Pierduta blestemată - Catalin Marian Mihaliuc

CE AMINTIRI

Pierduta blestemată

Plăpânda mea copilă străină și speriată ,
Te-am regăsit în colțul vieții aruncată.
Cu chipul palid de blestem amară
Și ochii umezi ,roșii , ca fumul de țigară.

Din sufletul amar cândva te-am blestemat ,
Azi te-ai pierdut femeie,copila de-altădat.
Iubirea mea odată pierzării a fost îndemn
Și ură sa-mplantat ca așchia de lemn.

Eu te-am adus în lumea mea
Dar pentru tine n-a fost loc
E tristă ,complicată și e grea
Și neștiind ți-am blestemat soroc.

Cu aripi rupte ,plângi, ți-e frig
C- o lacrimă te vindec și te strig.
Nu îți distruge viața într-o fugă
Blestemul meu s-a transformat în rugă.

Și trupul tău de mine mângâiat ,
Cu ură și uitare l-ai spălat !
Dar eu odată suflet ți-am atins
Dar conjuncturi prea crude ne-au învins.

Pe foi de viață eu te-am învățat amorul ,
Prea repede-ai plecat ,prea rece e decorul.
În lumea-mi complicată eu știu, te-am chinuit
Dar știu a tale buze, ce mult eu te-am iubit.!

Nici să-ți mai scriu nu am putere !
Mi-e gândul tău regrete și durere.
E imposibl să-mi fii din nou iubită ,
Dar îți doresc măcar ,să fii tu fericită !

Adună-ți viața cioburi neapărat
Căci eu voi fi copilă,gândul lepădat !
Ți-am fost neînțeles blestem ,cărare
pierdută ești acum și eu :
ÎȚI CER IERTARE ! 

 

Catalin Marian Mihaliuc