duminică, 7 februarie 2016

~ Galaţi - Galaţi, România ~


Galaţiul este reşedinţa şi totodată cel mai mare oraş al judeţului Galaţi, judeţ situat în apropiere de colţul celor trei frontiere în Moldova, România. Conform ultimului recensământ din 2011, populatia oraşului era de 249.732, fiind al 8-lea oraş din ţară ca număr de locuitori.[3] Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Oraşul Galaţi are o istorie încărcată şi datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre–Main–Rin. Viaţa economică s-a dezvoltat în jurul Şantierului Naval, Portului Fluvial, în jurul Combinatului Siderurgic şi a Portului Mineralier.
Municipiul Galati este situat în partea de sud a Moldovei , în Valea Siretului, străbătut de Dunărea. Este situat în zona estică a României, în extremitatea sudică a platoului Moldovei, la 45° 27' latitudine nordică şi 28° 02' longitudine estică. Situat pe malul nordic al Dunării, ocupă o suprafaţă de 246,4 km2, la confluenţa râurilor Siret (la vest) şi Prut (la est), lângă Lacul Brateş, la circa. 80 de kilometri de Marea Neagră. Cel mai apropiat oraş este Brăila, la doar 15 kilometri spre sud. Galaţiul se află la întâlnirea celor 3 provincii istorice ale României: Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Oraşul şi portul se desfăşoară ca un vast amfiteatru cu diferenţe de nivel de la 3 până la 55 de metri. Oraşul se întinde pe trei terase: Valea oraşului, cu altitudine între 3 – 7 m şi altele două, trasate aproape în formă de evantai; prima cu o altitudine între 20 – 25 m (nucleul oraşului medieval, actualmente centrul oraşului) şi a doua cu altitudini care depăşesc 40 m (oraşul modern). Viaţa comunităţilor umane a fost influenţată în mod direct de către Dunăre, cel de-al doilea fluviu din Europa ca lungime (2.850 km), cu un debit mediu pe acest sector de 6.199 mc/s, după ce primeşte în amonte apele râului Siret cu un debit mediu de 225 mc/s (cel mai mare afluent de pe teritoriul românesc). Fluviul îşi continua drumul spre Marea Neagră după ce primeşte, în avalul porturilor din Galaţi, apele râului Prut, cu un debit mediu de 86 mc/s. Debitele Dunării au o variaţie importantă, în funcţie de anotimp şi an, cu valori maximale în luna mai (18.000 - 19.000 mc/s) şi minimale in cursul verii (2.000 - 2.450 mc/s). Datorită şenalului adânc până în zona oraşului Brăila, Dunărea este declarată maritimă.
În 1927, conform monografiei dedicate oraşului Galaţi de profesorul Gh. N. Munteanu Bârlad, forma acestuia era de triunghi, având la sud Dunărea, la răsărit lacul Brateş şi râul Prut, la apus Siretul şi lacul Cătuşa. La Galaţi se găsesc două mari forme de relief ale ţării: Câmpia Română şi Podişul Moldovei ce oferă o privelişte cu înălţimi domolite, cuprinse între 310 metri la nord şi 5 metri la sud. Zona corespunde punctului de întâlnire a provinciilor fizico-geografice est, sud şi central-europeană. Cea mai importantă unitate este Lunca Dunării ce se întretaie aici cu Lunca Prutului şi Lunca Siretului. Lunca Siretului este alcătuită din braţe despletite ale cursului Siretului, din braţe părăsite sub formă de belciuge, ostroave incipiente şi ostroave vechi sau grinduri.
Poziţia Galaţiului este peninsulară deoarece este înconjurat de ape din 3 părţi. Toate aceste artere hidrografice prin caracteristicile lor deosebite au contribuit la dezvoltarea portului care a fost într-o anumită etapă istorică cel mai mare port al României.

    Dunărea, al doilea mare fluviu al Europei, primul fiind Volga, a constituit unul dintre cele mai traficate drumuri ale Europei încă din antichitate când Dunărea se numea Ister. Dunărea produce o deosebită impresie asupra călătorului mai ales asupra celui care o vede pentru prima dată. Prezenţa Dunării reprezintă fără îndoială atracţia specifică Galaţi. Însuşi marele Kogălniceanu când a văzut pentur prima dată Dunărea a rămas uimit şi de atunci a avut un interes măreţ pentru portul şi ţinutul Covurluiului. În 1927 se putea urca din Valea Oraşului către oraşul modern prin 14 vaduri. Dunărea este un fluviu cu un curs unic, având adâncimi între 20 şi 36 de metri. Lăţimea albiei minore este de 776 metri. Cota cea mai ridicată a Dunării a fost atinsă în 2010 când digul de protecţie din Valea Oraşului a început să crape, măsurând 768 de cm, iar cea mai scăzută în 1921 când a măsurat 48 de cm.

    Siretul, care izvorăşte din Carpaţii Păduroşi ai Ucrainei, este cel mai mare râu interior al ţării care străbate Moldova de la nord la Sud. Cursul Siretului, "apă cu toane", cum o numeşte poporul este caracterizat de numeroase meandre şi o luncă largă acoperită cu zăvoaie. În albie care uneori depăşeşte lăţimea de 100 de metri apar insule atunci când apele sunt scăzute. Cel mai important afluent al Siretului este Bistriţa care, la rândul ei, mai colectează alte râuri şi pârâuri.

    Prutul, celălalt râu de lângă municipiul Galaţi, are un debit mediu de 85,5 m/s curgând printre maluri asimetrice. Prutul are afluenţi mici, cel mai important fiind Horincea, cu afluenţii săi Oarba şi Lişcov.

    Chineja, un pârâu care curge pe un braţ părăsit al Prutul adună apele văilor Băneasa, Covurlui, Frumuşiţa, Ijdileni, Slivna, etc. Apele Chinejei se varsă în Lacul Brateş.

    Lacul Cătuşa este în vestul oraşului, în valea dintre oraş şi Combinatul Siderurgic. Împreună cu fosta pădure de la marginea Galaţi, care acum a devenit Cimitirul Sfântul Lazăr forma Centura Verde a Oraşului, care avea rolul de curăţire a aerului. Lacul este folosit pentru deversarea deşeurilor Combinatului Siderurgic, dar şi pentru antrenamentele kaiaciştilor. În nordul lacului se varsă un mic pârâu. La sud este mărginit de calea ferată ce duce spre nodul feroviar Barboşi.

    Lacul Brateş se află în zona de nord-este a municipiului Galaţi. Legătura cu râul Prut s-a realizat prin amenajarea văii Ghimia. Trebuie amintit că pâna în 1964 lacul Brateş avea 72 de kilometri pătraţi, dar prin lucrări suprafaţa a fost redusă la 24 de kilometri pătraţi.
Vegetaţia reprezintă rezultatul interferenţei ariei de influenţă est-europeană, sudică şi atlantică. Predomină vegetaţia de silvostepă, dar în zona luncilor se găseşte o bogată floră hidrofilă (papură, stuf, rogoz, trestie), plus o vegetaţie acvatică bogată. La suprafaţa bălţilor apar plantele plutitoare cum ar fi ciulinul de baltă care are rădăcina fixată dar şi lintiţa, de exemplu, care nu are rădăcina fixată. La marginea ghiolurilor întâlnim nuferi albi, nuferi galbeni, săgeata apei, stânjenelul galben, etc. Vegetaţia lemnoasă a luncilor cuprinde mai multe esenţe moi. Întâlnim plop, răchită, salcie, arin, etc.
Fauna aparţine stepei şi silvostepei ce caracterizează sudul Moldovei, precum şi biotopul bălţilor şi luncilor. Pe tot cuprinsul judeţului întâlnim mistreţi, căprioare, dropii, popândăi, hârciogi, arici, orbeţi, potârnichi, prepeliţe, ciocârlii, berze, raţe, lişiţe, cocostârci, vulpi, lupi, iepuri, pescăruşi, vrăbii, rândunici (doar vara), cuci, privighetori, sturzi, pitulici, porumbei, etc. Din cauza vânatului excesiv şi necontrolat, unele populaţii de animale s-au rărit îngrijorător, drept urmare au fost luate măsuri de protejare şi de repopulare. În consecinţă s-au adus pentru a se înmulţi cerbi lopătari, căprioare, fazani, etc. În privinţa peştilor în apele Siretului şi Prutul se găseşte predominant crap, şalău şi mai rar somn. În apele Bârladului, Gerului, Chinejei întâlnim bibanul şi cleanul. În Dunăre lângă Galaţi se găsesc peşti mari, migratori ca nisetrul, cega, păstruga, morunul dar şi semimigratori ca somnul, crapul, plătica, babuşca, şalăul,carasul etc. Primăvara apare şi scrumbia de Dunăre.
Primele semne ale unei aşezări permanente în zona municipiului Galaţi s-au găsit pe malul estic al bălţii Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni, unelte confecţionate din stilex şi os, datând din neolitic. Tot în această zonă, de data aceasta pe malul sudic s-a descoperit un sceptru de piatră aparţinând culturii Coşlogeni din perioada de sfârşit a Epocii Bronzului. Oraşul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi aşezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, începând cu perioada celor două razboaie cu romani purtate împotriva dacilor, în 101-102 şi 105-106, va cunoaşte influenţa civilizaţiei romane, devenind dependentă, probabil, de castrul roman învecinat de la Barboşi, ca şi în multe alte cazuri întâlnite în provincia romană Dacia. Noua aşezare daco-romană formată în vadul Dunării, localizată în secolul III d. Hr. undeva la sud de locul actualei Biserici Precista, dar care a fost, în timp, nimicită de apele fluviului care străbat malul stâng. Descoperirile făcute în ultimii ani dovedesc continuitatea aşezării din Vadul Dunării în secolele VII-XI: tezaurul de la Galaţi format din 12 monede de argint bizantine emise între anii 613-685, mormântul cuman din partea vestică a Bisericii Precista precum şi o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041). Aceste descoperii demonstrează că Galaţii datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean. Cele mai vechi urme arheologice datează din neolitic, mai precis din epoca fierului. În mod cert în prima epocă a fierului au existat aşezări umane aici, drept pentru care în Vatra Oraşului s-au găsit vârfuri de săgeţi din fier provenite dintr-un mormânt tumular datând din secolul IV î.Hr. La Barboşi au fost descoperite vase greceşti, datând din secolul V î.Hr. Barboşii au fost o importantă davă dacică, cetate fortificată ce a durat aproape 500 de ani. Aici s-a descoperit şi un sanctuar asemănător celui de la Sarmizegetusa. Cetatea dacică de la Barboşi a fost cucerită de romani, care apoi au fortificat zona, fapt confirmat şi de către Dimitrie Cantemir şi Miron Costin.
Primul sigiliu al târgului Galaţi - secolul XV

Prima menţionare documentară a oraşului Galati (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ştefan al II-lea).

O altă ipoteză descoperită de curând: Se ştie însă că Galaţiul s-a format pe locul unei aşezări daco-romane, aşa că o menţionare istorică prealabilă secolului XV nu ar face decât să confirme existenţa aşezării din zona vărsării Siretului în Dunăre. În urmă cu cinci ani, un gălăţean pasionat de istoria oraşului, Dumitru Săndel, autorul monografiei “Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc”, a descoperit, în cursul documentării pentru monografia sa, că Galaţiul este menţionat, sub numele ”Galatie”, în „Tabula Peutingeriană”, o hartă întocmită în secolul al 2-lea e.n. Datorită nepăsării autorităţilor locale, Galaţiul rămâne în continuare cu atestarea documentară de aproape jumătate de secol, deşi aşezarea daco-romană de la confluenţa Dunării cu Siretul este confirmată de existenţa a numeroase vestigii romane: Castrul Roman de la Barboşi, Cavoul Roman din sec. 3 dHr, Valul Roman care înconjoară Galaţiul, Necropola Romană din sec. 1-3 dHr, mai multe fortificaţii şi un Castelum. În fragmentul nr. 9 al hărţii este reprezentată şi aşezarea „Galatie”, care, potrivit lui Dumitru Săndel, ar fi locaţia Galaţiului de astăzi. În baza acestui detaliu, istoricii ar putea stabili atestarea documentară a Galaţiului în secolul 2 dHr, Galaţiul având astfel o vechime de 1.700 de ani.

Galaţiul a crescut în importanţă după ce turcii au cucerit cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, în iulie-august 1484, oraşul rămânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerţul intern, dar şi în cel polono-turc. În 1789, în timpul războiului ruso-turc din 1789 - 1791, Galaţiul a fost incendiat de către armatele generalului rus Mihail Kamensky, aceasta fiind una dintre numeroasele pustiiri care au fost îndurate de oraş în războaiele ruso-turce din sec. XVIII şi începutul secolului al XIX-lea. În ciuda acestor perioade grele, comerţul şi navigaţia se dezvoltă în aşa fel încât Rusia înfiinţează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franţa şi Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA îşi deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858, prin decizia preşedintelui american James Buchanan de a-şi numi un consul la Galaţi. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galaţi. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerţ de tranzit cu ţările germane. Construcţa de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a oraşului, în acest sens un călător prin Ţările Române, abatele Bošković, afirmă că: „Am văzut acolo o corabie foarte mare, de felul acelora cărora turcii le spun caravele, care se află pe şantier, gata să fie lansată la apă. Fusese comandată de Isaac-aga, vameşul cel mare al Constantinopolului. Vasul era foarte mare, şaptezeci de paşi pe şaptesprezece şi încărcată cu optzeci şi patru de tunuri de bronz.”
Hatmanul Ivan Stepanovici Mazepa, eroul naţional al Ucrainei

La Galaţi a trăit în tinereţe Petru Rares, fiul lui Ştefan cel Mare, timp în care a făcut comerţ cu peşte. A urmat la conducerea Moldovei şi a avut două domnii.

Hatmanul Mazepa a fost înmormântat la Galaţi la biserica Sf. Gheorghe, care era închinată laIerusalim. Biserica Sf. Gheorghe din Galaţi a fost ridicată „prin osârdia dumnealui Hagi Mihalache în timpul lui Istrate Dabija Voievod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1”, aşa cum reiese din inscripţia bisericii [16]. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboşi (cartier al Galaţiului), iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazepa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. După înfrângerea lui Dimitrie Cantemir de la Stănileşti, tătarii jefuiesc şi incendiază Galaţii, biserica Sf. Gheorghe este prădată.[6] În zilele noastre două cartiere şi un parc din municipiu poartă numele hatmanului Mazepa.
Galaţiul în 1826
Imagine din Strada Domnească (1906)

Începuturile secolului XIX găseşte Galaţi total implicat în evenimentele deosebit de importante ale vremii. Astfel, numele oraşului este strâns legat de începuturile mişcării eteriste în Ţările Române. Acţiunea de la Galaţi, aşa cum este cunoscută de istorici, reprezintă un şir de evenimente petrecute în portul dunărean, de la înfiinţarea primei Eforii din Principate în acest oraş, culminând, în februarie 1821, cu măcelărirea supuşilor otomani din Galaţi. Acţiunea de la Galaţi trebuie considerată şi plasată în rândul momentelor importante care au determinat evoluţia mişcărilor anului 1821. Masacrul de la Galaţi, repetat curând în alte oraşe ale Moldovei, avea să deschidă, în fapt, un lung deceniu de confruntări greco-otomane. Continuarea acţiunii va demonstra din plin temeinicia motivelor care impuseseră alegerea portului dunărean printre centrele principale ale insurecţiei eteriste.[7] În 1837, Galaţiul dobândeşte statutul de port liber, (porto-franco), iar după războiul Crimeei din 1854 - 1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, oraşul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, născut la Bârlad, ales ulterior ca domnitor în Moldova şi în Ţara Românească. Reşedinţa sa, situată pe Strada Al. I. Cuza, în apropierea gării oraşului, găzduieşte în prezent un muzeu. După Unirea Principatelor, dezvoltarea oraşului s-a accelerat. S-au înfiinţat noi şcoli primare şi s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Şcoala superioară de comerţ "Alexandru Ioan I", iar în anul 1867 s-a înfiinţat una dintre cele mai vechi instituţii de studiu liceal din ţară, Liceul „Vasile Alecsandri”. De la câteva fabrici în 1870, s-a ajuns la 41 în 1908. Ştefan Zeletin, în lucrarea sa Burghezia română, nota că: „În procesul de naştere a Românei moderne trebuie să se deosebească două mari curente: unul zgomotos dar superficial, anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris spre Bucureşti şi Iaşi; altul tăcut dar adânc, care pleacă de la Londra spre Galaţi şi Brăila: e curentul economiei capitaliste engleze.” Activitatea comercială s-a dezvoltat şi din cauza exportului masiv de cereale, poziţia importantă pe care o avea portul Galaţi în exportul ţării fiind remarcată şi de consulul Franţei din oraş care, la 8 aprilie 1870, nota că: „portul Galaţi a devenit antreprenorul general al cerealelor pe care Moldova le exportă pe Dunăre şi Marea Neagră în Anglia, Franţa şi Italia”. Se recunoştea că înflorirea oraşului se datora regimului de oraş „porto-franco”, însă la 22 decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat.
Galaţiul în 1973

Totuşi, între anii 1900-1914, oraşul desfăşura un considerabil comerţ de cereale şi cherestea, în care se implicau şi reprezentanţii celor 16 consulate străine din oraş. O revoltă ţărănească a izbucnit în regiune în 1907, aceasta fiind înăbuşită de armata română. În 1911, la Galaţi se dezveleşte prima statuie din ţară a poetului Mihai Eminescu. În perioada interbelică, (dar şi înainte), Galaţiul a fost reşedinţa judeţului Covurlui, mai apoi a Ţinutului Dunării odată cu reorganizarea administrativă a lui Carol al 2-lea, după model italian. Oraşul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al populaţiei, aproximativ 112.000 de locuitori, al cincilea oraş al ţării, fiind devansat doar de Bucureşti, Chişinău, Iaşi şi Cernăuţi.

În timpul celui de-al 2-lea război mondial, Galaţiul a fost bombardat de aviaţia rusă şi apoi de cea germană, centrul istoric fiind distrus aproape în întregime, "gara de călători", o clădire impunătoare, inaugrată de regele României în data de 13 septembrie 1872 fiind distrusă la fel ca şi multe alte clădiri istorice. În 1952 devine reşedinţa regiunii Galaţi, ca mai apoi să devină reşedinţa actualului judeţ Galaţi. Din 1965 cunoaşte o nouă înflorire, o dată cu începutul funcţionării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.
Descoperirea tezaurului de la Bărboşi, format din 3.700 de monede de argint cu inscripţionările greceşti Gallati şi Kallatiasy, ar înclina balanţa către teoria susţinută de Vasile Pârvan şi Carl Petsch, care are la bază numele provinciei romane Galatia din Asia Mică. Kallatiasy ar aduce mai degrabă cu Callatis (Mangalia), colonia greacă din Dobrogea care a fost centru de emisii monetare. În privinţa provinciei romane Galatia din Asia Mică, este valabilă aceeaşi remarcă. Totuşi, etimologia toponimului nu poate fi legată de circulaţia monetară.[necesită citare] . Însă de aici au plecat misionarii creştini care au participat la convertirea la creştinism a populaţiei din fosta Dacie. Astfel, în anul 313, împăratul Constantin cel Mare a înfiinţat un vicariat condus de vicarul Cocceius Galatus. A luat fiinţă şi o colonie numită Galati.[necesită citare] Evenimentul este confirmat de o piatră funerară a unui cetăţean roman din Histria datând din anul 157 d.Hr. O altă ipoteză, mai puţin plauzibilă, este legată de numele celţilor gali, care în antichitate ar fi trecut prin zonă în drumul spre Galatia din Asia Mică.

Potrivit unei alte ipoteze, toponimul Galaţi (împreună cu toponimul Calafat) reprezintă o adaptare a denumirii turceşti pe filieră dialectală pecenegă sau cumană a cuvântului arab kala'at "cetate, fortăreaţă"[8] (vezi comparativ cuvintele kala, kale şi kula "culă" din limbile turcice contemporane).

O altă ipoteză ar fi cuvântul grecesc γαλάζιο (galázio) "azur"; întemeietorii aşezării ar fi putut fi colonişti greci antici originari proveniţi din coloniile situate în Dobrogea.

Având în vedere că topicul Galaţi este destul de răspândit în România, ipoteza cea mai plauzibilă este cea a lui I. Bogdan. Caracterul comun al acestei denumiri se putea forma doar pe baza unui onomastic slavo-român „Gal” căruia i s-a adăugat sufixul „aţ”, formă destul de răspândită în slava meridională. Rădăcina „Gal” aparţine fondului de cuvinte slave, având sensul de „murdar” sau „noroi”, care, ulterior, a suferit o transformare semantică, căpătând înţelesul de „negru”. Astfel, adjectivul „Gal”, prin sufixul „aţ” s-a substantivizat.
Evenimente importante în istoria Galaţiului

    1418: O atestare documentară posibilă, în lista oraşelor din Ţările Române care şi-au trimis reprezentanţi la Conciliul de la Constanţa. Apare o localitate cu numele de Galff, posibil să fi fost Galaţi.
    1445: Prima atestare documentară sigură a Târgului Galaţi în uricul lui Ştefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, acordat Mănăstirii Humorului la 23 septembrie.
    1484: Oraşul Galaţi rămâne singurul port al Moldovei.
    1590: Este deschis primul cimitir Evreiesc.
    1631-1633: Se construieşte prima biserică catolică, din lemn, acoperită cu şindrilă, situată lângă piaţa târgului.
    1641: Are loc prima atestare documentară a Târgului Săptămânal, situat în zona actualei Pieţe Vechi.
    1647: Este terminată zidirea Bisericii Fortificate Sfânta Precista, construită din piatră lustruită luată de la Castrul Roman Tirighina-Barboşi.
    1676: Se înfiinţează o poştă rusească între Galaţi şi Iaşi. Tot în acest an Delacroix notează în jurnalul său, că după Iaşi, Galaţiul este al 2-lea oraş al Moldovei
    1709: Este inhumat hatmanul Ivan Stepanovici Mazeppa.
    1710: După înfrângerea de la Stănileşti, tătarii şi otomanii pustiesc Galaţiul.
    1775: Imperiul Rus înfiinţează primul Consulat Local.
    1789: Galaţiul a fost ars din temelii de către armatele generalului rus Mihail Kamensky.
    1805: Franţa şi Anglia înfiinţează vice-consulate.
    1821: Galaţiul a fost ars pentru a 3-a oară de grecii eterişti şi de otomani. Revoluţia lui Tudor Vladimirescu se simte şi la Galaţi. Aici au fost măcelăriţi toţi supuşii Imperiului Otoman. Masacrul de la Galaţi va deschide un şir lung de confruntări otomano-greceşti.
    1831: Populaţia oraşului era de 8.605 locuitori.
    1832: Se deschide prima Şcoală din juteţ, Şcoala Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.
    1834: Primele curse regulate din Galaţi cu vapoare austriece.
    1836: Se înfiinţează primul Spital Obştesc sub egida Spiridoniei din Iaşi. La începutul primei conflagraţii mondiale spitalul funcţiona cu 125 de paturi şi avea 3 secţii: chirugie, medicină şi contagioşi.
    1837: Pe 1 ianuarie Galaţiul este declarat port liber (porto-franco), alături de Brăila.
    1842: Populaţia oraşului crescuse de aproximativ 3 ori, ajungându-se la 25.000.
    1844: Se înfiinţează Fabrica de Conserve.
    1846: Se înfiinţează un serviciu permanent de vapoare între Galaţi şi Odessa

  1847: Oraşul Galaţi este vizitat de Franz Liszt.
    1850: Statele Unite Ale Americii înfiinţează vice-consulat.
    1852: Navele din Galaţi aveau destinaţii din ce în ce mai diversificate cum ar fi: Stavanger şi Bergen în Norvegia; Bremen în Germania; Marsilia în Franţa; Livorno, Genova şi Ragusa în Italia; Amsterdam în Olanda; Corfu, Reni, Odessa, Istanbul, Trieste, Alexandria, etc.
    1854-1855: Se construieşte prima linie telegrafică între Galaţi şi Iaşi, care mai apoi a fost extinsă la Sulina şi Ismail.
    1856: Galaţiul devine sediu al Comisiei Europene a Dunării, după Războiul Crimeei, decizie luată de marile puteri ale vremii. Sediul era în actualul sediu al Bibliotecii V.A. Urechia. La 4 noiembrie Comisia îşi începe activitatea cu delegaţi ai Angliei, Austriei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei, Franţei şi Turciei. Tot în acest an se deschide o sucursală a Băncii Otomane, prima sucursală a unei bănci străine din Moldova.
    1857: Îşi deschide o sucursală la Galaţi şi Banca Naţională a Moldovei. Se tipăreşte primul ziar românesc numit "Gazeta Danubiu".
    1858: Statele Unite Ale Americii ridică vice-consulatul la grad de consulat.
    1860: Faima Galaţiului devenise atât de mare, fiind mai cunoscut în lume decât în ţară, drept urmare, oamenii de seamă ai vremii, printre care patrioţii Alexandru Ioan Cuza şi Costache Negri care pregăteau unirea Principatelor Române se gândeau serios la Galaţi ca noua capitală a Principatelor datorită comerţului şi economiei care era în avânt. O simplă estimare a vremii a lucrurilor exportate sau manufacturate la Galaţi trecea de 110 milioane de lei.
    1861: Se deschide Fabrica de Lumânări.
    1862: Se finalizează şoseaua Galaţi-Brăila. Fabrica de Argăsit Piei îşi începe activitatea.
    1864: Pe 2 octombrie este deschisă Şcoala Superioară de Comerţ Alexandru Ioan I.
    1867: Se înfiinţează Liceul Vasile Alecsandri, care în prezent este Colegiu Naţional.
    1869: La 5 noiembrie circula pentru prima dată un tren pe relaţia portul Galaţi - gara Barboşi. Odată cu deschiderea Atelierelor C.F.R. se inaugurează şi Parcul Municipal Mihai Eminescu. Se înfiinţează şi Fabrica "Leul" pentru sârmă şi cuie.
    1870: În Galaţi sunt deschise câteva noi fabrici. Se încep curse navale între Galaţi şi Brăila. În iulie Se pune în circulaţie linia ferată Galaţi - Tecuci.
    1872: Pe 13 septembrie este inaugurată de către Regele Carol I, Gara de Călători, o clădire impunătoare. Se deschide şi linia ferată Bucureşti - Brăila - Barboşi - Galaţi - Bârlad.
    1877: Se construieşte prin concesiune rusă linia ferată Odessa - Tiraspol - Cetatea Albă - Reni - Galaţi.
    1878: Se deschide Arsenalul Marinei Militare
    1881: Se instalează primele linii telefonice care făceau legătura între Primărie, Turnul de Observaţie al Mănăstirii Mitoc, Pompieri şi Poliţie.
    1882: Pe 22 decembrie regimul de port liber este înlăturat. Începe construcţia tunelului feroviar de sub cartierul Vadu Ungurului.
    1884: Se construieşte Spitalul Militar cu 88 de paturi, pe locul fostului "Obor de fân".
    1887: Se deschide Fabrica de Produse Chimice şi Ambalaje "Albina".
    1889: Se înfiinţează Biblioteca V.A. Urechia.
    1894: Se deschide Fabrica de Ulei "Etna".
    1895: Se deschide Fabrica de Cherestea "Goetz".
    1900: Se deschide Uzina Electrică. Pe 14 august se deschide prima linie de tramvai din oraş. Exploatarea a început cu 30 de trăsuri. Traseul pornea din docuri şi urca pe Strada Portului spre centru. De aici o linie mergea pe Strada Brăilei până la capăt iar alta pe Strada Mavromol până la Strada Holban. O linie trecea pe Strada Mihai Bravu până la Grădina Publică, altele făceau legătura între gara de călători şi port. Linia de pe Strada Tecuci continua pe Strada Traian până la Spitalul "Elisabeta Doamna". În acest an populaţia oraşului a fost evaluată la aproximativ 80.000 de locuitori.
    1902: În acest an reţeaua tramvaielor electrice avea 13 kilometri. Înaintea introducerii tramvaiului la Galaţi se circula cu trăsuri, omnibuze şi tramcare, după modelul celor din Bucureşti.
    1907: Izbucneşte revolta ţărănească, dar este înnăbuşită rapid de armată.
    1908: Galaţiul avea 41 de fabrici deschise ce lucrau la capacitate maximă.
    1911: Se dezveleşte prima statuie a poetului Mihai Eminescu.
    1914: Galaţiul avea 16 consulate străine.
    1919: Se înfiinţează Liceul Comunităţii Evreilor, în prezent Colegiul Alexandru Ioan Cuza.
    1922: Se înfiinţează Laminorul "Titan", ce furniza tablă subţire şi tablă plumbuită, iar din 1932 tablă zincată.
    1923: Se înfiinţează Fabrica de Ulei "Prutul".
    1926: Prima cursă aeriană din România a avut loc între Galaţi şi Bucureşti
    1927: Reţeaua de tramvai electric din Galaţi avea 15,5 km fiind răspândită pe 8 străzi şi deservită de 23 de vagoane.
    1930: Galaţiul avea 112.000 de locuitori, fiind al 4-lea oraş din Regatul României. Avea 20 de consulate şi era considerat cel mai european oraş al României.
    1938: Galaţiul devine reşedinţa Ţinutului Dunării, după organizarea fascistă a regelui Carol al II-lea.
    1939: Se înfiinţează Casa Corpului Didactic.
    1944: Galaţiul este bombardat de aviaţia americană şi de aviaţia germană în retragere. 90% din clădiri, locuinţe şi parcuri sunt distruse. La 24 august 1944 Străzile Portului şi Domnească sunt distruse complet prin minare.
    1950: Oraşul mai număra doar 80.000 de locuitori după război.
    1945: Începe reconstrucţia oraşului după model comunist.
    1952: Galaţiul devine reşedinţa Regiunii Galaţi.
    1956: Se vehiculează prima dată ideea unirii Galaţiului cu Brăila. Autorităţile comuniste iau legătura cu o firmă elveţiană pentru a pune tramvai de viteză pe dig.
    1965: Începe construcţia Combinatului Siderurgic Galaţi, care avea să devină simbolul ţării socialiste, asociat cu independenţa industrială faţă de U.R.S.S..
    1967: Se deschide Combinatul Siderurgic Galaţi. Oraşul avea 156.000 de locuitori, iar colosul industrial 73.000 de angajaţi.
    1971: Se dublează linia feroviară Făurei - Galaţi.
    1977: Cutremur în care o parte din clădiri se prăbuşesc. 2 blocuri din cartierul Ţiglina 4 sunt practic lipite şi în ziua de azi.
    1989: Pe 10 septembrie are loc tragedia navei de pasageri Mogoşoaia, care a fost lovită de o barjă bulgărească. Doar 16 oameni scapă cu viaţă.
    1992: Galaţiul număra 326.000 de locuitori fiind al 5-lea oraş din România.
    1995: Se inaugurează Monumentul Eroilor Revoluţiei din 1989.
    2004: Se deschide pe 4 mai primul şi cel mai mare Parc de Tehnologie a Informaţiei din ţară.
    2005: Oraşul este puternic inundat de la ploile abundente. Canalizările au refulat.
    2009: Se inaugurează Monumentul Eroilor Contemporani, în cinstea celor 3 gălăţeni morţi în războiul din Afganistan. Acest monument stârneşte discuţii cu privire la asemănarea lui cu un monument francmason datorită celor 3 coloane în stil Ionic, Doric şi Corintic. În acelaşi an Episcopia Dunării de Jos este ridicată la rang de Arhiepiscopie.
    2010: Faleza inferioară şi străzile din Valea Oraşului sunt inundate. Digul de protecţie din valea oraşului este fisurat, cotele Dunării depăşind maximul istoric înregistrat.
    15 Mai, 2011: Echipa de fotbal FC Oţelul Galaţi se încoronează campioana României.
Stema oraşului Galaţi este un scut tăiat de un brâu ondulat de argint; în partea superioară, pe fond albastru, este o corabie neagră cu două catarge având pânzele şi flamurile din argint, navigând pe o apă; câmpul inferior, despicat; în dreapta pe fond roşu, doi peşti de argint, ridicaţi cu capetele întoarse spre flancurile scutului; în cartierul secund, pe fond auriu, un caduceu negru. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din şapte turnuri. Ambarcaţiunea din partea superioară a scutului aminteşte că acest oraş este un important port la Dunăre, atestarea lui documentară port, datând din secolul al XV-lea; peştii scot în evidenţă faptul că acest port a avut un rol definitoriu în dezvoltarea pescuitului; caduceul este atribuit zeului Mercur, zeu al comerţului. Acesta simbolizează intensa activitate comercială praacticată la Galaţi. Oraşul, în 1711, conform afirmaţiei lui Dimitrie Cantemir, centrul comercial cel mai important de pe întreg parcursul Dunării, statut întărit după spargerea, în 1774, a monopolului otoman din zonă şi mai ales după desfiinţarea definitivă a acestuia în 1829.
Minorităţile din Galaţi
Comunitatea armeană

Primii armeni s-au aşezat în portul Galaţi prin veacul al V-lea creştin.[necesită citare]

În timp, numărul lor a crescut, fiind cunoscuţi drept buni comercianţi şi renumiţi artizani în prelucratul bijuteriilor. În toate timpurile, armenii din ţările române au avut libertatea de a-şi exercita cultul, scrie Dimitrie Cantemir.[necesită citare] De reţinut că diferenţele dintre ortodoxia românească şi cea armeană nu sunt mari şi ele ţin de hristologie.[judecată de valoare] "Bisericile armeneşti nu sunt nici mai mici, nici mai puţin ornamentate decât cele ortodoxe şi ei sunt liberi (armenii) să-şi practice cultul".[necesită citare]

Voievodul Alexandru cel Bun (1400-1430) aduce în ţară, prin anul 1418, primele familii de armeni, pe care le stabileşte în şapte oraşe din Moldova, printre care şi Galaţiul, pe atunci, comunitatea armeană fiind foarte numeroasă. [necesită citare] Primele menţiuni despre o biserică armenească în oraş vin din veacul al XVII-lea, de la misionarul catolic Maria Luigi Bidu (1669), care menţiona între altele că o biserică armeană din Galaţi era păstorită de Episcopul armean Sahag. [necesită citare] În 1821, se ştie că revoluţionarii greci (în vremea Eteriei) au găsit adăpost în acest sfânt locaş, dar fiind incendiat de turci, se înţelege că şi biserica a ars. A fost ridicată alta cu hramul "Născătoarei de Dumnezeu", din lemn, pe locul pe care la 1858, a fost ridicată actuala biserică, resfinţită de Înalt Prea Sfinţitul Mardichian în 2008. Strada pe care s-a aşezat biserica cu un veac şi jumătate în urmă are un nume sugestiv: "Armenească". Astăzi, la Galaţi, mai trăiesc aproximativ 60 de familii armeneşti care convieţuiesc în bună înţelegere cu gălăţenii.[necesită citare] Adeseori, doar numele îi diferenţiază de etnicii români.
Comunitatea indiană

Din anul 2002, de când SIDEX Galaţi a fost vândut patronului Lakshmi Mittal la Galaţi, în centrul oraşului şi-a făcut apariţia comunitatea indiană. Toţi membri sunt bogaţi[necesită citare] şi locuiesc în blocuri rezidenţiale lângă Şcoala Generală 28. Sunt ultradotate, paznic 24 de ore, 7 zile pe săptămană iar copii lor învaţă la Şcoala 28. Nu s-au organizat în asociaţii dar au la nivel de şcoală câteva manifestări culturale.
Comunitatea turcă

În Galaţi au mai rămas câţiva urmaşi ai turcilor ce erau aşezaţi prin zonele Dunării, dar majoritatea care alcătuieşte astăzi comunitatea turcă din Galaţi sunt veniţi de după revoluţie, mulţi dintre ei afacerişti, căsătoriţi cu românce şi care sprijină proiecte culturale şi tradiţii turceşti. De curând[Când?] s-a făcut un documentar despre Mărturiile civilizaţiei turce la Galaţi.[necesită citare] Sunt planuri pentru ridicarea unei moschei în Galaţi şi pentru deschiderea unui cimitir musulman.[necesită citare]
Comunitatea elenă
Sediul comunităţii elene

Comunitatea elenă din Galaţi care, alături de cele din Bucureşti, Constanţa şi Brăila, se numără printre cele mai vechi şi mai reprezentative din ţară, număra în perioada interbelică peste 10.000 de membri.[necesită citare] Dupa ce în anii 1947-1948 organizaţia grecilor şi-a întrerupt activitatea pentru o lungă perioadă de timp, în urma schimbării din decembrie 1989, în luna aprilie 1990 Comunitatea elenă din Galati (C.E.Gl.) a fost reînfiinţată, ea fiind continuatoare a vechii comunităţi greceşti şi, prin urmare, moştenitoarea de drept a bunurilor pe care le-a deţinut aceasta. Plecările masive ale grecilor din perioada anilor '48-'50 şi repatrierea din anii '75-'80 a partizanilor au făcut ca organizaţia grecilor din Galaţi, care este afiliată la Uniunea elenă din Bucureşti, să numere în prezent doar aproximativ 1000 de membri, dintre care 78 sunt simpatizanţi.[necesită citare] Comunitatea grecilor revendică în acest moment [Când?]Biserica Metamorphosis din Galaţi (actuala Biserică Greacă), precum şi toate imobilele comunităţii din jurul acesteia, practic, pe lângă biserică, grecii din Galaţi mai deţineau actualul restaurant Olimpic, cinematograful Central, clădirea Stării Civile, o şcoală demolată în primăvara anului 1989 pe locul căreia s-a construit sediul Bancii Transilvania, o Cantină a Săracilor, de asemenea demolată, situată între Banca Transilvania şi Starea Civilă plus câteva imobile situate pe străzile Portului, Sfântul Nicolae şi Basarabiei. Restaurantul Olimpic şi Cinematograful Central au fost retrocedate către Comunitate în anul 2000, iar Oficiul Stării Civile în toamna anului 2009.[necesită citare]
Comunitatea evreiască
Templul Meseriaşilor
Sediul comunităţii evreieşti

Istoricul I.B. Brociner, preşedinte al Comunităţii evreilor din Galaţi între 1875 - 1898, considera că israeliţii au venit la malurile Dunării încă de pe vremea hazarilor, popor de origine turcă trecut la iudaism în secolul 8 după Hristos. Evreii erau principalii comercianţi în singurul port al Moldovei din timpul lui Alexandru cel Bun şi al lui Ştefan cel Mare, ei intreţinând intense legături comerciale cu coreligionarii din Bizanţ şi lumea musulmană. Domnitorul Ştefan Tomşa (1611 - 1623), printr-o proclamaţie, i-a invitat pe negustorii evrei din Liov să practice nestingherit comerţul în Moldova. Aşezaţi în valea oraşului, evreii ocupau cea mai mare parte a străzii Dogarilor (astăzi Dogăriei) şi străzile învecinate (Elicei, Chihan Vodă, Piata Moruzzi, Ceres, Griviţei) până în cartierul Bădălan. Primul Cimitir Evreiesc este atestat documentar în 1590, iar un altul în 1629. Începând cu 1769, părăsesc zona şi primesc autorizaţie pentru a se muta pe deal. Construcţiile sinagogale au început târziu în Galaţi, abia în 1730 fiind atestată o casă de rugăciuni a evreilor şi doar peste 50 de ani se menţionează în documente Sinagoga Mare de pe strada Podul de Piatră. S-au mai construit, între 1800 şi 1848 două sinagogi, apoi alte 14 în a doua jumătate a secolului 19. Preocupaţi tradiţional de învăţătură,[necesită citare] Evreii din Galaţi înfiinţau în 1859 prima şcoală primară, apoi înca una, iar în 1877 a fost constituit primul comitet şcolar al comunităţii, anii următori înregistrând deschiderea altor şcoli Şcoala de fete "Silvya Schmierer", Şcoala populară de menaj "Lumina", o şcoală comercială pentru fete evreice, o grădiniţă de copii, o şcoală profesională etc.). În 1919 ia fiinţă Liceul Comunităţii Evreilor (în prezent Liceul "Alexandru Ioan Cuza"), în clădirea acestuia aflându-se şi sediul comunităţii. În vara anului 1941, şcolile evreieşti au fost transformate, până în luna noiembrie a aceluiaşi an, în lagăre de internare pentru evrei, liceul continuând să funcţioneze într-un imobil pus la dispoziţie de o familie din comunitate. Evreii s-au asociat în funcţie de profesiile diverse pe care le practicau în Galaţi (Breasla croitorilor, Societatea meseriaşilor israeliţi, Societatea magazionerilor - Bender, Societatea funcţionarilor din port - Junimea, Asociaţia zugravilor şi vopsitorilor evrei etc.). Au înfiinţat societăţi de binefacere, culturale, sportive (tatăl celebrului pianist londonez Radu Lupu, Mauriciu Lupu, a fost un profesor de gimnastică foarte apreciat al sportivilor evrei), au scos diverse ziare şi publicaţii specifice ("L'Echo Danubien", "Prietenii Sionului", "Pământeanul", "Akavat Zion", "Vocea Galaţiului" s.a.). Nerecunoscuţi ca cetăţeni legitimi ai ţării în care trăiau, deşi participaseră cu entuziasm şi la Revoluţia din 1848 şi la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn în Principatele Unite Române, luptaseră în războiul de Independenţă şi în cel de Întregire, evreii din Galaţi au suportat adesea excese antisemite, devastări de sinagogi şi magazine, bătăi şi chiar omoruri. Abia în 1919, au obţinut prin Decretul-Lege 9464, dreptul de cetăţenie pentru toţi cei născuţi în România şi care au satisfăcut legea recrutării. Acte de violenţă antisemită s-au mai înregistrat la 1932, cu prilejul Congresului Ligii Apărării Naţionale Creştine a lui Cuza, în vara anului 1940, după ocuparea Basarabiei de către U.R.S.S., în timpul prigoanei legionare, dar şi după reprimarea rebeliunii legionare, în anii regimului mareşalului Antonescu.

În anii '20 ai secolului trecut, evreii din Galaţi reprezentau o cincime dintr-o populaţie de peste 100.000 de locuitori. Marea majoritate a evreilor din Galaţi a emigrat în cursul anilor de dupa război înIsrael. Sediul comunităţii evreieşti din Galaţi se află pe strada Dornei nr. 7-9, în apropierea Templului Meseriaşilor şi a restaurantului ritual. Sinagoga a fost proaspăt renovată.
Tradiţii şi sărbători locale

    6 ianuarie: Aruncarea Crucii în apele Dunării pentru sfinţire. (se practică şi în alte oraşe româneşti de pe malul Dunării)
    15 ianuarie: Se sărbătoreşte în Parcul Municipal ziua de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu
    24 ianuarie: Sărbătoarea Micii Uniri înfăptuite de Alexandru Ioan Cuza, fost pârcălab de Galaţi
    Festivalul Scrumbiei, care are loc începând din anul 2000, în duminica Floriilor
    15 August: Ziua Marinei Române
    28-29-30 Noiembrie: Zilele Galaţilor, odată cu Sfântul Andrei, ocrotitorul oraşului.
Obiective turistice
Muzee

Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii

Denumit deasemeni Grădina Botanică sau Parcul Dendrologic, conţine planetariul cu diametrul cupolei de 7 metri, aici putând fi vizionate diferite proiecţii ("Sistemul Solar", "Giganţii Sistemului Solar", "Nebuloase şi Roiuri stelare"), astfel încât publicul vizitator să poată călători imaginar în toate colţurile Universului; de asemenea, în cadrul planetariului se desfăşoară şi foarte multe programe educaţionale, bune exemple fiind Astroclubul "Călin Popovici", dar şi Programul Educaţional "Să cunoaştem Soarele", adresat elevilor claselor V-XII. Acvariul are ca tematică ihtiofauna rară şi foarte rară din bazinul hidrologic al Dunării, fauna Mării Mediterane şi peşti exotici. Grădina Botanică domină malul stâng al Dunării, ocupând o suprafaţă de 18 hectare.

Muzeul de Istorie Galaţi

A fost inaugurat la 24 ianuarie 1939, cu ocazia celei de-a 80-a aniversare a Unirii Principatelor Române, în casa care a aparţinut familiei Cuza şi unde Alexandru Ioan Cuza a trăit în perioada-n care a fost pârcălabul Galaţiului. Activitatea ştiinţifică a muzelui a reînceput în 1951-1952, când a demarat organizarea ştiintifică a colecţiilor. În 1956, obiectele din colectii au fost separate; astfel o parte dintre ele au format colectiile Muzeului de Ştiinte ale Naturii, iar o alta, colectiile Muzeului de Artă. Treptat, colecţia Muzeului de Istorie s-a mărit prin noi achiziţii şi cercetări arheologice realizate în partea sudică a Moldovei, în principal la castrul roman de la Tirighina-Barboşi, ajungând acum la un patrimoniu de peste 50.000 de exponate, unele fiind de o importanţă excepţională.

Casa Memorială Alexandru Ioan Cuza

Construită pe locul fostei case a pârcălabului de Covurlui, de Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României (1859 - 1866). Cuprinde o expoziţie permanentă dedicată domnitorului, întrunind şi calitatea de reconstituire a ambientului gălăţean de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea.

Muzeul de artă vizuală

Este primul muzeu de artă contemporană românească din ţară.[necesită citare] A fost inaugurat în anul 1967 şi a fost conceput structural să prezinte cele mai noi tendinţe ale fenomenului plastic în devenire, destinaţie pe care şi-o păstrează şi la acest început de mileniu. Aproximativ 400 de lucrări existente în sălile de expunere şi-n aer liber, în parcul muzeului, constituie o selecţie dintr-un patrimoniu mult mai amplu, completat adesea cu un patrimoniu virtual, din atelierele artiştilor contemporani. Patrimoniul muzeului cuprinde creaţii de artă românească din a doua jumătate a secolului XIX şi din secolul XX reprezentanţi ai avangardei româneşti şi lucrări ale artiştilor care formează o punte de legatură între prima şi a doua jumătate a secolului.

Muzeul Satului Galaţi

Se află la intrarea în Pădurea Gârboavele, conţinând câteva colibe specifice zonei limitrofe a Dunării de Jos.

Muzeul de medalistică, filatelie şi numismatică

Aflat lângă Casa Memorială A. I. Cuza, găzduieşte doar colecţii de medalistică, numistmatică şi medalistică.

Casa Colecţiilor (Farmacia Ţinc)

Se află în Piaţa Centrală. Găzduieşte diferite colecţii de filatelie, numismatică, etc.

Castrul Roman de la Tirighina - Barboşi

Săpăturile efectuate în castellum roman de la Bărboşi (la nord de Dunăre, lângă Galaţi, aproape de vărsarea Siretului), din anii 1959—1962, au dovedit în condiţii stratigrafice perfect de clare, că pe înălţimea Tirighina se găsea la început o cetăţuie dacică, întărită cu un val de pământ. Ceramica dacică şi cea de import, ca şi o monetă de argint histriană, permit ca începuturile cetăţui dacice să fie fixate în secolul I î.e.n. (cel mult sfârşitul secolului II î.e.n.). Cetăţuia dacică de la Bărboşi a sfârşit apoi în urma unui puternic incendiu, a cărui urme sunt destul de evidente. Monedele romane aflate în acest nivel dacic sunt din vremea lui Augustus şi continuă apoi seria neîntreruptă până în anii domniei împăratului Nero (54—68 e.n.). N-ar fi exclus deci ca sfârşitul acestei cetăţui să fie pus în legătură cu acţiunea guvernatorului Moesiei Tib. Plautius Silvanus Aelianus în regiunea de la nord de Dunăre, a cărui rezultat a fost mutarea forţată a celor 100.000 de transdanubieni la sud de Dunăre şi care a avut loc prin anii 62—66 e.n. în legătură cu problema vechimii stăpânirii romane la nord de Dunăre, în partea de sud a Moldovei, se pune întrebarea dacă acest castellum de la Bărboşi, datează dintr-o perioadă mai veche decât anii 101 —102, primul război dacic (eventual 105—106 cel de al doilea război dacic), sau numai începând cu aceşti ani.
....... ( https://ro.wikipedia.org/wiki/Gala%C8%9Bi )

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu