marți, 23 noiembrie 2010

Alessia Schiavon - o italiancă cu suflet de moldoveancă




A venit în Republica Moldova pentru a face practica în cadrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), ca mai apoi să îndrăgească oamenii de aici şi ţara, astfel încât să decidă "să se facă moldoveancă", iar dragostea şi respectul faţă de acest popor să-l transmită tuturor italienilor din preajma sa. Mai mult, şi-a pus un obiectiv - să ajute oamenii din Republica Moldova.

S-a născut într-un sătuc din apropierea Veneţiei, înepând o carieră sportivă, însă o traumă la picior a făcut-o să se orienteze spre un alt domeniu, juridica, însă şi-a dorit mai mult - să ajute oamenii care într-adevăr au nevoie. Astfel a decis să meargă în Londra, pentru a învăţa limba engleză ceea ce îi va putea oferi mai multe posibilităţi. A muncit ca chelneriţă pentru ca să-şi poată achita orele de engleză, adunând totodată bani pentru a putea plăti un stagiu de practică în Republica Moldova.




În 2007 a venit în Moldova şi a început activitatea aici "ca o refugiată". A fost cazată în Centrul pentru Refugiaţi, dar acest lucru nu a împiedicat-o să creadă în obiectivele sale. A afirmat ferm întotdeauna că cetăţenii Republicii Moldova sunt nişte oameni minunaţi şi care au nevoie de ajutorul ei, angajându-se la OIM.



În cei aproape 4 ani de când se află în Moldova, Alessia a reuşit mai multe decât şi-ar fi putut imagina. Proiectele elaborate şi câştigate de ea pentru reabilitarea victimelor traficului de fiinţe umane constituie câteva milioane de euro. Prin eforturilor sale, domnişoara Schiavon a contribuit la deschiderea în oraşul Cahul a unui "Centru pentru copiii străzii" , iar cetăţenii din Transnistria se pot bucura de aceeaşi asistenţă ca şi cei din Republica Moldova şi de peste hotarele ei.



Alessia Schiavon, italianca cu suflet de moldoveancă, se ocupă de diverse programe pentru repatrierea victimelor traficului de fiinţe umane, reabilitarea victimelor şi reintegrarea lor în societate, asistenţă pentru copiii rămaşi fără părinţi ca rezultat al migraţiei, desfăşurarea trainingurilor pentru poliţişti, grăniceri, procurori şi chiar jurnalişti.



În timpul liber Alessia găteşte bucate moldoveneşti. Iubeşte filmele dar nu poate accepta invitaţiile amicilor de a merge la cinematografe din cauza lipsei subtitrării în limba română, limba rusă fiind una necunoscută pentru ea. E genul de persoană care întotdeauna va sări în ajutor şi cu care vei avea "probleme" dacă vei rosti cuvinte de rău la adresa Republicii Moldova şi cetăţenilor ei.

Astăzi, 8 octombrie, Alessia împlineşte frumoasa vârstă de 32 de ani. La Mulţi Ani!




http://moldinit.com/publ/alessia_schiavon_o_italianca_cu_suflet_de_moldoveanca/4-1-0-863

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu