marți, 31 ianuarie 2012

Muguri de cer




Astept primavara...incerc sa o aduc mai aproape prin versuri!:)
Muguri de cer

Ghiocel albit in iubire
cu pleoapa de lumină deschisă
ai rasărit subit sub pașii tăcerii
după ierni cu lacrimi de sloi.
Cu un surâs șăgalnic în gânduri
mi-ai alungat din oase frigul
și ploaia amăgitoarelor clipe
ce mi-au curs galopând prin vene.
Muguri de cer ce schițau primăvara
s-au implantat în adâncul meu
de vise înveșmântate într-un
asfințit confuz.


Niculicea Elena Lavinia

vineri, 27 ianuarie 2012

ADRIAN SARMASAN LA RADIO SUFLETEL



Nici nu mai stiu cat timp e de cand am cerut prietenie pe Facebook lui Adrian Sarmasan.Nici nu credeam ca va fi acceptata cererea mea. Am incercat totusi pentru ca muzica sa, versurile sale ma intinereau ori de cate ori le ascultam . L-am considerat mereu pe Adrian menestrelul sufletului ... al meu.. al celor care gandesc si simt ca mine.
   Cei care ma stiu.. cunosc faptul ca atunci cand am nevoie de relaxare caut cu mare placere muzica folk. Asa se face ca am vizitat ( nu atat de des pe cat mi-as dori ) profilul  multora din cei care au adus muzica folk pe valul cel bun.
  Afland de iminenta lansare a noului album semnat Adrian Sarmasan mi-am luat inima in dinti si l-am abordat. Raspunsul sau ,ce nu s-a lasat asteptat ,ma impresionat prin simplitatea cuvintelor si respectul ... placerea de a dialoga .Clar .. nu e un om cu fite si daca e artist.. nu e artistul afiselor ci al sufletelor..este exact asa cum mi-l imaginasem eu ! 
 Multumesc Adrian ! 
 A trecut doar o ora de cand am primit de la Adrian Sarmasan plicul cu cele doua albume "Visez de-nnebunesc" si "Oare" . Impreuna cu albumele Adrian a trimis si Volumul sau de versuri "Daca vrei" .
Calitatea celor doua albume cat si a volumului  de versuri este de exceptie ! Face cinste cantecelor minunate ce sunt incluse . 
 Asadar , un dar de suflet pentru suflet !




   Daca ascultam de primul impuls v-as fi invitat in aceasta seara sa ascultam impreuna cantecele lui Adrian Sarmasan ... cantece care pe mine m-au captivat , subjugat...incantat...  Din respect fata de Dv si de Adrian va rog sa imi acordati putin ragaz pentru a stabili o emisiune ( ce va fi anuntata din timp ) in care sa avem bucuria de a-l avea alaturi de noi si pe autorul frumoaselor emotii . .


Dragi prieteni vechi si noi :) .. pe internetul nostru cel de toate zilele gasim tot soiul de concursuri.. suntem invitati sa dam like pana si catelusului favorit :).. nu intentionez sa umplu paharul votingurilor insa vin spre dv cu respect aducandu-va o veste buna si un indemn. Ani si ani de zile presa scrisa din capitala a ocupat toate locurile topurilor existente pretutindeni. In acest an spre bucuria noastra o mare si placuta surpriza face ca un ziar de provincie sa intre in clasamentul final al premiilor RadarDeMedia . Veti spune poate ca sunt partinitor invitandu-va sa votati si dv acest ziar local. Dar nu.. apreciez doar valoarea sa.. a colectivului minunat ce il creaza si il daruieste gratuit . Radio Sufletel sustine aceasta candidatura si faptul ca Dnul Prof. Comsa este alaturi de noi in aceasta campanie ne bucura si ne onoreaza ! Veniti si dv alaturi de noi sa sustinem primul ziar de provincie ajuns in elita presei scrise romanesti !!! Va multumim ! http://www.radardemedia.ro/2012/01/03/finala-premiile-online-radar-de-media-2011-voteaza-aici/

joi, 26 ianuarie 2012




Radio Sufletel va invita azi 26 ianuarie 2012 ,incepand cu ora 18.00 ( ora Rom. ) sa ascultati un program special ce va ofera o deosebita selectie de muzica clasica. Compozitii célèbre semnate de : George Enescu ,Ciprian Porumbescu , Beethoven , Gounod , Grieg , Johann Strauss , Boccherini , Corelli , Enrico Caruso , Gershwin , Glinka , Gluck , Handel , Johan Sebastian Bach , Liszt , Mascagni , Mozart , Offenbach. O nota aparte va conferi emisiunii vocea inegalabilului tenor Luciano Pavarotti concertand alaturi de prietenii sai Andreea Bocelli , Frank Sinatra , Joe Cocker , Placido Domingo , Jose Carreras , Celine Dion , Sting , Zuchhero , Lucio Dalla , Brian May , Julio Iglesias , Mariah Carey , Ricky Martin , Gloria Estefan , Boyzone , B.B.King , John Secada , Jon Bon Jovi , Sarah Brightman , Spice Girls .In partea a doua a emisiunii va veti putea delecta cu o valoroasa colectie din recitalurile faimoasei orchestre “Johann Strauss” condusa magistral de renumitul dirijor Andre Rieu .Nu vor lipsi din emisiune inregistrari cu : Costel Busuioc , Angela Gheorghiu , Eugenia Moldoveanu , Lucia Stanescu , Montserrat Caballe . Tot in cadrul acestei emisiuni veti putea recunoaste cu siguranta si pianul lui Richard Clayderman  .
Puteti asculta Radio Sufletel accesand :
http://radiosufletel.ro/ /
http://radiosufletel.blogspot.com/
sau direct prin winamp utilizand link-ul
http://195.60.77.239:8000/listen.pls
Auditie placuta !

marți, 24 ianuarie 2012

La multi ani Romania LA MULTI ANI ROMANI DE PRETUTINDENI !!!


La multi ani Romania LA MULTI ANI ROMANI DE PRETUTINDENI !!!
Radio Sufletel va invita azi 24 ianuarie 2012 ,incepand cu ora 18.00 ( ora Rom. ) sa ascultati un program special ce va ofera o deosebita selectie de cantece din tpate zonele etnofolclorice romanesti . Voci si cantece celebre, cantece de joc si de voie buna , cantece culese din repertoriile multor interpreti indragiti de ieri si de azi . >>> "CANTEC , JOC SI VOIE BUNA" <<< o emisiune daruita romanilor de pretutindeni .Puteti asculta Radio Sufletel accesand :
http://radiosufletel.ro/ /
http://radiosufletel.blogspot.com/
sau direct prin winamp utilizand link-ul
http://195.60.77.239:8000/listen.pls
Auditie placuta !

vineri, 13 ianuarie 2012

Campioana roamenasca a presei de provincie


      Uneori viaţa bate filmul, iar jurnalismul pare o ştiinţă ezoterică, mai ales pentru unii breslaşi din domeniu.
     Bălăceala e însă bună la mahmureală, plus o ţuică să scoată cuiul. Românii spun că avem o presă de alcoolici, de curve şi impostori, că nu există gazetari competenţi, ci doar lupi. Când la 1 ianuarie 2000, mai precis la trecerea dintre milenii, am lansat pe piaţă săptămânalul REALITATEA, cu o echipă modestă, dar plină de entuziasm, nu ne-am gândit cât de greu va fi drumul spre glorie. În ceea ce mă priveşte, acest proiect a depăşit cu mult aşteptările pe care le-aş fi putut avea, chiar şi în cele mai optimiste aşteptări. Mă veţi crede sau nu, pentru mine a fost imposibil să prevăd această evoluţie explozivă a publicaţiei. Poate vi se pare utopic, dar acest proiect este cu adevărat dedicat promovării valorilor autentice având specific românesc, implicit gălăţean, ca un model pentru toţi românii din ţară şi din străinătate. Personal, cred în renaşterea României, într-o revitalizare a sufletului românesc, în valorile democratice şi în depăşirea perioadei cenuşii a postcomunismului.
     Privind la ceea ce scriem noi şi citiţi dumneavoastră, pot spune că am reuşit. Nimeni nu este obligat sau forţat să rămână autor la gazetele editate de noi. Pot a vă mai spune că dacă iniţial eram tentat să abandonez orice speranţă de renaştere pentru spaţiul autohton, acum am cu totul alte simţăminte prin faptul că am înţeles că niciodată nu există o cădere fără un drum de întoarcere, că întunericul nu are cum să suprime lumina.
    Privind în urmă, pot spune fără teama de a greşi, am avut campanii de presă care ne-au impus în ochii opiniei publice, cum este serialul despre grupul infracţional Chelu, despre industria de vaccinuri, despre fosta flotă de pescuit oceanic ş.a. Pamfletele noastre au fost lecturate alternând cu ridicările de umeri. Ni s-a reproşat lipsa de partizanat şi de prozelitism pentru vreuna din taberele politice, lucru extrem de greu de găsit astăzi. Am primit aplauze, ni s-au dat şi bobârnace, dar am mers înainte. Recent am ajuns la peste 260 de ediţii, fiecare într-un tiraj de 10.000 exemplare, tiraje difuzate în totalitate gratuit, de aceea şi genericul de a fi consideraţi la ora asta ’’primul ziar gratuit din România’’. Au mai fost şi alţii, care ne-au copiat modelul, dar în ciuda generoşilor sponsori din spate, au ratat obiectivul. Pentru că ne-auimitat, ne-au dat dreptate. Doar şi maimuţa imită, nu numai omul. Dacă nu mă credeţi, verificaţi Ziare.com şi vă veţi convinge. Important este că ne-am văzut de proiectul nostru şi mergem mai departe în ciuda clevetitorilor, nu puţini la număr. Ba suntem şi confirmaţi. În ultimele ediţii apărute pe piaţă din profesionistul ‘’Ghid al mass media româneşti’’, tabloidul nostru are cel de-al doilea tiraj, după cotidianul ‘’Viaţa Liberă’’, dintre publicaţiile din judeţ, lucru certificat de Clubul Român de Presă, Biroul Român de Audit al Tirajelor-BRAT, Biblioteca Naţională a României sau Rodipet SA. Din Colegiul Director fac parte prestigioase personalităţi, majoritatea cadre didactice universitare, caz singular în Moldova, în frunte cu academicienii Constantin Gh. Marinescu- Cetăţean de
     Onoare al Galaţiului, directorul nostru onorific, colegul său basarabean Ioan Dediu sau o serie de profesori universitari doctori. Ţin să le mulţumesc tuturor pentru implicare, alături de colaboratori, ca să reuşim marea performanţă de a fi desemnaţi campionii presei de provincie, după ce în clasamentului Premiilor Online de pe Radar de Media am depăşit nume sonore ca România Liberă, Capital sau Puterea, fiecare dintre ele fiind o microindustrie de profil. Sondajul a fost pentru noi precum hârtia de turnesol, mai ales că inclusiv cei care mănâncă la masa noastră s-au dat loviţi de streche. Prin voturile date însă de alţii, ne-am convins că numai Dumneavoastră daţi viaţă şi conţinut acestei publicaţii! Sigur, după calificarea în finală, rating-ul publicaţiilor editate va creşte semnificativ. Practic, vom ieşi din anonimat, ceea ce înseamnă mare lucru. Adică va fi un punct de început pentru alt gen de media. La ora asta se desfăşoară votul final şi ocupăm un nesperat loc VI,
înaintea celor de la Evenimentul Zilei, Pro Sport, Gazeta Sporturilor şi Ziarul Financiar, nişte coloşi faţă de mica noastră întreprindere. N-am fi reuşit asta fără votul vostru şi mai ales ajutorul prietenilor adevăraţi de la Radio Sufleţel, în frunte cu Eugen Emeric şi Anca Gavril, cărora le mulţumim public.
    Am descoperit de-a lungul timpului rafinaţi specialişti în bucătăria cuvintelor şi dedesubturile faptelor, unii dintre ei, necunoscuţi mai întâi, fiind repere ale presei gălăţene a momentului. Au fost şi destui care au trădat când i-am invitat să coboare din tribună în teren, noi omiţând că etapa lor intermediară este copacul. Vorba aia: Fereştemă,Doamne, de prieteni
… Pe măsură ce Realitatea va deveni tot mai amplă în conţinut, toată lumea va avea de câştigat. Orice articol autentic este un fragment din sufletul dumneavoastră, o parte a universului interior.Nu blogaţi, ci scrieţi. Arta de a arăta orbilor imaginile de lângă ei e cea mai importantă. Nu vrem să ne ’’îmbogăţim’’, cât vrem să convingem. Chiar dacă vom pierde mulţi cititori ’’în diagonală’’, dintre cei care sunt convinşi că oricum mâine nu va mai fi actual ce se scrie azi. În faţa Adevărului nu există liber arbitru. Publicaţia, pusă sub îndemnul biblic ‘’Adevărat vă spun că unul din voi mă va vinde’’, a făcut repede pui, mai întâi printr-o publicaţie intitulată REALITATEA ÎN DIASPORA, care se adresează celor 13 milioane de români din diaspora, publicaţie pe care o scoatem cu sprijinul Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi a Ligii Internaţionale a Românilor, apoi prin săptămânalul de anchete VEGHEA, Editura POMPIDU, unde am tipărit cărţile a 30 cunoscuţi scriitori gălăţeni, dar şi hebdomarul NOVA APOLLONIA, conceput cu studenţii mei de  a Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării şi Jurnalism a Universităţii Apollonia Iaşi. În colectivul redacţional al REALITĂŢII ÎN DIASPORA, care are deja peste 55 de ediţii, avem corespondenţi în 22 de mari ţări ale lumii, în genere conducătorii comunităţilor româneşti de acolo şi putem spune, fără teama de a greşi, c-am publicat de-a lungul vremii pe toţi marii scriitori români aflaţi în exil, de un mare succes bucurându-se şi ediţiile speciale dedicate unor manifestări de amploare, fie din ţară, fie de peste hotare. Sigur, despre situaţia culturii româneşti după 1990 se pot spune multe, inclusiv despre literatura şi presa gălăţeană. Multe din manifestările culturale diurne sunt penibile, reînviindu-se găştile literare şi sfânta luptă pentru ciolan, aici o mare parte din vină având-o politicul.
    Mistificările între disperare şi improvizaţie abundă, apusul de dictatură şi răsăritul în democraţie neaducând acel salt calitativ visat. Din păcate.

Cu plecăciune,
Pompiliu COMŞA,
director executiv Trustul de Presă
POMPIDU,
profesor universitar asociat

http://www.realitatea.rdsnet.ro/realitatea%20261-262%20.pdf

joi, 12 ianuarie 2012

Vine mamasica cu cele sfinte

Jignirea prietenului

Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău?
Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru - deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine.
Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.
Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu.
Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?
Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni - şi toate pot fi zadarnice. Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci în a prietenului tău. Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă.
Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.
                                                   (Sfântul Nicolae Velimirovici - Gânduri despre bine şi rău)

vineri, 6 ianuarie 2012

L O R A

 
" Intr-o zi am sa scot o carte despre rahatul care se intampla in industria muzicala, despre lasitatea si sacrificiile mele si ale colegilor de breasla si despre toata nedreptatea pe care trebuie s-o toleram pentru cateva difuzari pe radio. Despre cumetriile si interdictiile de care ne lovim, despre cat de plina de " interlopi" e de fapt aceasta mica "familie" din Romania, despre dj-ii care apar peste noapte si fac o gramada de bani din naivitatea celor care cred ca ei chiar fac ceva la butoanele alea cand, defapt, cumpara piese compuse de altii de care voi habar n-aveti, acompaniati de cate o voce despre care nu veti mai auzi nimic daca ridica vreodata vreo pretentie, despre cat de mult gresim toti cu " micile atentii" si ne prefacem ca suntem prieteni cu "dracu" pentru un locusor in top 100. Despre falsele "research-uri" de la anumite posturi de radio si ti se spune ca piesa "nu are rezultate bune" si "oamenilor nu le place" cand cel mai bun research e cel facut de pe scena cand lumea canta fiecare cuvintel. Despre faptul ca eu nu am voie sa cant in romaneste daca mai vreau sa intru pe anumite frecvente, despre visele pe care mi le tarai in speranta ca cineva ma va iubi si aprecia pentru talentul meu. Am obosit sa intorc capul in cealalta parte si sa ma fac ca nu vad si nu aud. Daca nu va vorbi nimeni, nici un om talentat si cuminte nu va avea loc in acest bordel numit "Industria Muzicala Romaneasca". Craciun Fericit si sa ni se dea la toti dupa suflet! ♥ "
( ... )

" Mi-am amintit de un om pe care il chema Iisus si mi-am amintit ca de Craciun nu este vorba doar despre Mos Craciun si cadouri. E o sarbatoare religioasa. S-a nascut un Om pe care il sarbatorim de 2011 ani si El a venit cu un mesaj. Si in mesaj nu ni se spune sa fim lasi si ipocriti si sa ne facem frate cu dracu sa trecem puntea. Sunt oameni care considera aceasta manifestare a mea o dovada de slabiciune :) in acceptiunea lor, daca stau cuminte si-i las pe unii sa ma calce cat au ei chef, sunt puternica :)) Si ca asta e cheia succesului :)) Cine v-a invatat oare pe voi asa ceva? Va spun eu cine. Cei care vor sa va tina mici si speriati :) Dumnezeu nu mi-a dat viata asta sa ma fac frate cu dracu. Eu ma fac frate cu oamenii puternici si corecti cu cei care lupta si sprijina talente cu cei care mint pe mincinosi si fura de la hoti si astea sa fie cele mai mari pacate. :). Cine se regaseste, sa-si faca prezenta :) "
http://facebook.com/LoraPetrescu

miercuri, 4 ianuarie 2012

În ajutorul artiştilor români! În sfârşit monopolul CREDIDAM a fost spart

"Umblă vorba prin târg că şpaga dată inspectorilor ANAF pentru a închide ochii la ce-au găsit când au mers în control la CREDIDAM a fost de 30.000 de euro. Ce proşti ieftini!
Din anul 2006 toate televiziunile au fost obligate să facă plăţi către CREDIDAM fără a avea norme legale şi CREDIDAM a încasat sumele fără a avea o bază legală.
În anul 2010 CREDIDAM a colectat 6.300.000 milioane euro şi a repartizat NUMAI 7.400.000 milioane euro! Din această sumă numai 100.000 au plecat către străinătate. De unde a venit dnul preşedinte cu diferenţa de un milion de euro şi câte asemenea ciudăţenii au existat de-a lungul timpului?!
Mai umblă o vorbă prin târg, şi anume că directoratul CREDIDAM a dat fuga la doctor să-şi scoată certificat medico-legal că-i ţăcănit. Nebunii nu răspund penal pentru faptele lor... Nici ăia n-au crezut că inspectorii ANAF ăia de au lătrat un an întreg la artişti că încasează sume necuvenite sunt atât de ieftini. Auzi şi tu 30.000 de euro... Chiar fomişti!
La unul dintre controalele recente, Ştefan Gheorghiu a fugit de la birou! A refuzat să semneze documentele, deși e director general şi are această obligație conform statutului! În plus, în per. 27 dec - 4 ian la CREDIDAM este închis, deşi acum se fac repartiţii, ceea ce e încă o dovadă că artiştii sunt doar jecmăniţi, nu sprijiniţi şi apăraţi!
Vin vremuri căcăcioase pentru CREDIDAM! ARAIEX funcţionează!
Mulţumesc
Florin Chilian - musafir
Sunt Florin Chilian şi am telefonul ascultat pe mandat de siguranţă naţională. Şi emailurile îmi sunt urmărite de imbecili".
Accesări: 1141
Publicat acum 3 ore si 51 minute
 
 
 
Dati clic pe link si puteti urmari urmari emisiunea cu inregistrari din arhiva folclorului nostru!
http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2011-12-30-23-07.flv&id=Antidot+la+uitare

Cine, cum si de ce ne-a botezat români?



“Istoria neamului nostru este ea insasi o enigma. Nu am reusit inca sa ne dumirim, pe de-a intregul si convingator, ori nu vrem sa o spunem, de ce ne numim români si care ne-ar fi fost destinul daca ne-am fi numit altfel? Desigur, este o mandrie ca suntem români, dar, totusi, cine, in ce imprejurari si de ce ne-a botezat asa?
Aidoma  inaintasului  Gheorghe din Cartisoara Sibiului am dorit sa vad si eu ceea ceea ce ni s-a  spus ca   reprezinta actul nostru de stare civila  ca popor.  Columna nu se mai afla in cea mai buna vizibilitate a ansamblului Foro di Traiano, iar statuia imparatului a fost data jos de pe Columna, cica in imprejurari neunoscute. Papa Sixtus al VI-lea  a pus pe soclu statuia Apostolului Petru.  Limitele de securitate a monumentului sunt suficient de indepartate pentru a nu se putea distinge basoreliefurile.



Ceea ce impresioneaza cu adevarat in Fori Imperiali,  in imediata apropiere a Colloseumului, vandalizat de lacomia papilor,  sunt statuile impunatoare a opt daci inaltate pe Arcul lui Constantin. Statui care difera fundamental de reprezentarea prizonierilor barbari. Sunt statui ale unor daci in tinuta aristocratica, cu mainile libere si chipurile contemplative, cu privirile  atintite undeva departe , pe directia  nord-est, adica spre Dunare si Carpati. Intreaga infatisare  a acestor daci nu este cu nimic mai prejos, ba dimpotriva, fata de cele ale  numeroaselor figuri auguste din Foro Romano. Nici o statuie a imparatilor romani nu este atat de impozanta si nu atrage atat de ostentativ atentia.
In fata nedumeririlor mele, un ghid binevoitor imi dezleaga misterul dacilor de pe arc, soptindu-mi, aproape conspirativ : “ei sunt o dovada de respect fata de inaintasii  poporului roman”.  Am inteles ca si populatiei antice a celor sapte coline i s-a descoperit o criza de identitate… si, pe cale de consecinta, s-ar putea sa nu fim urmasii Romei?!”
Aurel Rogojan – extras din alocutiunea de la Universitatea din Oradea rostita la lansarea cartii “Fereastra Serviciilor Secrete“.
Integral la Ziaristi Online
Foto: Ioana Basescu

Sursa :  http://roncea.ro/2011/10/30/cine-cum-si-de-ce-ne-a-botezat-romani/

luni, 2 ianuarie 2012



Buna seara prieteni ! Radio Sufletel va invita sa ascultati o emisiune placuta, usoara ,relaxanta in compania muzicii italiene si nu numai :) >:D< 
Accesati :
http://radiosufletel.ro
http://radiosufletel.blogspot.com/
http://195.60.77.233:8000/listen.pls
Auditie placuta !

Trofeul Festivalului „Maria Tănase” nu s-a acordat!

Pentru prima dată în istoria de 42 de ani a acestei scene a cântecului popular românesc – Trofeul Festivalului „Maria Tănase” nu s-a acordat!

 

26 noiembrie 2011
Premieră în istoria Festivalului-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”: la această a XXI-a ediţie, organizată la Craiova, în perioada 21-26 noiembrie, Trofeul nu a fost acordat! Motivul: nici unul dintre cei 39 de concurenţi nu a avut acel „ceva” cu care să-i impresioneze pe membrii juriului prezidat de maestrul Tudor Gheorghe. După cum au recunoscut şi organizatorii, acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată de când distincţia a fost instituită, în 1993. Din 1969, anul înfiinţării Festivalului, până în 1993 au fost acordate premii doar la cele două secţiuni – solişti vocali şi solişti instrumentişti.
«Aşa cum aţi observat şi dvs., toţi concurenţii au fost la un prag bun. Din punctul meu de vedere, acest prag este minunat, aceşti copii care au cântat probabil vor face carieră. Pentru Marele Premiu însă trebuie un dram de nebunie, trebuie ceva mai mult decât a fi bun, trebuie să ieşi uşor din normalitate. Ori de data asta n-am întâlnit nici un interpret care să iasă deasupra celorlalţi. De aceea aşteptăm la ediţia următoare pe acela care va reuşi să iasă din normalitate şi să-i „sperie” puţintel pe consumatorii de muzică populară», a explicat, aseară, în cadrul Galei Laureaţilor, Tudor Gheorghe. „Premiile le-am acordat cu foarte mare rigurozitate. Am ţinut cont de felul în care cântă, în care arată, în care mă emoţionează”, a adăugat acesta.
Ion Prioteasa, preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj – instituţie organizatoare a Festivalului împreună cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj: «Suntem mândri să ducem acest Festival mai departe, să ducem mai departe această faimă a cântecului românesc, a spiritului oltenesc. Deci, suntem mândri că am putut să organizăm din nou, la Craiova, acest Festival! Dacă juriul a stabilit că nici un concurent nu este de valoarea Marelui Premiu, atunci să aşteptăm anii următori, pentru că cei care urcă pe această scenă şi primesc un premiu primesc, practic, un paşaport pentru viaţă, pentru carieră».
Premiul I la secţiunea solişti vocali a fost câştigat de Teodora Romina Pană, din Gorj – „o zonă folclorică încă sănătoasă în această ţară”, cum o consideră preşedintele juriului, care i-a şi înmânat distincţia concurentei. Succesul tinerei de 22 de ani, pe care îi va împlini peste numai câteva zile, este cu atât mai mare cu cât Gorjul a fost reprezentat pe scena Festivalului de alţi şapte solişti vocali şi doi instrumentişti. «Este o mare responsabilitate pentru mine şi va trebui să am grijă de-acum încolo la ţinuta mea, la repertoriul pe care îl voi alege. Sper din tot sufletul ca acest premiu să fie un „paşaport” pentru cariera mea şi sper ca Gorjul să se mândrească cu mine, chiar dacă nu mă numesc Maria!», a mărturisit câştigătoarea, emoţionată, după ieşirea din scenă. La secţiunea solişti instrumentişti, Premiul I i-a revenit lui Nelu Iencea (clarinet), din Serbia.
Una dintre cele trei reprezentante în concurs ale Doljului, Livia Ileana Celea, a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea solişti vocali, iar publicul din sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu” a răsplătit-o cu Premiul de Popularitate. Premiile au fost înmânate de membrii juriului sau de reprezentanţii instituţiilor organizatoare şi partenere ale Festivalului şi au constant în diplome, trofee create de artistul Mihai Ţopescu, dar şi în bani: Premiul I valorează 700 de euro, Premiul al II-lea – 600 de euro, Premiul al III-lea – 500 de euro, iar Premiile Speciale şi Premiul de Popularitate – câte 250 de euro. Câştigătorul Marelui Premiu şi Trofeului Festivalului, la această ediţie, ar fi plecat acasă cu 1.000 de euro. Finanţarea Festivalului a fost asigurată de Consiliul Judeţean Dolj, cu aproximativ  400.000 de lei, şi din sponsorizări.

Secţiunea solişti vocali:


PANĂ TEODORA ROMINA (Gorj)
Premiul I: PANĂ TEODORA ROMINA (Gorj)

Are 22 de ani, a absolvit Liceul de Muzică „Constantin Brăiloiu” din Tg. Jiu, iar în prezent este studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Constantin Brîncuşi”. A participat la o mulţime de festivaluri şi a câştigat numeroase premii, printre care Trofeul la Concursul Internaţional de Folclor „Cântecele românilor de pretutindeni” (Dr. Tr. Severin, 2009) şi Premiul Special la Festivalul „Maria Lătăreţu” (Tg. Jiu, 2010). Încă de la intrarea în competiţie a mărturisit că, dacă va câştiga un premiu, îl va dedica fiului său, în vârstă de un an şi jumătate.

Premiul al II-lea: CELEA LIVIA ILEANA (Dolj)
Tânără, ambiţioasă, plină de energie, are doar 19 ani şi este din comuna doljeană Braloştiţa. A absolvit Liceul de Artă „Marin Sorescu”, dar şi Şcoala Populară de Arte „Cornetti” din Craiova, iar actualmente este studentă la Facultatea de Litere – Departamentul de Muzică (secţia canto clasic) din cadrul Universităţii din Craiova. Spune că talentul de a cânta l-a moştenit din familie, de la mama sa, şi apreciază repertoriul autentic al Aureliei Popescu Preda. În ultimul an a câştigat două premii importante: Trofeul Festivalului „Ponoare, Ponoare” (Mehedinţi) şi Premiul I la Festivalul „Maria Lătăreţu” (Gorj).
Premiul al III-lea: MÂŢĂ NICU (Republica Moldova)
S-a născut în Făleşti, Republica Moldova, şi are de 22 ani. A absolvit cursurile Conservatorului din Chişinău, iar în prezent este masterand la Universitatea din Bucureşti, unde studiază Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Cântă de când se ştie, iar la 4 ani a avut prima apariţie în public. Îşi doreşte o carieră în România, deoarece consideră că aici sunt mai multe oportunităţi de a se dezvolta profesional. A obţinut, în 2009, Marele Premiu la Festivalul Naţional „Nicolae Sulac” (Chişinău) şi Premiul al II-lea la Festivalul „Strugurele de Aur” (Jidvei, Alba Iulia).

Secţiunea solişti instrumentişti:


IENCEA NELU (clarinet, Serbia)
Premiul I: IENCEA NELU (clarinet, Serbia)

Are 19 ani şi este absolventă a Colegiului Naţional de Arte „Ion Vidu” din Timişoara. Cântă la clarinet şi saxofon şi adoră muzica populară bănăţeană. Spune că a moştenit talentul de la tatăl său. În 2009 a câştigat cu clarinetul Premiul I la Festivalul-Concurs Internaţional „Grai şi cântec din străbuni” (Timişoara), iar  anul acesta, la „Marele festival al românilor din Serbia”, a obţinut Premiul I la secţia instrumentişti, cântând la saxofon.

Premiul al II-lea: PREDA MARIANA (nai, Dâmboviţa)
Studiază naiul de la 12 ani. L-a ales din întâmplare, pentru că, iniţial, optase pentru canto, convinsă că moşteneşte vocea deosebită a mamei sale. Acum, nu s-ar mai despărţi de el, toată admiraţia având-o pentru maestrul Gheorghe Zamfir. Este din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, are 17 ani şi învaţă la Liceul de Artă „Bălaşa Doamna” – Secţia instrumentală, fiind în clasa a XI-a. A participat la mai multe competiţii de gen şi a obţinut numai locul I, ceea ce o încurajează să meargă mai departe – să studieze la Conservatorul din Bucureşti şi să-şi dorească să devină un artist consacrat.

Premiul al III-lea: BUŞECAN CĂTĂLIN (vioară, Maramureş)
Are 18 ani şi este din Hovrila, judeţul Maramureş – o zonă minunată din Ţara Chioarului. A absolvit cursurile Şcolii Populare de Arte „Liviu Borlan” din Baia Mare, la clasa profesorului Gavril Babiciu, iar acum este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” din Somcuta Mare (judeţul Maramureş). Totodată, colaborează cu Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare şi cu Ansamblul „Doina Chioarului” din Somcuta Mare. A obţinut premii importante la toate concursurile la care a participat, cel mai recent fiind locul I la Festivalul de Muzică Populară „Ion Petreuş” din Baia Mare.

Premii Speciale ale juriului:

URS IOANA ANGELA (voce, Bihor)
În familia sa cântă şi părinţii, şi bunici, aşa că era firesc ca primii paşi spre folclor să-i facă devreme. Se întâmpla când era în clasele gimnaziale, ca dansatoare în ansamblul „Bihorul”, în cadrul căruia activează şi acum. Între timp, a absolvit şi cursurile Şcolii Populare de Arte „Francisc Hubic” din Oradea. Acum este o tânără de 22 de ani, studentă în anul I la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj – Secţia etnologie, şi masterandă în anul al II-lea la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Oradea – Secţia Finanţe-Bănci. A fost îndrumată de regretata interpretă de muzică populară Florica Ungur, care a povăţuit-o ca şi cum ar fi fost copilul său, iar în prezent studiază cu Florin Mariş Hinsu. A reprezentat în concurs zona de deal a Crişului Repede cu cântecul doinit Cine mi-aude gura şi piesa de joc Dac-ar şti ochii vorbi, ambele din repertoriul Floricăi Ungur.

BĂLAN CHELU ZORINA (voce, Olt)
Are 27 de ani, este mamă a doi copii şi a urcat pe scena Festivalului „Maria Tănase” însărcinată în cinci luni, reprezentând zona Romanaţiului. Cântă de la vârsta de 3 ani, pentru că a crescut în casă cu muzica populară, mama fiind solistă, iar tatăl – acordeonist. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Slatina (secţia nai) şi a participat la numeroase concursuri şi festivaluri. A câştigat Marele Premiu la Festivalul de Muzică Lăutărească  Veche „Zavaidoc”, iar anul acesta – Trofeul la Festivalul de muzică populară „Maria Ciobanu” de la Vâlcea

CHIRU MIREL TRIFON (vioară, Gorj)
Are doar 17 ani, iar talentul de a cânta la un instrument muzical îl moşteneşte din familie. Cântă la vioară încă din clasa I şi a fost elev al regretatei Carmen Frăţilă. În 2005 a câştigat locul al II-lea la Festivalul Internaţional „Ciprian Porumbescu”. Tot Premiul al II-lea l-a obţinut şi în cadrul Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”.

  • Doljeanca Livia Ileana Celea a obţinut Premiul al II-lea la secţiunea solişti vocali şi Premiul de Popularitate.
    Premiul de Popularitate: CELEA LIVIA ILEANA (Dolj)
  • Premiul Studioului Teritorial de Radio „Oltenia” Craiova: BĂLAN CHELU ZORINA (voce, Olt)
  • Premiul Studioului Teritorial de Televiziune TVR Craiova: BĂLAN CHELU ZORINA (voce, Olt)




Întrebat, aseară, de prezentatoarea Iuliana Tudor „cum ar fi arătat destinul Mariei Tănase în timpul pe care îl traversăm”, maestrul Tudor Gheorghe a răspuns: „Cred că ar fi trăit în această perioadă, Maria Tănase n-ar fi devenit niciodată Maria Tănase”. Părere împărtăşită, pare-se, şi de publicul din sala TNC, care a reacţionat printr-un ropot de aplauze. «Din punctul meu de vedere, cântecul popular românesc a avut două praguri întru desăvârşirea decăderii lui. Primul a fost momentul în care anonimul – să nu-l ierte Dumnezeu! – a inventat rima versului „ogoru’/tractoru’”. Când a făcut rima asta, deja cântecul popular românesc a început să slujească drept instrument de propagandă. De-aici a venit folclorul nou şi până la „foaie verde-a bobului / mulţumim partidului” ştim bine că n-a mai trecut multă vreme. Al doilea prag este apariţia în peisajul mass-media românesc a posturilor private de folclor, aşa-zise de promovare a cântecului popular. Fără nici un discernământ, fără profesionişti, au chemat pe cine-a vrut să cânte şi să dea banu’», a explicat Tudor Gheorghe, adăugând că consideră Festivalul „Maria Tănase” cel mai serios festival de folclor din România.
Mireasa mortului necăsătorit: repararea destinului incomplet

Înmormântarea unui tânăr care a murit necăsătorit se transforma într-o nuntă postumă. Potrivit lui Ion Ghinoiu, secretar ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din Bucureşti, moartea unui tânăr necăsătorit era privită ca o eroare în desfăşurarea firească a vieţii şi ea trebuia reparată prin acte rituale.

„Oamenii recurg la rit, răspunzând la nefiresc prin nefiresc. Era o încălcare a ordinii fireşti din ciclul vieţii: moartea înaintea manifestării plenare a căsătoriei şi a procreării”, scrie el în cartea „Sărbători şi obiceiuri”.

La înmormântare, pentru morţii nenuntiţi sau nelumiţi (adică pentru cei care au murit necăsătoriţi) se făcea un brad, însemnul căsătoriei. Etnologul arată că bradul împodobit ca de nuntă era un substitut al soţului (sau al soţiei) postume.

 „Ideea era tot a integralităţii. Îţi păstrezi integritatea corporală, dar îţi păstrezi şi integritatea de destin. E un destin care, în cazul unui tânăr necăsătorit, a fost curmat înainte de vreme. E ceva anormal, care iese din regulă, iar lucrurile trebuie să se petreacă conform regulei chiar şi în cazurile astea ieşite din comun. Şi atunci se organizează această nuntă postumă pentru ca destinul să fie complet, încât cel care pleacă, să plece cu viaţa încheiată, cu viaţa rotundă şi să nu fie tentat să se mai întoarcă”, explică Ioana Popescu, director de cercetare la Muzeul Ţăranului Român.



Un grup de femei duce un brad pe umeri la moartea unui tânăr, Cerbăl, Hunedoara, 1929  Sursa: Tache Papahagi, „Images d’ethnographie roumaine”
"Ţăranul român are un fel de dublu în natură, fiecare om îşi are bradul lui"

Însă bradul nu avea numai semnificaţia de nuntă postumă. El putea să fie şi înlocuitorul mortului, un substitut care rămânea în lumea celor vii, pe groapă. „E un însemn al celui dus de tânăr. E şi un cod cumva. Era de ajuns ca intrând în cimitir, pe anumite gropi să vezi un brad. Nu aveai nevoie să citeşti nimic şi ştiai că acolo e înmormântat un tânăr”, spune Popescu.

                         
Brazi la mormântul unor tineri, Băile Olăneşti, Vâlcea  Sursa: „Lumea de aici, lumea de dincolo” de Ion Ghinoiu

În Băuţar, Caraş Severin, nouă feciori plecau la pădure cu un topor ca să găsească un brad frumos şi rotund. Când găseau un brad pe care voiau să îl taie, fiecare dintre ei dădea o dată cu toporul în copac şi, dacă nu cădea din nouă lovituri, ei alegeau altul. Aduceau acasă numai bradul ce cădea din nouă lovituri.

Potrivit etnologului Vintilă Mihăilescu, bradul are o semnificaţie profundă în cultura ţărănească românească: „Mai ales în sud, este ceea ce se cheamă în antropologie dublu al sufletului. Nişte flăcăi, la moartea omului din sat, se duc în pădure, să îi caute bradul, adică fiecare om are bradul lui, care acela şi doar acela trebuie doborât şi adus la mormânt, pentru că altfel răposatul nu poate să meargă liniştit în viaţa de dincolo. Se spune că românul e frate cu codrul. Are legătură cu acest dublu: ţăranul român are un fel de dublu în natură, fiecare om îşi are bradul lui, este un fel de geamăn, un fel de frate, şi care trebuie să îl însoţească în lumea de dincolo”.



Gătirea bradului pentru un tânăr necăsătorit în satul Dobriţa, Gorj  Sursa: Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu
Litania cutremurătoare a bradului păcălit

Când era adus în gospodăria mortului, bradul era cărat cu vârful înapoi (spre pădure), aşa cum şi mortul era scos din casă cu picioarele înainte. Când ajungeau cu el acasă, femeile cântau „Cântecul bradului”. El era apoi împodobit cu fructe, batiste, lână, hârtie colorată, turte dulci, panglici, era dus odată cu mortul la cimitir şi se înfigea în mormânt, la cruce.


„Cântecul bradului” la moartea unui tânăr necăsătorit, Runcu, Gorj  Sursa: „Lumea de aici, lumea de dincolo” de Ion Ghinoiu

„Nu ştiu un text folcloric mai frumos decât cântecul bradului, un bocet la adresa bradului. Bradul însuşi moare ca să ajungă să fie substitutul omului mort. Or, cântecul bradului e un fel de litanie a bradului care a fost păcălit, ales să fie bradul cel pocit, păcălit că o să-l ducă în locuri mai însorite şi de fapt tăiat din rădăcină cu securea şi adus în vale cu capul în jos. E o litanie de o cutremurare extraordinară”, povesteşte Popescu.

Tot la înmormântările tinerilor necăsătoriţi, dacă mortul era un flăcău, se obişnuia ca el să fie îmbrăcat în mire, iar o fată din sat să se îmbrace ca o mireasă, cu voal şi coroniţă. Ea devenea astfel mireasa mortului. Dacă era înmormântarea unei fete, un băiat din sat se îmbrăca în mire şi îşi punea flori la piept. Prin toate aceste practici, înmormântarea celor care nu avuseseră parte de o căsătorie devenea o nuntă. Uneori, în mijlocul satului se făcea şi o horă şi se aduceau lăutari.

Cântecul zorilor: mortul e sfătuit ce să facă în lumea de dincolo

Înainte de înmormântare, în fiecare dimineaţă, când se crăpa de ziuă, câteva femei bătrâne din sat îi cântau mortului la fereastră, iar apoi în casă, cu faţa spre răsărit, „Cântecul zorilor”.

                         
Câteva femei cântă „Cântecul Zorilor” în satul Izverna, Gorj  Sursa: Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu

Acesta era un cântec funerar ce avea rolul de a-l iniţia pe mort pentru lumea de dincolo. Îl strigau pe nume pe mort şi îi dădeau sfaturi despre ce să facă pe tărâmul celălalt.

Potrivit Ioanei Popescu, acest cântec al zorilor este sublimarea poetică a practicilor menite să îl ajute pe om să ajungă pe lumea cealaltă: „Mortul este însoţit prin cântecul bocitoarelor pas cu pas pe drumul către lumea cealaltă şi sfătuit de aici, din lumea noastră, să nu o ia la stânga, să o ia la dreapta, să nu se sperie de lup, să se împrietenească cu câinele, să treacă apa, şi aşa mai departe”.

În Băuţar, Caraş Severin, cântecul suna cam aşa: „Zori, dalbe surori / De ce n-aţi zorit / Ş-astă dimineaţă / Ca ieri dimineaţă? /Noi am fi zorit / Num-am zăbovit / Pân-am despărţit / Tată de copii / Cântă un cocoş gai / Din poartă de Rai / Haida, dragă, hai /  Îngerii te-aşteaptă / Să te scrie în cer / În cerul cu mese-ntinse / Şi cu făclii aprinse”.
Când sicriul era trecut peste prag, rudele defunctului se opuneau şi trăgeau de sicriu, simulând că vor să îl păstreze în casă.

În Oltenia, toate rudele trăgeau de tron în dreptul pragului, zicând: „Noi tragem de tine, tu să nu tragi de noi”, iar cei care purtau sicriul îl legănau de trei ori în dreptul pragului. În Bihor, la Păuleşti, când ieşea carul cu boi în care se afla sicriul, carul era tras de trei ori înapoi.

„Această oscilaţie pe prag marchează exact trecerea, care niciodată nu e definitivă, totdeauna e problematică. Este o modalitate de a dramatiza trecerea. Nu e o chestiune simplă, e o mare trecere. Şi orice mare trecere trebuie dramatizată. O serie întreagă de rituri de trecere se petrec pe prag. Pentru că este o graniţă, un semn spaţial al trecerii”, explică Mihăilescu.


Cortegiu funerar în Drăguş, Braşov, 1929  Sursa: „Iosif Berman: A Photo Album” / Arhiva de imagine a Muzeului Ţăranului Român
Duhul misterios din oală

Când mortul era scos din casă, se spărgea o oală sau se trântea uşa ca să nu mai moară şi altcineva din casă şi pentru ca mortul să nu se întoarcă înapoi, să nu rămână niciun spirit rău în gospodărie.

Potrivit Ioanei Popescu, oala este este interpretată simbolic ca un posibil substitut al omului. Făcută din lut, ea are sunet, glas, iar părţile ei sunt numite după părţi ale corpului omenesc: are gură, cap, fund, burtă, umeri.

„E cumva antropomorfizată la nivel simbolic. Plus că are un conţinut care nu se vede. O oală goală nu e goală. Ea are un conţinut de aer, invizibil, care poate fi echivalat cumva spiritului. În fond, ce e omul în credinţele cosmologice româneşti? Omul e tot o formă de lut peste care Dumnezeu a suflat duh. Duhul ăsta există în oală. Nu ştim dacă e un duh bun, rău, dar există. Deci oala e cumva un substitut simbolic al omului şi în momentul în care o spragi de prag ştii sigur că ce a existat din mort în casa respectivă s-a dus, spiritul s-a răspândit, duhul s-a răpândit, trupul de lut s-a spart”, spune etnologul.
Oglinda, o deschidere către o altă lume

Lucrurile din casă, masa, scaunele, patul pe care a stat mortul erau răsturnate când era scos sicriul din casă, vasele erau puse cu fundul în sus, iar oglinda se acoperea.

„Oglinzile se acoperă pentru că oglinda e o cale de trecere dintr-o lume într-alta. Ea e percepută ca având o faţă întoarsă către lume şi o faţă întoarsă către ceva nepalpabil, dar vizibil. Oglinda e o deschidere către necunoscut, către o lume alta decât cea în care trăim şi atunci firesc este să acoperi aceste oglinzi, să ocultezi toate aceste posibile deschideri prin care pot pătrunde duhuri rele din alte lumi. Oricum, lumile se pot amesteca şi nu e bine. Pe de altă parte, cel dus putea să nu o ia pe unde trebuie, în loc să treacă peste prag cu picioarele înainte”, explică Popescu.

Când se scotea mortul din casă se dădeau şi pomeni: cel mai adesea, unui om sărman i se dădea o găină vie pe sub sau pe deasupra sicriului. Bătrânii ziceau că acea găină va curăţa cărarea pe care va merge mortul spre lumea de dincolo.

Cu banul legat de deget pentru plata vămilor


Pe drumul spre cimitir se făceau mai multe popasuri numite staţii, vămi, stâlpi sau evanghelii (deoarece atunci preotul citea din Evanghelii). Ele se făceau la poduri, la răscruci şi la casele neamurilor apropiate.


Odihna mortului la o răscruce din satul Drăguş, Braşov  Sursa:  „Lumea de aici, lumea de dincolo” de Ion Ghinoiu
În acele momente, oamenii din alai aruncau bani pentru ca mortul să aibă cu ce să îşi plătească vămile pe drumul lui spre lumea cealaltă, iar copiii fugeau să îi culeagă de pe jos.

De asemenea, mortului i se puneau bani în buzunare, pe ochi, în gură sau i se legau de degete, ca să nu cumva să îi piardă.


Ban pentru plata vămilor legat de degetul mortului pentru a nu-l pierde, Vârfuri, Dâmboviţa  Sursa: Ion Drăgoescu / Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu

„Vămile erau într-un spaţiu intermediar. Drumul pe care trebuia să îl parcurgă nu este un drum uşor. E un drum cu pericole, cu întâlniri, pe care trebuie să laşi în urmă ceva, să sacrifici ceva. Sacrificiul acesta poate să fie şi un bănuţ. În general, simbolica culturală se bazează pe ideea de schimb. Dau ceva ca să obţin ceva. Ca să ajung undeva trebuie să sacrific ceva. Uneori dăruiesc ceva pe lumea asta ca să ştiu sigur că îl am pe lumea cealaltă când o să ajung acolo”, afirmă cercetătoarea.

„Pentru privirea noastră de om al oraşului, de om civilizat, faptul că din loc în loc alaiul se opreşte, se aruncă cu bani şi că întotdeauna în jurul acestui alai o ciurdă de copii se calcă în picioare sau în patru labe adună bănuţii de pe jos, pare un spectacol dezgustător. Dacă judecăm cu instrumentele noastre culturale. Dar el are explicaţia lui şi anume ajungând bănuţii ăştia la copii e cu atât mai bine pentru că prin prospeţimea şi candoarea copilului, banul simbolic ajunge pe lumea cealaltă şi îl ajută pe cel mort”, continuă ea.
Bocitoarea, exploratorul care bate drumul înaintea mortului
Când se ajungea la locul de popas, se întindea în faţa sicriului o punte, adică o pânză albă peste care se trecea apoi cu mortul. Ea se punea şi peste pragul casei şi când se ieşea pe poartă. Ele aveau tot rolul de a marca trecerea şi de a-l ajuta pe mort înfăptuiască mai uşor trecerea nevăzută spre tărâmul de dincolo.

                   
Punţi de pânză între casa mortului şi cimitir, menite să îl ajute pe defunct să ajungă în tărâmul de dincolo  Sursa: Monica Budiş / Arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor / Lucrarea „Cărările sufletului” de Ion Ghinoiu

Pe drum, bocitoarele anagajate de familia defunctului îl plângeau pe mort, povestind uneori cum a trăit şi a murit omul. În schimb, aceste profesioniste ale obiceiului morţii primeau ceva.

“Bocitoarele au şi ele cumva aceleşi sens: să uşureze trecerea mortului. Cântecele lor sunt ritualizate, formalizate, nu sunt pur şi simplu nişte văicăreli. Bocitoarele din Maramureş, când îşi cântă bocetele, umblă în sus şi în jos de-a lungul prispei. De ce umblă, m-am întrebat. De ce nu stau pe loc la capul mortului? E vorba tot de drum, de trecere. Ele umblă prin faţa intrării, prin faţa pragului, de-a lungul târnaţului care e el însuşi un spaţiu de trecere şi fac drumul ăsta cântând în aşa fel încât să bată drumul. Ele sunt bătătoarele de drum, călăuzele, exploratorul, cele care bat drumul înaintea celui dus”, mai spune Popescu.


Bocitoare la o înmormântare din Drăguş, Braşov, 1929  Sursa: „Iosif Berman: A Photo Album” / Arhiva de imagine a Muzeului Ţăranului Român
( ... )
Mulţumim pentru colaborare şi explicaţii Muzeului Ţăranului Român şi Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu" din Bucureşti.