~ Contemporani la Casa Serfioti ~ MARIUS CIOAREC ~
Peisaj de iarna
E seara, e devreme
Iar noaptea a venit deja
Pamantul e inghetat si geme
De parca cere mila sa.
Zapada, pe alocuri alba
Neatinsa-n puritatea ei
Acopera cu bunatatea-i calda
Peisajul ce apartinuse toamnei.
Fulgii de nea continua sa cada
Pecetluind armonios aspectul
Ce pana acum lasa ca sa se vada
Un anotimp imbatranit destul.
E frumos, dar frig afara
iar flora pare zgribulita
Asteptand parca s-apara
O raza de soare ratacita.
Intr-un cuvant, e iarna
Si totul este inghetat
Se asteapta iz de primavara
Din dosul fiecarui... pat.
E seara, e devreme
Iar noaptea a venit deja
Pamantul e inghetat si geme
De parca cere mila sa.
Zapada, pe alocuri alba
Neatinsa-n puritatea ei
Acopera cu bunatatea-i calda
Peisajul ce apartinuse toamnei.
Fulgii de nea continua sa cada
Pecetluind armonios aspectul
Ce pana acum lasa ca sa se vada
Un anotimp imbatranit destul.
E frumos, dar frig afara
iar flora pare zgribulita
Asteptand parca s-apara
O raza de soare ratacita.
Intr-un cuvant, e iarna
Si totul este inghetat
Se asteapta iz de primavara
Din dosul fiecarui... pat.
Marius Cioarec este un nume tot mai cunoscut în mica lume a scriitorilor gălăţeni. Se consideră însă un urmaş al lui George Pruteanu şi vrea să lupte împotriva stâlcirii limbii române.
O vorbă înţeleaptă spune că modestia este o trăsătură de caracter nelipsită oamenilor cu adevarat valoroşi. În această categorie a oamenilor modeşti care se remarcă prin talent poate fi inclus şi scriitorul gălăţean Marius Cioarec. Paradoxal, la „ocupaţie” interlocutorul nostru ne-a rugat să precizăm „agent de pază” şi nu scriitor.
Ar fi însă o jumătate de adevăr deoarece Marius Cioarec este fost poliţist comunitar, disponibilizat recent. În prezent, lucrează ca agent de pază la Administraţia Domeniului Public Galaţi şi de fapt, din această slujbă se întreţine, pentru că din literatură nu se poate trăi. Cel puţin în provincie.
Primele încercări, în armată În anii ’91-’92 a avut primele încercări literare. „Scriam versuri în armată. Am fost furier, aşa că mereu am fost nevoit să scriu”, rememorează Marius Cioarec.
A început să scrie proză, mai exact dramă, în anul 1997. Primele sale „exerciţii” literare nu au fost publicate până acum. „Din acest motiv, doresc să refac aceste lucrări pentru a le publica. Mi se pare un păcat să scrii ceva şi să nu fie publicat”, explică scriitorul.
O vorbă înţeleaptă spune că modestia este o trăsătură de caracter nelipsită oamenilor cu adevarat valoroşi. În această categorie a oamenilor modeşti care se remarcă prin talent poate fi inclus şi scriitorul gălăţean Marius Cioarec. Paradoxal, la „ocupaţie” interlocutorul nostru ne-a rugat să precizăm „agent de pază” şi nu scriitor.
Ar fi însă o jumătate de adevăr deoarece Marius Cioarec este fost poliţist comunitar, disponibilizat recent. În prezent, lucrează ca agent de pază la Administraţia Domeniului Public Galaţi şi de fapt, din această slujbă se întreţine, pentru că din literatură nu se poate trăi. Cel puţin în provincie.
Primele încercări, în armată În anii ’91-’92 a avut primele încercări literare. „Scriam versuri în armată. Am fost furier, aşa că mereu am fost nevoit să scriu”, rememorează Marius Cioarec.
A început să scrie proză, mai exact dramă, în anul 1997. Primele sale „exerciţii” literare nu au fost publicate până acum. „Din acest motiv, doresc să refac aceste lucrări pentru a le publica. Mi se pare un păcat să scrii ceva şi să nu fie publicat”, explică scriitorul.
Debutul său literar a avut loc în anul 2008, cu volumul „Diavolul poate fi blond”. A scris romanul în anul 2001, dar din cauza problemelor financiare nu l-a putut tipări mai devreme.
„De fapt între anii 2001 şi 2007, nici nu am mai scris pentru că eram descurajat de ceea ce se întâmpla, de lipsa de oportunităţi”, ne explică interlocutorul. „Principala problemă cu care se confruntă literatura este cea de natură financiară. Nu câştigi bani din vânzarea cărţilor, ci cheltui bani ca să scoţi cartea”, ne mărturiseşte Marius Cioarec
Al doilea volum publicat se numeşte „Am fost cândva ... Om”. Lansarea a avut loc în luna aprilie a acestui an la editura „Axis Libri” a Bibliotecii „VA Urechia”.
Duşmanul cărţii: lipsa banilor
De ce nu mai citesc oameni? „Din lipsa banilor cred. Nu mai sunt bani nici pentru cumpărat cărţi. Mai cumpăr lucrările prietenilor scriitori pentru a ne ajuta între noi”, a fost răspunsul imediat al lui Marius Cioarec.
În continuare scriitorul ne povesteşte o întâmplare. „Am un prieten în Italia pe care l-am sunat înainte să public o carte, ca să-l întreb dacă ar fi interesat să mă ajute. Răspunsul său m-a şocat. Mi-a spus: Ştii eu n-am niciodată o carte. Dacă vroiai echipament pentru vreo echipă, bani pentru altceva, poate încercam să te ajut, însă nu pot să dau bani pentru o carte, pentru că nu citesc”.
Întrebări şi răspunsuri
Cum se împacă agentul de pază cu scriitorul?
Foarte uşor. Am un copil mic acasă şi e greu de scris cu el, pentru că necesită toată atenţia noastră. Prin umare, mai reuşesc să scriu când ies pe afară, scriu prin parcuri sau pe unde pot. La muncă folosesc timpul şi pentru a mă gândi la ce pot să scriu. Mai văd una-alta şi mă inspir.
Ce sfaturi ai da unui scriitor ?
În primul rând să persevereze, pentru că va avea foarte multe piedici de trecut. Mai multe decât şi-ar imagina. Apoi, să fie gata să facă sacrificii. Şi în al treilea rând, să ignore părerile răutăcioase. Chiar dacă va auzi că pe la colţuri este criticat şi se spune că nu are talent să continuie. Oamenii sunt răutăcioşi şi vor să te descurajeze mai repede decât să te sprijine.
Ce îi place
Îmi place foarte mult să joc fotbal. Sunt un mare pasionat al acestui sport. Mai sunt pasionat şi de muzică. Sunt rocker, fan al trupei Cremetory. Mai iubesc filmul şi snookerul.
Ce nu îi place
Sunt trei lucruri pe care nu le respect, prostia, minciuna şi neseriozitatea. Ca popor suntem foarte neserioşi, şi în micile acţiuni zilnice. De exemplul, când joc fotbal am unii colegi care spun că vin să joace şi apoi două săptămâni nu mai dai de ei nici la telefon.
Duşmanul cărţii: lipsa banilor
De ce nu mai citesc oameni? „Din lipsa banilor cred. Nu mai sunt bani nici pentru cumpărat cărţi. Mai cumpăr lucrările prietenilor scriitori pentru a ne ajuta între noi”, a fost răspunsul imediat al lui Marius Cioarec.
În continuare scriitorul ne povesteşte o întâmplare. „Am un prieten în Italia pe care l-am sunat înainte să public o carte, ca să-l întreb dacă ar fi interesat să mă ajute. Răspunsul său m-a şocat. Mi-a spus: Ştii eu n-am niciodată o carte. Dacă vroiai echipament pentru vreo echipă, bani pentru altceva, poate încercam să te ajut, însă nu pot să dau bani pentru o carte, pentru că nu citesc”.
Întrebări şi răspunsuri
Cum se împacă agentul de pază cu scriitorul?
Foarte uşor. Am un copil mic acasă şi e greu de scris cu el, pentru că necesită toată atenţia noastră. Prin umare, mai reuşesc să scriu când ies pe afară, scriu prin parcuri sau pe unde pot. La muncă folosesc timpul şi pentru a mă gândi la ce pot să scriu. Mai văd una-alta şi mă inspir.
Ce sfaturi ai da unui scriitor ?
În primul rând să persevereze, pentru că va avea foarte multe piedici de trecut. Mai multe decât şi-ar imagina. Apoi, să fie gata să facă sacrificii. Şi în al treilea rând, să ignore părerile răutăcioase. Chiar dacă va auzi că pe la colţuri este criticat şi se spune că nu are talent să continuie. Oamenii sunt răutăcioşi şi vor să te descurajeze mai repede decât să te sprijine.
Ce îi place
Îmi place foarte mult să joc fotbal. Sunt un mare pasionat al acestui sport. Mai sunt pasionat şi de muzică. Sunt rocker, fan al trupei Cremetory. Mai iubesc filmul şi snookerul.
Ce nu îi place
Sunt trei lucruri pe care nu le respect, prostia, minciuna şi neseriozitatea. Ca popor suntem foarte neserioşi, şi în micile acţiuni zilnice. De exemplul, când joc fotbal am unii colegi care spun că vin să joace şi apoi două săptămâni nu mai dai de ei nici la telefon.
Resemnare
Cu fiecare zi
Mor cate putin...
Cu capul plecat
Astept ca destinul
Sa-mi fure trupul
Sfasiat de vreme...
Uneori
Sunt atat de abatut
Incat mi-e greu
Sa-mi ridic privirea
Peste cearcanele
Pline de deziluzii...
Raman doar pentru tine
Iluzia mea
Cu chip cioplit
In sanctuarul sufletului meu...
Cu fiecare zi
Mor cate putin...
Cu capul plecat
Astept ca destinul
Sa-mi fure trupul
Sfasiat de vreme...
Uneori
Sunt atat de abatut
Incat mi-e greu
Sa-mi ridic privirea
Peste cearcanele
Pline de deziluzii...
Raman doar pentru tine
Iluzia mea
Cu chip cioplit
In sanctuarul sufletului meu...
Comentarii
Trimiteți un comentariu