sâmbătă, 8 iunie 2013

Mladite de tezaur romanesc - Cioranu Bogdan

mqdefault

“Mă străduiesc să nu stric nimic din ceea ce mi-au lăsat moşii şi strămoşii…”
Bogdan Cioranu

Nume:                Cioranu
Prenume:                Vasile Bogdan
Stare civilă:            Necasatorit
Adresa:    Com. Vaideeni,jud. Valcea,Romania    
Naţionalitate:            Română
Data naşterii:            25 - noiembrie - 1990
Locul naşterii:            Horezu
img 4143 vasile-bogdan-cioranu-premiul-3-craiova-2009
Educaţie şi formare:

•    Liceul de Artă Ramnicu Valcea (2006-2010)
- Specializare:Canto POPULAR

Limbi străine:
                   •      Franceza- nivel mediu    
•    Engleza – nivel avansat
646x404
Aptitudini şi competenţe tehnice:  
•    Utilizare calculator : Word, Programe de muzică, Internet
Diplome şi premii obţinute:
        
•    Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică: 2010
•    Premiul И  la Festivalul CHINDIA (Târgovişte):  2009
•    Premiul II la Festivalul MARIA LĂTĂREŢU (Tg. Jiu): 2008
•    Premiul II la Festivalul STRUGURELE DE AUR                            (Alba Iulia)2008
•    Premiul ׀׀׀ Festivalul MARIA TANASE (Craiova): 2009
•    Participare la Festivalul MAMAIA: 2009
Experienţă:
•         Colaborator al Orchestrei "Rapsodia Valceana" din Ramnicu Valcea                                                           
     
•         Colaborarea cu diferite ansambluri şi orchestre din Judeţele Vâlcea şi Sibiu
sxdfgth
Aptitudini:
•         Capacitate de lucru în echipă
•         Receptivitate la lucruri noi
•         Rezistenţa la stres
•         Corectitudine
•         Punctualitate 
Un văideean get-beget…
Pe Bogdan Cioranu, tânărul şi cunoscutul interpret al cântecului pastoral de pe meleagurile vâlcene,l-am remarcat cu mai bine de doi ani în urmă când, în iulie 2008, a participat în calitate de concurent la Festivalul de folclor ,,Ponoare-Ponoare”, o manifestare culturală de mare tradiţie în pitoreasca localitate din nordul judeţului Mehedinţi. Prezent la faţa locului ca simplu privitor,alături de sute şi sute de alţi împătimiţi ai folclorului, n-a fost prea greu să-mi dau seama că Marele Premiu, deşi în competiţie erau o seamă de tineri foarte talentaţi, din aproape toate zonele ţării, este ca şi… amanetat de inimosul, de talentatul şi de ,,lipiciosul” flăcău venit din Văideenii Vâlcei, care a cucerit imediat asistenţa prin dezinvoltura de pe scenă, prin vocea sa deosebită şi prin mesajul răscolitor al cântecelor prezentate aici. În final, aşa cum bine anticipasem, juriul a luat decizia cuvenită şi l-a declarat câştigătorul merituos al concursului amintit.
Cum de atunci s-a scurs oleacă de timp,credem că este cazul să aflăm cu toţii cine este de fapt Bogdan Cioranu şi care sunt preocupările sale actuale în ceea ce priveşte activitatea artistică.
Aşadar,la fel ca şi în cazul altor mari artişti din branşa cântecului popular care nu s-au născut în buricul Capitalei, ci în lumea pitorească a satului românesc, Bogdan a văzut lumina zilei la 25 noiembrie 1990 în comuna Văideeni, judeţul Vâlcea, o localitate fermecătoare, situată la poalele munţilor Căpăţânii,exact în zona de interferenţă între zona etnografică a Olteniei de sub munte şi zona etnografică din Mărginimea Sibiului, care şi-a pus amprenta puternic asupra graiului, a portului şi a tradiţiei pastorale.
Primii ani ai copilăriei sale au fost înfrumuseţaţi de cântecele duioase ale bunicuţei materne, Marina Mirea, şi ale mamei Anişoara, care obişnuiau să cânte frecvent,atât la muncile gospodăreşti, cât şi cu prilejul diferitelor evenimente petrecute în familie,la marile sărbători creştine. Sârguincios şi încântat de cele văzute,micuţul Bogdan îngâna timid câte un ,,cânticel” alături de copiii vecinilor în speranţa că,odată şi odată, careva dintre ei va ajunge un artist cunoscut şi apreciat.
Cum adesea,uneori în viaţă,inocentele vise ale copilăriei devin câteodată şi realitate, boarea unui destin luminos a venit şi pe… ulicioara lui Bogdan Cioranu căruia, într-o bună zi de primăvară însorită, i-a bătut la poartă învăţătoarea surioarei sale Anda Elena care dorea ca aceasta să pregătească câteva cântece pentru serbarea de sfârşit de an şcolar. Profitând de prezenţa dăscăliţei la dumnealor acasă, părinţii i-au divulgat că la fel ca fetiţa şi ,,băieţelul este foarte talentat într-ale cântecului”! Astfel că,după numai câteva minute de… preselecţie muzicală, învăţătoarea a decis, fără a sta prea mult pe gânduri, că şi acesta, la numai 12 anişori, poate să participe la acel eveniment cultural. Un lucru de bun augur, pentru că începând de la această vârstă foarte fragedă, prin zecile şi zecile de spectacole la care a participat, drumul elevului Bogdan Cioranu de la Şcoala generală ,,Solomon Luca” din Văideeni a cunoscut o permanentă ascensiune spre Everestul cântecului pastoral autentic. Drumul nu a fost defel uşor cum ar putea crede cei neavizaţi. Mai întâi s-a acomodat cu scena şi cu publicul,păstrând nealterată tradiţia zonei prin vocea sa copilărească,iar apoi,când a devenit elev al Liceului de Artă din Râmnicu-Vâlcea,a avut şansa şi norocul să-l aibă ca îndrumător de nădejde pe profesorul Vartolomei Todeci,un folclorist şi un instrumentist faimos,care l-a învăţat foarte multe taine în ceea ce priveşte repertoriul şi tehnica de interpretare a cântecului neaoş pastoral.
Din anul 2008,un răsfăţat al posturilor de radio şi de televiziune
Începând cu primăvara anului 2008,pe vremea când era doar elev în clasa a X-a, ambiţiosul nostru văideean a devenit un participant obişnuit la festivalurile naţionale de folclor care, într-un fel, reprezintă testele adevărate ale performanţei în arta interpretativă, supervizate de marii specialişti în domeniu care nu se înşeală defel atunci când este vorba de talent şi de valoare.
Cum era uşor de presupus,premiile importante puse la bătaie de către organizatori, fie că au fost din Constanţa, din Alba,din Craiova sau din Bucureşti,au fost câştigate unul după altul de către Bogdan, astfel încât,la un moment dat, devenise un fel de …spaimă pentru ceilalţi colegi de concurs care, deseori,se interesau de dinainte dacă ,,ciobănaşul” din Văideeni participă la acel eveniment folcloric!
În scurtă vreme,multiplele sale succese artistice nu i-au lăsat indiferenţi nici pe realizatorii de radio şi de televiziune, care l-au invitat la diferite emisiuni folclorice,unde cântecele sale, prin mesajul şi prin frumuseţea graiului,au vrăjit simţămintele a milioane de ascultători şi de telespectatori.
Un loc aparte în inima lui Bogdan Cioranu îl are doamna Marioara Murărescu, binecunoscuta realizatoare de emisiuni folclorice a Televiziunii Române, care l-a povăţuit părinteşte în arta interpretativă,oferindu-i deseori şi posibilitatea de a participa în spectacole de calibru,alături de mari nume ale cântecului popular românesc.
"Munţilor din piatră rară", albumul strădaniei şi al talentului său deosebit
După atâtea şi atâtea succese pe marile scene ale ţării,deşi pare foarte supărător de tânăr pentru unii dintre noi, la nici 20 de ani împliniţi, Bogdan Cioranu s-a gândit să încheie anul cu un album muzical de excepţie care,doar prin titlul său sugestiv -,,Munţilor din piatră rară”, îi dă de înţeles amatorului de folclor adevărat că printr-o simplă audiţie,va savura cu bucurie susurul izvoarelor reci şi cristaline din preajma stânelor, foşnetul misterios al pădurilor verzi de brad,sunetul de la talăngile ciopoarelor de mioare,precum şi veselia aprigelor hore ciobăneşti din Văideenii Vâlcei,surprinse atât de încântător de ambiţiosul artist,în cele 20 de minunate cântece imprimate la Studioul ,,Săndel Filip”din Cluj-Napoca, împreună cu Orchestra ,,Jidvei”,condusă de maestrul Stelian Stoica.
Munca sa deosebită a fost dusă la bun sfârşit de celebrul producător ,,Ijac Music Production” din oraşul Bumbeşti-Jiu, care face mare cinste Gorjului şi României folclorice prin bogata pleiadă de tineri pe care i-a promovat cu osârdie în ultimii ani,demonstrând că deşi vremurile sunt vitregi pentru actul cultural,valoarea trebuie să triumfe spre binele urmaşilor şi al identităţii noastre pe aceste meleaguri de poveste. Felicitări tuturor pentru binevenita reuşită muzicală!Tânărul şi talentatul Bogdan Cioranu o merita cu prisosinţă,mai ales pentru că,de-acum încolo,marele public îl va percepe ca pe un veritabil ,,baci” al cântecului pastoral neaoş, ,,osândit” să reprezinte ani şi ani puritatea şi eternitatea omului simplu de la munte.
Dorin Brozbă
•Astăzi,începând cu ora 10, în Salonul de festivităţi al Asociaţiei culturale “De la români pentru români” (în sediul Direcţiei pentru cultură Gorj, lângă Anticariat), va fi prezentat şi lansat pe piaţă albumul “Munţilor din piatră rară” al îndrăgitului Bogdan Cioranu, tânărul artist care va veni special de la Bucureşti pentru acest eveniment ales.
Carte de vizită :
-Vârsta: 20 de ani
-Domiciliul: comuna Văideeni,judeţul Vâlcea
-Studii: absolvent al Liceului de Artă Râmnicu-Vâlcea(2006-2010),secţia canto popular
-Ocupaţia: student în anul I la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
-Colaborator permanent al Orchestrei ,,Rapsodia Vâlceană” din Râmnicu-Vâlcea
-Modele în cariera artistică: faimosa Lucreţia Ciobanu şi profesorul Bartolomei Todeci, mentorul său spiritual
-Modele în viaţă: părinţii, Anişoara şi Vasile
PREMII OBŢINUTE :
•Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Naţional de Folclor ,,Glasul cântecului românesc”, ediţia I, Prundeni(Vâlcea), februarie 2008
•Premiul I la Festivalul Naţional de Folclor ,,Dobroge, mândră grădină”, ediţia a IV-a, Eforie, iunie 2008
•Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Naţional de Folclor ,,Ponoare-Ponoare”, ediţia a III-a, Ponoare(Mehedinţi), iulie 2008
•Premiul III la Festivalul Folcloric ,,Serbările recoltei”,ediţia a VIII-a, Feteşti, septembrie 2008
•Premiul II la Festivalul Naţional de Folclor ,,Strugurele de aur”, ediţia a VIII-a, septembrie 2008
•Premiul I la Festivalul Naţional de Folclor ,,Ion Albeşteanu”, ediţia a V-a, Slobozia (Ialomiţa),octombrie 2008
•Premiul II la Festivalul Naţional de Folclor ,,Maria Lătăreţu”, ediţia a XV-a,Târgu-Jiu, noiembrie 2008
•Premiul III la Festivalul Naţional de Folclor ,,Maria Tănase”, Craiova, noiembrie 2009
•Premiul II la Festivalul Naţional de Folclor ,,Cânt şi joc pe Hârtibaci”, Agnita (Sibiu), 2009
•Premiul II la Festivalul Naţional de Folclor ,,Chindia”,Târgovişte,2009
•Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică, Bucureşti, 2010
•Colaborator de succes al Televiziunii Române, precum şi al posturilor naţionale ,,Favorit-TV.”, ,,Etno-TV.” şi ,,România de Mâine”
“Bogdan cântă pentru toţi iubitorii de folclor adevărat,dar mai ales pentru acei oameni care azi mai au tăria şi rezistă pe cărările munţilor…”
Prof. Marioara Murărescu, realizator de emisiuni, Televiziunea Română
http://www.gorjeanul.ro/cultura/bogdan-cioranu-tanarul-baci-al-cantecului-pastoral-neaos

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu