luni, 13 februarie 2012

PRIVIRE DE MAMA - VERA CRACIUN



Privire de mamă
 
Frumosul se naşte-n adâncă gândire
Şi tainic luceşte în blândă privire,
În clipa ce vine, în clipa ce pleacă,
În muguri ce rază de viaţă aşteaptă.

Frumosul se naşte din rază divină,
Din act creator dătător de lumină.
Se naşte-n privirea curată şi blândă
Din ochii femeii născută fecundă.

Privirea de mamă e-a cerului mană
Şi-n ochiul ce-ncearcă uşor o dojană,
E grija de viaţă, e grija de mâine,
E grija de lapte şi grija de pâine.

E grija cărării ce pasu-ţi păşeşte,
E grija de mamă ce te ocroteşte,
Iar dacă privirea-i în lacrimi pluteşte,
E dorul de mamă ce nu părăseşte.

Căldura-i din suflet ce parcă încinge
Scânteia iubirii ce-n veci nu se stinge,
Clădeşte frumosul născut doar prin mamă,
Duiosul frumos ce viaţă se cheamă.

VERA CRACIUN

Vera Crăciun este beneficiara harului dat de Creatorul suprem la naştere şi a înţeles că nu poate mulţumi Domnului decât prin fructele obţinute prin muncă organizată şi susţinută de acest har. Iar „fructele” din debutul poetic sunt bine coapte, parfumate, bogate în sensuri, sentimente, meditaţii…

        Marian MALCIU – ( fragment din )Recenzie cartea “Meditaţii şi cuvinte” de Vera Crăciun

 

 http://cititordeproza.ning.com/group/vrafuldecarti/forum/topics/marian-malciu-recenzie-cartea-meditatii-si-cuvinte-de-vera-craciu?commentId=4409416%3AComment%3A594394&groupId=4409416%3AGroup%3A3233

Un comentariu: