marți, 20 decembrie 2011

Scrisoare Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului, la anul mântuirii 2011




Iată, Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu prunc nevinovat se face pentru noi!

Să-L primim și noi în viața noastră!



Scrisoare Pastorală

la Praznicul Nașterii Domnului, la anul mântuirii 2011



† SILUAN

Din mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-păzitei

Episcopii Ortodoxe Române a Italiei



PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,

PREACUCERNICULUI CLER

ȘI PREAIUBIȚILOR CREDINCIOȘI

DIN CUPRINSUL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A ITALIEI



Har vouă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhierești și părintești binecuvântări!



Preacuvioase Părinte,

Preacucernice Părinte,

Preacuvioși Părinți și Preacuvioase Maici, Stareți și Egumeni,

Iubiți Credincioși,





Astăzi Hristos se naște și prunc se face pentru noi! Să-L slăvim și noi, împreună cu magii și cu păstorii, daruri duhovnicești aducându-i! Astăzi Domnul vine la noi din ceruri, născându-Se din Fecioara Curată! Să-L întâmpinăm și noi cu sufletul gătit de sărbătoare! Astăzi Dumnezeu se pogoară la noi, pe pământ, făcându-Se unul dintre noi, ca noi să ne înălțăm inima la cele de sus!

Vine Hristos întru cele sărace și neînsemnate, vine Cel Care este Împăratul împăraților și Domnul domnilor, pentru a ne reda conștiința de ”fii ai Celui Preaînalt”. Gustă lepădare și lipsuri, pentru a ne îmbogăți cu adevărată bogăție; suferă frigul, pentru a aduce tuturor celor înfrigurați căldură, mângâiere și încurajare; vine să ne învețe adevărata fericire și împlinire.

Vine Domnul în întunericul peșterii Betleemului, fiind Lumina cea Adevărată, pentru a aduce lumina cunoașterii adevăratului ROST pentru care am venit pe lume și pentru care petrecem această viață.

Vine Dumnezeu, Cel înconjurat și pururea slăvit de nenumăratele cete îngerești, și gustă anonimatul și neluarea în seamă, pentru a ne spune că, pentru El, fiecare dintre noi este ”cineva”.

El este Cel care ne cunoaște pe fiecare din însăși clipa zămislirii în pântecele maicii noastre și ne iubește cu acea iubire care ne dorește nu ”bani”, nu ”mașină”, ”serviciu” sau… ”noroc”, ci care dorește să împărtășească și să împartă cu noi TOT ce are, adică ce Este El: Viața cea fără de sfârșit, Fericirea cea netrecătoare, Bucuria cea neschimbătoare, Bogăția cea neprețuită, Pacea cea netulburată, TOT ce este mai frumos și mai sfânt, dincolo de toate numirile și cuvintele noastre omenești.

Astăzi vine Mesia – Hristos – să ne deschidă ochii și mintea, precum odinioară apostolilor (cf. Lc. 24, 45), pentru a pricepe că, dacă ne punem pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră – cu toate ale ei – în mâinile Lui, zi de zi și ceas de ceas, atunci, TOT ce ne este dat să trăim se va preface: sărăcia în bogăție duhovnicească, tulburarea în pace, întristarea în bucurie, nepriceperea în înțelepciune, răutatea în bunătate, întunericul din noi în lumină, batjocura în slavă, slăbiciunea în tărie, suferința în mângâiere, iar moartea în înviere… Și, la acestea, ”toate celelalte ”necesare vieții ”se vor adăuga nouă”, așa cum ne-a făgăduit Însuși Adevărul (cf. Mt. 6, 33). Că știe Tatăl nostru cel din ceruri că avem nevoie de ”toate acestea”: serviciu, bani pentru mâncare, pentru haine, pentru plata facturilor (bolletelor), pentru trimis acasă, la copii, la soț sau soție, la mamă sau la tată, sau la cei lipsiți…

Dar mai știe Tatăl nostru că, fără pace lăuntrică, fără bună înțelegere, fără iertare, fără împăcare, nimic din bunurile și împlinirile lumii acesteia trecătoare și atât de tulburate, nu împlinește, nu mângâie și nu liniștește sufletul…

Astăzi prăznuim venirea lui Hristos Dumnezeu la noi, pentru a ne vesti tuturor că Împărăția lui Dumnezeu este în mijlocul nostru; că Raiul cel închis omului, de la căderea lui Adam, ni se deschide din nou, prin nașterea Adamului celui nou Care se face Fiul Omului!

Însă, Domnul Cel ce s-a înomenit, devenind unul dintre noi, știe prea bine și că noi suntem atât de înstrăinați de cele cerești, de frumusețile și bunătățile din Rai, uneori până la sălbăticire, până la a fi gata să preferăm pe post de fericire și de bine, falsele și grosolanele aparențe ale fericirii și ale binelui lumii acesteia care ”zace” în cele de jos, și să le respingem tocmai pe cele ce ne vin de la Dumnezeu și care ne aduc binele și fericirea cea adevărată…

De aceea, în marea Sa iubire de Tată, și cu dibăcia unei mame, Domnul Cel Atotputernic Care ține tot universul în echilibrul său mișcător, vine la noi, nu ca unul care ne dă ordine, osândindu-ne la fericire obligatorie, ci vine cu nevinovăția și cu drăgălășenia unui prunc, pentru a ne cuceri inima, pentru a ni se face drag, pentru a se face primit de fiecare dintre noi în viața noastră; fără pic de silire, fără ”trebuie”, pentru a risipi pentru totdeauna din noi orice teamă și orice raportare la El ca la profesorul care ne pândește și abia așteaptă să ne prindă cu temele nefăcute… Domnul Iisus vine ca un prunc fără viclenie, căutând să mi se facă prieten, să devină aproapele meu, fără a-mi impune nimic ci, așteptând, cu brațele deschise și zâmbitor, doar puțină ”bună voire” din partea mea, puțină atenție, puțin drag, doar puțină încredere în El, că nu îmi vrea niciun rău…

Domnul se face prunc pentru a ne învăța și pe noi să fim ”ca pruncii”, față de Tatăl Cel ceresc, primind cu încredere Împărăția Sa, pe care vine sa ne-o vestească și să ne-o dăruiască - gata fiind să o împartă cu noi pe TOATĂ, cu neprefăcută mărinimie - și, totodată, să împărtășească cu noi pe TOATE ale noastre: sărăcia sau bogăția, boala sau sănătatea, suferința sau bună-starea, îngrijorările sau certitudinile, descurajările sau speranțele, eșecurile sau biruințele, sau proiectele și aspirațiile noastre; - pe TOATE le împărtășește cu noi, în afară de cele care Lui nu îi sunt bine-plăcute; - pe TOATE, în afară de păcat, pe care ”îl lasă” deoparte, precum mama lasă deoparte hăinuța murdară, îmbrățișând cu drag și cu răbdare mereu înnoită pe pruncul care a fost îmbrăcat cu ea…

Trebuie să știm că toate alegerile noastre de gând, de simțire, de vorbă sau de faptă, care îl rănesc pe cel de lângă noi, Îl rănesc și Îl dor și pe Domnul… Și fiecare durere a mea Îl doare și pe El… Fiecare dintre noi Îl durem și pe El, precum degetul sau dintele care doare, îl doare pe cel din al cărui trup face parte… Așa și noi, fiind un trup cu Domnul, prin Botez, atunci când am fost ”altoiți” pe trupul Lui ca o mlădiță pe butucul viței, ne împărtășim de același Trup și de același Sânge cu al Său, devenind astfel Un Singur trup, cu El și unul cu altul…

De aceea, luând aminte și căutând la Cel care astăzi S-a culcat în iesle, pentru noi și pentru a noastră mântuire, să ne deschidem vistieria inimii, aducându-i daruri, nu de aur și de pietre scumpe, așa cum se cuvine unui împărat, ci bună-voire, dorința de a-L lăsa să intre în viața noastră, de a împărtăși cu El nădejdile și nevoile noastre, măcar cu aceeași seriozitate și angajare cu care ne-am însușit, în copilărie, personajele de joacă, atunci când ne jucam cu ceilalți copii din vecinătate…

Aceasta înseamnă a asuma, la rându-ne, darurile primite la Sfânta Taină a Botezului, aceasta înseamnă a fi familie creștină, întemeiată pe Sfânta Taină a Cununiei, despre care, în mod repetat, s-a predicat și conferențiat, pe tot parcursul anului 2011, an declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca ”An Omagial al Tainei Sfântului Botez și a Sfintei Cununii”.

Așa făcând, vom vedea împlinindu-se întru noi cele spuse în Scripturi: ”Iar celor ce L-au primit, celor ce au crezut întru Numele Lui, le-a dat putere să se facă – nici mai mult, nici mai puțin decât - fiii lui Dumnezeu” (cf. In. 1, 12).

A primi, însă, pe Pruncul Iisus și a-I duce daruri, nu înseamnă doar ceva care se petrece pe plan duhovnicesc sau sufletesc ci, așa cum Însuși Domnul ne învață, orice facem unuia dintre ”cei mai mici ai Lui”, Domnului Îi facem (cf. Mt. 25, 40). De aceea, în aceasta binecuvântată zi și în această perioadă de prăznuire, în aceste vremuri de mare strâmtorare pentru mulți dintre cei care ne înconjoară, să căutăm, părinți și copii, tineri sau vârstnici, deopotrivă, și să-l identificăm pe ”cel mai mic” de lângă noi care duce lipsă de mâncare sau de haine, de serviciu sau de locuință și, măcar din cele care ne prisosesc, să-i dăruim câte ceva, ca Domnului, pentru că binele și bucuria pe care i le facem se vor revărsa negreșit și neîntârziat peste noi și peste ai noștri, atât vii cât și adormiți.

Aceasta să o împlinim, atât pe plan familial, cât și pe plan parohial. Dacă cei tineri nu mai știu să se bucure și să prăznuiască senin și bucuros, dacă familia nu-și mai află tihna, dacă copiii sunt nesupuși și neastâmpărați, dacă bătrânii sunt urâcioși și plictisiți de viață, iată acum prilej de a vedea și de a gusta din izvorul cel nesecat al bucuriei care izvorăște din facerea de bine: dând să mănânce celui înfometat și să bea celui însetat, îmbrăcând pe cel gol, primind pe cel înstrăinat, sau cercetând pe cel bolnav sau pe cel aflat în temniță (cf. Mt. 25, 31-40). Că toate cele pe care le faceți celui de lângă voi, Domnului Însuși le faceți. Dar, paradoxal, și vouă înșivă le faceți!

De aceea, și la nivelul episcopiei noastre am căutat să aplicăm, și în anul care a trecut, continuând, cu ajutorul Domnului, și în anul care vine, acest principiu mântuitor, ajutorând, după putință și râvnă, atât prin parohii, cât și prin Sectorul Social, duminică de duminică, pe cei lipsiți din jurul nostru și - prin transporturi, lunare sau mai frecvente, de haine și alimente - pe cei nevoiași și lipsiți din România sau din Basarabia. Prin jertfelnicia unora dintre dumneavoastră și a unora dintre parohii, în anul școlar care a trecut, am acordat, prin proiectul social ”Brațele Părintești”, un număr de 145 de burse de ajutor lunar, pentru copii din familii lipsite de posibilități materiale sau pentru bătrâni rămași singuri și neajutorați. Din această toamnă, am continuat cu 150 de burse, nădăjduind ca, până la sfârșitul anului școlar 2011-2012, să sporim numărul acestora.

În această toamnă, am întemeiat la Roma trei diaconii sau slujiri sociale: prima, pentru pribegi și săraci – a Sfântului Grigorie cel Mare al Romei, a doua, pentru cei bolnavi și pentru cei aflați în spitale – a Sfântului Mucenic și Tămăduitor Panteleimon și cea de a treia, pentru cei din închisori – a Sfintelor Mucenițe Praxidia și Petronela de la Roma, botezate de către Sfântul Apostol Petru, amândouă cercetând și slujind pe cei aflați în temnițele prigonitorilor creștinilor de atunci. Scopul acestor diaconii este de a impulsiona și de a organiza slujirea aproapelui aflat în încercare, din Roma sau de pe lângă parohiile noastre, slujire care să se împlinească precum Domnului, pentru a auzi și noi la Înfricoșata Judecată: ”Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine… Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Mt. 25, 34-36; 40).

Aceasta se înscrie în mod firesc în tematica pastoral-misionară a anului 2012 care a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre ca An Omagial dedicat ”Tainei Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor”.

În acest duh și cu acest gând să aducem și noi, la acest luminos Praznic, închinare Stăpânului Care, pentru a nu ne înfricoșa pe noi, prunc S-a făcut nouă, pentru a ne ajuta să regăsim firescul legăturii de încredere și iubire dezinteresată ce ar trebui să caracterizeze relația personală a fiecăruia dintre noi cu El. Acestuia și noi, împreună cu craii de la Răsărit și cu păstorii, să ne închinăm cu bucurie, ducând vestea nașterii Sale la toți cei care ne înconjoară, învățând, dacă nu mai știm, măcar câteva colinde, pentru a preda mai departe, miilor de copii care s-au născut și se nasc, an de an, pe pământ italian, datina noastră cea creștinească, așa cum ne-au transmis-o, uneori cu mari sacrificii, înaintașii noștri.

Mulțumim lui Dumnezeu, la acest sfârșit de an, pentru toate binefacerile revărsate peste episcopia noastră și peste toți frații și surorile noastre din mănăstirile, parohiile și paraclisele noastre din Italia și San Marino și, în mod deosebit, pentru binecuvântarea de a se fi aprobat Recunoașterea Juridică a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de către Statul Italian, prin Decretul Prezidențial din 12 septembrie, prin care Biserica noastră, clerul și credincioșii ei, cele 6 vetre călugărești și cele peste 190 de unități (parohii și paraclise și filii) din Italia, au primit încununarea jertfelniciei cu care au slujit, slujesc și trăiesc creștinește pe aceste meleaguri, de mai bine de 35 de ani.

Adresându-vă tuturor și familiilor dumneavoastră de aici sau de departe, cele mai călduroase urări de sănătate și mântuire, cu ocazia Praznicului Nașterii Domnului, și rugând pe Dumnezeu să binecuvinteze cununa Anului Nou care vine, cu pace și cu răbdare încrezătoare în puterea Sa cea izbăvitoare din primejdii și necazuri, vă încredințez de toată părinteasca după Dumnezeu dragoste și vă îmbrățișez întru Hristos Cel născut în iesle, pe voi pe toți!

Al vostru, înaintea lui Dumnezeu, părinte şi mijlocitor şi de tot binele cel spre mântuire doritor,





† Episcopul SILUAN



al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei


19 Decembrie 2011 15:0

http://episcopia-italiei.it/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu