joi, 21 februarie 2013

Refuzul la o viata decenta! - Magda Condos

 

Refuzul la o viata decenta!

 

Ceea ce veti putea citi este oful unei galatence care l a postat pe facebook iar pentru ca povestea ei m-a impresionat am decis sa v-o impartasesc si dvs. Cu mentiunea ca eu nu prea inteleg de ce in ultima lume este atita lume suparata de cum merg treburile prin urbea noastra, unde nu au loc decit niste evenimente sportive sau culturale, atita timp cit au votat asa cum au votat . Deci ar  trebui sa fie fericiti de modul in care  merg lucrurile in noul Galati.  In continuare va las sa cititi si sa comentati intimplarea trista relatata pe fb de catre Mirela Gheorghe. 

Magda CONDOS 


"Imi reiau povestea din 8 februarie, pe care azi am expediat-o, sub forma unui mesaj FB, si domnului primar. Nu ca as nutri speranta unei remedieri a situatiei. Nu mai cred demult ca ii pasa cuiva de cetatenii de buna credinta si de contribuabilii onesti. Dar asa… poate dansul nu stie ce se intampla… :) ) Poveste din Galatiul secolului XXI Am aflat, de curand, ca tatal meu vrea sa faca greva in fata Primariei! “O sa-mi leg, asa, o pancarta in fata, si una in spate si o sa ma plimb de-a lungul trotuarului”, imi spunea, azi, si mie mi-a venit sa rad prosteste, doar imaginandu-mi respectiva scena. “Si ce-ai sa scrii pe pancarte, tata?” l-am intrebat, cu urma de zambet, “Pai… ca mi se refuza dreptul la o viata decenta!”, mi-a raspuns el, serios, si am inteles ca, de fapt, nu era o gluma… De aproape o saptamana, toata asociatia de locatari din care face parte si blocul parintilor mei a fost total debransata de la apa. Ati auzit bine: Nici apa rece, nici apa calda, nimic! “Sunt datorii imense, li s-a spus locatarilor care au vrut sa stie ce si cum. Unii dintre dumneavoastra au sume foarte mari de dat la Apa-Canal, de ordinul sutelor de milioane!”, li s-a explicat, mai apoi. Parintii mei, insa,
ca si altii asemeni lor, nu au avut niciodata datorii la “intretinere”. Asa cum nu au nici acum. Sunt oameni la locul lor, care mai degraba s-ar priva ei de ceva decat sa nu-si achite “darile”. Acum, in plin secol XXI si in plin oras, sunt nevoiti sa care apa de la cisterna cu care sunt aprovizionate blocurile “datornicilor”. Ieri, tata s-a inhamat la un bidon de vreo 10 litri, pe care l-a adus, in spate, pana la etajul 2, unde locuieste. Dar tata nu mai este demult tinerel, iar anul trecut a suferit o operatie de dublu bypass. Am trecut, atunci, cu totii, prin momente de groaza. Acum, ne facem din nou griji pentru el, fiindca nu are voie sa care mai nimic, daramite ditai dihania de recipient. Cand pot, le duc eu sticle cu apa. De la canal sau imbuteliata, in sticle mai mari sau mai mici… “Si cat va dura chestia asta?”, i-am intrebat, nutrind speranta unui raspuns optimist. Au ridicat din umeri: “Asta numai domnul primar o poate sti”… (Este vorba de acelasi primar care, in campanie, promitea renuntarea la obtinerea acordului domniei sale, in cazul firmelor nou-infiintate si care odata ales a inceput, se vede treaba, sa dea acute semne ca prin mintea dansului, neamtul ala mic, numit Alzheimer, s-a pornit, vioi, sa amestece lucurile…) Acum, familia mea trece de la planul A (mutarea parintilor la noi) la planul B (mutarea parintilor la tara, macar pentru o vreme, poate-poate o mai trece urgia), apoi la planul C (vinderea apartamentului si mutarea lor intr-o zona cu nedatornici…), apoi la planul X (greva lui tata din fata Primariei) si la planul “n”, pentru a reveni apoi din nou la planul A si tot asa… Intre timp, cand nu vin la noi sa se spele si nu fac eu slalom prin oras, cu masina blindata cu bidoane (aceasta activitate se petrece intre milioane de drumuri la diverse institutii, necesare intocmirii minunatului dosar necesar, la randul sau, obtinerii acordului mai sus-pomenitului domn Primar in functiune) parintii mei pandesc cisterna aia afurisita, asa cum, pesemne, lingurarii asteptau, cu ochii impainejeniti, sosirea lui Nica… Iar eu ma gandesc, oare nu cumva, in locul parcarii din fata blocului parintilor mei, locatarii ar fi trebuit sa puna mana de la mana si sa ridice o fantana?! Una din-aia sanatoasa, cu ciutura cat roata carului, pe care sa n-o ridice, insa, tocmai tatal meu… P.S. Suntem in 17 februarie. Postarea mea era de pe 8 februarie. Intre timp, tot carand apa, tatal meu deja se simte rau si are, pe deasupra, insomnii provocate de stresul generat de aceasta situatie. Iar mamei, operata si ea anul trecut de diverticulita, i-a fost rau tare la ultima “sedinta” de adus apa in bidoane, bidonase, sticle si sticloante.."
Sursa : http://nepasadegalati.wordpress.com/2013/02/20/greva-in-fata-primariei-galati-refuzul-la-o-viata-decenta/ 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu