-un maxi-taxi care şchiopăta de-o roată. De-odată, prin dreptul băncilor, m-am luminat la faţă şi m-am întunecat la suflet. Deci, în aceşti aproape 30 de ani, în afară de câteva ANL-uri amărâte şi-o gară renovată care arată ca după război, nimic nu s-a mai construit în Galaţi!
Pe tăcute a dispărut însă industria! Restaurantele au devenit adevărate opere de artă. Le admirăm pe dinafară şi ne facem cruce când le vedem preţurile fanteziste, pentru buzunarele noastre!
În locul alimentarelor de cartier, au apărul mall-urile! Avem mâncare! Chiar avem voie să ne şi uităm la ea, prin geamurile imense.
Ca să nu se mai cheltuie de-aiurea banii statului, pe dispozitive de ascultare, avem acum dreptul să vorbim liber! E frumos.
Din când în când un ţipăt disperat de ajutor sparge liniştea nopţii. O sirenă de salvare îţi tricotează delicat creierii.
Crăpăm de foame, dar nu e om să nu aibă două-trei celulare! Care mai de care mai inteligente. Bineânţeles interceptate şi ele. E criză dar maşinile s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie! Ce să mai crezi? Unora le merge bine!
Eu repartizez banii de la lună la lună. Din ce-mi rămâne, îmi cumpăr câteva ţigări. Alţii, din ce le rămâne, îşi trag o maşină nouă, sau o vilă „prăpădită”!
Cum să iubeşti şi să te integrezi într-o asemenea societate?
La un moment dat, roata maşinii nu mai şchiopăta. S-a oprit. Şoferul, un tip manierat îmi zice:
- Măi nea... cimitir, dă-te jos c-am ajuns la capăt!
Mă trezesc din gândirea nostalgică şi cobor. Până... unde?!"


Stefan Baiatu
25.02.2016

miercuri, 24 februarie 2016

~ Provincialii ~


http://www.trupaprovincialii.ro

~ Fără tine ...



nu vreau te ştiu
departe-n cărări
săpate în stâncă
de lacrimi şi-uitări.


nu pot te las
pierdută pe veci
pe streşini de timp,
sub lespezi prea reci.


nu ştiu existe
o alta ca tine,
nu cred primesc
un alt suflet pâine.


şi chiar de ar fi
'n pustiu -mi petrec
perpetua-mi clipă
încins de-un edec,


nu-i chip adorm.
nu-i chip respir.
fiiva-mi ursita
strein cimitir ?


***

întreg sunt cu tine.
cu tine sunt EU.
cu tine renasc
în fier de ilău.

prin tine soarbe
albastrul finit.
prin tine pot fi
un etern infinit. 


***

o ... palidă clipă
ce zbori nevăzut
cu paseri, cu tot ...
cu tot ce-am avut.

haină ce eşti
cu sufletul mieu,
trufaşă şi slută
tu muică d'emfeu.

da, tu belicoasă
zâmbire de lut
ce-oferi amăgire
de ciob mult prea slut.

tu, veşnică ghiară
ce-mi zgârii pe cer,
năpastă-mbrăcată
în strai de aber.

lasă simt
cocori fâlfăind
şi cetini miros
din codrul fecund.

lasă prind
dimineţile reci
şi ceaţa, şi ploaia
ce udă poteci.

-i simt cald parfumul
cosiţelor moi,
fur eu din ambra
sânilor goi !

şi-apoi ....

tu dute !
şi uită-m'aici
...
cu chipu-mi zâmbind
trăind fără frici !


23.02.2015
E.E.C.

~ Un strop de iubire…

Un strop de iubire….


Un strop de iubire prin zare-ți trimit
Și dorul de tine se trece grăbit…
Zâmbesc lumii vesel! Ce dulce, se pare,
E azi fericirea! Tristețea dispare!

E totul un farmec… când curgeri de ape
Dansează feeric! Le prind să nu-mi scape,
Iar cerul albastru privește prin picuri
Cum chipu-mi primește lumina din licuri!

Iubirea e-n mine, vorbește prin toate;
Prin vis, prin speranță, prin zâmbet și șoapte,
Prin ziua ce astăzi prea repede trece,
Lăsând amintirii răgaz de-a petrece!

Un strop de iubire prin zare-ți trimit
Și dorul de tine se trece grăbit…
Zâmbesc lumii vesel! Ce dulce, se pare,
E azi fericirea! Tristețea dispare…


Vera Craciun
22 Februarie 2015 ·



 

~ PLUTIND PE ARIPI DE ÎNGER ~


PLUTIND PE ARIPI DE ÎNGER



Când îţi privesc ochii
Mă minunez de limpezimea lor...

Când îţi ating buzele
Mă cutremur sub fiorul dragostei...

Când îmi strecor mâna
În părul tău cel mătăsos
Am senzaţia că îmbrăţişez marea...

Când te cuprind în braţe
Mă simt de parcă am cucerit
Cel mai înalt versant al lumii...

Când mă iei de mână
Simt că îl ating pe Dumnezeu...

Când mă priveşti
Cu ochii tăi blânzi
Pacea îmi inundă sufletul...

Când îmi şopteşti cuvinte dulci
Îmi imaginez că plutesc
Pe aripi de înger...


Marius Cioarec

04 octombrie 2008
Foto by Florin Isac 

 

duminică, 21 februarie 2016

~ Baladele valorii ~

 
Gandesc ca ... artistul este artist nu atunci cand apare in mondelele cancanuri ci mai degraba atunci cand prin simplitate si timiditate, valoare si talent ajunge in sufletul oamenilor.

sâmbătă, 20 februarie 2016

~ Tango ~

~ Pagini din Romania mea frumoasa ! ~

~ Mi-e dor - Eduard Zalle ~

„Poezia este limbajul celor ce nu şi-au pierdut definitiv inima.”
 Eduard Zalle



































































































































































































 Mi-e dor

 



Mi-e dor de locurile-n care nu am umblat,
De cerul pe care nu l-am văzut lăcrimat
Și de tine.

Mi-e dor de ceaiul verde pus la uscat,
De zilele în care eram pe mare plecat
Și de tine.

Mi-e dor de nopțile-n care visam legănat,
De imaginea ta în creierul meu de bărbat
Și de tine.

Mi-e dor de poemul necitit seara-n pat,
De trandafirul proaspăt pus la păstrat
Și de tine.

Mi-e dor de locurile-n care nu am umblat,
De cerul pe care nu l-am văzut întinat
Și de mine,

Așa cum îmi aduc aminte c-am fost,
De lucrurile cărora nu le-am găsit rost
Și de tine!





Eduard Zalle