23 august 1939 - Pactul Ribbentrop-Molotov
Cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939 de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop, în prezenţa lui Stalin.
Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel:
„ Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri."
Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune din 1939 dintre Germania şi URSS, semnatarii plenipotenţiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese în Europa răsăriteană. Convorbirile au dus la următorul rezultat:
Protocolul adiţional secret (nepublicat)
În cazul unor expansiuni teritoriale şi / sau politice în teritoriile aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât pentru Germania, cât şi a Uniunii Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi.
În cazul unor expansiuni teritoriale şi/sau politice în teritoriilor aparţinând Poloniei, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale Uniunii Sovietice, vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înţelegerii prieteneşti între Germania şi Rusia (Uniunea Sovietică) .
Referitor la Europa de sud-est, partea sovietică îşi accentuează interesul pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu, deci nu are obiecţii faţă de eventuale schimbări de graniţă în favoarea Uniunii Sovietice;
Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.
Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. A început Al Doilea Război Mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi Africa, cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Hitler şi-a dorit războiul pentru obţinerea aşa-zisului spaţiu vital („Lebensraum”), a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent. Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii comuniste mondiale, asemănător acelui spaţiu vital german. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două regimuri politice, deşi anterior încheierii pactului, URSS şi Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemenţă.
Între cei doi dictatori – Stalin şi Hitler – a existat o stranie fascinaţie reciprocă, deşi, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverşunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct faţă de obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaţionala a III-a Comunistă. Internaţionala, deşi obedientă faţă de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi de guvernul de la Kremlin, era portiţa prin care încerca să-şi ascundă reala sa politică externă. Stalin afirma mereu că politica guvernului este una şi cea a Internaţionalei este alta, când, în realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind intenţia declanşării revoluţiei comuniste mondiale.
Regimurile instaurate în Rusia sovietică şi în Germania naţional-socialistă erau, în general, antidemocratice, dictatoriale şi totodată erau în particular, ostile regimurilor democratice din Occident. O motivaţie a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuşi Tratatul de pace de la Versailles, atât Germania fascistă, cât şi Rusia sovietică considerându-se victime ale tratatului.
Documentele existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri şi chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea relaţiilor bilaterale mai strânse a fost oferită de existenţa ca stat a Poloniei. Polonia renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de ani de ocupaţie ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia devenise stat tampon între Rusia şi Germania. Iniţiatorul unei apropieri germano-sovietice a fost ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. Propunerile lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare, puterile occidentale au fost criticate aspru şi etichetate drept „instigatoare la şi profitoare de război”. Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre Hitler nu a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanţă. Stalin se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a umplut toată viaţa. Duplicitatea a fost caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane; sovieticii tratau şi cu Franţa şi Anglia – o măsură de prevedere pentru a evita izolarea în faţa unei eventuale agresiuni germane. Pe de altă parte, diplomaţia nazistă tatona constant posibilitatea unei înţelegeri separate cu Marea Britanie şi o reuşită ar fi contracarat eşecul lui Ribbentrop la Moscova.
Consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o nouă reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa, vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa a Uniunii Sovietice.
Adesea se susţine că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_Ribbentrop-Molotov
Momentul semnării este descris de istoricul Paul Johnson astfel:
„ Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri."
Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune din 1939 dintre Germania şi URSS, semnatarii plenipotenţiari au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese în Europa răsăriteană. Convorbirile au dus la următorul rezultat:
Protocolul adiţional secret (nepublicat)
În cazul unor expansiuni teritoriale şi / sau politice în teritoriile aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât pentru Germania, cât şi a Uniunii Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi.
În cazul unor expansiuni teritoriale şi/sau politice în teritoriilor aparţinând Poloniei, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale Uniunii Sovietice, vor fi delimitate aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înţelegerii prieteneşti între Germania şi Rusia (Uniunea Sovietică) .
Referitor la Europa de sud-est, partea sovietică îşi accentuează interesul pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu, deci nu are obiecţii faţă de eventuale schimbări de graniţă în favoarea Uniunii Sovietice;
Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.
Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercusiuni asupra lumii. A început Al Doilea Război Mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi Africa, cu desfiinţarea unor state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Hitler şi-a dorit războiul pentru obţinerea aşa-zisului spaţiu vital („Lebensraum”), a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent. Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii comuniste mondiale, asemănător acelui spaţiu vital german. Deosebirile ideologice n-au constituit un obstacol în calea apropierii celor două regimuri politice, deşi anterior încheierii pactului, URSS şi Germania nazistă se criticaseră reciproc cu vehemenţă.
Între cei doi dictatori – Stalin şi Hitler – a existat o stranie fascinaţie reciprocă, deşi, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverşunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct faţă de obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaţionala a III-a Comunistă. Internaţionala, deşi obedientă faţă de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice şi de guvernul de la Kremlin, era portiţa prin care încerca să-şi ascundă reala sa politică externă. Stalin afirma mereu că politica guvernului este una şi cea a Internaţionalei este alta, când, în realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind intenţia declanşării revoluţiei comuniste mondiale.
Regimurile instaurate în Rusia sovietică şi în Germania naţional-socialistă erau, în general, antidemocratice, dictatoriale şi totodată erau în particular, ostile regimurilor democratice din Occident. O motivaţie a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuşi Tratatul de pace de la Versailles, atât Germania fascistă, cât şi Rusia sovietică considerându-se victime ale tratatului.
Documentele existente atestă că, în anii 1934–1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri şi chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea relaţiilor bilaterale mai strânse a fost oferită de existenţa ca stat a Poloniei. Polonia renăscuse, în urma primului război mondial, după mai bine de 100 de ani de ocupaţie ruso-austro-germană. Din punct de vedere geografic, Polonia devenise stat tampon între Rusia şi Germania. Iniţiatorul unei apropieri germano-sovietice a fost ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop. Propunerile lui, acceptate de Hitler, au avut ecou la Moscova. Ca urmare, puterile occidentale au fost criticate aspru şi etichetate drept „instigatoare la şi profitoare de război”. Apropierea sovieto-germană din 1939 era urmarea unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre Hitler nu a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanţă. Stalin se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu Rus, fapt care i-a umplut toată viaţa. Duplicitatea a fost caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane; sovieticii tratau şi cu Franţa şi Anglia – o măsură de prevedere pentru a evita izolarea în faţa unei eventuale agresiuni germane. Pe de altă parte, diplomaţia nazistă tatona constant posibilitatea unei înţelegeri separate cu Marea Britanie şi o reuşită ar fi contracarat eşecul lui Ribbentrop la Moscova.
Consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) au fost practic continuate de Pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o nouă reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa, vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa a Uniunii Sovietice.
Adesea se susţine că, dacă acest pact nu ar fi existat, cel de-al doilea război ar fi fost terminat mult mai curând sau poate chiar nici nu ar fi avut loc.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_Ribbentrop-Molotov
“Este un miracol diplomatic” ; “Este o victorie suta la suta ! Si, desi n-am facut asta niciodata o sa beau o sticla de sampanie” ; “El crede ca ma inselat, dar in realitate eu l-am inselat”. Aceste aprecieri se refera la pactul de neagresiune dintre URSS si Germania din 23 august 1939. Prima apartine ambasadorului german la Moscova- contele Frederic Werner von der Schulenburg-, a doua lui Hitler iar ultima lui Stalin.
RăspundețiȘtergereDeliaSwee