ZOIA ALECU - ZAMBETUL PRIETENIEI
Tu doar inchide ochii
Si lasa-te pe umarul meu
Inchide ochii
Si lasa-mi mie tot ce e greu,prietene
S-a nascut pe 10 ianuarie 1956 la Bucuresti, zona Lizeanu.
Primul instrument studiat este vioara (clasele 1-4) la Liceul de Muzica “George Enescu”, dar “spiritul dreptatii care a „bantuit-o” de mic copil” a facut-o sa intre in conflict cu colegi de clasa si profesori. Cum parintii se muta in zona Calea Victoriei, incepand cu cls a V-a se muta la Scoala Generala nr. 5, iar vioara este incuiata in cutia ei pentru multi ani.
In jurul varstei de 15 ani, pe fondul curentului folk ce se manifesta tot mai pregnant in Romania si marcata de Joan Baez si al ei Joe Hill, isi cumpara prima chitara (un double-six) si incepe sa studieze singura noul instrument.
http://www.zoiaalecu.ro/
zoiaalecu_fan@yahoo.com
http://www.facebook.com/group.php?gid=299293962875&v=photos&so=525#!/profile.php?id=1362142061
S-a nascut pe 10 ianuarie 1956 la Bucuresti, zona Lizeanu.
Primul instrument studiat este vioara (clasele 1-4) la Liceul de Muzica “George Enescu”, dar “spiritul dreptatii care a „bantuit-o” de mic copil” a facut-o sa intre in conflict cu colegi de clasa si profesori. Cum parintii se muta in zona Calea Victoriei, incepand cu cls a V-a se muta la Scoala Generala nr. 5, iar vioara este incuiata in cutia ei pentru multi ani.
In jurul varstei de 15 ani, pe fondul curentului folk ce se manifesta tot mai pregnant in Romania si marcata de Joan Baez si al ei Joe Hill, isi cumpara prima chitara (un double-six) si incepe sa studieze singura noul instrument.
Incepe sa cante folk in 1973, participand la un concurs interliceal unde am obtinut locul 2 cu o compozitie proprie intitulata Orbii. In acelasi an, prin intermediul fostului sau sot, il cunoaste pe Doru Stanculescu, care o ia sub aripa sa ocrotitoare si o duce sa cante in Club A. Dupa 3-4 luni, tot Doru Stanculescu o duce la Cenaclul Flacara, la un spectacol la Teatrul Ion Creanga din Bucuresti. In Cenaclu il cunoaste pe Aurel Gherghel, care o coopteaza intr-un grup de folkisti alaturi de Doru Stanculescu, Nicu Vladimir si altii, alaturi de care sustine numeroase concerte in tara, in spectacole alaturi de trupele de rock in voga in acel moment (F.F.N., Cristal – unde vocal era Vasile Seicaru). Un an mai tarziu, in 1974, este cooptata in cenaclul “Amfiteatrul Artelor – Viata Studenteasca”, condus la vremea respectiva de Mihai Tatulici. Este dubla laureata a festivalului “Primavara Baladelor”.
Intre 1976 si 1978 compune muzica pentru doua spectacole de muzica si poezie la Teatrul Nottara, muzica pe care o si interpreteaza.
In 1986, compune si interpreteaza muzica pentru Circul de Stat din Bucuresti, alaturi de care trebuia sa plece intr-un turneu de sase luni in strainatate. In acelasi an, Crina Mardare o suna si o invita sa se alature trupei Sfinx ce se afla intr-un turneu in Danemarca si din care tocmai plecase Elena Perianu. Accepta si plecat cu ei din ‘86 pana in ‘96 in turnee prin Scandinavia (Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda), Austria sau Germania, ca Sfinx sau, dupa 1990, ca Sfinx Experience, noul proiect lansat de bateristul Misu Cernea. A compus versuri nu doar pentru Sfinx, ci si pentru numerosi artisti romani, printre care Compact.
Din 2005, dupa dizolvarea trupei “Sfinx Experience” se intoarce la prima dragoste, muzica folk. Dupa mai multe incercari nereusite de colaborare cu diversi orchestratori, la sugestia Teodorei Ionescu (Radio Bucuresti), apeleaza la Fisa (Emanuel Gheorghe), incepand astfel si colaborarea cu Ovidiu Comornic si casa de discuri a acestuia “Ovo Music”, cea care in februarie 2007 editeaza primul album de autor al artistei, intitulat Vino aici. Albumul contine 10 piese, printre care si arhicunoscuta Oua de roua sau Trei galosi. In cadrul premiilor muzicale radio, oferite de Radio Romania Actualitati, piesa care da titlul albumului – Vino aici castiga premiul pentru cea mai buna piesa folk, iar Zoia Alecu castiga premiul pentru cel mai bun artist folk.
Incet-incet, devine o prezenta constanta in cadrul festivalurilor de profil – Folk You, Chira Chiralina Braila, Corona Folk Brasov etc.
Doi ani mai tarziu, tot in februarie si tot cu 10 piese, apare cel de-al doilea album, intitulat Carari de maci, un album care, pe langa piesele de dragoste, surprinde franturi de cotidian si social, intr-o usoara nota de umor. Colaboreaza cu Vasile Seicaru la albumul acestuia In orasul cu floare de tei.
http://www.zoiaalecu.ro/
zoiaalecu_fan@yahoo.com
http://www.facebook.com/group.php?gid=299293962875&v=photos&so=525#!/profile.php?id=1362142061
( sursa - http://www.facebook.com/group.php?gid=299293962875&v=photos&so=525#!/profile.php?id=1475956687 )
Multumiri Danielei Harjoaba pentru sprijinul oferit in realizarea acestui material.
Copilăria i-a fost împărţită între muzică şi sport, pe care le-a făcut cu pasiune şi seriozitate, ca toate activităţile în care se implică. În primii ani a studiat vioara, a lăsat-o pentru un timp ca să poată face sport şi s-a reîntors la muzică, prin folk şi rock. „Eu doream să cânt la pian, dar, fiind patru copii într-un apartament de trei camere, nu aveam loc în casă pentru pian. Tata mi-a sugerat să studiez vioara. Îi sunt recunoscătoare şi astăzi. Chiar dacă este un instrument greu, îţi formează cel mai bine auzul. Sunetele nu sunt date ca la pian, trebuie să le găseşti ca să le poţi cânta corect, ceea ce nu este posibil decât dacă ai ureche muzicală bună. Vioara mi-a format auzul şi seriozitatea în studiu. Dacă nu exersezi şase ore pe zi, nu poţi spune că tu cânţi la vioară. Trebuie să iubeşti vioara ca să cânţi perfect la ea şi să-ţi sacrifici viaţa personală“. A studiat vioara la Liceul de Muzică „George Enescu“ până în clasa a patra. „Până te obişnuieşti şi înveţi să cânţi, treci prin nişte exerciţii extrem de grele, de la felul în care o ţii între bărbie şi umăr până la tehnica arcuşului. Nu dificultatea viorii m-a determinat să abandonez, ci faptul că făceam mult sport. Eram un copil cu prea multe activităţi. Făceam gimnastică, judo şi volei la Clubul Dinamo. La 17 ani am renunţat la sport şi m-am întors la prima mea dragoste, muzica. Viaţa mea este marcată de reveniri, iar folkul era în vogă“.
Satul copilăriei
Auzul muzical şi simţul ritmului sunt o trăsătură de familie. „De la tata am moştenit vocea generoasă, cu volum puternic şi cu un ambitus demn de invidiat. Mama era o combinaţie de turcoaică şi bulgăroaică. Străbunicul meu era bulgar, străbunica, turcoaică. S-au iubit mult, dar străbunicul era un om sărac şi, neavând mahmudele ca să o cumpere, a răpit-o. Uite aşa am eu un pic de sânge şi de colo, şi de colo. Mama bătea lingurile, ştia să danseze gobek, un dans turcesc din buric, şi avea un simţ al ritmului deosebit. Deşi era plinuţă, se mişca cu o agilitate extraordinară, iar lingurile le mânuia ca pe castaniete. Mama era din Dobrogea şi păstrez din Oltina, satul bunicilor mei, amintiri deosebite. În vacanţe mergeam la seceră, la cules de tutun, băteam fasolea, semănam arpagic, culegeam frunze de dud pentru viermii de mătase şi creşteam pui de raţă leşească. De asta am acum grădina pe care o am, pentru că mă pricep din copilărie”, spune arătându-mi curtea plină de flori. „Primele melodii pe care le-am compus sunt inspirate de acolo. Exista, pe vremea copilăriei mele, un bătrân care cânta la muzicuţă şi la frunză. Purta o pălărie ce-i curgea de pe cap, un pantalon trei sferturi şi o traistă pe spate. Cânta aşezat în praful de pe uliţă, iar copiii se adunau în jurul lui şi îl necăjeau. Cu gândul la Toni Nebunu’ am compus cântecul, pe care nu l-am mai cântat de vreo 30 de ani: <...Rătăcit pe o cărare/Un nebun cu suflet mare/Se târăşte pe pământ/Şi boceşte tremurând/Frunză moartă, frunză moartă/Eu te-oi legăna în şoaptă/Galbenă tu te-ai uscat şi pe mine m-ai uitat/Frunză moartă, frunză moartă/Noi avem aceeaşi soartă/Rătăcim purtaţi de vânt/Şi cu sufletul plângând...>”
„Chitara, instrumentul meu drag!”
Auzise de Bob Dylan, de Joan Baez, la 9 ani scrisese prima poezie şi îşi dorea să compună. Era o chemare ce nu-i dădea pace. „Folkul a apărut din spirit de frondă, pentru că prea mulţi tineri mureau în Vietnam. Un coleg de liceu cânta cover-uri, printre care şi o piesă intitulată. Am fost cucerită şi mi-am dorit să cânt şi eu. Cristi mi-a arătat cum să iau primele trei acorduri şi mi-a recomandat o carte care să mă ajute. La început am compus în trei acorduri, obicei pe care l-am păstrat şi acum. Important este să găseşti acordurile şi muzica potrivită, de rest are grijă forţa din univers care te inspiră. Da, inspiraţia divină există! Dumnezeu a fost foarte generos cu mine, dându-mi trei daruri pe care le găseşti destul de greu la un loc. Să ai voce, să compui şi să scrii! Mai mult de atât nici nu poţi să ceri, că ar fi obrăznicie.”
Trecerea de la vioară la chitară a fost dificilă la început, fiindcă presupunea o anumită acomodare. „Am avut momente când mi-a venit să dau cu chitara de perete, dar brusc mi se înmuia inima şi îmi dădeam seama că este instrumentul meu drag. O cumpărasem donând sânge, ca să nu ştie nici mama, nici tata că eu vreau să cânt. La vremea aceea, adică prin 1972, a fi cântăreţ nu era considerată o meserie, ci mai degrabă o chestiune neserioasă. Nu înţelegeam de ce pentru că eu în tot ce făceam mă implicam cu toată seriozitatea.“
„Cariera mea început în parc!”
Un parc aproape de casă, pe lângă Calea Victoriei. „Ne strângeam să cântăm mai mulţi prieteni. Un prieten, Cornel, care a devenit apoi soţul meu, mi-a spus să merg la Clubul Arhitecturii ca să mă asculte Doru Stănculescu. Doru a fost foarte impresionat. Aveam 17 ani şi doar trei compoziţii. Am cântat cu succes la Clubul Arhitecturii, iar următoarea mea apariţie a fost la Clubul Z şi acolo am luat primii bani din viaţă pe cântat. În prima seară am câştigat 75 de lei. Lucrurile s-au legat, am început să merg în turnee, iar apoi am intrat la cenaclul. În Cenaclul Flacăra am cântat doar în calitate de colaborator şi nu cred că există trupă importantă din România în deschiderea căreia să nu fi cântat.”
„Meseria asta este rostul meu”
Cu formaţia Sfinx Experience a cântat 18 ani. Au făcut turnee multe în Scandinavia, foarte multe în Olanda. „Aşa am ajuns să mă recăsătoresc cu un cetăţean olandez şi tot aşa l-am dus şi pe fiul meu în Olanda, când avea 13 ani. Cu al doilea soţ am stat tot 9 ani, ca şi cu primul. Bănuiesc că cifra 9 este crucială pentru mine. Dacă aş fi trecut de ea, poate că aş fi fost măritată şi acum”, se amuză. „Am călătorit mult şi aşa am ajuns la divorţ. Soţul meu, care la început a înţeles, a ajuns să-mi reproşeze că stau prea puţin pe acasă. I-am explicat că nu voi renunţa pentru că ăsta este rostul meu. Ce puteam să fac? În 2000, când a venit în ţară fiul meu, mi-a adus şi sentinţa de divorţ.”
Fiul ei, Ioan, a rămas în Olanda. „Nu-i puteam strica rostul. A făcut şcoala acolo, a învăţat limba, are casă, e însurat. E un copil bun şi a moştenit de la mine pasiunea pentru sport şi talentul de dansator. La 18 ani, a câştigat campionatul naţional de culturism din Olanda.”
Din 2004, trupa Sfinx Experience s-a desfiinţat, iar Zoia Alecu a ales o carieră solo. Compozitoare inspirată şi textieră prolifică, a lansat, cu sprijinul casei de discuri OVO Music, albumele în 2007 şi în 2009. „Ovidiu m-a înţeles foarte bine şi s-a purtat tot timpul ca un prieten, iar Emanuel Gheorghe (Fisă), orchestratorul, e o persoană extraordinară. Rar se întâmplă să comunici atât de bine cu cineva.” Zoia e mândră de cele două albume, nu doar pentru că oferă o imagine completă a talentului său, ci şi pentru că arată cât de multe are de spus în muzică.
( sursa - http://www.revistafelicia.ro/articol_1006393/zoia_alecu_%E2%80%9Eviata_mea_este_marcata_de_reveniri%E2%80%9D.html )
Si lasa-te pe umarul meu
Inchide ochii
Si lasa-mi mie tot ce e greu,prietene
S-a nascut pe 10 ianuarie 1956 la Bucuresti, zona Lizeanu.
Primul instrument studiat este vioara (clasele 1-4) la Liceul de Muzica “George Enescu”, dar “spiritul dreptatii care a „bantuit-o” de mic copil” a facut-o sa intre in conflict cu colegi de clasa si profesori. Cum parintii se muta in zona Calea Victoriei, incepand cu cls a V-a se muta la Scoala Generala nr. 5, iar vioara este incuiata in cutia ei pentru multi ani.
In jurul varstei de 15 ani, pe fondul curentului folk ce se manifesta tot mai pregnant in Romania si marcata de Joan Baez si al ei Joe Hill, isi cumpara prima chitara (un double-six) si incepe sa studieze singura noul instrument.
http://www.zoiaalecu.ro/
zoiaalecu_fan@yahoo.com
http://www.facebook.com/group.php?gid=299293962875&v=photos&so=525#!/profile.php?id=1362142061
S-a nascut pe 10 ianuarie 1956 la Bucuresti, zona Lizeanu.
Primul instrument studiat este vioara (clasele 1-4) la Liceul de Muzica “George Enescu”, dar “spiritul dreptatii care a „bantuit-o” de mic copil” a facut-o sa intre in conflict cu colegi de clasa si profesori. Cum parintii se muta in zona Calea Victoriei, incepand cu cls a V-a se muta la Scoala Generala nr. 5, iar vioara este incuiata in cutia ei pentru multi ani.
In jurul varstei de 15 ani, pe fondul curentului folk ce se manifesta tot mai pregnant in Romania si marcata de Joan Baez si al ei Joe Hill, isi cumpara prima chitara (un double-six) si incepe sa studieze singura noul instrument.
Incepe sa cante folk in 1973, participand la un concurs interliceal unde am obtinut locul 2 cu o compozitie proprie intitulata Orbii. In acelasi an, prin intermediul fostului sau sot, il cunoaste pe Doru Stanculescu, care o ia sub aripa sa ocrotitoare si o duce sa cante in Club A. Dupa 3-4 luni, tot Doru Stanculescu o duce la Cenaclul Flacara, la un spectacol la Teatrul Ion Creanga din Bucuresti. In Cenaclu il cunoaste pe Aurel Gherghel, care o coopteaza intr-un grup de folkisti alaturi de Doru Stanculescu, Nicu Vladimir si altii, alaturi de care sustine numeroase concerte in tara, in spectacole alaturi de trupele de rock in voga in acel moment (F.F.N., Cristal – unde vocal era Vasile Seicaru). Un an mai tarziu, in 1974, este cooptata in cenaclul “Amfiteatrul Artelor – Viata Studenteasca”, condus la vremea respectiva de Mihai Tatulici. Este dubla laureata a festivalului “Primavara Baladelor”.
Intre 1976 si 1978 compune muzica pentru doua spectacole de muzica si poezie la Teatrul Nottara, muzica pe care o si interpreteaza.
In 1986, compune si interpreteaza muzica pentru Circul de Stat din Bucuresti, alaturi de care trebuia sa plece intr-un turneu de sase luni in strainatate. In acelasi an, Crina Mardare o suna si o invita sa se alature trupei Sfinx ce se afla intr-un turneu in Danemarca si din care tocmai plecase Elena Perianu. Accepta si plecat cu ei din ‘86 pana in ‘96 in turnee prin Scandinavia (Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda), Austria sau Germania, ca Sfinx sau, dupa 1990, ca Sfinx Experience, noul proiect lansat de bateristul Misu Cernea. A compus versuri nu doar pentru Sfinx, ci si pentru numerosi artisti romani, printre care Compact.
Din 2005, dupa dizolvarea trupei “Sfinx Experience” se intoarce la prima dragoste, muzica folk. Dupa mai multe incercari nereusite de colaborare cu diversi orchestratori, la sugestia Teodorei Ionescu (Radio Bucuresti), apeleaza la Fisa (Emanuel Gheorghe), incepand astfel si colaborarea cu Ovidiu Comornic si casa de discuri a acestuia “Ovo Music”, cea care in februarie 2007 editeaza primul album de autor al artistei, intitulat Vino aici. Albumul contine 10 piese, printre care si arhicunoscuta Oua de roua sau Trei galosi. In cadrul premiilor muzicale radio, oferite de Radio Romania Actualitati, piesa care da titlul albumului – Vino aici castiga premiul pentru cea mai buna piesa folk, iar Zoia Alecu castiga premiul pentru cel mai bun artist folk.
Incet-incet, devine o prezenta constanta in cadrul festivalurilor de profil – Folk You, Chira Chiralina Braila, Corona Folk Brasov etc.
Doi ani mai tarziu, tot in februarie si tot cu 10 piese, apare cel de-al doilea album, intitulat Carari de maci, un album care, pe langa piesele de dragoste, surprinde franturi de cotidian si social, intr-o usoara nota de umor. Colaboreaza cu Vasile Seicaru la albumul acestuia In orasul cu floare de tei.
http://www.zoiaalecu.ro/
zoiaalecu_fan@yahoo.com
http://www.facebook.com/group.php?gid=299293962875&v=photos&so=525#!/profile.php?id=1362142061
( sursa - http://www.facebook.com/group.php?gid=299293962875&v=photos&so=525#!/profile.php?id=1475956687 )
Multumiri Danielei Harjoaba pentru sprijinul oferit in realizarea acestui material.
Copilăria i-a fost împărţită între muzică şi sport, pe care le-a făcut cu pasiune şi seriozitate, ca toate activităţile în care se implică. În primii ani a studiat vioara, a lăsat-o pentru un timp ca să poată face sport şi s-a reîntors la muzică, prin folk şi rock. „Eu doream să cânt la pian, dar, fiind patru copii într-un apartament de trei camere, nu aveam loc în casă pentru pian. Tata mi-a sugerat să studiez vioara. Îi sunt recunoscătoare şi astăzi. Chiar dacă este un instrument greu, îţi formează cel mai bine auzul. Sunetele nu sunt date ca la pian, trebuie să le găseşti ca să le poţi cânta corect, ceea ce nu este posibil decât dacă ai ureche muzicală bună. Vioara mi-a format auzul şi seriozitatea în studiu. Dacă nu exersezi şase ore pe zi, nu poţi spune că tu cânţi la vioară. Trebuie să iubeşti vioara ca să cânţi perfect la ea şi să-ţi sacrifici viaţa personală“. A studiat vioara la Liceul de Muzică „George Enescu“ până în clasa a patra. „Până te obişnuieşti şi înveţi să cânţi, treci prin nişte exerciţii extrem de grele, de la felul în care o ţii între bărbie şi umăr până la tehnica arcuşului. Nu dificultatea viorii m-a determinat să abandonez, ci faptul că făceam mult sport. Eram un copil cu prea multe activităţi. Făceam gimnastică, judo şi volei la Clubul Dinamo. La 17 ani am renunţat la sport şi m-am întors la prima mea dragoste, muzica. Viaţa mea este marcată de reveniri, iar folkul era în vogă“.
Satul copilăriei
Auzul muzical şi simţul ritmului sunt o trăsătură de familie. „De la tata am moştenit vocea generoasă, cu volum puternic şi cu un ambitus demn de invidiat. Mama era o combinaţie de turcoaică şi bulgăroaică. Străbunicul meu era bulgar, străbunica, turcoaică. S-au iubit mult, dar străbunicul era un om sărac şi, neavând mahmudele ca să o cumpere, a răpit-o. Uite aşa am eu un pic de sânge şi de colo, şi de colo. Mama bătea lingurile, ştia să danseze gobek, un dans turcesc din buric, şi avea un simţ al ritmului deosebit. Deşi era plinuţă, se mişca cu o agilitate extraordinară, iar lingurile le mânuia ca pe castaniete. Mama era din Dobrogea şi păstrez din Oltina, satul bunicilor mei, amintiri deosebite. În vacanţe mergeam la seceră, la cules de tutun, băteam fasolea, semănam arpagic, culegeam frunze de dud pentru viermii de mătase şi creşteam pui de raţă leşească. De asta am acum grădina pe care o am, pentru că mă pricep din copilărie”, spune arătându-mi curtea plină de flori. „Primele melodii pe care le-am compus sunt inspirate de acolo. Exista, pe vremea copilăriei mele, un bătrân care cânta la muzicuţă şi la frunză. Purta o pălărie ce-i curgea de pe cap, un pantalon trei sferturi şi o traistă pe spate. Cânta aşezat în praful de pe uliţă, iar copiii se adunau în jurul lui şi îl necăjeau. Cu gândul la Toni Nebunu’ am compus cântecul
„Chitara, instrumentul meu drag!”
Auzise de Bob Dylan, de Joan Baez, la 9 ani scrisese prima poezie şi îşi dorea să compună. Era o chemare ce nu-i dădea pace. „Folkul a apărut din spirit de frondă, pentru că prea mulţi tineri mureau în Vietnam. Un coleg de liceu cânta cover-uri, printre care şi o piesă intitulată
Trecerea de la vioară la chitară a fost dificilă la început, fiindcă presupunea o anumită acomodare. „Am avut momente când mi-a venit să dau cu chitara de perete, dar brusc mi se înmuia inima şi îmi dădeam seama că este instrumentul meu drag. O cumpărasem donând sânge, ca să nu ştie nici mama, nici tata că eu vreau să cânt. La vremea aceea, adică prin 1972, a fi cântăreţ nu era considerată o meserie, ci mai degrabă o chestiune neserioasă. Nu înţelegeam de ce pentru că eu în tot ce făceam mă implicam cu toată seriozitatea.“
„Cariera mea început în parc!”
Un parc aproape de casă, pe lângă Calea Victoriei. „Ne strângeam să cântăm mai mulţi prieteni. Un prieten, Cornel, care a devenit apoi soţul meu, mi-a spus să merg la Clubul Arhitecturii ca să mă asculte Doru Stănculescu. Doru a fost foarte impresionat. Aveam 17 ani şi doar trei compoziţii. Am cântat cu succes la Clubul Arhitecturii, iar următoarea mea apariţie a fost la Clubul Z şi acolo am luat primii bani din viaţă pe cântat. În prima seară am câştigat 75 de lei. Lucrurile s-au legat, am început să merg în turnee, iar apoi am intrat la cenaclul
„Meseria asta este rostul meu”
Cu formaţia Sfinx Experience a cântat 18 ani. Au făcut turnee multe în Scandinavia, foarte multe în Olanda. „Aşa am ajuns să mă recăsătoresc cu un cetăţean olandez şi tot aşa l-am dus şi pe fiul meu în Olanda, când avea 13 ani. Cu al doilea soţ am stat tot 9 ani, ca şi cu primul. Bănuiesc că cifra 9 este crucială pentru mine. Dacă aş fi trecut de ea, poate că aş fi fost măritată şi acum”, se amuză. „Am călătorit mult şi aşa am ajuns la divorţ. Soţul meu, care la început a înţeles, a ajuns să-mi reproşeze că stau prea puţin pe acasă. I-am explicat că nu voi renunţa pentru că ăsta este rostul meu. Ce puteam să fac? În 2000, când a venit în ţară fiul meu, mi-a adus şi sentinţa de divorţ.”
Fiul ei, Ioan, a rămas în Olanda. „Nu-i puteam strica rostul. A făcut şcoala acolo, a învăţat limba, are casă, e însurat. E un copil bun şi a moştenit de la mine pasiunea pentru sport şi talentul de dansator. La 18 ani, a câştigat campionatul naţional de culturism din Olanda.”
Din 2004, trupa Sfinx Experience s-a desfiinţat, iar Zoia Alecu a ales o carieră solo. Compozitoare inspirată şi textieră prolifică, a lansat, cu sprijinul casei de discuri OVO Music, albumele
( sursa - http://www.revistafelicia.ro/articol_1006393/zoia_alecu_%E2%80%9Eviata_mea_este_marcata_de_reveniri%E2%80%9D.html )
Comentarii
Trimiteți un comentariu