marți, 12 martie 2013

"Nu există radical din unu tolerat" - Gen.r Mircea Chelaru

Gen.r Mircea Chelaru

 Am avut o prezentare legată de relaţia producţiei sufletului sau a fiinţei umane, corespunzător vibraţiei Schuman, respectiv a vibraţiei telurice în consonanţă cu cea cosmică. Ei bine, nu putem să ne confundăm pentru că pecetea noastră este unica. De ce şi cum nu fac explorări şi abordări suplimentare acum pentru că face obiectul unei cu totul alte conferinţe.

         Mă refer la această comunicare instituţională preluată cu abilitate şi mai mult cu îndârjire de Instituţia Ligii Culturale pentru că, din păcate, daţi-mi voie sa va spun şi e constatată pe propria-mi experienţă, pe propria-mi expertiză în ultimii douăzeci de ani, comunicarea instituţională este mai mult decât neglijentă, pentru că instituţiile statului nu funcţionează corespunzător principiului elaborării soluţiei pentru această identitate, ele mai nou sunt apanajul, dacă vreţi, proprietăţii însuşite de cei care sunt numiţi în funcţie. Astfel încât „privatizarea”  instituţiilor statului în funcţie de o culoare sau alta politica de o atitudine sau alta duce la anomizare. Ce înseamnă anomizarea? Nu fac explicaţia pentru ca dumneavoastră nu o ştiţi, nu atât termenul lingvistic, nu reprezentarea semiotică este pentru mine importantă ci efectul la ţintă. Înseamnă abandonul funcţiei instituţiei respective şi mai ales distrugerea credibilităţii în instituţie şi apariţia lehamitei refuzului şi a periferizării.

        Atrăgeam atenţia într-un alt discurs ca am început decembrie ’89 cu o gaură în steag, E şi asta o forma de eliminare a unei anume forme de identitate şi mă adresam preşedintelui cu spaima să nu terminam în 2013 cu o gaură în hartă. Chiar îi spuneam domnului preşedinte: „de data asta este gaura care ne doare, domnule preşedinte. Chiar dacă pe dumneavoastră nu vă doare nici în gaură”.

        Trebuie să folosim cuvintele plesnitoare care să trezească din neuronul adormit al acelora care pur şi simplu îşi însuşesc, încă o dată  vă spun, prerogativele funcţiilor instituţionale în interes personal. Liga culturală a atras atenţia prin congresul spiritualităţii asupra gravelor probleme de comunicare prin limbă.

        În 2007, Vasile Grozav era lângă mine  şi cu, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească, Bădica Vieru împreună cu  academicianul Cimpoi  în parcul central de ziua limbii romane pe 31 august. Acolo aveam să spun că limba romană, limba comunicării de neam este proprietatea poporului român iar proprietatea şi dreptul la proprietate nu se negociază cu nimeni. Aceasta este calea de urmat pentru că această comunicare lingvistică  în forma sonantă a lui 50 cu 50% cea mai armonioasă limbă după modelul matematic a lui Cadmus, nu se găseşte oriunde, nu o regăsim nici măcar în italiană, nici măcar în greacă, această limbă aşa cum spunea Vieru este limba în care gândeşti şi în care mori pentru că  numai cuvântul învăţat din taina mamei sau basmul bunicii produce reprezentarea. Semanticul se transformă într-un semiotic şi are o anumită semnificaţie românească.

        În momentul în care primarul interimar al Chişinăului a preluat ideea că limba este proprietate şi că nu o negociem cu nimeni de pe scena teatrului de vară din Chişinău, … a fost destituit de Voronin. Vedeţi dumneavoastră, cea mai puternică armă aşa cum spunea Napoleon este spiritul opozabil sabiei, doua forţe spiritul şi sabia sunt cele care guvernează lumea şi încheie Napoleon: „întotdeauna spiritul a învins sabia”.

         Distinşii mei ascultători vreau să vă spun, că iată a venit o vreme, ca-n perioada decadenţei bizantine în faza stihiilor imperiilor de pustă,  în care spiritul devine neputincios în faţa sabiei, a sabiei ticăloase, a uzurpării de identitate şi de aceea ce face aici Apolonia, ceea ce face domnul academician Marinescu pe care eu îl iau drept un master, eu fiind un discipol  urmăritor pe urmele lăsate, este tocmai această necesitate declarată de a înarma, de a pune sabia in mâna spiritului. Există suficientă ticăloşie şi rea voinţă planificată, gândită. Există destul sperjur ca să asistăm doar contemplativ şi foarte, aş spune,  emulativ din perspectiva spiritului, atât timp cât armele noastre sunt cinstite iar ale lor sunt subterane şi odioase.

        Iată de ce domnilor aici poate că e bine să lansăm acest concept al înarmării spiritului cu sabia voinţei, a dârzeniei, a îndârjirii şi în termeni totalmente neacademici, aşa cum spunea domnul Buzatu: „ a datului peste bot şi a le spune pe nume celora care ne au pe liste negre, aşa cum ei ne spun pe nume că suntem purtători de naţionalism, purtători de dragoste de patrie care nu convine unei idioate globalizări în interesul lor”;

        Tot aşa să ne spună şi pe noi, domnule Bacalbaşa, pe nume şi prenume şi pe listele pe care trebuie să le întocmim pentru că vine o vreme în care dreptul la existenţă nu se negociază cu nimeni şi de data aceasta în numele Ligii Culturale, aşa cum am spus-o la Congresul Spiritualităţii şi cu asta închei; a  greşi este omenesc, a persevera în greşeală este o prostie care duce drumul către idiotizare.

       Noi suntem un popor a căror rărunchi de existenţă vin de dincolo de timpul perceput iar superioritatea noastră este că avem conştiinţa acestui uriaş capital imaterial ce produce numitorul comun, această nouă sferă superioară, care la noi s-a numit îngăduinţa, frumuseţe spirituală şi acceptabilitate.

     Vine o vreme în care  trebuie să le punem la dospit şi să spunem radical din unu e unu. Nu există radical din unu tolerat.

        Va mulţumesc.

Gen.r Mircea Chelaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu