Meandre

Mă doare-n suflet să îţi spun
că ai dreptate, Veronica,
însă privind al meu cătun
mă-ngreunează teama, frica.

Nu moştenim acest pământ
decât poate un cot sau doi
dar şi pe-aceia... dedesubt,
în aur poleiţi sau goi.

În traiul noastru de uzanţe,
ce nasc un mare amalgam
putem gasi nişte speranţe
spre care-n grabă alergăm

Măcar, umili sau plini de lauri,
să trecem demni (eu asa spun),
chiar de în stoluri, nişte grauri
vor stăpâni peste cătun.

Mă doare-n suflet, Veronica,
dreptate să îţi dau acum,
dar 'mi amintesc şi de bunica
ce m-a 'nvăţat să merg pe drum.

Pe drumul cu meandre al vieţii,
care de care mai ostilă,
încă din anii tinereţii
şi până la ultima filă.

Cu piedici mii şi compromisuri
cătăm în noapte şi în zi
ale vieţii seci răspunsuri
ce nu sunt tocmai... poezii.

Ajunşi în pragul înserării
ne amintim de-un... rămas bun
şi-o lacrimă durut ne cade
pe-o uliţă-n pustiu cătun.

Astăzi eu ştiu că nu e-n van
tot ce ne spui tu Veronica.
Sirena şi al său ţignal
vor răsuna iar... acuşica.

Un alt drumeţ îşi va lua
biletul fără cale 'ntoarsă
în timp ce ne-om continua
cotidianul de pe-acasă.

Ca nu e drept sau ca-i musai
...la replică nu avem cale.
Ne mulţumim cu-a nost pospai
din bucurii cu gust de jale.

În dangăt clopotele-anunţă
că cel ce pleacă nu-i imun
la judecata ce pronunţă
de rău a fost sau a fost bun.

Convoi se scurge pe carare,
la porţi s-au strâns înlacrimaţi
şi-n unison nimeni nu are
ce face, celor ce-s plecaţi.

Ramaşi în urmă cu privirea
cătăm la pietrele din drum.
Doar ele fiv-or moştenirea
unui pustiu şi trist cătun.

Eugen Emeric Chvala
6.08.2016
Galati