sâmbătă, 6 august 2016

Meandre



Mă doare-n suflet să îţi spun
că ai dreptate, Veronica,
însă privind al meu cătun
mă-ngreunează teama, frica.

Nu moştenim acest pământ
decât poate un cot sau doi
dar şi pe-aceia... dedesubt,
în aur poleiţi sau goi.

În traiul noastru de uzanţe,
ce nasc un mare amalgam
putem gasi nişte speranţe
spre care-n grabă alergăm

Măcar, umili sau plini de lauri,
să trecem demni (eu asa spun),
chiar de în stoluri, nişte grauri
vor stăpâni peste cătun.

Mă doare-n suflet, Veronica,
dreptate să îţi dau acum,
dar 'mi amintesc şi de bunica
ce m-a 'nvăţat să merg pe drum.

Pe drumul cu meandre al vieţii,
care de care mai ostilă,
încă din anii tinereţii
şi până la ultima filă.

Cu piedici mii şi compromisuri
cătăm în noapte şi în zi
ale vieţii seci răspunsuri
ce nu sunt tocmai... poezii.

Ajunşi în pragul înserării
ne amintim de-un... rămas bun
şi-o lacrimă durut ne cade
pe-o uliţă-n pustiu cătun.

Astăzi eu ştiu că nu e-n van
tot ce ne spui tu Veronica.
Sirena şi al său ţignal
vor răsuna iar... acuşica.

Un alt drumeţ îşi va lua
biletul fără cale 'ntoarsă
în timp ce ne-om continua
cotidianul de pe-acasă.

Ca nu e drept sau ca-i musai
...la replică nu avem cale.
Ne mulţumim cu-a nost pospai
din bucurii cu gust de jale.

În dangăt clopotele-anunţă
că cel ce pleacă nu-i imun
la judecata ce pronunţă
de rău a fost sau a fost bun.

Convoi se scurge pe carare,
la porţi s-au strâns înlacrimaţi
şi-n unison nimeni nu are
ce face, celor ce-s plecaţi.

Ramaşi în urmă cu privirea
cătăm la pietrele din drum.
Doar ele fiv-or moştenirea
unui pustiu şi trist cătun.


Eugen Emeric Chvala
6.08.2016
Galati

marți, 19 iulie 2016

~ La mulţi ani aviatorilor! La mulţi ani Cenaclului "Icarus"! ~


Toată noaptea cerurile au fost în război, de parcă Erdogan şi-a întins artileria până dincolo de nori.
Trosc... trosc... crengile corcoduşului au lovit furioase in fereastra de la balconul meu trezindu-mă dintr-un somn la fel de agitat.
Mă aşezasem destul de târziu în pat, undeva în noapte, reţinut fiind de muuultele gânduri ce nu-mi dădeau pace (oare-i bine aşa? ce-ar mai trebui? dacă e prea mult? dacă-i prea puţin? câţi or veni oare? dacă mă vor îneca emoţiile?.....).
Odată ridicat din pat am urmat tabietul obişnuit... pâsh, pâsh la calculator să-l pornesc... pâsh, pâsh la bucătărie să pun de cafea... pâsh,pâsh la baie să spăl urmele lăsate de vise.
Cu cafeluţa în faţă ( mmmmmmm ) şi cu ochii pe desctop mă introduc în noutăţile acestei zile.
Imagini şi ştiri mă învăluie în timp ce vântul îşi cânta neobosit aria sa.
Trosc, pleosc... a început iar să plouă.
Uh, cum voi ajunge acolo dacă va continua să plouă aşa?
Fac repede un dus şi mă ferchezuiesc, am o grămadă de treburi de rezolvat azi până la ora 17.00 când e musai să fiu acolo...
Nici nu ştiu când a trecut atâta timp, e deja ora 16.00.
Grăbit aşez într-o sacoşă boxele, florile, iau mapa şi după o ocheadă scurtă în oglindă o tai pe uşă de parcă mi-ar fi dat cineva startul la maraton.
Pfff.. am uitat umbrela şi a început iar să picure.Eh, n-o fi dracu' aşa de negru să înceapă iar să plouă.
Autobuz... cobor la Universitate şi o iau la trap (se dovedeşte că necuratu-i cam tăciune că plouă iar mărunt şi des, mocăneşte cum spunea bunica).
Clar nu ? Am ajuns cam fleaşcă :(
Luni / 18 iulie 2016 ora 17.00 / Casa Armatei Galaţi
Invitaţii au început deja să între în sala de recepţii. Generali, aviatori, soţii, copii, învăţătoare,oameni din alita culturală a urbei,.... şi eu care nu-mi găsesc locul semn că ceva nu-i în ordine ( ce-o fi oare?).
- Dle Eugen, va rog! mă aud chemat şi mintenaş aflu că nu degeaba eram eu aşa de frământat, uitasem ceva foarte important... ufff!
Noroc că... am noroc şi ies din încurcătură repede! Mânca-m-ar mama de băiet deştept (uituc dar...)
Totul a trecut atât de repede că în final sentimentul resimţit era unul de bucurie dar şi de tristeţe, de onoare dar şi de povara noilor responsabilităţi.
Şi afară începe iar să picure. Până la urmă ploaia e semn de belşug... nu?
La mulţi ani aviatorilor!
La mulţi ani Cenaclului "Icarus"!



Eugen Emeric Chvala
18 iulie 2016/Galati

duminică, 17 iulie 2016

Ultima gară – Vladimir Pustan






"Viaţa e o călătorie cu trenul. Un tren ce la început mergea încet dar pe ce au trecut anii locomotiva a prins neştiute forţe. Pe fereastră vedem anotimpurile atât de lipite unele de altele, încât deşi ştim că vara nu-i ca iarna, totuşi parcă renii lui Moş Crăciun trag sania pe plajele însorite de la Copacabana.”Când voi avea 18 ani”. ”Când voi avea permis”. ”Când mă voi căsători”. ”Când copilul meu va termina şcoala”. ”Când îmi voi termina de plătit ratele”. ”Când voi fi avansat”. ”Când mă voi pensiona”. ”Când voi…”

Aşteptam gara următoare… Dar mai devreme sau mai târziu vom realiza că adevărata fericire în viaţă, nu este destinaţia ci călătoria în sine. Ca şi cum ai umbla cu Hristos pe pământ plin de bucurie, chiar dacă n-ar fi cer…

Când vei ajunge acolo să fii deja sătul de el… Pentru că cerul e şi un loc dar şi o stare. În tren, cu cerul în suflet…"



               Sursa: Ultima gară – Vladimir Pustan


vineri, 15 iulie 2016

Tu și eu





Tu — nor, eu — cer albastru,
Eu — fir de praf, tu — astru,
Tu — crater umbrit de lună,
Eu — a soarelui cunună!


Tu — voinic ghiocel în nea,
Eu — petală de micșunea,
Tu — mâțișorii salcei pletoase,
Eu — malurile apei lucioase!


Tu — ceașca, eu — ceaiul de tei,
Eu — dragostea, tu — ‘’Maitreyi’’,
Oaza ascunsă – Sahara,
Tu și eu – ‘’Buhara’’!


Eu — miez, tu — coajă de lămâie,
Tu — livan, eu — bob de tămâie,
Mi-ești ramul de măslin,
Îți sunt cupa cu vin!


Suntem a timpului microsecunde,
A gândurilor poetice unde,
Mi-ești fereastra Capelei Sixtine,
Îți sunt geana pleoapei divine!


Eu — plaja, tu — marea,
Tu — pana, eu — scrisoarea,
Suntem jumătați în căutare –
A bucatelor zahăr și sare.


Suntem stropii mirului de nard,
Două suflete, același hazard,
Mi-ești umplerea clipei goale,
Sunt pulsul inimii tale!


 





Ionita Corina Claudia
8 iulie 2016


 

marți, 7 iunie 2016

"Dacă măcar m-ai ţine de mâna..."




..."Fiică a toamnei"...aşa îmi spuneai
dezgopându- dintre frunze uscate
şi ierburi pierite,
în plină revoltă împotriva clorofilei,
ploi reci de gânduri
îmi inundau tăcerile - stol migrator,
mâzgălind cerul plecărilor...
..."Ţine- de mâna!", te rugam,
timpul concentric m-ameţea,
cuvintele noastre semnificative dureau,
eram ca un gladiator sărutat pe frunte
şi aruncat leilor...
Rătăceam fără sorţi de izbândă,
nebună din urmă,
s-alung somnul omenirii,
dar nebunii sunt şi ei oameni,
câteodată mai mor...
şi lumea se umple de monştri
zămisliţi de cugete-n somn.
..."Dacă măcar m-ai ţine de mâna..."


Arcadet

sâmbătă, 12 martie 2016

~ poem pentru o iubită dintr-o viaţă paralelă ~

Andrei Velea






am fi putut, da, am fi putut
împărtăşi un dispreţ nobil faţă de toţi şi de toate,
un sentiment eliberator cum că nu aparţinem
locurilor bătute de prea multe perechi de bocanci şi de buze

am fi putut pluti ca un fel de suflare uşoară
peste acidul gros al dimineţii nucleare,
ca un fel de frumoasă uitare
peste mormanele de lecitină ruginită

am fi putut răsturna sensurile
opinatului în gol,
am fi putut lua dunărea, cu trupul ei peşti şi de barje
şi s-o împletim în cuvinte grele, adevărate

am fi putut face semne de uitare
peste înţelesurile comune
şi gesturi adio peste trupurile hâde ale
vorbirii în gol

am fi putut fi în pofida, împotriva, în ciuda,
frumoşi ca două stârvuri de îngeri de cristal,
mai pronunţaţi ca bună ziua
şi imposibil de negat, ca lumea e rea

am fi putut, da, am fi putut,
dacă tu nu ieşeai în goană să te urci într-un taxi
în acea dimineaţă geroasă, sticloasă de ianuarie
sau eu nu mă grăbeam, bezmetic, să semnez un act oarecare

dar uite că mi-ai rămas în gând şi pe hârtie,
necunoscuto, frumoaso,
arătare înfrigurată, abia zărită în ianuarie ăla ticălos.
am fi putut fi putut să ne iubim, ciudat fior,

într-o realitate care s-a împlinit niciodată

ANDREI VELEA
11 MARTIE 2016

marți, 1 martie 2016

~ Joe McElderry - The Climb ~

Joe McElderry - The Climb 

~ Traditii si obiceiuri de MARTISOR ~


"Martisorul este un simbol al reinnoirii timpului si al renasterii naturii, odata cu venirea primaverii, dar si al sperantei, fiind daruit celor dragi pentru a le aduce noroc si belsug.

Traditii si obiceiuri de MARTISOR.

In general, femeile si fetele primesc martisoare si le poarta pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primaverii. In Moldova insa, obiceiul este ca fetele sa daruiasca martisoare baietilor. Impreuna cu martisorul se ofera adesea si flori timpurii de primavara, cea mai reprezentativa fiind ghiocelul.

Semnificatia firelor alb si rosu

A
rheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate martisoare. Ele au forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu, insirate pe ata, pentru a fi purtate la gat. Cele doua culori sunt deschise interpretarilor: rosul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - intelepciunea barbatului. Astfel, snurul martisorului exprima impletirea inseparabila a celor doua principii.


De ce este bine sa porti martisor toata luna?

Martisorul era pus la mainile sau la gatul copiilor pentru a le purta noroc in cursul anului, pentru a fi sanatosi si curati ca argintul la venirea primaverii. In unele zone, copiii purtau martisorul 12 zile la gat, iar apoi il legau de ramura unui pom tanar. Daca in acel an pomului ii mergea bine insemna ca si copilului ii va merge bine in viata. In alte cazuri, martisorul era pus pe ramurile de porumbar sau paducel in momentul infloririi lor, copilul urmand sa fie alb si curat ca florile acestor arbusti.
In prezent, martisorul este purtat intreaga luna martie, dupa care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede ca aceasta va aduce belsug in casele oamenilor. Se zice ca daca cineva isi pune o dorinta in timp ce atarna martisorul de pom, aceasta se va implini. La inceputul lui aprilie, intr-o mare parte a satelor Romaniei si Moldovei, pomii sunt impodobiti de martisoare. In Transilvania, martisoarele se atarna de usi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, intrucat se considera ca astfel se vor speria duhurile rele."


Sursa : bzv.ro

~ Zilele Babei Dochia ~


Perioada dintre 1 şi 9 (12) martie este cunoscută la români sub denumirea de Zilele Babei Dochia sau Zilele Babelor. Pe vremuri, unele dintre aceste zile erau „specializate”:
– pe 1 martie se ţine Baba de primăvară sau Baba semănatului,
– pe 2 martie era Baba de vară sau Baba muncii de vară,
– ziua de 3 martie era consacrată prin tradiţie Babei de toamnă sau a culesului.
Se credea că aşa cum vor fi cele trei zile aşa urmau să fie şi cele trei anotimpuri. Alteori, primele patru zile închipuiau toate cele patru anotimpuri.
Se spune că tare demult trăia pe pământ o babă foarte urâtă şi foarte rea. Într-o zi, baba şi-a trimis nora să prefacă lâna albă în lână neagră; într-o altă zi, să-i aducă fragi copţi, deşi încă nu se terminase luna lui Făurar, şi câte şi mai câte nu-i cerea hârca bietei fete. De fiecare dată însă nora reuşea imposibilul, fiind ajutată ba de Dumnezeu, ba de Sfântul Petru, ba de un flăcău frumos, numit Martie. Văzând cum stau lucru¬rile, amăgită şi de un Soare arzător, Baba Dochia,
„Înrăită şi de iarnă obosită,
Vru să suie-n plai
Ca-n luna lui mai!”
Nu a uitat să-şi ia cu ea oile, dar şi nelipsitele nouă (sau 12) cojoace. Potrivit legendei,
„umblând cu oile prin pădure, (baba) torcea lână din furcă şi găsind o para (ban vechi, de origine turcească) i-a făcut o bortă, legând-o cu un fir de lână… De atunci s-a lăţit obiceiul mărţişorului!” Finalul legendei, cu transfor¬marea babei în stană de piatră din cauza îndărătniciei ei, este arhicunoscut. Trebuie precizat însă că această legendă prezintă, în plan simbolic, opoziţia mitică dintre iarnă şi vară, dintre frig şi căldură, dintre întuneric şi lumină, legenda folosindu-se de un conflict mult mai evident, anume acela dintre soacră şi noră. Potrivit etnologilor, ziua de 1 martie avea valoare de omen, ca ziua de Crăciun şi ca cea de Anul Nou: „Când ajungeam la întâi mart se chema că asta-i Odochia, Baba Odochia. Dimineaţa ne sculam şî începem 12 lucruri, ca la Crăşiun” (informaţie de teren din Republica Moldova culeasă de Varvara Buzilă).

Ziua Babei Dochia trebuia neapărat să fie ţinută:
– prin unele locuri numai torsul fiind permis.
– prin alte părţi era strict interzisă şi această treabă de teama ca nu cumva „peste vară puii să se înece în treucă”.
– unele femei credeau că fierbând bostan alb şi dându-l de pomană de sufletul Dochiei mai puteau munci şi altceva.
– fetele mari care nu-şi doreau soacre rele se sileau din răsputeri să nu muncească deloc pe 1 martie.

Oricum, motivaţia celor care nu lucrau în această zi era aceea că altfel Baba Dochia s-ar fi mâniat şi mai tare, scuturându-şi cojoacele vreme de nouă (sau 12) zile la rând!
O altă componentă importantă a zilei de 1 martie privea practicile de purificare.In întreg spaţiul românesc, împreună cu derularea acţiunilor rituale, oamenii recurgeau şi la puterea cuvântului. Obligatoriu, o anume frază era rostită în această zi pretutindeni:
– „Ca să nu te mănânce purecii, la 1 martie înfigi un cuţit în mijlocul pragului, spunând de trei ori: ‹‹Mart în casă, purecii afară!››”. Mai amintim şi faptul că pe 1 martie oamenii care nu vor să aibă purici peste an (în casă sau pe trup!) ar fi bine să mănânce multă, multă urzică…
– O altă acţiune semnificativă a zilei era scuturarea afară a aşternuturilor, hainelor, ţolurile, scoarţele, adică toate obiectele făcute din fire, ca şi cum s-ar scutura cojoacele Babei Dochia.
„Observăm cum acţiunile femeilor sunt o formă de exteriorizare a conţinuturilor mitice, profunde, în care lumescul şi cosmicul se întrepătrund, se condiţionează reciproc”.
– pentru a asigura intrarea aerului de primăvară şi în spaţiul locuit de om erau deschise uşile şi ferestrele caselor, iar oamenii trebuiau să iasă afară.
Aşadar, sub chipul soacrei sau Babei Dochia ar trebui să vedem Anul Vechi sau Marea Zeiţă a Pământului, o divinitate arhaică stăpână a elementelor naturii, învinsă de Anul Nou, reprezentat de o noră plină de vitalitate, asemenea noului anotimp. Datorită acestei lupte înverşunate, perioada de la începutul lunii martie era socotită una încărcată de sacralitate negativă, acum dezlănţuindu-se energii nefaste, de care, în mare parte, e vinovat … soarele primăvăratec. Bineînţeles, acţiunea soarelui era resimţită în special de cei tineri. De aceea, aceştia trebuiau protejaţi, apărarea cea mai eficientă fiind aceea oferită de … mărţişor. În această ipostază, mărţişorul contracara, se spune, funcţia distructivă a soarelui alb de primăvară (închipuit de un bănuţ de argint!), orbitor şi rece.

Sursa : olteniapopular.ro

luni, 29 februarie 2016

~ Woman, you ... - By Nella ~

 
Grafica by
Svetlana Alyuk



Vise

De poţi să-mi dăruieşti ceva
te rog să-mi dăruieşti doar vise
apoi, am să mă rog la stele
să le transforme în mărgele.

Şirag de le-ar putea preface
eu le-aş purta mereu cu mine
iar clipele de fericire să le adun
într-un buchet de nemurire .

Gândul l-am trimis în zbor
este transformat în nor
ţine-l strâns la ţine-n braţe
a obosit sperând la al tău dor.

Nella 

11.12.2015


 
grafica by Adam Isaac Jackson



Tu ce însemni pe lumea asta?

Femeie tu .....ce ne dai viaţă
ce-apoi eşti judecată aspru
că iubeşti.
Doar tu ...eşti cea care o porţi
şi faci că să devină din sămânţă
om.
Tu dai culoare pânzei pictorului
ce nu ştia decât în alb şi negru
a picta.
Tu eşti cartea cea mai de preţ
scrisă de poeţi şi aşezată la inima
pe raftul fără praf.
Tu eşti sunetul cristalin al muzicii
ce cântă iubirea şi adoarme copilul
la sân.
Tu.. eşti cea care suferi şi lăcrimezi
şi faci să se topească gheţarii toţi
din drum.
Tu.. eşti cea care alini durerea
celor din jur şi şti apoi să o ascunzi
în piept la ţine.
Tu eşti totul.. şi de-ai putea ai fi ceva în plus.




 

Nella
04.12.2015


ION CREANGA ~




"Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie 1889, Iași) a fost un scriitor român. Recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.

Data nașterii lui Creangă este incertă. El însuși afirmă în Fragment de biografie că s-ar fi născut la 1 martie 1837. O altă variantă o reprezintă data de 10 iunie 1839, conform unei mitrici de nou-născuți din Humulești.

Creangă a mai avut încă șapte frați și surori: Zahei, Maria, Ecaterina, Ileana, Teodor, Vasile și Petre. Ultimii trei au murit în copilărie, iar Zahei, Maria și Ileana în 1919.

Tinerețea lui Creangă este bine cunoscută publicului larg prin prisma operei sale capitale Amintiri din copilărie. În 1847 începe școala de pe lîngă biserică din satul natal. Fiu de țăran, este pregătit mai întîi de dascălul din sat, după care mama sa îl încredințează bunicului matern. În 1853 este înscris la Școala Domnească de la Tîrgu Neamț sub numele Ștefănescu Ion, unde îl are ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu. După dorința mamei, care voia să-l facă preot, este înscris la Școala catihetică din Fălticeni. Aici apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieții. După desființarea școlii din Fălticeni, este silit să plece la Iași, absolvind cursul inferior al Seminarului teologic "Veniamin Costachi" de la Socola.

S-a despărțit cu greu de viața țărănească, după cum mărturisește în Amintiri.

La 19 decembrie 1860 se naște fiul său Constantin.

În 1864, Creangă intră la Școala preparandală vasiliană de la Trei Ierarhi, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu. Acesta îl aprecia foarte mult și l-a numit învățător la Școala primară nr. 1 din Iași.

După ce timp de 12 ani este dascăl și diacon la diferite biserici din Iași, este exclus definitiv din rîndurile clerului, deoarece și-a părăsit nevasta, a tras cu pușca în ciorile care murdăreau Biserica Golia și s-a tuns ca un mirean, lucruri considerate incompatibile cu statutul de diacon.

Dedică din ce în ce mai mult timp literaturii și muncii de elaborare a manualelor școlare.

În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion Creangă, intitulat Metodă nouă de scriere și citire.

În 1871 apare în Columna lui Traian articolul Misiunea preotului la sate, semnat de preotul Ion Creangă. În același an este exclus din rîndurile bisericii , fiind acuzat de a fi frecventat teatrul. Publică acum un manual de citire intitulat Învățătorul copiilor , unde inserează trei povestiri: Acul și barosul , Prostia omenească și Inul și cămeșa.

Un an mai tîrziu este exclus și din învățămînt și, în ciuda plîngerilor și protestelor sale, situația rămîne aceeași. Își cîștigă existența ca mandatar al unui debit de tutun.

În 1873 se încheie procesul său de divorț, copilul său de 12 ani fiindu-i dat în îngrijire. A căutat o casă în care să se mute, alegînd o locuință în mahalaua Țicău.

În această perioadă îl cunoaște pe Mihai Eminescu, atunci revizor școlar la Iași și Vaslui, cu care se împrietenește. La îndemnul lui Eminescu frecventează societatea Junimea, unde citește din scrierile sale.

În cadrl revistei Convorbiri literare publică Soacra cu trei nurori și Capra cu 3 iezi.

Între 1875 și 1883, la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale.

La 1878 , pentru activitatea sa didactica, este decorat cu ordinul Bene-merenti. Publică basmul Ivan Turbincă.

Cîţiva ani mai tîrziu a fost bolnav de epilepsie și a suferit foarte mult la aflarea bolii și apoi a decesului lui Eminescu, și al Veronicăi Micle.

Ion Creangă călătorește la Slănicul Moldovei pentru a-și îngriji sănătatea,îl vizitează pe Mihai Eminescu la Mănăstirea Neamțului.

Horia Creangă, nepotul povestitorului, este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice. În capitală a proiectat peste 70 de imobile. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.

Umorul lui Creangă este însuşi umorul vieţii, al acestui fenomen organic, în care durerea şi bucuria, răul şi binele, prostia şi inteligenţa, umbra şi lumina se îmbrăţişează alternativ, ca s-o exprime în toata realitatea.

La 31 decembrie 1889 se stinge din viață în urma unui atac cerebral. Ion Creangă este înmormîntat la 2 ianuarie 1890 la cimitirul Eternitatea din Iași.

"În Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul creator de epos, nu în timpul istorico-literar, ci într-o durată spirituală, fiindcă românul lui Filimon anticipează cu două decenii Amintirile.”


Pompiliu Constantinescu


Articol îngrijit de: Vlada Afteni / istoria.md

~ Gheorghe Asachi - Minciunile ~

Gheorghe Asachi




Minciunile


Într-o sara foarte lina
În primblare am iesit,
La Copou, lânga gradina,
Sa rasuflu-aer dorit.
Când, vazut-am deodata
La stat mare o figura,
Dupa moda îmbracata.
Dar, precum fac cii saraci,
Purta-n umere desaci.
Dar nu am însemnat
Di-i femeie au barbat!
Ma mir d-acel venetic
Si întreb atunci de nume.
Stahia-mi raspunde: ?íN lume
Intriga oameni-mi zic.
În aceasta tarna buna
Straturi saman de minciuna;
De calumnie, de crezare,
Grânul meu amestec are;
Nâobosita-n lucru sânt,
Dintr-un trec la alt pamânt,
Însa nicaire nu-i
Ca pe malul de Bahlui,
Pamânt gras pentru minciune,
De se face de-a minune.
S-apoi tot aici, c-un pret
Foarte bun, astfeli nutret
Sa întreaba si sa cata
Ca o poama delicata.
Pentr-acest product manos
Orice timp e priincios;
Saceta au umezala
Niciodata-i dau sminteala.”
Dupa-aceasta, a sa mâna
Iute samana-n tarâna;
Un graunte nu se pierde,
Iata tot ogoru-i verde.
O minune! íNtr-un minut
Ierburile au crescut;
Înfloresc, s-apoi pe loc
Amu spicele se coc,
Încât toat-acea câmpie
Au produs minciuni o mie.
Cele ce cu ochii vad,
Pipaind abie le cred.
D-oameni îns-atunci o ceata,
De minciuni noua-nsatata,
Case si copii lasa,
La cules se îndesa.
Mândru-i fiecare spic,
Dar denuntru nu-i nemic.
De-a gusta toti sa îmbie;
Altul pune în cutie
Trufandale înfoiete,
La tinuturi le trimete,
Vad colo femei frumoase,
Desi ceva minciunoase,
A culege au mare dor
Minciunele de amor.
Îngiositul în trufie,
Neavând alta meserie,
De novele, care-i plac,
Îsi culege un plin sac.
Speculantii de pe loc
Pe la bolte marfa cara,
Ca s-o vând-în iarmaroc
Si pin târguri de pin tara.
Cii ce-asculta pe la usa
Si veninul poarta-n gusa,
De bun nume rapitori,
Culeg intrigi dintre flori.
Când prin chipuri feliurite
Unu-ncarca, altu-nghite,
Deodata
Se arata,
Coborându-sa din ceri,
Luminosul adevar.
Nici un val pre el umbrea,
Fachie-n bratul sau tinea.
Abie sânta cea figura
Arunca o cautatura,
Iute, cum au rasarit,
Farmacul au si pierit,
S-oamenii s-au minunat
Cum asa s-au îngânat!...
“Adevarule presfinte,
Auzi calda rugaminte:
Între noi etern te-asaza,
Mintea noastra lumineaza;
D-aici intriga sa piara,
Ce pre noi vra sa dezbine,
Si poporul de prin tara
Sa se-ncreada numa-n tine!

~ Poesiele D-lui Eminescu" si "„Convorbirile literare"" ~



Istorie Literară:
După 130 de ani - Dosarul Gellianu de I. Hangiu


La 1 martie 2005 s-au împlinit 130 de ani de la apariţia articolului Poesiele D-lui Eminescu, în Revista contimporană din Bucureşti, sub semnătura inexistentului G. Gellianu. Contemporanii poetului n-au bănuit că cel de al doilea atac la adresa tînărului Eminescu aparţinea lui Petre Grădişteanu care, cu doi ani în urmă, în articolul Convorbiri literare şi Revista contimporană, apărut în aceeaşi publicaţie bucureşteană, continuă de fapt atacul din 1873. La această mistificare a contribuit B. P. Hasdeu, cunoscut antijunimist şi adversar al Convorbirilor literare, care consimte, la 15 februarie 1876, să fie pus în fruntea efemerei Revista literară şi sciinţifică, în calitate de director pentru partea literară, semnînd în loc de program al revistei Al doilea rămăşag, acrostihul intitulat La noi e putred mărul, adică la Convorbiri literare.

Aliata Revistei contimporane, care fuzionează cu publicaţia condusă de Hasdeu sub un nou titlu: Revista contimporană, literară şi sciinţifică, înscrie pe coperta primului număr din 15 februarie 1876 un comitet de redacţie alcătuit din 27 de membri, între care: Gr. Gellianu, Petre Grădişteanu. Simpla alăturare a celor două nume (Gellianu-Grădişteanu), ca şi menţionarea în comitetul de redacţie al numărului 7 din 1 iulie 1876 a lui Anghel Demetriescu, presupus pseudonim al lui G. Gellianu, opinie susţinută de Nicolae Iorga1 în 1934, reluată de Eugen Lovinescu2 şi de G. Călinescu3 în anii 1940 şi 1941, m-a îndemnat să cercetez cu atenţie istoricul pseudonimului.

După cum se ştie, în anul 1979 au apărut trei dicţionare de literatură română: Dicţionar cronologic, coordonat de I. C. Chiţimia şi Al. Dima, Dicţionar de literatură română. Scriitori, reviste, curente, coordonat de D. Păcurariu, şi Dicţionarul literaturii române de la origini pînă la 1900, elaborat de cercetători ai Institutului de specialitate din Iaşi, dicţionare pe care le-am recenzat în Limbă şi literatură. Ultimul Dicţionar conţine mult mai multe informaţii despre reviste literare, încît am început să întocmesc un adevărat ,Dosar Gellianu", pe baza informaţiilor iniţiale oferite de cercetătoarea ieşeană Gabriela Drăgoi, care îi consacră lui Gellianu o scurtă fişă biografică, deşi are unele îndoieli: ,Probabil că G.(Gellianu, Gr.) este juristul de la Eforia spitalelor civile, care va scoate în 1887 volumul Călăuza inginerului şi avocatului în materie de hotărnicii".

În recenzia Dicţionarului ieşean publicată în Limbă şi literatură (1980), mergînd pe urmele celor mai autorizaţi istorici şi critici literari - N. Iorga, G. Călinescu şi Eugen Lovinescu - am afirmat că Gellianu este, într-adevăr, un pseudonim, dar nu al năpăstuitului Anghel Demetriescu, ci al lui Petre Grădişteanu, autor al celor două articole critice la adresa lui Eminescu din anii 1873 şi 1875.

Credeam că am adus suficiente argumente în două articole: O veche polemică şi un nou pseudonim (Convorbiri literare, nr. 7 din 1981) şi Dosarul Gellianu (titlul inspirat dat de redacţia revistei România literară, în nr. 22 din 7-13 iunie 2000).

Criticul ieşean Al. Dobrescu reeditează în antologia Detractorii lui Eminescu (Iaşi, 2002) cele două articole, primul semnat de Petre Grădişteanu, al doilea de G. Gellianu, considerînd că e ,de interes secundar, în fond, dacă un Gellianu, un Pruncu sau un Grădişteanu va fi compus articolul din Revista contimporană" şi că este posibil ca într-o zi, adaugă criticul, ,va ieşi la lumină şi dovada care să garanteze o paternitate incontestabilă". Personal mă îndoiesc că vor ,ieşi la lumină" manuscrisul autograf al articolului Poesiele D-lui Eminescu sau alte informaţii despre Gellianu, care să facă dovada incontestabilă a paternităţii. Pînă atunci apelăm la texte tipărite, ca argumente doveditoare.

Rediscutînd această chestiune controversată, cercetătorul teleormănean Stan V. Cristea, autorul unor cercetări notabile despre relaţiile lui Eminescu avute cu diferiţi intelectuali teleormăneni, fondator şi red.-şef al revistei de cultură din Alexandria, Meandre, afirmă, fără drept de apel, în articolul O altă opinie pentru Dosarul Grigore Gellianu:

,La rândul nostru, suntem în măsură să întărim că(,) Gr. Gellianu într-adevăr a existat cu numele acesta, de vreme ce îl găsim în ŤAnnuaire de Roumanieť (1885) trecut astfel: Gr. Gellianu, funcţionar, str. Scaune 68. De aceea, încercările lui I. Hangiu... de a-l identifica pe cel ce se ascundea sub acel pseudonim în persoana lui Petre Grădişteanu, trebuie sancţionate ca atare" (s.n.).

Şi mai categoric se exprimă Stan V. Cristea în ediţia a II-a, revăzută şi adăugită a cărţii Eminescu şi Teleormanul (2004):

,O altă încercare de a-l identifica pe cel ce se ascundea sub acel nume în persoana lui Petre Grădişteanu... trebuie sancţionată prompt (s.n.) ceea ce am şi făcut în articolul O altă opinie pentru Dosarul Grigore Gellianu (2003)". în consecinţă, criticul adaugă:

,Este de ajuns pentru istoria literaturii năpăstuirea de care a avut parte Anghel Demetriescu încît să mai fie incriminat şi altcineva pentru o vină ce n-o are" (op. cit., p. 161).

Se naşte următoarea întrebare: Petre Grădişteanu, autorul articolului polemic Convorbiri literare şi Revista contimporană din 1873, nu ,are nici o vină" pentru primul atac împotriva lui Eminescu?

Care au fost motivele recurgerii la pseudonimul Gellianu în cel de al doilea atac împotriva poetului, apărut în aceeaşi publicaţie bucureşteană, condusă din umbră de acelaşi Petre Grădişteanu?

La această întrebare şi la altele de logică elementară răspundem, în recurs, cu argumente întemeiate pe texte tipărite, pentru ca opinia publică, în general, şi viitorii cercetători să afle după 130 de ani şi să aprecieze de partea cui este adevărul.

Data calendaristică de 1 martie a marcat două momente deosebite în istoria presei româneşti. La 1 martie 1867 a apărut la Iaşi, devenit centrul cultural de prestigiu, revista Societăţii Junimea, Convorbiri literare, cu un program bine precizat de Titu Maiorescu şi cu un redactor menţionat pe copertă: Iacob Negruzzi. Scopul principal al revistei era:

,...de a reproduce şi răspândi tot ce intră în cercul ocupaţiunilor literare şi ştiinţifice: de a supune unei critici serioase operele ce apar din orice ramură a ştiinţei; de a da seamă despre activitatea şi producerile societăţilor literare, în special a celei din Iaşi, şi de a servi ca punct de întîlnire şi înfrăţire pentru autorii naţionali"4.

Şi tot la 1 martie, dar în anul 1873 apare la Bucureşti, rămas centrul politic al României mici, Revista contimporană, fără un program stabilit în primul număr şi fără să aibă pe copertă un redactor răspunzător sau un comitet de redacţie. Acest rol de redactor şi-l arogă Petre Grădişteanu care, la critica necruţătoare a lui Titu Maiorescu, Beţia de cuvinte în Revista contimporană, Studiu de patologie literară, răspunde cu articolul Convorbirile literare şi Revista contimporană. Grădişteanu îşi începe articolul astfel:

,D. T. L. Maiorescu se crede autorizat a grămădi împreună pe toţi 20, 30 sau 40 de colaboratori-redactori ai Revistei contimporane şi a-i condamna ca descendenţi ai maimuţelor... pentru că s-ar ameţi de beţia... de cuvinte, beţie care, ca oricare alta, le slăbeşte funcţiunile intelectuale".

Criticul bucureştean este contrariat de ce Maiorescu nu scrie un cuvînt despre V. Alecsandri, aşezat în fruntea Direcţiei noi. în schimb, criticul din fruntea Direcţiei noi a avut cutezanţa să-l citeze ,imediat alăturea, după V. Alecsandri" pe ,genialul D. Eminescu". Analizând poezia Egipetul sub raportul formei (al versificaţiei), Grădişteanu se întreabă:

,Ce este, însă, D. Eminescu, cu tot bogatul său asortiment de greşale grosolane de gramatică, de prosodie, de logică, cu toate pleoşniţele sale chiar din altă poesie, pe lîngă D. Bodnărescu, un alt poet lăudat al nouei direcţiuni?" (vezi pp. 395 şi 400, xerox).

În finalul articolului, Grădişteanu promite cititorilor Revistei contimporane ,o nouă colecţiune de salturi haslii luate din Convorbiri", dar nu le publică în 1873, ci în 1875.

În 1910, Gh. Panu notează în Amintiri de la Junimea din Iaşi:

,Ce să zic de d. Grădişteanu care, din spirit de polemică, îl numeşte pe Eminescu în deriziune genial".

Acelaşi Gh. Panu relatează că la prima şedinţă a Junimii, în care s-a discutat articolul denigrator, Maiorescu era vesel, Iacob Negruzzi căuta să pară vesel, în timp ce ,Eminescu rîdea cu indiferenţă, ştia de articol, dar nu-şi dăduse osteneala să-l citească"5.

Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare o nouă şi ultimă analiză a erorilor celor ,20, 30 sau 40 de redactori-colaboratori" ai publicaţiei cu titlul Răspunsurile Revistei contimporane, Al doilea studiu de patologie literară, cu ample referiri în special al V. A. Urechia. Faţă de P. Grădişteanu, criticul junimist are o atitudine conciliantă, întrucît ,nu este ca d. Ureche, erudit şi literat...profesor de literatură şi istorie la o universitate a statului".

Lecţia lui Maiorescu era dură, dar dreaptă. El le recomanda intelectualilor români ,să se ferească de fraza goală, de iluzia că formele deşarte pot ţinea locul fondului solid, şi acest pericol este tot atît de mare în literatură ca şi în politică"6.

Într-un catren intitulat Politica din volumul Foi de toamnă (1892), p. 16, Radu D. Rosetti definea acest gen de activitate omenească astfel:

,Politica de astăzi e tragerea pe sfoară,

Partidele se schimbă ca apa de la moară

Deviza e înaltă: să lingi unde-ai scuipat,

Căzînd, să-njuri cu fală pe cei de la palat".

V. Alecsandri îl sfătuia pe Iacob Negruzzi să ferească Convorbirile de această boală, care a bîntuit şi mai bîntuie în perioade de tranziţie.

În anul 1874, P. Grădişteanu publică Actul II din Revizorul general, imitaţie după comedia lui Gogol, adaptată realităţilor româneşti, dedicată poetului V. Alecsandri, precum şi un ultim răspuns, în nr. 6 al Revistei contimporane, intitulat Cîteva cuvinte la adresa Convorbirilor literare, în care face un istoric al polemicii dintre cele două publicaţii şi îşi încheie articolul:

,Voi aduce aminte vechiului meu amic care se află în capul Convorbirilor că aveam gata răspunsurile, se şi imprimase în broşură" cînd ,avurăm onoarea de a primi o epistolă de la D. V. Alecsandri, care ne cerea să încetăm lupta şi să ne dăm mai bine mîna, deoarece urmăream cu toţii acelaşi scop: răspîndirea luminilor în ţară...

Acum pentru a treia oară, Convorbirile se complac în atacuri contra Revistei... Cu sarcina de a răsfoi cărţile nemţeşti... voi zice vechiului meu amic: la revedere!..."7.

La începutul anului 1875, Revista contimporană contraatacă revista Convorbiri literare sub o formă mascată: în primul nr. din 1 ianuarie, apare în presa literară românească un nou nume de critic literar: G. Gellianu, care semnează, în editorialul ,Schiţe literare", recenzia la volumul postum Foi de toamnă, Poesii de N. Georgescu. Gellianu nu este de acord cu D. Bolintineanu care, în Prefaţa volumului, afirmase că poetul N. Georgescu ,era în formare", ci era ,un poet în toată puterea cuvîntului", caracterizare maioresciană atribuită lui Eminescu în Direcţia nouă.

În nr. 2 al Revistei contimporane din 1 februarie 1875, la aceeaşi rubrică ,Schiţe literare", Gellianu publică o Scrisoare a folcloristului G. Dem. Teodorescu, adresată ,Domnului Director al Revistei contimporane", rugîndu-l pe ,d. Gellianu" să încredinţeze tiparului poezia Serenada, al cărei manuscris îl ataşează Scrisorii, ,astfel cum a fost scrisă de autorele ei, repausatul N. Georgescu". în numele conducerii redacţiei Revistei contimporane, G. Gellianu îi mulţumeşte lui G. Dem. Teodorescu.

Printr-o coincidenţă de date calendaristice - la 1 martie 1867, primul nr. al Convorbirilor literare, la 1 martie 1873, primul nr. al Revistei contimporane - şi tot la 1 martie, dar în anul 1875, apare al doilea atac împotriva lui Eminescu, semnat de criticul debutant G. Gellianu, Poesiile D-lui Eminescu. Gellianu îşi începe studiul cu un citat din Balzac. întrebîndu-se care este scopul ,Schiţelor literare", răspunde: să prezinte ,critica a cîtorva din operele scriitorilor de la 1848 încoa".

,Dintre toţi scriitorii cari, în timpul din urmă, s-au încercat în poezie, d. Eminescu ne atrage mai cu dinadinsul privirile pentru că-l vedem pus în fruntea Ťnouei direcţiuniť. Cînd un critic de talia d-lui Maiorescu, recunoscînd negreşit imperfecţiunile d-lui Eminescu, îl pune însă alăturea, imediat alăturea (s.n.) cu marele nostru poet Alecsandri nu mai putem vedea în d. Eminescu un debutant..." (vezi p. 270, xerox).

în 1873, P. Grădişteanu afirmase: ,o poesie de d. Eminescu, de genialul d. Eminescu, pe care ,direcţiunea nouă" îl pune ,imediat alăturea cu D. V. Alecsandri".

Încercînd să găsească ,imperfecţiuni" de versificaţie în poeziile Mortua est şi în special în împărat şi proletar, G. Gellianu, alias Petre Grădişteanu, se întreabă:

,Pentru ce ne-a prezentat în Criticele sale, ca model, cîteva floricele ale d-lui Eminescu, la care nu poţi ajunge decît străbătînd un nămol de greşale de versificare, de rime imposibile, de imagini inexacte, de cuvinte fără sens, pe cari le repudiază sentimentul artei fie modernă, fie antică?"(vezi pp. 278, 288, xerox).

În 1873 Grădişteanu formulase: ,greşale grosolane de gramatică, de prosodie, de logică, cu toate pleoşniţele sale" şi ,Asemenea inepţii nu suntu tolerate nici unui şcolar din clasa a III-a gimnazială, şi d. Eminescu este în fruntea nouei direcţiuni!".

Acelaşi fond al atacurilor nedrepte la adresa poetului Eminescu. încă un argument la cele anterioare îl constituie metamorfozarea prenumelui Gellianu: primele trei articole, apărute cu pseudonim la rubrica ,Schiţe literare - Foi de toamnă, Poesii de N. Georgescu (nr. 1), Comentarii la Scrisoarea lui G. Dem. Teodorescu (nr. 2)şi Poesiile D-lui Eminescu (nr. 3) - sînt semnate: G.(eorge) Gellianu, următoarele două: Gr.(igore) Gellianu. La sumarul numerelor din anul 1875 (Tabla materiilor) George devine Grigore Gellianu, prenume şi nume atestat şi în comitetul de redacţie al primului număr al Revistei literare şi şciinţifice din 15 februarie, 1876, avînd ca director literar pe antijunimistul B. P. Hasdeu, care semnează în loc de program. Al doilea rămăşag, acrostihul La noi e putred mărul. La Conv(f)orbiri literare.

Credea oare Gellianu (P. Grădişteanu) că Revista contimporană, prin cele două farse ale lui Hasdeu, putea să determine ,nu o nouă direcţie, ci o direcţie sănătoasă"?

Realitatea literară infirmă această credinţă iluzorie. în 1880, Academia Română numeşte o comisie pentru modificarea ortografiei limbii române, din comisie făcînd parte: V. Alecsandri, G. Bariţiu, B. P. Hasdeu, Quintescu şi Titu Maiorescu, care prezintă un nou proiect de ortografie. în finalul raportului său, Titu Maiorescu spera ca Analele Academiei Române să renunţe la ortografia etimologistă şi să pună Academia Română în ,lăuntru" şi în fruntea ,mişcării literare".

Maiorescu, care îl citase pe Eminescu după V. Alecsandri, este acum în comisia academică împreună cu B. P. Hasdeu, care, în 1889 afirmă în necrologul apărut în Revista nouă din 15 iunie:

,Eminescu a lăsat multe versuri admirabile; însă meritul lui cel mai covîrşitor, un merit de principiu, este acela de a fi voit să introducă şi de a fi introdus în poezia românească adevărata cugetare şi adevărata artă ca formă".

Imperfecţiunile de formă din primele poezii eminesciene, incriminate de G. Gellianu (Petre Grădişteanu) în cele două articole din Revista contimporană (1873 şi 1875) rămîn uitate în paginile acestei publicaţii.

în 1876, Revista contimporană înregistrează, între 1 ianuarie şi 1 iunie, şase numere. începînd cu numărul 7 fuzionează cu Revista literară şi şciinţifică şi apare cu titlul Revista contimporană, literară şi şciinţifică. în ultimul număr din 1 august 1876, redacţia aduce la cunoştinţa cititorilor săi următoarele: ,în urma dificultăţilor de diferite naturi ce întîmpină în parte, atît Revista contimporană, cît şi Revista literară şi ştiinţifică, mai toţi redactorii ambelor foi s-au învoit a le contopi, şi astfel la 1 iuliu trecut au început publicarea Revistei contimporane, literare şi şciinţifice. Criticul debutant, care la 1 martie 1875 îl atacase pe Eminescu, semnează în numărul 4 din 15 mai 1876 al Revistei literare şi şciinţifice o poezie fără titlu, cu semnul întrebării în loc de titlu, poezie care începe cu versurile:

,Pe cînd decepţiunea în laţu-i mă reţine,

Pe când chiar şi Speranţa a dispărut din mine".

Gellianu nu găseşte în lume ,nimic ca să-l încînte", nici glorie, nici nume. Ultima creaţie poetică a lui Gellianu este traducerea poeziei lui Byron Astăzi împlinesc 36 de ani, semnată ,Gr. Gellianu" în numărul 7 al Revistei contimporane, literare şi şciinţifice, cu titlul Ultimul cânt al Lui Lord Byron în Grecia. Să precizăm că în sumarul numărului nu se menţionează că este vorba de o traducere adaptată şi adecvată momentului, ci de o ,poezie... de Gr. Gellianu".

Ultima strofă în traducerea lui Gellianu (Grădişteanu împlinea în 1876 vîrsta de 36 de ani, ca şi Byron în 1824 - funcţionarul Gellianu avea mai mult cu 6 ani) sună astfel:

,Ca şi bravul care cade, mori şi tu cu arma^n mînă.

Aici moartea niciodată nu^nspăimîntă pe eroi;

Caută-ţi un loc în care să rămîie-a ta ţerână

Şi - repauză-te apoi".

Strofa finală în traducerea lui Petre Solomon din 1949, cu titlul original Astăzi împlinesc 36 de ani, este transpusă astfel:

,Caută mormântul unui luptător,

E cel mai bun, ce ţi se potriveşte.

Apoi priveşte'n jur, alege-ţi locul

Şi te odihneşte"8.

Cu numărul din 1 august 1876, Revista contimporană, literară şi şciinţifică îşi încetează apariţia. în comitetul de redacţie al celor două numere (1 iulie şi 1 august) figurează 23 de redactori, între care: Gr. Gellianu şi Petre Grădişteanu. în articolul Foi căzute din Convorbiri literare (1 decembrie 1876), Iacob Negruzzi credea că redactorul Grădişteanu ,s-a retras în iunie 1875 de la Revista contimporană" şi că după cîteva numere (în realitate, nr. 1 şi nr. 2) din 1876 ,directorul Hasdeu" al Revistei literare şi şciinţifice ,se supără şi pleacă".

Astfel se încheie Dosarul Gellianu. Dacă criticul meteoric Gellianu a existat ca persoană fizică, cum afirmă fără argumente temeinice Stan V. Cristea, dacă ,a existat într-adevăr" sau rămîne un pseudonim, cum au presupus Iorga, Călinescu şi Lovinescu, acest demers de istorie literară nu ,trebuie sancţionat ca atare". Este un demers al anului 2005, confirmat ,prompt" de Academia Română, cel mai înalt for al ştiinţei şi culturii româneşti, care nu-l înregistrează pe inexistentul Gellianu Gr. în Dicţionarul general al literaturii române, aşa cum procedează în cazul altor opere cu paternitate controversată, ca, de exemplu: Cîntarea României de N. Bălcescu şi Al. Russo, operă inclusă în Dicţionarul recent apărut.



1 N. Iorga, Istoria literaturii contemporane, I, Crearea formei, 1934, p. 112.
2 E. Lovinescu, T. Maiorescu, vol. I, 1940, p. 439-440.
3 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, 1941, p. 480.
4 Vezi Presa literară românească. Articole-program de ziare şi reviste (1789-1948), 1968, vol. I, p. 228.
5 Op. cit. p. 249.
6 Titu Maiorescu, Critice, Ediţie completă, vol. I, 1926, p. 278.
7 Vezi Mircea Anghelescu, V. Alecsandri către Iacob Negruzzi, Corespondenţă inedită, în Limbă şi literatură, vol. 10, p. 76.
8 Byron, Culegere de poeme. în româneşte de Petre Solomon. Studiu introductiv de Vera Călin, 1949, p. 94. 


Sursa : romlit.ro

vineri, 26 februarie 2016

~ Nicu Mâță - Lume, lume ~

Nicu Mâță - Lume, lume (doină) - Festivalul Concurs Naţional "Nicolae Sulac" 2009

 
\
Ion (Nicu) MÂŢĂ s-a născut în Făleştii Basarabiei la sfârşitul unui an (1988) cu profunde semnificaţii pentru arta tradiţională românească, pentru cântecul neamului nostru, un an în care, cu glas de clopot şi statură imperială, Sofia Vicoveanca readucea, chiar şi simbolic, una din fiicele de dincolo de sârma ghimpată la sânul Maicii Românii…
     Pruncul, aflat încă în pântecele preaiubitei sale mame, nu a rămas insensibil la trecerea Prutului de către marea artistă, devenind la rândul lui un glas cu rezonanţă aparte, o voce duioasă, o voce dublată de un caracter pe măsură… O voce frumoasă a Basarabiei tinere!
     Un artist sensibil, dar un bărbat adevărat, un patriot român autentic, o minte strălucită. Un om, un nume, un destin… Ion al lui Ion al lui Mâţă din Făleştii Basarabiei româneşti, oştean dârz al României Mari.



 
Sursa :catalinboboc.wordpress.com

~ „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale” - Aurelia Grosu ~

Aurelia Grosu
Despre Valori şi Înţelepciune
 „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale” 




Aurelia Grosu, învăţător de 37 ani, autor al volumelor  „Eşti mai puternic decât crezi”, şi „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale”, autodidact şi om care a învăţat să dăruiască, deşi aceasta i-a fost menirea încă de la început, mai departe decât copiilor pe care îi aduce destinul în cale.









Reporter: În rândurile pe care le putem citi în cel de-al doilea volum al dumneavoastră, se întrevăd adevărate picături de înţelepciune, aşa cum le-aţi numit chiar în titlu. Cât de uşor pot fi ele însuşite de căţre un tânăr? Nu cumva ele au venit odată cu experienţele atât de dureros trăite în timpul vieţii?

Aurelia Grosu:  Mesajul meu transmis prin acest manual de înţelepciune vine din dorinţa de a nu mai repeta  şi alţii greşelile generaţiei trecute, de a învăţa de la o vârstă timpurie adevăratele valori explicate din puncte de vedere diferite de oameni cu personalităţi diverse.

Reporter: „Când ai un vis, arzi în interior. Arderea aceea permanentă, nefluctuantă, îmi confirma că tema rămâne: Înţelepciunea”. Nu este o temă grea, Înţelepciunea?

 Aurelia Grosu: Am primit o viziune sub forma unei misiuni, iar focul interior…mi-a dat puterea să o duc până la capăt, în ciuda tuturor provocărilor apărute pe pista alergării vieţii mele.

Reporter: Despre viziune, tot am auzit vorbindu-se în ultima vreme. Cred că nu este un element nou introdus în aritmetica economiei, dar conceptul a fost recent transferat în toate domeniile vieţii. Psihologia înglobase acest termen de ceva timp, dar pentru oamenii de rând, cu un vocabular mai puţin specializat, ce sinonim aţi găsi pentru viziune?

Aurelia Grosu: Din punctul meu de vedere, viziunea înseamnă să ştii cu claritate ce ai de făcut pe termen lung, să îţi programezi acţiunile cu mare atenţie şi în scris, să te  adaptezi din mers şi să acţionezi pentru îndeplinirea obiectivelor propuse cu consecvenţă, zi de zi. Orice om simplu are nevoie de un plan pus pe hârtie, la care să muncească să îl atingă! Altfel, va fi ca o „frunză în vânt, purtată încoace şi încolo, fără direcţie”.

Reporter: „Doar că putem să gândim, în dreptul nostru, să alegem şi să decidem personal ce fel de acţiuni vom întreprinde”. Eu cred că avem o datorie faţă de noi să alegem în cunoştinţă de cauză şi să decidem în nume personal. De unde poate veni această forţă de a decide, de a decide ce este bine pentru sine şi mai mult, de a decide responsabil?

Aurelia Grosu: Decizi responsabil dacă ştii viziunea şi astfel totul se leagă. Decizi în funcţie de visul tău şi triezi dacă o acţiune te duce sau nu la îndeplinirea  visului tău. Totul e să ştii direcţia, iar forţa vine tocmai din faptul că ştii menirea personală. Este un proces lung de dezvoltare personală şi autocunoaştere.

Reporter: „Deja, de doi ani am renunţat total la emisiunile TV, fiindcă nu pot învăţa din exemple negative sau din cancanul naţional care se derulează zilnic, obsedant, ameninţător!”. Cum aţi ajuns la această decizie radicală?




 

Aurelia Grosu: Daca privesc canalele de televiziune, văd deseori ştiri sau oameni care nu mă motivează şi nu îmi oferă stabilitatea emoţională de care am nevoie pentru creaţia mea. Consider că a deschide un televizor este un moment de decizie personală a pierderii unui timp preţios în care pot să mă documentez pentru scrierea cărţilor mele sau pentru activitatea de la şcoală etc.

Reporter: Cine sunt oamenii care au răspuns pozitiv chemării dumneavoastră? Mai exact, cum sunt aceşti oameni, care au dăruit din viaţa şi experienţa lor şi altora prin faptul că şi-au asumat faptul că poveştile lor personale vor fi expuse public?

Aurelia Grosu: Sunt oameni care ştiu că articolul lor poate îl ajută pe cititorul cărţii de înţelepciune şi valori, că poate aduce un plus de valoare în viaţa cuiva care are nevoie la un moment dat, oameni care au înţeles scopul cărţii, regăsit în prefaţa ei şi au dorit să iasă din zona de confort pentru a dărui, oameni simpli, dar iubitori!

Reporter: „Valorile morale ale unui popor se definesc prin suma tuturor valorilor învăţate în familie şi în mediul socio-economic înconjurător”. „Fiecare român este responsabil pentru setul său de valori, pentru fiecare vorbă şi faptă, pentru viaţa primită în dar”. Aceste afirmaţii sunt filtrate cu adevărat de fiecare atunci când ne izbim de situaţii ce contravin valorilor noastre. Cum facem să rămânem fideli principiilor noaste atunci când ne simţim dezamăgiţi şi poate depăşiţi uneori de direcţiile în care merg alte persoane apropiate, din familie sau din cercul de prieteni?

Aurelia Grosu: Totul depinde de Vis, de Destinaţie, de capacitatea antrenată de a tria oamenii cu care lucrezi în mod onest, fără a-i eticheta şi a accepta că nu toţi suntem la fel, de a înţelege că doar fiecăruia din noi îi rămâne sarcina de a fi fidel scopurilor personale. Fiecare vorbă rostită contează, fiindcă ea dărâmă sau ridică, fiecare valoare morală contează, fiindcă ea compune caracterul personal! Fiecare dă socoteală în dreptul său, fiecare îşi face autoevaluarea, nu îi evaluează pe alţii. Şi atunci contează să lucrezi la persoana ta, iar pe ceilalţi să îi accepţi, mergând mereu mai departe, lăsându-i să îşi decidă viaţa lor şi eventual să îi motivezi prin exemplul tău! Decizi să rămâi fidel, orice ar fi!

Reporter: Când aţi realizat că „Schimbarea începe cu mine”?

Aurelia Grosu: De mult ştiam că am nevoie de o schimbare radicală, dar nu găseam cheia, nu ştiam cum să o fac. Prin orele de coaching, prin citirea unor cărţi, prin rugăciune şi voinţă, am început să cunosc mai mult din lumea dezvoltării personale. Când mi s-a descoperit misiunea pe care o veţi găsi în prima carte şi căreia îi rămân fidelă, am avut claritate în mintea mea. Atunci am obţinut o pace a minţii, care mi-a asigurat climatul unei schimbări reale. Dacă lucrez la schimbarea mea, voi atinge şi pe alţii, oferindu-le un model. Nu am ajuns la perfecţiune, consider că zi de zi am de învăţat şi de schimbat ceva la mine!

Reporter: Aş dori să ne detaliaţi ce au însemnat pentru dumneavoastră „hărţile mentale” şi cum ne ajută ele să ne ghidăm prin viaţă.

Aurelia Grosu: „Ca să avem o gândire precisă, inventivă, amplă, lumi­nată, va trebui să muncim pentru a o dezvolta. Nimic nu se obţine cu telecomanda în mână sau jucând jocuri pe calculator”. Aceasta este o hartă mentală, este o definiţie scurtă pe care o regăsim în articolul meu „Harta mentală”, din noua mea carte „Picături de suflet, în contul înţelepciunii tale”, pe care vă invit să o comandaţi la telefon 0745 824 897. Vă invit, de asemenea, pe dumneavoastră şi pe cititorii dumneavoastră la lansarea ei, joi, 11 decembrie, începând cu ora 17.30, la Biblioteca „V.A.Urechia” Galaţi. Orice întrebare este binevenită şi cititorii mi-o pot adresa, scriindu-mi pe auragro@yahoo.com, cu drag!


Delia Gavriliu
Sursa : presagalati.ro



  Oamenii îşi fac planuri, au vise, au scopuri, au multe cunoştinţe corecte şi bune, dar cred că aş cere mai degrabă planuri pe care El să le poată binecuvânta. 
Grosu Aurelia

~ urzici ?!? ~


de-ar putea se preschimbe
vântu-n plete şi-n cuvânt
toţi am fi poeţi/poete
după lauri alergând.


unii suntem bieţi neferici
mai cu păr, mai cu chelie,
dar ne credem ezoterici
şi pe val sau ... pe felie.


pipăim însă silaba
mângâindu-ne orgolii.
nu prea ştim cum este treaba
dar lucrăm la portofolii.


de ne iese vers din gânduri
sau rog.. un soi de rime,
bucura-vom cu bibiluri
pe cei ce ne cred cratime.


arta-i grea, bătu-o-ar vina,
mulţi bat pe la poarta ei.
nu ştiu care e pricina
de sunt şi eu printre ei !?!


las pe voi socoata trudei,
daţi note mari sau mici.
eu râvnesc la sănii muzei
plini de spini şi de urzici. 



E.E.C.
26.02.2016

~ Please !!! ~





primăvara asta nouă
azi cântată de maestru,
vine molcom în buestru
printre picături de rouă.
...
vântul scurmă prin frunzişul
aşternut de astă toamnă
transformând al lui sfârşitul
într-o cvasi-melodramă.

şî chiar dacă tulburi norii
îşi răsfiră pletele,
fâlfăind în graiul ciorii
eu zâmbesc de-angoasele

babelor ce stau în poartă
şi aşteaptă ziarele
să mai afle ce se poartă,
ce să ia pe dânsele.

plictisită, o stăncuţa
a pus ochii pe-o lucire
ce-a zărit-o sub băncuţă.
o fi ciob ori nălucire ?

grădiniţa-mi prinde viaţă
tic
ăindu-şi clipele
până ce-or intra în faţă,
zâmbind larg, zambilele.

un grăunte cu buline
albe, cum is lăcrămioarele,
de un ghiocel se ţine
să-l admire fetele.

s-au iţit multe lalele
scoţând capul din pământ,
acum sunt doar ... ghilimele
mâine fi-vor un cuvânt.

eiii... mai e oleacă
până viaţă-or prinde toate.
noi v-om renunţa la geacă
uitând brusc de-arierate.

primăvară te pupic
de pe-acum pe sufleţel.
zău aşa ... bine-ai venit !
adu-mi, please ... un nepoţel ! 


E.E.C.
26.02.2012

joi, 25 februarie 2016

~~~ Alexandra Hanganu ~~~

Alexandra Hanganu - Cahul / Colibasi

~~~ Sebastian Golomoz - Amantul dragostei ~~~


AMANTUL DRAGOSTEI

De la Orfeu şi până astăzi dragostea  
A fost primul postulat al poeziei
Nimeni nu i-a citit corect povestea
Până nu l-au cuprins braţele feeriei

În fiecare noapte aleargă prin vise
Sunt dimineţi în care la uşă bate
Mai nimereşte şi la inimi închise
Dar nu le va omite pe cele curate

Protagoniştii ei învaţă să zboare
Mii de speranţe pe buze le cântă
Feţele le sunt tatuate cu-n zâmbet

Calităţile odată latente îi încântă
Are un răspuns această schimbare
Amantul dragostei s-a născut poet.


Sebastian Golomoz
photo by Adrian Mociulschi

 

*** Veronica Popescu - Conştiinţa ***

Foto 1


CONŞTIINŢA ...


Nedreptatea m-apasă, mă presează,mă frige
Și-i transmite conștiinței, că nu-i drept ce gândesc;
C-adevărul în lume,se schimbă,se stinge
Și s-accept o minciună,dacă vreau să trăiesc...


Cât de tare se zbate,nedorind să se schimbe
Și s-accepte minciuna în loc de dreptate!
Privește cu teamă,cum răul se-ntinde,
Blestemă sistemul și legile toate!


Ce-i rămâne a face,într-o lume nedreaptă,
Când nu-i pic de speranță pentru omul de rând?
Când o-ntreabă pe lume,încotro ea se-ntreaptă
Și de ce vrea să meargă,cu minciuna ...bravând?


Cum mai poate conștiința-mi să-și găsească odihna
Când pământul și omul atât s-a schimbat,
Când conștiințe murdare mai găsesc în pat tihna
Nefăcând diferența dintre drept și ...păcat?


Hai vino Tu Doamne,cercetează cetatea
Și legile strâmbe ale-acestui pământ
Și seamănă iarăși, printre oameni,dreptatea
Ce ne-ai dat ca poruncă și-ai scris-o-n... Cuvânt!



 Veronica Popescu
 25.02.2016
Sursa foto 1 : astrodeva.files.wordpress.com

O persoana pe care iti doresti sa o intalnesti .  
Joviala si vesela,
contemplativa dar cu obiective clare
 si sanatos delimitate !
































*** Lili Albu - Să arzi în mine ca iubire ***


Să arzi în mine ca iubire


Luna de umbre se dezbracă,
De nori întunecați și grei,
Lăsând lumina ei să treacă
Din ochii tăi în ochii mei...

Stele din funii argintate
Ne împletesc pe cer dorinți,
Arcade peste timp purtate
De trupuri în tăceri fierbinți...

Dantelării mâna sculptează
Prin dulci ispite revărsând
Uimiri când inima mi-e trează
Și ușa ți-o deschide-n gând...

Clipe pierdute-n regăsire
Într-un trecut prezent mereu,
Suntem iubire în iubire,
Cerul ești tu, lună-ți sunt eu...

Iar ziua mă transformă-n soare,
Lumină-n floarea de cais,
Din focul meu luând culoare
Să arzi prin mine și în vis...

Privirea mea să nu te mire,
Tu arzi în mine ca iubire...

Lili Albu