luni, 29 septembrie 2014

“Elei, frate!… cum o să-mi dau fetele după nişte boiernaşi de ţară? …Fete frumuşăle… tinerele… curăţele… hărnicele… cu franţuzasca lor… cu ghitarda lor….cu cadrilu lor… gospodine bune… iconoame…. cetite… giucate…. procopsîte… să le fac eu pe una Brusturoaie şî, pe cealată, Cociurloaie?”






Durata: 72 minute
Distribuţie: Miluta Gheorghiu, Margareta Baciu, Ion Lascar si altii
Regia artistica: Mihai Zirra si Miluta Gheorghiu
Înregistrare din anul 1960

“Elei, frate!… cum o să-mi dau fetele după nişte boiernaşi de ţară? …Fete frumuşăle… tinerele… curăţele… hărnicele… cu franţuzasca lor… cu ghitarda lor….cu cadrilu lor… gospodine bune… iconoame…. cetite… giucate…. procopsîte… să le fac eu pe una Brusturoaie şî, pe cealată, Cociurloaie?”


Prima piesă în care apare cucoana Chiriţa este piesa unor provinciali sosiţi în capitală, adică la Ieşi. Boieroaică de la ţară, cucoana Chiriţa întreţine anumite idei fixe şi ridicole – de pildă că fetele ei trebuie măritate musai cu nobili şi că nobilii se găsesc doar la Iaşi. Astfel Chiriţa debarcă fulminant în Iaşi cu o sanie hodorogită care se şi înzăpezeşte în bariera Iaşului blocând calea tuturor, şi cu cântecele şi mult scandal se porneşte pe căutat gineri de neam mare. Cum aerul ei de provincială naivă era prea evident, ea va cădea în mâna a doi şmecheri măsluitori de cărţi care au nevoie urgentă de bani aşa că se vor da drept boieri iar Chiriţa, fără să verifice măcar, este gata să îşi dea fetele după cei doi.

Alecsandri nu uita niciodată când scria piese să îşi şi educe publicul, nu doar să îl distreze, iar la 1848 educaţia ce se făcea prin teatrele Ieşilor era mai ales politică. Astfel Alecsandri nu pierde ocazia să împăneze chiar şi o piesă inocenta ca aceasta cu mesaje politice şi fitile contra autorităţilor – un gest de altfel foarte curajos având în vedere cenzura vremii şi posibilitatea reală a închisorii pentru scriitorii care făcuseră asta (vezi cazul lui Alecu Russo). Aşa că avem o Chiriţă care critică şi ironizează drumurile publice, iluminaţia, obiceiurile mondene dar şi o roabă ţigancă care îşi critică cu umor stăpânii – iar prin acest personaj Alecsandri se întorcea la o temă care îl pasiona mult la vremea aceea: eliberarea robilor.

Este greu de intuit cum o piesă atât de comică şi plăcută cum este Chiriţa în Iaşi putea conţine atâtea mesaje subversive şi cum, prin câteva cânticele comice, libertatea lui Alecsandri era pusă în pericol. Curajul are multe forme care se schimbă de la o epocă la alta, uneori devine de nerecunoscut; pe vremea lui Alecsandri curajul însemna să scrii un cânticel comic în care criticai stăpânirea şi să îl strigi în văzul tuturor la teatru; pe vremea aceea curaj era şi doar să scrii teatru în limba română.

Sursa : (http://teatrale.nobody.ro/)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu