~ FLORIN BOITA ~



FLORIN BOITA

      M-am născut intr-o frumoasă zi de primăvară, 04 aprilie 1990, în săptămâna Sfântă a Floriilor,în orașul florilor Timișoara, unde locuiesc și în prezent.
Încă din frageda copilărie am cochetat cu jocul și cântul popular,astfel că părinții, la vârsta de 5 ani, m-au înscris la Palatul Copiilor la Ansamblul folcloric de copii ”Hora Timișului” din Timișoara.
Am pășit în clasa întâi la Colegiul Național de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara, unde timp de 12 ani am învățat sa deslușesc tainele muzicii, studiind vioara, pianul si canto.


 


      Tot în acea perioadă am început colaborarea cu Ansamblul Folcloric de tineret ”Timișul” al Casei de Cultură al municipiului Timișoara, unde am activat ca solist și dansator timp de 10 ani, perioadă în care am participat la diferite festivaluri și spectacole în țară și în străinătate.
După rezultatele frumoase obținute în concursuri, au început colaborări și cu alte ansambluri si orchestre de folclor, atât din banat, cât și din țară: Ansamblul ”Bujorul”, Ansamblul „Iorgovanul”, Ansamblul ”Cununa Timișului”, Ansamblul Studentesc Ardealul, Ansamblul Studentesc Marginimea, Ansamblul Studentesc Martisorul, Ansamblul Profesionist ”Banatul”, Ansamblul Profesionist ”Cindrelul Junii Sibiului”, Orchestra Națională de muzică populară ”Valahia”, Orchestra de muzică populară ”Radio București” dar și cu Ansamblul ”Doina Timișului” al Casei Studenților din Timișoara, ansamblu la care activez ca solist și dansator din anul 2007 până în prezent.
     Alături de Ansamblul ”Doina Timișului” am început să realizez că muzica populară este tot mai aproape de sufletul meu și că prin cântecul și jocul popular mă regăsesc, colindând lumea în lung și lat din America în Rusia, China și întreaga Europă, adunând în palmares diplome, trofee si distincții.
      Am căutat mereu să fiu cât mai aproape de muzica populară, în ciuda faptului că dispun de puțin timp liber, îmbinând armonios viața artistică cu cea de student, în prezent sunt în anul II la masterat la Facultatea de Muzică din Timișoara.
De-a lungul timpului am participat la diferite spectacole alături de interpreți consacrați, cu acompaniamentul unor orchestre de renume, sub bagheta unor dirijori de excepție, dar am avut și înregistrări radio și apariții televizate, organizate de cunoscuți realizatori de spectacole și emisiuni de folclor din țara noastră.

Sursa : https://www.onepoint.fm/florinboita/photos 

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!