Festivalul Concurs "Muresule, apa lina"


Oriunde în lume, orice loc, îşi are Povestea sa, o istorie care stă mărturie, peste timp, asupra împlinirilor şi neîmplinirilor, bucuriilor si tristeţilor celor care, prin efemera lor existenţă, au făcut ca locul să dăinuie şi să strălucească.
Luduşul nu face excepţie de la această regulă. Localitatea îşi rânduieşte propria Poveste din fragmente de viaţă, din acele momente care astăzi ne ajută să ştim cine suntem atunci când, firesc, încercăm să vorbim despre noi lumii de dincolo de portile Cetatii.


Festivalul-Concurs „Mureşule, Apă Lină!” isi propune sa reprezinte un astfel de reper identitar in existenta Luduşului, fiind aproape imposibil sa treci cu vederea uriasa contributie adusă de cel sub semnul căruia se naşte astăzi un festival, la punerea în valoare a inestimabilului patrimoniu cultural naţional din această parte de ţară.


Nu putem, prin urmare, să nu ne bucurăm şi să nu fim mândri că, prin efortul unor extraordinari oameni de suflet, se reuşeşte „naşterea” unei minunate întâmplări de spirit românesc, aflată sub patronajul luminos al Măriei Sale, Cântecul Popular Românesc.




Sursa : http://www.facebook.com/casadecultura.ludus










Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!