Torac, Banatul Central

Torac sau Torak (format din Toracul Mare şi Toracu Mic, sârbă Торак, maghiară Nagytárnok és Kistárnok, germană Großtorak und Kleintorak), numit anterior Begheiţi (sârbă Begejci - Бегејци), este un sat din Serbia. Este situat în comuna Žitište, Districtul Banatul Central din Voivodina. Potrivit recensământului din 2002, satul are o populaţie de 2.850 de persoane, în majoritate români.

Satul Torac este împărţit în două, o parte fiind numită Toracul Mic (în sârbă Mali Torak), iar cealaltă Toracul Mare (în sârbă Veliki Torak). Este aşezat pe malul stâng al canalului Bega, la aproximativ 15 km de graniţa cu România.

Prima atestare documentară a satului datează din anul 1332, Toracul apărând în listele de zeciuieli papale păstrate de Arhiva diecezei catolice din Cenad.

Torak - localitate în componenţa municipalităţii Žitište, districtul Banatul Central, Voivodina, Serbia

Biserica ortodoxă română din Toracu Mare

Prima biserică a fost înălţată la Toracu Mare în anul 1782 şi a avut ca hram pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Cărămida pentru construcţie a fost adusă din locul lor de baştină, adică din Săcălaz, iar lemnul a fost donat din partea statului, drept despăgubire pentru biserica ce au lăsat-o coloniştilor germani, veniţi în Săcălaz, vatra străbună a torăcenilor mari. Nu se ştie precis cine a sfinţit acea veche biserică, dar se presupune că Episcopul Timişoarei. Vechile arhive ne spun că în vara anului 1872 s-a reparat acoperişul de şindrilă a bisericii vechi.
Cel care a iniţiat construirea unei biserici noi a fost preotul Mihai Frişcan, care, în anul 1850 pune piatra de temelie a actualei Biserici. Din cauza unor neînţelegeri, preotul este mutat din parohie şi construcţia se opreşte.
În anul 1869 vine ca preot un Toracu Mare un fiu al satului: Paul Tempea, care reîncepe lucrările de construcţie şi până la 22 mai 1875 reuşeşte ridicarea turnului şi a crucii. La 8 septembrie 1880 Biserica Românească din Toracul Mare a fost sfinţită de către Vincenţiu Şerban, protopopul Comloşului - Banat.
Biserica a fost construită după planurile arhitectului italian Wilhem Quirini şi lucrările au fost executate de maiştrii Schimitzs Matyaş, Schuwert Andras din Becicherecul Mare şi de arhitectul Lajos Iozsef şi inginerul Paul Molnar.
În aprilie 1892 pictorul român Filip Matei şi sculptorul Nestor Busuioc din Bocşa Română au început lucrările la Iconostasul, Strănile şi Tronurile arhiereşti, pe care le termină după trei ani. Picturile făcute pe lemn, au astăzi au o valoare inestimabilă şi reprezintă scene din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos, înfăţişează pe Maica Domnului, pe câţiva dintre Iconostasul sculptat în stil baroc, este specific bisericilor româneşti aflate în sfera de influenţă culturală a Vienei imperiale şi este împodobit cu elemente florale de o mare diversitate şi frumuseţe.
Biserica a suportat mai multe lucrări de restaurare şi renovare: între 1906 - 1907 se renovează exteriorul Bisericii, adică turnul, acoperişul şi faţada, iar în anul 1939 se acoperă cu tablă turnul şi se recondiţionează crucea de pe el. După aproximativ 20 de ani se revopseşte turnul şi scaunele din Biserică şi se poleişte Iconostasul. Tot atunci se introduce în Biserică şi curentul electric.
Sf. Gheorghe - Hramul Bisericii ortodoxe romane din Toracu MareDupă 100 de ani, în anul 1991, este pictată şi prima boltă de către Ioan şi Ana Bădilă din Timişoara şi apoi, în anul 1994, la iniţiativa preotului Petru Drăghicescu, venit în parohie din România în anul 1993, se continuă lucrările de pictură. Plecând de la principiul declarat: “Ceea ce înaintaşii noştri au clădit, noi, cei de astăzi, trebuie să păstrăm şi să înfrumuseţăm”, preotul Drăghicescu a dus la bun sfârşit lucrare de înveşmântare în totalitate a Bisericii cu pictură. Cei ce au ostenit la aceasta au fost pictorii Dicu Octavian Nechifor - preot din Galaţi, precum şi prof. Radu Druhora din Cluj şi alţi ucenici.
Prin tactul pastoral al preotului Petru Drăghicescu şi cu sprijinul tuturor membrilor parohiei, dar mai ales cu contribuţia însemnată a membrilor Consiliului Parohial, lucrările au fost finalizate în doar patru luni şi jumătate, încât la 20 noiembrie 1994 I.P.S. Nicolae, Mitropolitul Banatului, Protopopul Moise Ianeş, conducătorul Vicariatului Ortodox Român din Iugoslavia şi un sobor de preoţi, în frunte cu preotul locului, Petru Drăghicescu, au săvârşit slujba de târnosire a Sfintei Biserici noi, cu vechiul hram “Sf. Mare Mucenic Gheorghe”. Un număr impresionant de credincioşi veniţi din multe părţi ale Serbiei şi ale României au asistat la slujba de sfinţire, bucurându-se de această împlinire.
În anul 1997 se renovează iarăşi acoperişul Bisericii şi se vopseşte turnul, iar după anul 2000 şi până în 2007, pr. Drăghicescu a adus numeroase îmbunătăţiri bisericii şi casei parohiale: gresie de paviment, încălzire centrală, recondiţionări şi vopsiri ale mobilierului interior. Toate s-au făcut cu ajutorul bunilor credincioşi din Toracu Mare.

Parohia Toracu Mare este bine reprezentată şi pe plan cultural şi muzical. În anul 1891 se înfiinţează corul bisericesc bărbătesc “Armonia”, iar în anul 1933 se constituie şi un cor mixt, la iniţiativa pr. Eftimie Şoşdean. De la înfiinţare şi până astăzi, corul a fost condus de preoţi, învăţători şi ţărani, păstrând zestrea muzicală a românilor de aici, pe care au făcut-o cunoscută în numeroase turnee în Iugoslavia sau România.
În anul 1999 pr. Petru Drăghicescu şi preoteasa Ana iniţiază şi înfiinţează corul de femei “Armonia”. La Sfânta Litughie săvârşită în duminici şi sărbători cele două coruri cântă alternativ, înfrumuseţând viaţa culturală a parohiei.
Pr. Petru Drăghicescu editează şi o revistă parohială, numită “Biruinţa”, care are apariţii periodice şi conţine articole scrise de preoţi, studenţi, tineri şi oameni maturi din parohie sau din România.
În spiritul dorinţei Lui Hristos, ca “toţi să fim una”, pr. Drăghicescu a promovat bunele relaţii cu toate bisericile, şi cu Biserica Ortodoxă Sârbă şi cu parohii româneşti din ţara de baştină, România. Astfel, Biserica Ortodoxă Română din Toracu Mare a încheiat protocoale de înfrăţire sau bună-frăţietate cu Parohia Ortodoxă Română din Săcălaz ( satul de baştină al celor din Toracu Mare ) şi cu Parohia Ortodoxă Română “Sf. Apostoli Petru şi Pavel, Govândari” din Reşiţa. Aceste legături s-au materializat prin vizite reciproce, de cunoaştere dar şi de împreună-rugăciune, atât la Toracu Mare cât şi la Săcălaz sau Reşiţa. ( ... )

Prot. Petru Drăghicescu - paroh