luni, 18 ianuarie 2016

~ Galateni celebrii ~ NICOLAE MANTU ~

 NICOLAE MANTU


Reprezentant de marcă al artelor plastice româneşti şi ctitor al mişcării artistice gălăţene, pictorul şi graficianul Nicolae Mantu s-a născut pe 24 aprilie 1871, într-o casă situată astăzi pe strada Al.I.Cuza. Provenea dintr-o familie de negustori, tatăl său fiind chiar unul dintre primarii Galaţiului.
A urmat cursurile primare în oraşul natal şi apoi Şcoala Comercială Superioară „Alexandru Ioan I”. Din 1890 a fost student al Şcolii de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o, patru ani mai târziu, cu medalia „Honoris causa”. În perioada 1899-1912, în mai multe etape, s-a perfecţionat la Academia de Arte Frumoase din Munchen, unde s-a specializat în pictură animalieră, obţinând numeroase distincţii şi diplome. A revenit în 1913 la Galaţi, oraş unde şi-a petrecut, de altfel, aproape întreaga viaţă.
Desene sale satirice cu tentă socială au apărut, începând cu anul 1894, în majoritarea publicaţiilor importante ale vremii, printre care „Adevărul”, „Dimineaţa”, „Patriotul”, „Moftul român”, „Moş Teacă” sau „Furnica”. Din 1911 a participat la expoziţiile organizate de „Tinerimea artistică”, unde a fost o prezenţă constantă timp de mai multe decenii. În timpul Primului Război Mondial s-a aflat pe front, desenele sale cu scene de luptă ilustrând ziarul „România”. A fost prezent, de asemenea, cu numeroase expoziţii personale sau de grup la Galaţi sau Bucureşti, până după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Implicat activ în viaţa oraşului Galaţi, Nicolae Mantu a fost membru în Consiliul Municipal, vicepreşedinte al Societăţii Culturale „V.A.Urechia” şi promotor al strângerii de fonduri pentru construirea bibliotecii municipale (clădirea de astăzi a Teatrului Dramatic). În 1951 a fondat Cenaclul Artiştilor Plastici din Galaţi, nucleu din care s-a dezvoltat actuala filială locală a Uniunii Artiştilor Plastici.
Nicolae Mantu a murit în oraşul natal, pe 8 septembrie 1957.
Galeriile de Artă din Galaţi îi poartă numele, ca şi o stradă din Micro 13 şi Şcoala Gimnazială Nr.1 din Micro 19. De asemenea, în organizarea Centrului Cultural, se desfăşoară anual concursul naţional de arte vizuale „Nicolae Mantu”.


La Galaţi, cu numele Nicolae Mantu există o stradă (la periferie!), o şcoală gimnazială, o galerie de artă şi o fundaţie care a strâns ceva bani, fără a reuşi încă să-i ridice măcar un bust maestrului.
Mantu e risipit prin colecţii particulare, doar în 1978, Muzeul de Artă a reuşit performanţa să adune 74 de lucrări. Cu o singură expoziţie personală, în ´57, însă prolific, apreciat, unul dintre puţinii pictori animalieri români, picta flori cărora nu li se putea reproşa decât lipsa mirosului: chiar aşa i-a spus pictorului un cumpărător cu dare de mână.
Mantu rămâne, în primul rând, un simbol al întemeietorului, căruia urmaşii nu-i pot întemeia un muzeu. În perioada interbelică, Nicolae Mantu (1871-1957) a fost în Comisia edilitară a municipiului, apărând case de patrimoniu şi zbătându-se ca să nu se construiască nepotrivit. A iniţiat primul “Sindicat mixt” gălăţean, în anii de după ultimul război, al pictorilor, scriitorilor şi jurnaliştilor, constituind nucleul viitoarei filiale a Uniunii Artiştilor Plastici.
Când tânărul Nicolae Spirescu a venit la Galaţi, înarmat cu o scrisoare de la profesorul său de arte din Capitală, un alt gălăţean celebru, Camil Ressu, către prietenul său Mantu, venerabilul maestru l-a acceptat, apoi l-a întovărăşit la partide de pictură, în natură, până aproape de ziua dispariţiei. Regretatul pictor şi profesor Spirescu a luptat ca Galeriile de Artă din centru să se numească “Mantu”, într-o vreme când proletcultismul nu admitea nume proprii pentru instituţii. Spirescu s-a zbătut să îndeplinească visul maestrului: casa din str. Cuza nr. 46, unde poposeau pe vremuri Enescu, Iorga, Sadoveanu sau Teodoreanu, să fie casă memorială, loc de întâlnire al plasticienilor, dar şi al scriitorilor, aşa cum şi-a dorit să lase prin testament Mantu.
“Casa Mantu” a fost pierdută, în vremurile noastre, în procese, de administraţia publică. Cum casa era oricum a surorii artistului - el a locuit alături, la nr. 44 - nu e bai nici dacă autorităţile fac muzeu în altă parte. Doar (bună)voinţă să fie pentru artistul despre care plasticianul Gh. Miron spunea: “Mi-e atât de drag, încât i-aş da şi oraşului acesta, Galaţi, numele de Mantu!”
Despre artist
Muzeograful Mariana Cocoş Tomozei, critic de artă, care sublinia, la o expoziţie a pictorului Spirescu, că acesta a creat, alături de Nicolae Mantu, un prim nucleu al artiştilor plastici gălăţeni, ne ajută acum cu date despre pictor şi despre colecţia sa de tablouri din patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală: „Născut la Galaţi, în 1871, într-o familie care cultiva arta, Nicolae Mantu manifestă încă din copilărie pasiune pentru desen, lucru confirmat mai târziu în cadrul Şcolii de belle-arte de la Bucureşti, unde studiază cu Gheorghe Tattarescu şi cu G. D. Mirea. Este premiat la absolvire cu medalia Honoris Causa şi se dedică apoi, timp de zece ani, graficii publicitare. “Adevărul”, “Adevărul literar”, “Dimineaţa”, “Zeflemeaua”, “Belgia Orientului”, “Furnica”, “Patriotul”, “Moftul român” îi publică numeroase caricaturi şi desene satirice, fiind apreciat şi de I. L. Caragiale. Mantu face parte astfel din pleiada de artişti români din prima jumătate a secolului XX - Iser, Ressu, Fr. Şirato, Tonitza, Jiquidi, etc. - care au manifestat o atitudine critică faţă de diferite aspecte ale politicii din perioada respectivă. În 1905, pleacă la Műnchen, unde-şi continuă studiile. Aici şi-au început iniţierea, înainte de a pleca spre Paris şi alţi artişti români, care şi-au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea şcolii româneşti moderne de pictură: Luchian, Iser, Ressu, Steriadi, Tonitza. Intenţia lui Nicolae Mantu era de a se specializa în pictura animalieră, dar privind în ansamblu opera sa constatăm că ea este bine reprezentată şi în alte genuri artistice. La sfârşitul studiilor este răsplătit pentru realizările sale, de către Academia Regală din Műnchen, cu “medalia mare de argint”. Începând din 1913 se stabileşte la Galaţi, unde se va dedica artei până la sfârşitul vieţii. Devine membru societar al “Tinerimii Artistice”. Ia parte permanent şi la viaţa culturală a Galaţiului, devenind membru al Societăţii culturale “V. A. Urechia”. După război, el va fi unul dintre importanţii membri fondatori ai primului “Cenaclu al artiştilor plastici”, nucleul viitoarei Filiale a Uniunii Artiştilor Plastici din Galaţi.”
Lucrările aflate în patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală sunt definitorii pentru stilul artistului dar şi pentru acea atmosferă specifică perioadei interbelice. Cele două naturi statice cu flori, “Atelierul artistului” şi “Ora odihnei”, sunt compoziţii ce surprind o viziune unde lirismul discret şi predispoziţia pentru meditaţie sunt susţinute de un desen şi o compoziţie bine structurate, de o tehnică picturală sedimentată, toate acestea justificând interesul trezit de arta sa şi în zilele noastre, în rândul celor care-i cunosc opera.
"ŞarMANTU" Nicolae
Nicolae Mantu, colaborator la „Moftul român” al lui Caragiale, se implică, în Primul Război Mondial, alături de alţi 35 de artişti, riscând în calitate de reporter de front: a realizat desene din focul luptelor, pentru ziarul Armatei, „România”, din Iaşi, sub direcţia lui Sadoveanu, cu titluri-notaţii despre însemnătatea momentelor. Aceasta şi multe altele le aflăm din dicţionarul plasticienilor gălăţeni şi din volumul dedicat cu pasiune lui Mantu semnat de criticul de artă Corneliu Stoica, care a cules multe mărturii şi a cercetat arhive. Este citat, de pildă, avocatul Gh. Stănescu: Pictorul era „cuceritor” şi „fire deschisă, era modest, politicos, sincer, demn şi discret. Doamnele din societatea vremii îi spuneau ŞarMantu, iar prietenii Nini”. Este citat şi crezul lui Mantu: „Să fii cinstit faţă de tine însuţi, cinstit faţă de semenii tăi, cinstit faţă de muncă şi mai ales cinstit faţă de artă”. (      http://galateni.net/forum/topic/19929-panzele-imprastiate-ale-ignoratului-cetatean-mantu/        )
Sursa : viata-libera.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu