VIOLETA GHERMAN – SUB SEMNUL AUTENTICITĂȚII ȘI VALORII


VIOLETA GHERMAN
SUB SEMNUL AUTENTICITĂȚII ȘI VALORII



Una dintre prezențele de excepție, în ultimul an, pe scenele muzicii populare din județ și Oradea este indiscutabil, Violeta Simona Gherman.

Ea vine dintr- un ținut în care verdele nu are sfârșit, dintr – un colț de rai animat de cântecul vântului printre aripi de îngeri și izvoare șturlubatice, din ținutul de deal și senin al Pădurii Craiului, ademenită de magia muzicii, de vibrația aparte a fără număr creatori și rapsozi anonimi, care i-au transmis și ei harul și bucuria melosului, dragostea pentru ființa neamului, pentru tot ceea ce este românesc și etern în lume și om. Ea a venit printre noi pentru a ne arăta că de-acolo de unde vine ea, din Călățea, de pe maluri de criș iute și tehui, toate sunt acasă: și graiul și portul și truda câmpului, și sărbătorile, datinile și obiceiurile, și – mai ales – semnul nostru de identitate și genialitate – folclorul, adică un mod specific românesc de a fi în lume prin creație, înțelepciune șu trudă. A adus cu ea nu numai frumusețea omului de pe Crișul Repede, nu numai portul de-acasă al părinților și moșilor ei, ci, în primul rând, talentul și exuberanța tinereții, o voce plină de sensibilitate, caldă, de interior, tulburătoare și generoasă, câteva trăgănate care curg unduios în alternanțe deal-vale, amintindu-ni-l pe Blaga, cântece de joc și cântece de dragoste mai ,,temperate”, mai bătrânești, cumpănite și cumpătate, așa cum sunt și harnicii oameni din Călățea.




 

Violeta  Simona și-a început ,,cariera” în 2010, chiar dacă a cântat și s-a încântat pe la serbări școlare sau spectacole locale. Determinantă a fost întâlnirea cu profesoara și solista Corina Lele-Ionescu, cel dintâi mentor și model. Ea a îndemnat-o să urmeze Școala Populară de Artă ,,Francisc Hubic” din Oradea (canto popular), a urcat-o pe ,,scena mare” și a sfătuit-o să participe la concursuri. Urmare, Violeta participă la festivalurile ,,Flori de mai” – Cluj Napoca, Cântec mândru de pe Criș - Oradea, Mândru-i cântecu-n Bihor – Oradea, Vocea populară TVR3 Timișoara, Gala Tinerelor Talente- Oradea, unde culege și primii lauri, vocea și repertoriul ei bucurându-se de aprecieri favorabile, în special piesele Pe dealu din Călățea, Cât îi Bihoru de mare, Pă la noi prin bătătură, Dragu mi de omu mândru etc. (primele două, în aranjamentul muzical al prof. Liviu Buțiu). De asemeni, în repertoriul Violetei găsim cântece de mare rezonanță ale Floricăi Ungur, Cornelia Covaciu, Corina Lele și Maria Sidea.

Studentă în anul II la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității din Oradea și în anul III la canto popular la ,,Francisc Hubic”, membră a Ansamblului ,,Bihorul”, Violeta Gherman este de pe-acum, o certitudine că aici, în urbea de pe Crișul Repede, se cizelează tineri valoroși, capabili să poarte mai departe specificul și frumusețea nepereche (cum spunea Bartok) a cântecului românesc bihorean. Pentru acest motiv, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor a îndemnat-o să participe la a VII-a ediție a Festivalului ,,PANĂ DE PĂUN”, ce s-a desfășurat zilele acestea la Bistrița-Năsăud, unde a dus o fărâmă din melosul popular al acestor minunate plaiuri bihorene.

Interpretă de reală valoare și seriozitate, în Violeta Gherman stă una dintre speranțele de mare viitor ale folclorului din Bihor, care, odată cu îmbogățirea și nuanțarea repertoriului, va culege și roadele talentului și muncii sale.

M.B. și M.F.

http://www.universulromanesc.net/index.php/actualitate/actualitate/516-violeta-gherman-sub-semnul-autenticitii-i-valorii
Autor foto : Gheorghe Petrila


 


Felicitari Violeta si mult succes !!!!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!