duminică, 2 octombrie 2011

Predica la Duminica a XIX-a dupa Rusalii

Predica de pe munte - Iubirea vrajmasilor

Predica la Duminica a XIX-a dupa Rusalii

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Binecuvantati si dreptmaritori crestini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru
Iisus Hristos,

A zis Domnul:
“Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de la care nadajduiti sa luati inapoi, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii dau cu imprumut pacatosilor, ca sa primeasca inapoi intocmai. Ci voi iubiti pe vrajmasii vostri si faceti bine si dati cu imprumut, fara sa nadajduiti nimic in schimb, si rasplata voastra va fi multa si veti fi fiii Celui Preainalt, ca El este bun cu cei nemultumitori si rai. Deci fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv!” (Luca 6, 31-36).
Preaiubitilor, in aceste sase versete, in aceste putine cuvinte e fiinta adanca a descoperirii dumnezeiesti. A fost numita aceasta spusa a Domnului – “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea!” – Legea de aur a Evangheliei. Si, intr-adevar, acest cuvant vrednic este sa uneasca tot sufletul – nu numai crestinesc, ci omenesc – de pretutindeni; acest cuvant al Mantuitorului, pe Care – cum atat de frumos rostea parintele si invatatorul nostru, Dumitru Staniloae – Tatal L-a trimis in lume zicandu-I: “Mergi si mantuieste-Ti fratii! Spune-le lor adevarul mantuitor. Si odata cu spusa acestui cuvant arata-le jertfa Ta, iubirea Ta suprema!”.

Atunci, sa cugetam impreuna asupra acestui cuvant si din launtrul lui: “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor asemenea!”. Sa faci tu intai, sa nu astepti pe altul sa inceapa binele; ci de la tine sa porneasca. Asa a zis Iisus: “Faceti voi...!”. Tu, mai intai. Caci de la tine, omule, a inceput – din nefericire, prin ispita diavolului – raul. Pentru ca dintru inceput, tu, omule, zidit dupa chipul Ziditorului, deci dupa chipul luminii si iubirii dumnezeiesti, ti-ai intors fata de la fata Lui.

Sa ne adancim nitel in taina istoriei omului, a caderii si mantuirii lui, la acel act tragic in care fratele si-a ucis fratele – Cain pe Abel. Aceasta a fost adancimea caderii. Adam si-a intors fata de la Dumnezeu. Pacatul lui n-a fost atat de mare… S-a simtit gol… Gol de har, gol de lumina dumnezeieasca si de iubire. Dar despartirea lui de Dumnezeu a insemnat si despartirea copiilor lui unul de celalalt; pana la crima. Si, in urma crimei, omenirea a cunoscut atatea tragedii – ale sfasierii intre frati, intre popoare… In aceasta cadere a sfasierii, omenirea, care n-a pierdut cu totul lumina, puterea divina (caci chipul lui Dumnezeu nu poate fi distrus, Dumnezeu nu-Si ia nici darul, nici chemarea inapoi, ci darul Lui este vesnic), a ajuns, in Vechiul Testament, la Legea Talionului; pe care Mantuitorul a rostit-o in Predica de pe Munte: “Ati auzit ca s-a zis: Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte...”. Adica la raul cuiva sa raspund si eu, daca nu mai mult, cel putin in egala masura . Aceasta era o forma tragica a Legii Talionului, pe care am auzit cum a evocat-o Mantuitorul. Era un fel de suis, spuneau cei vechi, al legii dreptatii. De la crima lui Cain urca omenirea la legea dreptatii. Cum ziceau romanii: “Dreptatea inseamna sa traiesti onest, sa nu lezezi pe nimeni si sa dai fiecaruia ce este al lui”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu