marți, 19 iulie 2016

~ La mulţi ani aviatorilor! La mulţi ani Cenaclului "Icarus"! ~


Toată noaptea cerurile au fost în război, de parcă Erdogan şi-a întins artileria până dincolo de nori.
Trosc... trosc... crengile corcoduşului au lovit furioase in fereastra de la balconul meu trezindu-mă dintr-un somn la fel de agitat.
Mă aşezasem destul de târziu în pat, undeva în noapte, reţinut fiind de muuultele gânduri ce nu-mi dădeau pace (oare-i bine aşa? ce-ar mai trebui? dacă e prea mult? dacă-i prea puţin? câţi or veni oare? dacă mă vor îneca emoţiile?.....).
Odată ridicat din pat am urmat tabietul obişnuit... pâsh, pâsh la calculator să-l pornesc... pâsh, pâsh la bucătărie să pun de cafea... pâsh,pâsh la baie să spăl urmele lăsate de vise.
Cu cafeluţa în faţă ( mmmmmmm ) şi cu ochii pe desctop mă introduc în noutăţile acestei zile.
Imagini şi ştiri mă învăluie în timp ce vântul îşi cânta neobosit aria sa.
Trosc, pleosc... a început iar să plouă.
Uh, cum voi ajunge acolo dacă va continua să plouă aşa?
Fac repede un dus şi mă ferchezuiesc, am o grămadă de treburi de rezolvat azi până la ora 17.00 când e musai să fiu acolo...
Nici nu ştiu când a trecut atâta timp, e deja ora 16.00.
Grăbit aşez într-o sacoşă boxele, florile, iau mapa şi după o ocheadă scurtă în oglindă o tai pe uşă de parcă mi-ar fi dat cineva startul la maraton.
Pfff.. am uitat umbrela şi a început iar să picure.Eh, n-o fi dracu' aşa de negru să înceapă iar să plouă.
Autobuz... cobor la Universitate şi o iau la trap (se dovedeşte că necuratu-i cam tăciune că plouă iar mărunt şi des, mocăneşte cum spunea bunica).
Clar nu ? Am ajuns cam fleaşcă :(
Luni / 18 iulie 2016 ora 17.00 / Casa Armatei Galaţi
Invitaţii au început deja să între în sala de recepţii. Generali, aviatori, soţii, copii, învăţătoare,oameni din alita culturală a urbei,.... şi eu care nu-mi găsesc locul semn că ceva nu-i în ordine ( ce-o fi oare?).
- Dle Eugen, va rog! mă aud chemat şi mintenaş aflu că nu degeaba eram eu aşa de frământat, uitasem ceva foarte important... ufff!
Noroc că... am noroc şi ies din încurcătură repede! Mânca-m-ar mama de băiet deştept (uituc dar...)
Totul a trecut atât de repede că în final sentimentul resimţit era unul de bucurie dar şi de tristeţe, de onoare dar şi de povara noilor responsabilităţi.
Şi afară începe iar să picure. Până la urmă ploaia e semn de belşug... nu?
La mulţi ani aviatorilor!
La mulţi ani Cenaclului "Icarus"!



Eugen Emeric Chvala
18 iulie 2016/Galati

duminică, 17 iulie 2016

Ultima gară – Vladimir Pustan






"Viaţa e o călătorie cu trenul. Un tren ce la început mergea încet dar pe ce au trecut anii locomotiva a prins neştiute forţe. Pe fereastră vedem anotimpurile atât de lipite unele de altele, încât deşi ştim că vara nu-i ca iarna, totuşi parcă renii lui Moş Crăciun trag sania pe plajele însorite de la Copacabana.”Când voi avea 18 ani”. ”Când voi avea permis”. ”Când mă voi căsători”. ”Când copilul meu va termina şcoala”. ”Când îmi voi termina de plătit ratele”. ”Când voi fi avansat”. ”Când mă voi pensiona”. ”Când voi…”

Aşteptam gara următoare… Dar mai devreme sau mai târziu vom realiza că adevărata fericire în viaţă, nu este destinaţia ci călătoria în sine. Ca şi cum ai umbla cu Hristos pe pământ plin de bucurie, chiar dacă n-ar fi cer…

Când vei ajunge acolo să fii deja sătul de el… Pentru că cerul e şi un loc dar şi o stare. În tren, cu cerul în suflet…"



               Sursa: Ultima gară – Vladimir Pustan