marți, 12 martie 2013

Sinaxar 12 Martie

 

Sinaxar 12 Martie

În aceastã lunã, în ziua a douãsprezecea, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Teofan Mãrturisitorul din Muntele Sigriana.

>Acest sfânt s-a nãscut din pãrintii Isac si Teodota. Tatãl Sãu sãvârsindu-se din viatã în timp ce se gãsea mai mare peste tinutul eghepelaghitilor, el a rãmas în grija mamei sale. La vârsta de doisprezece ani a fost logodit cu o copilã, cu care a trãit laolaltã timp de opt ani. Si el si logodnica lui aveau multã avere. Auzind pe unul dintre servii sãi vorbindu-i de viata monahalã, s-a umplut de dor dupã aceastã viatã. Dupã ce mama lui a murit, lãsându-i nesfârsitã bogãtie, tatãl logodnicei lui îl silea continuu sã îndeplineascã cele rânduite în vederea cãsãtoriei. Venind ziua sorocitã pentru aceasta, li s-a pregãtit cãmara de nuntã si atât cântecele de nuntã, cât si toate celelalte s-au sãvârsit dupã rânduialã. Dar dupã ce fericitul Teofan si sotia lui au rãmas singuri, el a dezvãluit tinerei gândurile tainice pe care le avea, iar aceasta nu numai cã a consimtit la ceea ce îi cerea sotul ei, ci l-a încredintat cã ceea ce avea sã facã el va face si ea, deopotrivã. Auzind acestea, Teofan a multumit lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îsi fãceau împreunã rugãciunile lor de zi si de noapte.


>Nelegiutul împãrat Leon, ca si socrul tânãrului, auzind acestea, s-a împotrivit cu toatã puterea dorintei lui. Ceva mai mult, împãratul l-a trimis în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredintându-l cu supravegherea lucrãrilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânãr a adus la îndeplinire porunca împãratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui. În anul al douãzeci si unulea al lui, împãratul cel cu nume de fiarã si socrul lui încetând din viatã, de pe urma mortii lor nu numai Teofan s-a bucurat de libertate, ci si lumea întreagã. Sceptrul împãrãtiei a fost luat mai departe de împãrãteasa Irina.
>Fiindcã acum îsi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el si-a împãrtit averile la cei lipsiti si sãraci si pe toti slujitorii lui i-a cinstit cu libertatea. Si dând sotiei sale multã avere, a dus-o, dupã voia ei, în Mãnãstirea Princhipos, unde aceasta s-a cãlugãrit, primind numele de Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte. Iar el, dându-se pe sine Domnului, a intrat în mãnãstirea, zisã a lui Polihroniu, care se gãsea în muntii din tinutul Sigrana. Dacã s-a fãcut cãlugãr, nu a voit sã primeascã sã fie conducãtor, ci stând în chilie îsi scotea hrana de pe urma propriilor sale mâini, copiind, cu scrisul sãu frumos, diferite lucrãri, timp neîntrerupt de sase ani. Dupã aceasta, plecând de acolo, s-a dus în asa-numita insulã Calonim, unde dupã ce a ridicat o mãnãstire s-a întors iarãsi în Muntele Sigrianei. În al cincizecilea an al vietii lui a fost cuprins de o boalã. Pe urma acestei boli el a rãmas mai departe tot timpul vietii la pat si nemiscat.
>Dupã împãrãteasa Irina a urmat la împãrãtie Leon Armeanul. Cele întâmplate în timpul împãrãtiei acestuia sunt cunoscute de toti. El a mers pânã acolo cu ticãlosia si nelegiuirea lui, încât a trimis dupã acest om al lui Dumnezeu, spunându-i: "Vino si te roagã pentru noi, cã pornim împotriva barbarilor". Dar Teofan, pentru cã nu se putea misca, a fost luat cu cãruta, dus pânã la corabie si apoi cu corabia adus pânã la Constatinopol. Ajuns aici, nu a putut vedea fata cea necuratã a tiranului, ci acesta i-a trimis numai înstiintare spunându-i: "Dacã vei consimti la rugãmintea mea, îti voi da si tie si mãnãstirii tale multe bunãtãti; iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurãtorii si te voi pune înaintea tuturor ca pildã, spre înfricosare". Mãrturisitorul Teofan însã i-a rãspuns: "Nu-ti deserta visteriile de darurile tale; în ce priveste lemnul spânzurãtorii, sau chiar si focul, pregãteste-le încã de astãzi. Cãci aceasta doresc: sã mor pentru dragostea Hristosului meu".
>Auzind acestea, nerusinatul l-a dat în mâinile lui Ioan Mantos, care se gãsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fãlea cu stiinta lui, pentru cã socotea cã acesta îl va face sã-si schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, a fost dus la mãnãstirea de la Ormizda a lui Serghie si Vah, care se gãsea în apropierea palatului, unde a început lupta în cuvinte cu Mantos. Dar Mantos fiind învins de Teofan, care l-a strãfulgerat cu lumina întelepciunii lui si care l-a încredintat de neschimbarea gândului sãu, plin de rusine l-a trimis din nou nebunului tiran, arãtându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavã, ci dimpotrivã, cu totul neînvãtat. Si ducându-se si el înaintea împãratului i-a zis: "O, împãrate, mai usor este a înmuia fierul ca ceara, decât sã schimbi pe omul acesta în ceea ce doresti tu".
>Dupã ce tiranul a aflat aceasta, a dat poruncã sã fie dus sfântul în palatul lui Elefterie si sã fie închis într-o încãpere foarte strâmtã si întunecoasã, punându-se si paznici la usã, asa încât sã nu poatã fi slujit de cineva. Trãind în felul acesta timp de doi ani si apãsat fiind de necazuri si nevoi, a rusinat si cu aceasta pe tiran. Cãci neizbutind nimic, cu toate cã-l silea în fiecare zi sã se supunã vointei lui, a fost surghiunit în insula Samotrachi. Dar ducerea lui în surghiun, i-a grãbit si plecarea din trup. Astfel, trãind în acea insulã numai douãzeci si trei de zile, a rãposat acolo, pornind în cuviosie si pace la Domnul. Si cine, oare, ar putea spune de câte binecuvântãri s-a umplut locul acela si câte vindecãri au înflorit mai târziu acolo?

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Grigore Dialogul, papã al Romei.

>Acesta a trãit în vremea împãratului Iustinian si a fost mai întâi monah si egumen al mãnãstirii asa-zisã a Clioscavrei. Apoi i s-a încredintat scaunul arhieresc; dar a primit arhieria nu la întâmplare sau prin vreo alegere fãrã de judecatã, ci cu vointa lui Dumnezeu, asa cum se va vedea mai departe. Astfel, pe când se gãsea încã în mãnãstire stând în chilia lui si pregãtindu-se o datã sã ia pana si sã o înmoaie în cernealã ca sã scrie, a venit la el cineva care tocmai scãpase dintr-un naufragiu, plângându-si nenorocirea si rugându-l pe cuvios sã se milostiveascã si sã-l ajute în nenorocirea în care se gãsea. Dar acela care-i cerea acestea nu era cineva lipsit, dupã cum se va vedea; cãci nici mãcar om nu era, care scãpat din vreun naufragiu sã vinã la el gol, din nevoia de a cãpãta ceva, ci era un înger, care sub chipul acesta de om care avea nevoie venise la el ca sã dea pe fatã dragostea nesfârsitã de oameni care se gãsea ascunsã în sufletul cuviosului Grigorie. Acela venind o datã si mai venind dupã aceasta si a doua si a treia oarã, nu a plecat niciodatã cu mâna goalã, încât dupã ce sfântului nu i-a mai rãmas nici o monedã de aur, a adus si i-a dat plin de osârdie, chiar si potirul de argint al mãnãstirii. Cãci atât de lipsit de rãutate si plin de dragoste era fatã de cei lipsiti, încât nu numai cã, din lipsa banilor si de pe urma stãruintei celui ce-i cerea si care primise de la el tot ce avea, de câte ori venise, nu s-a supãrat, cãutând sã-l urascã si sã-l alunge, ci a mers pânã acolo încât s-a atins si de lucrurile mãnãstirii, decât sã-l treacã cu vederea pe omul acela, care nu putea dobândi cele de care avea nevoie si sã-l lase sã plece neajutorat.
>Dar, ajungând la treapta de arhiereu, a arãtat si mai departe aceeasi dragoste fatã de cei sãraci. Odatã, dând poruncã sã fie adusi la masa lui doisprezece sãraci, în timp ce se aflau la masã, el a vãzut si pe un al treisprezecelea, care i s-a arãtat numai lui, în timp ce ceilalti nu puteau sã-l vadã. Dupã chipul înfãtisãrii si dupã miscãrile lãuntrice acesta din urmã i s-a pãrut sfântului deosebit de ceilalti. Pentru aceasta oprindu-l, l-a întrebat care este numele lui si cine este de a venit si el acolo. Acela însã i-a rãspuns cã nu este îngãduit sã audã cineva numele lui, cãci este un nume minunat; a spus numai cã este un înger, care mai înainte fusese trimis de Dumnezeu la el pentru a-i cere bani si care dupã aceea primise poruncã de la Dumnezeu sã fie mereu cu el si sã-l pãzeascã.
>Cuviosul pãrinte Grigore, fiind priceput în mestesugul scrisului si cunoscând toatã întelepciunea, a lãsat Bisericii multe scrieri. Acestea au fost alcãtuite nu numai cu ajutorul judecãtilor omenesti si cu întelepciunea cuvintelor, ci si cu ajutorul Duhului Sfânt, asa cum dupã încetarea lui din viatã ne-a fãcut cunoscut arhidiaconul lui, Petru, care ne-a spus cã ori de câte ori sfântul Grigore scria, un porumbel alb se apropia de gura lui, ca si cum i-ar fi arãtat si l-ar fi îndemnat cele ce trebuia sã scrie. Ajungând pânã în locurile îndepãrtate ale Apusului, sfântul Grigore a petrecut învãtând si aducând la Hristos neamul saxonilor, pentru care acestia se duc la Roma cea veche, unde se gãseste îngropat trupul sãu, cinstindu-l în fiecare an cu slujbe deosebite. Se spune, iarãsi, cã el este cel ce a hotãrât ca sã se sãvârseascã de cãtre romani Sfânta Liturghie si în post, alcãtuind Liturghia celor mai înainte sfintite, care se sãvârseste si în zilele de acum.

Tot în aceastã zi, pomenirea dreptului Finees, care în pace s-a sãvârsit.

Dreptul Finees, nepotul Marelui Preot Aaron (praznuit si el in aceasta zi) si fiul Marelui Preot Eleazar, a fost el insusi preot, foarte ravnitor in functia sa. Cand poporul evreu era aproape de pamantul fagaduit, dupa ce Sfantul Prooroc Moise (praznuit in 4 septembrie) i-a condus afara din Egipt, vecinii lor, moabii si madianitii au fost cuprinsi de frica si invidie. Nevrand sa se bazeze pe propria lor forta, acestia l-au invocat pe Balaam sa blesteme poporul evreu. Insa Domnul i-a facut cunoscuta voia Sa lui Balaam astfel incat acesta a renuntat la blestem, vazand ca Domnul vrea sa-i binecuvinteze (Numeri 24, 1). Apoi moabii i-au facut pe evrei sa se inchine lui Baal-Peor. Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei pentru apostazia lor si a trimis o boala asupra lor, murind mii dintre ei. Ceilalti, vazand mania lui Dumnezeu s-au cait si s-au intors la El. Pe atunci, un anumit om cu numele Zimri din tribul lui Simeon a venit ºi a adus între fraþii sãi o madianitã, în ochii lui Moise ºi în ochii întregii obºti a fiilor lui Israel, când plângeau ei la uºa cortului adunãrii. (Numeri 25, 6). Finees, plin de manie, a intrat in cortul lui Zimri si l-a ucis pe acesta dar si pe femeie cu o lance. "ªi a grãit Domnul cu Moise ºi a zis: Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abãtut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, ºi n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea;  De aceea spune-i cã voi încheia cu el legãmântul Meu de pace,si va fi pentru el ºi pentru urmaºii lui de dupã el legãmânt de preoþie veºnicã, cãci a arãtat râvnã pentru Dumnezeul sãu ºi a ispãºit pãcatul fiilor lui Israel".  (Numeri 25:10-13). Apoi, la porunca Domnului, Finees s-a dus ca capetenie a oastei israelitilor si s-au ridicat impotriva moabilor batandu-i pentru necredinta si tradarea lor. Dupa moartea Marelui Preot Eleazar, Sf. Finees a fost ales in unanimitate Inalt Preot. Inalta preotie, dupa promisiunea Domnului, a continuat si pentru urmasii sai. Sf. Finees a murit la o varsta inaintata, in jurul anului 1500 I.C.

Tot în aceastã zi, pomenirea celor nouã sfinti mucenici, care prin foc s-au sãvârsit.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Simeon Noul Teolog care în pace s-a sãvârsit.

Sf. Simeon Noul Teolog s-a nascut in anul 949 in Galteea (Paflagonia) si a studiat in Constantinopol. Tatal sau l-a pregatit pentru o cariera in avocatura si pentru o scurta perioada tanarul a ocupat o pozitie inalta la curtea imperiala. La varsta de 14 ani l-a intalnit pe renumitul parinte Simeon Piosul la manastirea Studion, care avea sa-i marcheze adanc dezvoltarea spirituala. Tanarul a ramas in lume pentru mai multi ani, pregatindu-se pentru viata monahala sub ascultarea parintelui, iar cand a implinit 27 de ani a intrat in manastire.  Sf. Simeon Piosul i-a recomandat tanarului sa citeasca scrierile Sf. Marcu Ascetul (praznuit in ) pe langa alti scriitori spirituali. El a citit acele carti cu atentie si punea in practica ceea ce citea. In mod deosebit l-au impresionat trei puncte din cartea Sf. Marcu "Despre legea duhovniceasca" (vezi Vol. I din Filocalie). In primul rand, trebuie sa-ti asculti constiinta si sa faci ce-ti spune ea, daca doresti sa-ti vindeci sufletul. In al doilea rand, numai prin indeplinirea poruncilor poti atrage asupra ta harul Sfantului Duh. In al treilea rand, cel ce se roaga numai trupeste fara cunostinta spirituala este ca si orbul care a strigat, "Fiul lui David, ai mila de mine (Luca 18:38). Cand orbul si-a recapatat vederea, atunci L-a numit pe Hristos Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 9:38). Sf. Simeon s-a ranit cu dragostea pentru frumusetea duhovniceasca si a incercat sa o dobandeasca. Pe langa pravila data de parintele sau, constiinta ii spunea sa mai adauge cativa psalmi si metanii, repetand constant "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma!" Bineinteles ca si-a ascultat constiinta.In timpul zilei ajuta oamenii nevoiasi care locuiau in palatul lui Patricius, iar noaptea rugaciunile lui se prelungeau, prinzandu-l miezul noptii la rugaciune. Odata, in timp ce se ruga, o lumina divina, foarte stralucitoare, a coborat asupra lui, inundand camera. N-a vazut decat lumina in jurul sau si nu a mai simtit pamantul de sub el. I s-a parut ca el insusi s-a transformat in lumina. Apoi mintea i-a urcat la ceruri si a vazut o a doua raza, mai stralucitoare ca cea dintai, iar la capatul ei parea ca se afla Sf. Simeon Piosul, cel care i-a dat spre citire scrierile Sf. Marcu Ascetul. La sapte ani dupa aceasta viziune, Sf. Simeon a intrat in manastire, unde a inasprit postul si privegherea, invatand lepadarea de sine. Vrajmasul mantuirii noastre i-a ridicat pe fratii din manastire impotriva Sf. Simeon, care era indiferent la laudele sau reprosurile altora. Datorita nemultumirilor din manastire, Sf. Simeon a fost trimis la manastirea Sf. Mamas din Constantinopol. El a fost tuns in schima monastica acolo, inasprindu-si nevointele duhovnicesti. Prin citirea Sfintelor Scripturi si a scrierilor sfintilor parinti, precum si prin conversatiile pe care le purta cu sfinti parinti, el a atins un nivel duhovnicesc inalt imbogatindu-si cunostintele cele ziditoare de suflet. Prin anul 980, Sf. Simeon a fost facut egumen al Manastirii Sf. Mamas si a ramas in functie timp de 25 de ani. El a reparat si restaurat manastirea care a suferit din cauza neglijentei fratilor si a impus ordine in viata calugarilor manastirii. Aceasta disciplina monastica stricta pe care se lupta sfantul sa o respecte, a adus multe nemultumiri in randul fratilor. Odata, dupa Sf. Liturghie, cativa calugari l-au atacat si aproape ca l-au omorat pe Sfantul Simeon. Cand patriarhul Constantinopolului i-a scos din manastire si vroia sa-i predea autoritatilor civile, Sf. Simeon a cerut ca acestia sa fie tratati cu blandete si sa fie lasati sa traiasca in lume. Prin anul 1005, Sf. Simeon si-a dat demisia din functia de egumen in favoarea lui Arsenius, stabilindu-se undeva langa manastire, in liniste. Acolo el a creat operele sale teologice, din care unele fragmente apar in Filocalia. Tema primara a scrierilor sale este activitatea ascunsa a perfectiunii duhovnicesti si lupta cu patimile si gandurile rele. El a scris si instructiuni pentru calugari: "Capitole teologice si practice", "Tratat despre cele trei metode de rugaciune," si un "Tratat despre credinta." Mai mult, Sf. Simeon era un adevarat poet crestin, scriind "Imnuri despre iubirea divina," care contin in jur de 70 de poezii pline de meditatii religioase profunde. Invataturile nepretuite ale Sf. Simeon despre misterele rugaciunii mintii si despre lupta duhovniceasca i-au adus numele de "Noul Teolog." Aceste invataturi nu au fost creatia Sf. Simeon, ci pur si simplu fusesera uitate in timp. Unele dintre ele pareau ciudate si de neacceptat pentru contemporanii sai, ceea ce a dus la conflicte cu autoritatile clerului din Constantinopol, iar Sf. Simeon a sfarsit prin a fi exilat din oras. El a traversat stramtoarea Bosfor si s-a stabilit la vechea manastire a Sfintei Macrina. In anul 1021 sfantul a adormit in pace intru Domnul. In timpul vietii sale a primit darul facerii de minuni si, chiar dupa moartea sa s-au petrecut numeroase minuni, printre care si gasirea miraculoasa a icoanei sale.Viata a fost scrisa de discipolul si ucenicul sau, Sf. Nicetas Stethatos. Deoarece 12 martie cade in perioada Postului Mare, Praznuirea Sf. Simeon se muta pe data de .

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.


Posted in Sinaxar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu