duminică, 17 octombrie 2010

Zilele trecute mi-am cumparat o revista, mi-au placut mai multe articole, dar unul mi-a atras atentia in mod deosebit asa ca m-am hotarat sa o copiez si sa o postez pe site cu speranta ca o sa va placa si voua la fel de mult. Pe scurt este vorba de chinurile prin care trece o mama din momentul in care afla ca fiul ei este depedent de droguri.
Drogurile mi-au furat copilul. Era slab, incercanat si cu gandurile departe, dar am pus-o pe seama scolii




Am fost o femeie normala, o mama normala, am avut o familie normala. Drogurile mi-au luat totul, dar cel mai grav este ca mi-au furat copilul. Este lumina ochilor mei, il iubesc si il ingrijesc, dar nimic nu mai este ca inainte. Nu ii mai rad ochii, e slab, e apatic si e rece. Nu a mai ramas nimic din copilul pe care l-am avut. Drogurile i-au furat copilaria si speranta.
Avea 16 si jumatate. Se juca in fata blocului,



Il stiam cu prietenii lui si nimic rau nu i se putea intampla puiului meu. Dar nu a fost asa. Intr-o zi, unul dintre baietii mai mari a fost arestat pentru posesie si consum de droguri. Din acel moment a inceput si calvarul nostru. Baiatul meu a fost foarte afectat si a devenit vulnerabil. Desi era un exemplu clar de “asa nu!”, el a perceput-o ca pe o nedrepate adusa prietenului lui. Il compatimea pe baiatul inchis si cred ca l-a si vizitat in inchisoare. Nu stiu decat ca intr-o zi m-am uitat mai atent la copilul meu si nu mai era la fel. Era slab, incercanat si cu gandurile departe. Am pus-o pe seama scolii, a oboselii si a perioadei de crestere. Nu mi-a trecut nicio secunda prin cap ca baiatul meu se drogheaza.



Adevarul m-a lovit din senin. Am privit realitatea in ochi abia cand cel inchis a fost eliberat din arest dupa mai bine de 2 ani. A sunat intr-o zi la usa, m-a rugat sa ma asez si mi-a povestit totul. Fiul meu a fost cel care ii introducea drogurile in inchisoare. La inceput ii aducea pastile pe care le lua de la farmacie cu o reteta falsa, dupa ce cumparase bunavointa unei farmaciste. Au urmat apoi droguri din ce in ce mai tari, pana cand au ajuns la seringa. Fiul meu a urmat exact aceiasi pasi: pastile, droguri din ce in ce mai tari, pana a ajuns la heroina. Cel care fusese inchis era acum in plin proces de dezintoxicare, in timp ce fiul meu era consumator activ de droguri de mare risc.

Din acel moment m-am prabusit. Abia atunci am inteles de ce slabise atat de mult, de ce ajungea atat de tarziu acasa, de ce ne evita si de ce refuza orice tentativa de discutie. Din pacate mi-am dat seama de toate astea prea tarziu. Nu stiam ca de fapt eu nu imi cunosteam deloc baiatul. Am avut incredere intr-un copil, am avut incredere in educatia pe care i-am dat-o. Am avut incredere si am gresit.
Au urmat confruntarea, negarea, fuga de acasa si apoi internarea. L-am internat la Obregia, la dezintoxicare. A stat acolo aproape 2 luni. Il vizitam zilnic, faceam cu schimbul cu sora lui si cu tatal. Mi l-au dat acasa pentru ca ei au facut tot ce au putut face. L-am facut pachet si l-am trimis in provincie ca sa nu mai intre in contact cu gasca vesela. A stat acolo aproape un an. L-au cautat la usa, ma amenintau le telefon, ma pandeau seara cand veneam de la birou. Fosta lui gasca incepuse sa il creada mort. Pentru mine era un lucru bun, insemna ca nu il mai cauta. L-am adus inapoi in Bucuresti. S-a intors la scoala si toate erau bune, dar nu a fost sa fie.
Intr-o zi m-a sunat fiica mea plangand. Fratele ei o batuse si plecase de acasa. Se apucase din nou. Nu imi fusese frica de el, nu furase din casa, nu fusese agresiv, toate pana in acel moment. Parca incepuse mai rau decat prima data.
L-am prins din nou, l-am inchis intr-o clinica despre care auzisem ca are un program care chiar functioneaza. Oamenii aceia sunt niste sfinti. Monstri de rabdare si bunavointa. S-au purtat cu el parca era un copil mic. L-au invatat sa depaseasca sevrajul, sa se cunoasca si sa se recunoasca, sa spere, sa aiba incredere in el. A urmat un tratament drastic. Cand a iesit de acolo ma duceam cu el sa isi ia metadona. La inceput in fiecare zi, apoi, usor, usor, o data pe saptamana, la doua si apoi o data pe luna. Facea frecvent teste de urina ca sa ne asiguram ca totul este curat.



Acum… Acum este bine. Este la facultate. Dar ma uit la el cu alti ochi, il studiez si il caut prin buzunare. Cred ca e mai mult un gest reflex. Din pacate nu ii mai lucesc ochii, drogurile i-au furat multe, l-au maturizat fortat, l-au traumatizat. Dar il iubesc, este copilul meu. Stiu ca a fost o perioada cand nu aveam ochi decat pentru el. Mi-am neglijat sotul si fiica. Nu traiam decat pentru baiat, dar eu zic ca a meritat orice sacrificiu. Acum ma rog in fiecare zi sa ii fie lui bine.


2 comentarii: