~ Zilele Babei Dochia ~

Perioada dintre 1 şi 9 (12) martie este cunoscută la români sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”:
– pe 1 martie se ţine Baba de primăvară sau Baba semănatului,
– pe 2 martie era Baba de vară sau Baba muncii de vară,
– ziua de 3 martie era consacrată prin tradiţie Babei de toamnă sau a culesului.
Se credea că aşa cum vor fi cele trei zile aşa urmau să fie şi cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile închipuiau toate cele patru anotimpuri.
Se spune că tare demult trăia pe pământ o babă foarte urâtă şi foarte rea. Într-o zi, baba şi-a trimis nora să prefacă lâna albă în lână neagră; într-o altă zi, să-i aducă fragi copţi, deşi încă nu se terminase luna lui Făurar, şi câte şi mai câte nu-i cerea hârca bietei fete. De fiecare dată însă nora reuşea imposibilul, fiind ajutată ba de Dumnezeu, ba de Sfântul Petru, ba de un flăcău frumos, numit Martie. Văzând cum stau lucru¬rile, amăgită şi de un Soare arzător, Baba Dochia,
„Înrăită şi de iarnă obosită,
Vru să suie-n plai
Ca-n luna lui mai!”
Nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele nouă (sau 12) cojoace. Potrivit legendei,
„umblând cu oile prin pădure, (baba) torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… De atunci s-a lăţit obiceiul mărţişorului!” Finalul legendei, cu transfor¬marea babei în stană de piatră din cauza îndărătniciei ei, este arhicunoscut. Trebuie precizat însă că această legendă prezintă, în plan simbolic, opoziţia mitică dintre iarnă şi vară, dintre frig şi căldură, dintre întuneric şi lumină, legenda folosindu-se de un conflict mult mai evident, anume acela dintre soacră şi noră. Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Crăciun şi ca cea de Anul Nou: „Când ajungeam la întâi mart se chema că asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineaţa ne sculam şî începem 12 lucruri, ca la Crăşiun” (informaţie de teren din Republica Moldova culeasă de Varvara Buzilă).

Ziua Babei Dochia trebuia neapărat să fie ţinută:
– prin unele locuri numai torsul fiind permis.
– prin alte părţi era strict interzisă şi această treabă de teama ca nu cumva „peste vară puii să se înece în treucă”.
– unele femei credeau că fierbând bostan alb şi dându-l de pomană de sufletul Dochiei mai puteau munci şi altceva.
– fetele mari care nu-şi doreau soacre rele se sileau din răsputeri să nu muncească deloc pe 1 martie.

Oricum, motivaţia celor care nu lucrau în această zi era aceea că altfel Baba Dochia s-ar fi mâniat şi mai tare, scuturându-şi cojoacele vreme de nouă (sau 12) zile la rând!
O altă componentă importantă a zilei de 1 martie privea practicile de purificare.In întreg spaţiul românesc, împreună cu derularea acţiunilor rituale, oamenii recurgeau şi la puterea cuvântului. Obligatoriu, o anume frază era rostită în această zi pretutindeni:
– „Ca să nu te mănânce purecii, la 1 martie înfigi un cuţit în mijlocul pragului, spunând de trei ori: ‹‹Mart în casă, purecii afară!››”. Mai amintim şi faptul că pe 1 martie oamenii care nu vor să aibă purici peste an (în casă sau pe trup!) ar fi bine să mănânce multă, multă urzică…
– O altă acţiune semnificativă a zilei era scuturarea afară a aşternuturilor, hainelor, ţolurile, scoarţele, adică toate obiectele făcute din fire, ca şi cum s-ar scutura cojoacele Babei Dochia.
„Observăm cum acţiunile femeilor sunt o formă de exteriorizare a conţinuturilor mitice, profunde, în care lumescul şi cosmicul se întrepătrund, se condiţionează reciproc”.
– pentru a asigura intrarea aerului de primăvară şi în spaţiul locuit de om erau deschise uşile şi ferestrele caselor, iar oamenii trebuiau să iasă afară.
Aşadar, sub chipul soacrei sau Babei Dochia ar trebui să vedem Anul Vechi sau Marea Zeiţă a Pământului, o divinitate arhaică stăpână a elementelor naturii, învinsă de Anul Nou, reprezentat de o noră plină de vitalitate, asemenea noului anotimp. Datorită acestei lupte înverşunate, perioada de la începutul lunii martie era socotită una încărcată de sacralitate negativă, acum dezlănţuindu-se energii nefaste, de care, în mare parte, e vinovat … soarele primăvăratec. Bineînţeles, acţiunea soarelui era resimţită în special de cei tineri. De aceea, aceştia trebuiau protejaţi, apărarea cea mai eficientă fiind aceea oferită de … mărţişor. În această ipostază, mărţişorul contracara, se spune, funcţia distructivă a soarelui alb de primăvară (închipuit de un bănuţ de argint!), orbitor şi rece.

Sursa : olteniapopular.ro