Calatorim?
Casian Balabasciuc
Ducând în spate o desagă
Hoinari între „atunci” şi -„acum”
Suntem pribegi o viaţă-ntreagă.
Păşim pe drumuri bătucite
Sau, de putem, deschidem căi,
Tot omul sensuri infinite
Percepe doar cu ochii săi.
Nu singuri mergem înainte.
De multe ori avem părtaşi,
În suflet cu icoane sfinte,
Pe drum cu proprii noştri paşi.
De ceea ce suntem în fire
Ne-apropiem, ne depărtăm,
Când chibzuiţi, când în neştire,
După povara ce-o cărăm.
Căutăm în depărtare semne
Speriaţi să nu ne rătăcim,
Dar prea puţine pot fi demne
De-ncrederea ce o dorim.
Călătorim şi zi şi noapte
Pe soare, ploaie sau îngheţ,
Dar zilele rămân doar şapte
Şi nu le ştim fixa un preţ.
Fără-ncetare pe sub stele
Călătorim, călătorim,
Puţine bune, multe rele,
Atâtea şanse ocolim!
Când obosiţi ne prinde seara,
Iar drumul nu ştim unde duce,
Lăsăm pământului povara
Şi poposim puţin sub cruce.
Comentarii
Trimiteți un comentariu