joi, 26 august 2010

26 august - Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului





Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (în franceză Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen) este carta fundamentală prin care în data de 26 august 1789 au fost puse în Franța bazele democrației moderne.



Drepturile omului


"Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului" a Adunării Naţionale Franceze
(26 august 1789)

"Reprezentanţii poporului francez, constituiţi in Adunare Naţională, considerind că ignorarea, nesocotirea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice şi ale corupţiei guvernelor, au hotărit să expună intr-o declaraţie solemnă drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului, astfel ca această declaraţie, mereu prezentă inaintea tuturor membrilor societăţii, să le reamintească fără incetare drepturile şi indatoririle lor; iar actele puterii legislative şi ale puterii executive, putind fi in orice moment comparate cu scopul oricărei instituţii politice, să fie mai respectate, iar doleanţele cetăţenilor, bazate de acum inainte pe principii simple şi incontestabile, să tindă intotdeauna la respectarea Constituţiei şi a fericirii tuturor.

in consecinţă, Adunarea Naţională recunoaşte şi declară, in prezenţa şi sub auspiciile Fiinţei Supreme, următoarele drepturi ale omului şi ale cetăţeanului:







Articolul1 Oamenii se nasc şi rămin liberi şi egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi bazate decit pe utilitatea publică.

Articolul 2 Scopul oricărei asociaţii politice este conservarea drepturilor naturale şi imprescriptibile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranţa şi rezistenţa la opresiune.

Articolul 3 Naţiunea este sursa esenţială a principiului oricărei suveranităţi. Nici o grupare, nici un individ nu pot exercita vreo autoritate care să nu emane de la ea.

Articolul 4 Libertatea constă in a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. Astfel, exercitarea drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decit acelea care asigură celorlalţi membri ai societăţii folosirea de aceleaşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decit prin lege.

Articolul 5 Legea nu are dreptul să interzică decit acţiunile vătămătoare societăţii. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi impiedicat şi nimeni nu poate fi constrins a face ceea ce legea nu obligă.



Articolul 7 Nici un om nu poate fi acuzat, arestat, nici deţinut decit in cazurile stabilite prin lege şi după formele prescrise de ea. Cei care solicită, dau, execută sau fac să se execute ordine arbitrare trebuie pedepsiţi; dar orice cetăţean somat sau arestat in virtutea legii trebuie să se supună imediat; dacă opune rezistentă, el se face vinovat.

Articolul 8 Legea nu trebuie să stabilească decit pedepse strict şi evident necesare şi nimeni nu poate fi pedepsit decit in virtutea unei legi stabilite şi promulgate anterior delictului şi aplicată legal.

Articolul 9 Orice om este presupus inocent, pină in momentul in care a fost declarat vinovat; dacă se consideră indispensabil a-l aresta, orice act de constringere in afara celor necesare pentru reţinerea lui trebuie să fie aspru pedepsit de lege.

Articolul 10 Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile sale, fie ele chiar religioase, dacă manifestarea lor nu tulbură ordinea publică stabilită prin lege.

Articolul 11 Comunicarea liberă a gindurilor şi opiniilor este unul din drepturile cele mai de preţ ale omului; orice cetăţean poate deci să vorbească, să scrie şi să tipărească liber, in afara cazurilor prevăzute prin lege, in care va trebui să răspundă de folosirea abuzivă a acestei libertăţi.

Articolul 12 Garanţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului necesită o forţă publică: această forţă este instituită in avantajul tuturor şi nu in folosul personal al acelora cărora le este incredinţată.


Articolul 14 Cetăţenii au dreptul să constate ei inşişi sau prin reprezentanţii lor necesitatea contribuţiei publice şi s-o accepte in mod liber, să urmărească destinaţia care i se dă, să-i determine cuantumul, bazele, perceperea şi durata.

Articolul 15 Societatea are dreptul să ceară socoteală oricărui funcţionar public pentru modul in care işi indeplineste funcţia.

Articolul 16 Orice societate care nu asigură garanţia drepturilor şi nu statorniceşte separarea puterilor este lipsită de constituţie.

Articolul 17 Proprietatea fiind un drept inviolabil şi sacru, nimeni nu poate fi privat de ea, decit in cazurile in care necesitatea publică, legal constatată, pretinde in mod evident acest lucru, şi cu condiţia unei juste despăgubiri prealabile."

(...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu