Postări

Se afișează postări din 2012

Scrisoare pentru Mos Craciun

Imagine
Scrisoare pentru Mos Craciun Draga Mosule, Nu stiu daca-ti mai amintesti de mine…sunt eu, fetita care-ti scria scrisori pe pagini de caiet cu litere de-o schioapa. Ba chiar iti si desenam, sa intelegi mai bine. Si fiindca nu-ti stiam adresa, puneam plicul cu dorinte-n geam, sa fiu sigura ca-l citesti. Intr-un an ti-am lasat cativa biscuiti pe o farfuriuta. N-am mai gasit niciunul dimineata…au fost deliciosi, asa-i? A apus vremea cand iti ceream papusi si ursi de plus, asa ca sigur te intrebi de ce-ti scriu acum. Pentru ca n-am incetat sa cred in tine, Mosule! Asa ca azi, in prag de sarbatoare, imi insir gandurile intr-o fereastra alba, cu gandul la tine… Ce vreau anul asta? Sa-mi pui sub brad seninatatea copilasilor care se-arunca-n zapada neumblata, veselia familiilor care se-aduna la povesti in zi mare si linistea colindelor lui Hrusca. Nu vreau bijuterii, vreau sa-mi sclipeasca sufletul de fericire. Sa fiu alaturi de cei dragi, sa facem glume si sa mancam bunata

Iar ninge - SERGIU BOIAN

Imagine
Iar ninge Iar ninge prăstă sat şî noi Tăt şeriu parcă-i buturit, Sâmt fuljii-aşa dă răşi şî goi Ca toată iarna d-o vinit … S-auge jeru cum scormoale Tot gâdu şe m-o măi rămas Şî neaua pră crenjilii goale Să tot adună şeas cu şeas. Mă uit la iarnă şî ascult, Prân mine vremea cum să suşe Şî gandu meu fujit dămult Îl sâmt cum vine şî să duşe … Iar ninje prăstă somnu crud, Blăstămu iernii să-mpârângă, Îi noapce şî tot măi aud, Cum ninje prăstă gând şî lângă … SERGIU BOIAN

IARNA IN PARUL TAU - Mihail Rujoiu

Imagine
IARNA IN PARUL TAU Iarna in parul tau Cerne steluţe argintii, Pe covorul alb şi moale Paşii tăi sunt încă vii. Vântul bate nechemat Şi se-aşterne într-o clipă, Zborul norului semeţ Se ascunde sub aripă. Omul de zăpadă doarme Sub o umbra de copac, Iarba sub zapadă curge Printre rădăcini ce tac. Fumul se ridică lin Dintr-un coş cam amorţit, Ceaţa cade tot mai deasă Peste satul adormit. Ţurţuri se apleacă iar Pe sub streşinile reci, Aerul tot mai uscat Precum florile-n ghiveci. Iarna este tot mai rece Norii parcă bat din palme, Peste tot danseaza fulgii Luna printre stele doarme. . Mihail Rujoiu

Sinaxar 24 Decembrie

Imagine
Sinaxar 24 Decembrie Î n aceasta lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea Sfintei cuvioasei fecioare Muceniţe Eugenia şi a celor împreună cu ea. Sfânta Muceniţă Eugenia (Evghenia), odraslă de bun neam şi mândrie a neamului ei s-a născut în Roma cea veche. Părinţii el, Filip şi Eugenia, primind de la împărat o înaltă dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia şi-a părăsit pe ascuns părinţii. S-a îmbrăcat bărbăteşte a luat cu ea două slujnice şi într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop şi a primit de la el sfântul botez. Şi-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu şi foarte de dimineaţă s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoinţe, în trude, în privegheri de toată noaptea şi a săvârşit toată virtutea. 

= DĂ AJUN =

Imagine
‎= DĂ AJUN = O vinit iară Ajunu Dubilii ne ţân pă loc Sămn că astăsz tăt românu Îi pământ, apă şi foc. Arge- şpoar lemnu uscat Şî-i miros dă piţărăi, Stălilii să rup şî cad La tăt natu în odăi. Câncec sfânt, colindă dulşie, Cozonac cu mac şî nucă, Sarme-n oală, şonc şî clisă Şî cârnaţ cât să ajiungă. Pă sub geal să smuljie vântu, Lupii urlă-n şierc dă lună, Curjie gimineaţa-n lece Ca şî Bistra a bătrână. Chişiora şî Şirieşălu Păstă vale, pă Vlădoni Lasă umbra dă tri pelme Unge-i stâna lu Mâţoni. Jios în sat, cu mic şî mare Cu nuiele dă alun Vin pă „ Uliţa a Oarbă” Să-i ge-a neaţa lu Ajun. Focu arge, tăţ să-mburdă Şî îi larmă ca-n poveşci C-o vinit ş-o moşcăradă Cum pă vale nu găsăşci. La un sămn să sparjie şeata, Fug copii zoitaţ dă toace Să primească bucurie, Piţărăi şî bunătace. Doda Ana, Iconie Lenca, Marea, preoceasa Dau dîn inimă lumină Să ne lumineze casa... Bănăţ

Datini de Craciun in Romania

Imagine

Imagini în cuvinte: În săptămâna lui Moş Ajun

Imagine
Nepăsător, timpul îşi împingea placid zilele spre solstiţiu. Decembrie s-a ţinut de cuvânt şi a adus acasă iarna. Ninsese tăcut şi calm, dar nu atât de îndestulător ca altădată, peste tot sudul pământului nostru. Şi în Gorj, munţii, colinele şi luncile râurilor s-au îmbrăcat cu straiele iernii, pădurile şi-au legat sub bărbie broboada de promoroacă. Satele vieţuiesc în albul imens al anotimpului, pe fir de vale, pe muchie de culme ori în căldările dintre vârfuri de deal sau munte, unde au ales străbunii să veşniceacă în linişte şi siguranţă. La Padeş, în acest an, uliţa pe care se adunau piţărăii şi-a schimbat înfăţişarea. Ogaşul cu podul de gheaţă pe care alunecau odinioară săniile s-a retras într-un canal modern iar în locul albiei, prin osârdia unui localnic care a dorit să îşi convingă semenii că se poate trăi şi altfel prin aceste locuri, a apărut drumul asfaltat, fără bolovani şi gropi de noroi. Aici, cu chip nou şi alb, este capătul de sat din care vor pleca iar

Cum pot să uit… - Vera Craciun

Imagine
Cum pot să uit…    Cum pot să uit?... Cum aș putea, Când liber fulg în calea ta, Pe buzele-ti iubirea o rostea În alb de alb ce arginta …și strălucea, și încânta, Și iarna-n juru-mi se rotea? Cum pot să uit?... Cum aș putea, Când liber fulg în calea ta, În dor plutea și-nveșmânta Iubirea noastră într-o stea, Iar cerul cântu-i asculta Și se-ntreba: ce-i dragostea? Cum pot sa uit?...Cum aș putea? Vera Craciun  December 18

Cum ajungi împărat peste o bucată de cer? Cu aripi…

Imagine
Ştii că unii oameni au felia lor de cer? Nu, nu aşa cum o gândeşti tu de regulă… Pur şi simplu cerul ăsta pe care îl brăzdăm uneori, mai des de când cu low-costurile, şi-l privim uneori nostalgic, de jos, la răsărituri şi primăvara… se poate împărţi şi altfel, după alte reguli şi legi. O să vezi, după ce-ţi povestesc despre Giuseppe. Pentru că, acum, undeva, pe harta Europei, am un prieten nou, care suferă de frig, de tristeţe, care are foarte puţine lucruri pentru care aşteaptă ziua de mâine şi care este, ca şi mine, cum ştii, prietenul păsărilor. Doar că el a plătit foarte mult pentru prietenia asta… Pentru că a avea o felie de cer vine doar cu o responsabilitate foarte mare… Tu nu ştii de ce am plecat la Paris. Ştiai doar că vreau să merg, apoi că nu mai vreau să merg, apoi că am ajuns. După ce am pronunţat a doua oară numele locului, m-ai tras de urechi. Spusesem că o să fac nu-ştiu-ce după ce mă întorc din Paris. Nu mă lăudam. Scriam de pe stradă. Nu întotdeauna Parisul e s

Rugaciunea Inimii

Imagine
OrthoLogia Rugaciunea Inimii "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul." Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem ... "Doamne..." înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru. "Iisuse... " înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca. "Hristoase..." înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu. "Fiul lui Dumnezeu..." înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal. "ai mila de mine...&quo

NU STIU DACA POT CREDE !

Imagine
NU STIU DACA POT CREDE ! Asemeni majoritatii celor care sunt parinti, pentru Betty si sotul ei, nu era nimic mai important decat transmiterea credintei lor, mai departe, copiilor. Acest lucru intotdeauna a parut un proces natural nu prea complicat. In general, copiii le acceptasera usor credinta pentru ca ea se dezvaluia atat de limpede in viata parintilor lor. Dar cu John lucrurile stateau altfel. "John seamana mult cu tatal lui", marturisea Betty. "Nu accepta lucrurile asa cum par ele ca sunt. Trebuie intai sa i le dovedesti, sa-i demonstrezi." Asa ca John proba credinta parintilor sai mai mult decat ceilalti copii. "Pur si simplu nu stiu daca pot crede ca Dumnezeu raspunde rugaciunilor noastre", i-a spus John mamei sale. "Ne-am rugat luni intregi pentru ca baiatul acela de la biserica sa se faca bine si starea lui se inrautateste. Intotdeauna ne rugam pentru cei care sunt bolnavi. Uneori se fac bine, alteori nu. Dar asta se inta

În satul lui Moş Crăciun - Mihăiţă Macoveanu

Imagine
În satul lui Moş Crăciun - colind Fulg cu fulg, se-aşează lin Fermecaţi, rând pe rând, vin, Şi îmbracă-n albul pur Totul, de jur împrejur. În sătucul de poveste, Sărbătoare mare este, Toţi copii stau în case, Împodobite, frumoase. Saniuta-i lustruită, Renii, harnici, se agita, Zboara, iute, printre nori C-au primit multe scrisori. Aici nu-i copil sărac, Fără jucării în sac, Trebuie, doar, să fii bun, În satul lui Moş Crăciun. Lângă bradul verde viu, Toţi copii stau, şi ştiu, Că, e noaptea-n care vine, Moşul plin cu daruri bune. Cântă şi spun poezii, Despre iarnă şi copii, Despre pruncul, cel de sus, Cu numele de Isus. Saniuta-i lustruită, Renii, harnici, se agita, Zboara, iute, printre nori C-au primit multe scrisori. Aici nu-i copil sărac, Fără jucării în sac, Trebuie, doar, să fii bun, În satul lui Moş Crăciun. Stau pe geamul aburit, De parcă au împietrit, Şi se roagă să-l zărească, Le e somn, dar nu se lasă.   Mihăiţă Macoveanu

Prietenii Radio Sufletel colinda !

Imagine
Buna ziua si bine v-am gasit, Radio Sufletel. Tocmai am vazut mesajul vostru pe Facebook  ( http://www.facebook.com/groups/sufletel.radio/ ) si va trimitem colinda noastra dedicata celor de acasa si celor dragi. Interpreteaza Denair, fiul meu de 6 ani, care inca nu a vazut Romania, nici Craciunul in Romania, dar incercam sa ii aratam si sa il invatam tot ce avem noi in suflet, de aici din strainatate. Va salutam si va uram sarbatori fericite din Benidorm (Alicante, Spania). Click AICI pentru a asculta colindul. Radio Sufletel : MULTUMIM DENAIR !

Un colind pentru un zambet!

Imagine
In special în preajma sărbătorilor asistăm la multe manifestări organizate de entități care mai de care mai “profi”.      Evenimente ce de multe ori se copie un ape alta, evenimente false si fără substanță.      Suntem o nație simplă in genere dar atât de complicată in manifestări încât uneori nu ne mai înțelegem nici măcar noi pe noi.      Ei bine, atunci când oameni fără nici o pregătire specifica in prealabil se unesc pentru a arăta pur si simplu plăcerea de a face ceva, atunci iese super ok.      Pot fi voci care de vor pot găsi si ac in carul cu fan si nod in papura, dar apa trece pietrele rămân.       Întrebarea: ce legătura pot avea studenții de la Metalurgie din Galați cu muzica si poezia ? Motivul: Strângerea de fonduri pentru a aduce bucuria crăciunului si copiilor fără posibilități materiale. Locul de desfășurare: In sala de festivități a Universității “Dunărea de Jos” Galați, Aula Magna Protagoniști si organizatori: Studenții Facultății de Metalurgie din Gal

Daruri de la Sufletei - Alina Buchert

Imagine

SARBATORI FERICITE !

Imagine
Acum mai bine de 5 ani Radio Sufletel a pornit la drum cu gandul si speranta de a fi o oaza de romanism . Echipa a gandit si pus in practica, alaturi de colaboratori din tara si de prin toate colturile lumii, multe emisiuni de promovare a valorilor culturale si spirituale romanesti. De ceva timp, au inceput sa soseasca la redactie din ce in ce mai multe mesaje de la ascultatori care ne propun sa renuntam la aportul muzicii straine din playlisturile difuzate. As putea spune.. "gand in gand" , cu bucurie ne alaturam dorintelor dv. dragi prieteni si va putem anunta ca echipa a inceput deja revizuirea intregii activitati in asa fel incat promovarea sa se adreseze 100% culturii si spiritualitatii romanesti. Acum si in tot timpul sarbatorilor va daruim selectii deosebite de colinde si cantece de sarbatoare 100% romanesti primite in timp de la interpretii, colaboratori ai Radio Sufletel . Sunt de asemenea in pregatire emisiunile speciale ce vor marca Sfanta Na

13 decembrie, Ziua tipografului in Romania si 15 ani de la prezentarea design-ului bancnotelor EURO

Imagine
  13 decembrie, Ziua tipografului in Romania si 15 ani de la prezentarea design-ului bancnotelor EURO In Romania, data de 13 decembrie este considerata a fi Ziua tipografului. In aceeasi zi a anului 1918, circa 600 de tipografi bucuresteni au realizat o manifestatie in care solicitau, printre altele, conditii socio-economice pentru munca pe care o desfasurau si libertate pentru presa. Ajunsi in piata Teatrului National, acestia au fost asteptati de ofiteri si soldati ai Regimentului de vanatori de munte care au deschis focul. In urma evenimentului, zeci de tipografi si-au pierdut viata sau au fost raniti doar pentru ca au revendicat conditii mai bune de munca si de trai. La aceeasi data a anului 1996 a avut loc prezentarea design-ului bancnotelor euro. Toate monedele au pe fata comuna valoarea, printr-un desen realizat de designerul belgian Luc Luycx. Desenul monedelor de 1, 2 si 5 centi ilustreaza pozitionarea Europei pe glob in raport cu Africa si Asia. Monedel

15 Decembrie 2011 sa inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale

Imagine
  15 Decembrie 2011 sa inaugurat noul sediu al Bibliotecii Nationale   Biblioteca Nationala a Romaniei a fost naugurata joi, 15 Decembrie 2011, in prezenta ministrului culturii Kelemen Hunor si a premierului Emil Boc (http://www.wall-street.ro). Capitolul cel mai important din biografia Bibliotecii Naţionale a României poate fi considerat  anul 1955 când a fost înfiinţată (prin H.C.M. nr. 1193/ 25.06.1955) Biblioteca Centrală de Stat, ca principală bibliotecă publică a ţării, o instituţie creată pe baze biblioteconomice moderne, având atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale, conform standardelor UNESCO.  http://www.bibnat.ro/Ghidul-bibliotecii-s8-ro.htm   http://digitool.bibnat.ro:8881/R
Imagine
In aceasta seara magica, incepand cu ora 22.30, Radio Sufletel va invita sa ascultati un regal de exceptie al carui corifeu va fi, prin vocea sa, nemuritorul si inegalabilul  Luciano Pavarotti Veti putea auzi duete de aur cu :  Bryan Adams, Celine Dion, Enrique Iglesias, George Michael, Jon Bon Jovi, Laura Pausini, Liza Minelli, Eros Ramazzotti, Mariah Carey, Michael Bolton, Stevie Wonder, Queen.   Tot in aceasta emisiune veti putea asculta inregistrari de arhiva cu Maria Callas si ale celor trei mari tenori Placido Domingo, Jose Carreras si Luciano Pavarotti. In emisiunea de azi, ca omagiu adus marilor artisti romani ai scenei clasice am adaugat inregistrari cu Angela Gheorghiu si Costel Busuioc.  Am pigmentat playlistul acestei emisiuni cu inregistrari indragite semnate de Richard Clayderman si de marea Orchestra Johan Strauss condusa de Andre Rieu  O seara nu doar magica dar si ilustra vo asezam , nu in ghetute ci in suflet.  Auditie placuta ! Puteti asculta R

Pariu cu viata

Imagine
  Nume: Popa Dorian Laurentiu Data nasterii: 7 august 1988 (varsta 24 ani) Locul nasterii: Constanta Inaltime: 1.84m Ocupatie: actor, cantaret si compozitor Gen muzical: pop-rock Ani de activitate: 2011-prezent Proiecte: Actor in "Pariu cu viata" la PRO TV

SI TU POTI !

Imagine
1. Ia o cutie de pantofi goală, (capac și corp) iar dacă nu găsești, folosește orice cutie cu capac detașabil; 2. Împachetează cât poți de frumos cutia și capacul (fiecare separat); 3. Caută prin casă și vezi ce lucruri poți dărui unor copii (cu vârste între 2 și 18 ani), sau cumpără de la magazin câteva lucruri pentru ei. 4. Pune aceste daruri în cutie și dacă dorești adaugă și o vorbă bună, scrisă într-o felicitare; 5. Adu cutia, fără să lipești capacul la cea mai apropiată locație ( shoebox.ro /locatii) și de aici ne ocupăm noi. Anul acesta data limită de primire a cutiilor este 15 decembrie ora 18
Imagine
LA MULTI ANI ROMANIA ! LA MULTI ANI ROMANI DE PRETUTINDENI ! Echipa tehnica a Radio Sufletel va imbratiseaza cu drag , cu gand bun si va trimite tuturor urari de bine ! Sanatate si liniste in suflet ! Zambet si lumina pe chip ! Bucurie si noroc ! LA MULTI ANI ROMANIA ! LA MULTI ANI ROMANI DE PRETUTINDENI ! Radio Sufletel va invita sa ascultati azi 1 Decembrie 2012 incepand cu ora 17.00 (ora Romaniei ) un program special dedicat tuturor romanilor   "ROMANIA DIN SUFLETUL TAU" Auditie placuta !
Imagine
Daruri de la prietenii Radio Sufletel .  Acest colind este primul dar primit de la colaboratorii radio in acest an, inainte de Sfanta Mare Sarbatoare a Nasterii Mantuitorului !  Multumim Razvan Furdui !

Festivalul Internaţional de Film pentru Copii, Kinodiseea, la a IV-a ediţie, 16 şi 21 noiembrie

Imagine
Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii - Kinodiseea - se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie, în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu, informează organizatorii.                 Kinodiseea revine cu un caleidoscop de filme distractive, educative şi stimulatoare pentru copii şi părinţi. Cu mic, cu mare, spectatorii se vor putea bucura în acest an de o secţiune specială dedicată filmelor clasice Disney şi vor putea participa la ateliere de iniţiere în cinematografie, precum şi la un bal mascat.

Ziua internațională a internetului

Imagine
Știați că pe 29 octombrie este Ziua Internațională a Internetului? Mai exact: o zi sărbătorită – din 2005 încoace – drept ziua în care a luat naștere Internetul. Și mai exact: una dintre zilele internaționale ale Internetului. O zi pe care să o dedicăm prieteniilor care fără online nu ar fi putut exista. Și momentelor de bucurie – mici sau mari – pe care doar internetul le-a putut aduce în viețile noastre. Și oamenilor care au clădit istoria (frumoasă și tumultoasă) a internetului românesc. O zi pe care să o dedicăm părților bune ale unei lumi virtuale care, să recunoaștem, a îmbogățit lumea fiecăruia dintre noi. Dacă citiţi acum acest text, înseamnă că vă număraţi printre sutele de milioane de oameni pentru care internetul e o parte a vieţii de fiecare zi. Verificarea emailurilor primite, răsfoitul ziarelor sau informaţiile găsite rapid despre orice sunt deja lucruri obişnuite pentru cei mai mulţi dintre noi. Poate nu ştiaţi însă că internetul e o descoperire care datează de numai pa

Regina Maria a României

Imagine
                  Majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, dinCasa de Saxa-Coburg și Gotha (n. 29 octombrie 1875, Eastwell Park, Kent, Anglia— d. 18 iulie 1938, Sinaia, Regatul României), a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, consoarta regelui Ferdinand și regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea. Biografie                   Regina Maria a României s-a născut la Eastwell Park în Kent, și a fost inițialPrincipesă de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria, mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecință, Prințesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al V-lea. Regina Maria a fost supranumită de po

VOIEVODUL MARTIR CONSTANTIN BRANCOVEANU CU FIII SAI SI SFETNICUL IANACHE

Imagine
                La 28 octombrie 1688 se sfarsea din viata Serban Voda Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, in timpul caruia s-au ridicat sfinte lacasuri de inchinare si s-a inceput tiparirea primei editii integrale a Bibliei in romaneste. In aceeasi zi boierii munteni au ridicat in scaunul de domnie pe nepotul de sora al celui raposat, logofatul Constantin Brancoveanu (n. 1655), cu rosturi insemnate in viata politica a tarii. Invatase carte, precum si limbile greaca, latina si slavona, cu dascali ale caror nume au ramas necunoscute, apoi s-a casatorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popesti, avand 11 copii: patru feciori si sapte fete. De tanar a fost chemat in slujbe domnesti, sub Gheorghe Duca si Serban Cantacuzino, ajungand in cele din urma, mare logofat.                 Si-a inceput domnia in imprejurari grele pentru Tara Romaneasca, in timpul unui indelungat razboi intre turci si austrieci. Noul domn, printr-o diplomatie deosebita, a stiut sa pastreze legat

"Ambrazame amor"

Imagine
Buna dimineata prieteni ! "Ambrazame amor" O emisiune in care se vor putea asculta melodii indragite ale artistilor : Luis Miguel, Alejandro Fernandez, Marco Antonio Solis, Cristian Castro, Lucero, Edith Marquez si Reik . Emisiune realizata la sugestia ascultatorului si prietenului nostru Vlad . Multumim Vlad ! Puteti asculta Radio Sufletel accesand : http://radiosufletel.ro/ http:// radiosufletel.blogspot.com/ sau direct pri n winamp utilizand link-ul http:// asculta.radiosufletel.ro/ Id messenger yahoo & Skype : sufletel.radio1 Auditie placuta !

Dupa 20 de ani sau "Bisturiul penitei"

Imagine
In Romania se scrie mult.Uneori fad,fara stralucire,alteori cu inima si curaj. Exemple pot fi gasite cu usurinta in ce priveste prima categorie insa pentru cea de a doua este necesara o documentare minutioasa. Cautam > gasim ! Ramona Balutescu "In toamna trecuta am intrat in al 20-lea an de presa. Sper sa mai prind macar alti 20." Ceilalti 20 de ani au inceput, Ramona ! " ( ... ) Ramona lucrează în presă de 20 de ani, dintre care 15 au fost au fost dedicaţi şi jurnalismului despre lumea medicală. Transplantologia, medicina de urgenţă, ambulanţa, psihiatria, chirurgia cardiacă sunt domeniile cărora Ramona Băluţescu le-a acordat, până acum, numeroase articole. Participantă la congrese şi diverse alte întâlniri pe teme medicale, în ţară şi străinătate, dar şi la intervenţii chirurgicale, jurnalista a scris, de-a lungul timpului despre spitale, proceduri, legislaţie, nereguli şi, mai ales, a făcut portrete de medici.    Articolul pentru care ziar