Resita, prima locomotiva cu aburi si primul centru industrial din Romania


Reşiţa / Reschitz / Resicabánya / ReÅ¡ice (in romana/germana/maghiara/ceha), este munincipiul resedinta de judet al judetului Caras-Severin, regiunea Banat, Romania. Municipiul Resita este situat in sud-vestul Romaniei, pe malul Barzavei, putem zice ca e la poalele Semenicului.


Din Timisoara exista un drum direct ce se desparte la Voiteg de drumul european Timisoara – Belgrad si de acolo inca aproximativ 60km si ai ajuns. Cand te apropii de Resita simti ca intri in Banatul de Munte, incep dealurile si padurile.

"BLOGGER_PResita in sine este situata intr-o depresiune, pe toate laturile fiind dealuri.

In tot timpul dezvoltarii orasului, la baza au stat resursele aflate in apropiere. De exemplu exploatarile de huila de pe Valea Domanului, de minereuri de fier la Lupac si Ocna de Fier, precum si de calcar.



Cei care ati fost in Resita stiti de existenta a ce localnicii numesc “funicularul”, care strabate chiar centrul orasului, la inaltime, si odata transporta calcar. Acum el nu mai functioneaza, a ramas un simbol al industriei de altadata. Cred ca ar putea fi in schimb redat turismului.


Resita a fost mult timp al doilea centru siderurgic din Romania. Cele doua companii locale C.S.R. (Combinatul Siderurgic Resita)-in prezent TMK-Resita si U.C.M.R. (Uzina Constructoare de Masini Resita) sunt rezultatul a 240 de ani de evolutie, iar dupa anii 1990 au incercat si partial reusit sa supravietuiasca. Primele uzine au fost fondate in 1771 si sunt cunoscute sub denumirea de St.E.G., apoi cu numele de Uzinele si Domeniile Resita (UDR); puteti citi UDR si pe unele locomotive de la muzeul de locomotive in aer liber.

Orasul este considerat ca fiind compus din “Resita de sus” sau “orasul vechi”, respectiv “Govandari”, aparuta dupa 1965.


Evolutia populatiei si a orasului

* Sec XV – atestata cu numele de Rechyoka si Rechycha
* 1673 – cu numele Reszinitza; se plateau impozite catre pasalacul Timisoarei
* 1717 – este scrisa cu numele Retziza, avand 62 gospodarii; erau sub stapanirea austriaca proaspat instaurata
* 1718 – a fost construit primul cuptor
* 1769 – orasul a fost intemeiat de colonisti din Transilvania
* 1771 – 3 iulie – se intemeiaza cel mai vechi si important centru metalurgic de pe continentul european; uzinele au fost amplasate in Resita Montana, locuita la inceput de carbunari romani
* 1771 – a fost cladita prima biserica romano-catolica – din lemn – fiind prima biserica din oras (la acea vreme, orasul numara 300 locuitori)
* 1776 – au fost colonizate 70 de familii germane originare din Stiria, Carinthia si Austria de Sus
* 1872 – au sosit colonisti din Tirol / Austria
* 1891 – Conform recensamantului traiau in Resita Montana 10164 iar in Resita Romana 2655 locuitori
* 1910 – 1925 – Resita are statutul unei comune rurale
* 1925 – Resita a fost declarata oras
* 1926 – cele doua parti ale orasului s-au unit si numarau o populatie de 22.000 locuitori de diferite nationalitati, dupa cum reiese din recensamantul ce are loc cu patru ani mai tarziu
* 1930 – la recensamant sunt inregistrati: 10.637 germani, 5.851 romani, 2.127 maghiari, 381 cehi si slovaci, 75 sarbi si croati, 797 altii.
* 1941 – Resita avea 25.034 de locuitori
* 1965 – incepe constructia cartierului Govandari, pentru a face fata planurilor de dezvoltare a uzinelor comuniste
* 1968 – Resita devine municipiu resedinta de judet (Caras-Severin)
* 1992 – conform recensamantului publicat: 79.518 romani, 5.045 germani, 4.009 maghiari, 936 sarbi, 296 croati, 205 cehi, 167 slovaci, 2.340 altii.
* 2004 – Resita avea o populatie de 83,985 locuitori.


La inceputul secolului cele mai mare fabrici de locomotive din Romania erau la Resita si la Bucuresti (Malaxa).

Ani importanti pentru masina cu roti de otel:

* 1872 – uzinele “St. E. G.” de la Resita produc pentru caile ferate europene aparate si utilaje industriale: macarale, rezervoare pentru castelele de apa, placi pentru intoarcerea locomotivelor, inimi de incrucisare pentru macaze, tampoane.
* 1872 – prima locomotiva de la UDR: “Resita 2″, locomotiva destinata transporturilor interne din uzina.

* 1882 – in Romania exista 193 de locomotive
* 1916 – in Romania sunt 932 de locomotive la data intrarii Romaniei in primul Razboi Mondial
* 1 decembrie 1918 – Marea Unire mareste reteaua de cale ferata de la aproape 4.000 km, la 11.000 km; numarul de locomotive ajunge atunci la 2.500 de bucati; ele sunt din 183 de modele din Rusia, Germania si Austro-Ungaria; uzura determina sporirea eforturilor de productie a locomotivelor moderne in Romania
* in 1920 incepe conceperea si constructia urmatoarelor tipuri de locomotive: seria 230, 142, 50, 150, 131, 151 destinate tuturor segmentelor, de la traficul usor de calatori pe distante scurte, pana la trafic greu industrial.
* 1926 – prima locomotiva construita in perioada interbelica in Romania, la Resita (locomotiva cu abur nr 50.243, cu numele “Regele Ferdinand”)
* din 1930 – toate locomotivele cu aburi din tara sunt produse in Romania
*
* 1926-1960 – s-au construit 1207 locomotive cu abur (10 modele pentru cale normala si trei tipuri pentru cale ingusta). 797 s-au construit la “Uzinele si Domeniile Resita”
* anul 1960 inseamna oprirea productiei de locomotive cu aburi
* in 1980 s-au scos din functiune locomotivele cu aburi


Muzeul permanent de locomotive cu abur
In anul 1972 s-a facut in zona numita “Triaj”, acest muzeu in aer liber, primul din Romania.


El cuprinde 16 modele de locomotive produse la Resita in decursul a peste 100 de ani (1872-1959); printre ele se afla si prima locomotiva din Romania construita in 1872, dar care a purtat de la data fabricatiei si pana la data puneri ei pe soclu in muzeu, numarul 2. Este monument istoric.


Cea mai rapida locomotiva cu aburi din Romania:
Seria 142 (Berkeshire) de locomotive a fost fabricata in Romania dupa modelul austriac 214. Locomotivele erau destinate traficului de viteza pentru pasageri pe distante lungi, sau in zone cu trafic intens. Intre 1937 si 1940, s-au construit in total 79 de unitati la cele 2 fabrici majore din Romania: Malaxa (36 bucati) si Resita (43 de bucati). Era cea mai rapida locomotiva din flota CFR.



Putea ajunge la viteza de 140 km/h, desi pe placuta era scrisa viteza maxima 110 km/h. 75 de locomotive s-au distrus, doar 4 mai existand astazi (142.008 in Muzeul Locomotivelor cu Aburi din Sibiu, 142.072 la Muzeul de Locomotive in Aer Liber din Resita, 142.044 e activa in depoul Arad si 142.063 a fost vanduta in Austria


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

Titiana Mihali - o existenţă zbuciumată, un talent dumnezeiesc