Din jurnalul unui proscris... Boris David

Din jurnalul unui proscris...

Nu mă-ntrebaţi...

Nu mă-ntrebaţi de ce-am plecat!
Nu mă-ntrebaţi dacă mi-e dor!
N-atrag pe nimeni în păcat,
Vreau liniştit să pot să mor.

Nicicând eu Neamul n-am trădat -
Nici când am stat, nici când m-am dus-
De Ţara mea am fost legat,
În toate sufletul mi-am pus.

De ce-am plecat? De ce m-am dus?
Sunt treburi care-mi aparţin!
Sunt liber, parcă am mai spus,
Şi nimănui nu mă închin!

Bine-nţeles că aş fi vrut
Să pot pleca fără să fug -
Da, cât de mult mi-ar fi plăcut
Să nu cunosc ce-i aia jug!

De când românu-i obligat
Să moară doar în patul lui?!
Dacă eşti om, ne-nstrăinat
Rămâi – o spun eu orişicui.

Şi-atunci, de ce să fiu proscris?
Doar pentru dragostea-mi de drum?!
De ce să sufere şi-n vis,
Ai mei, ce-acasă-s şi acum?!

Cu ce-a greşit al meu copil.
Sau fraţii mei, sau verii buni?!
Ca mâine poate-un ruso-fil,
Va fi trecut printre nebuni!

Ne tragem, doar, din neam străvechi
Ce-n lume s-a făcut iubit,
Şi s-ar putea să fie vechi
Tot ce e astăzi preaslăvit.

Să nu uităm, suntem puţini -
Vecinii nu ne-au prea cruţat –
S-avem în lume pelerini,
Să vindem tot ce-am învăţat.

În lume-s mulţi de pe la noi
De care-adesea nici nu ştim -
Întâmplător aflăm că-s soi,
Şi-abia atuncea, ne mândrim.

Enescu, Neamul n-a trădat
Murind departe de ai săi -
Brâncuşi, cu-o treaptă s-a-nălţat,
Luptând cu anii cei mai grei.

De ce atuncea mă-nfieraţi?!
De ce stigmatul pe-al meu tors?!
De ce azi nu mai suntem fraţi?!
De ce n-am cale de întors?!...

14 oct.’83
Bucureşti

Boris David