luni, 27 septembrie 2010

Lansare album Maria Gheorghiu - Curcubeu



În curând, Maria Gheorghiu va lansa albumul “Curcubeu”, primul concert de promovare al acestui material va avea loc la restaurantul One din Bucureşti, pe data de 27 septembrie 2010. În luna iulie, Maria Gheorghiu ne dezvăluia, într-un interviu, că noul său material discografic este la un pas de lansare. Despre acesta artista ne spunea atunci că “în primul rând că este un album conceptual. Se numeşte “Curcubeu”, am pornit de la cântecul Curcubeu şi mi-am construit pe el toată povestea. Este chiar o poveste. L-am invitat şi pe Eusebiu Ştefănescu pe album, recită câteva poeme care se înlănţuiesc frumos, pentru că ideea de curcubeu este una foarte amplă, are foarte multe semnificaţii şi am încercat să pătrund în unele dintre ele.” Iată că lansarea acestui material nu s-a lăsat foarte mult aşteptată, albumul “Curcubeu”, editat de Intercont Music, va ajunge în curând în rafturile magazinelor de specialitate. Noul material discografic va conţine cântece compuse de Maria Gheorghiu atât pe versuri proprii, cât şi pe textele unor poeţi precum Octavian Paler, Miron Manega, Dinu Olăraşu sau Andrei Radu. Pe lângă piesele cântate de Maria Gheorghiu, acest material va conţine şi poezii recitate de actorul Eusebiu Ştefănescu. Coperta CD-ului a fost realizată de Bobby Popescu. Mai multe detalii puteţi afla din interviul mai sus amintit. În seara de 27 septembrie 2010, începând cu orele 19:30, Maria Gheorghiu va sustine, alaturi de Radu Gratianu, primul concert de promovare al albumului “Curcubeu”, avandu-l ca invitat special pe Eusebiu Stefanescu. Evenimentul va avea loc la restaurantul One (Str. Matei Voievod nr. 79, Bucureşti) un loc în care, pe viitor, se anunţă şi alte evenimente folk.
sursa folkblog.ro

http://www.mariagheorghiu.ro/?cat=4

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu