Agusti Boadas: Primul catalan care cântă la orgile din Cluj-Napoca, Sighişoara şi Bistriţa (Transilvania)



Joi 29 iulie şi duminică 1 august 2010 Transilvania a fost gazda a patru concerte de orgă ale celebrului organist catalan: Agusti Boadas. Orgile Bisericii Sfântul Mihail din Cluj şi a Bisericii din Deal şi a Mânăstirii din Sighişoara au răsunat sub operele compozitorilor franciscani: Albéniz, Elias, Martorell, Bonet, Bermudo, Nassarre, Mola, Torres, Lefébure- Wély, sora Maria Clara, Etxebarria, Casanovas, de la Riba şi la igeniozitatea şi talentul lui Agusti Boadas.
La Bistriţa, Biserica Evanghelică din oraş este în renovare, dar acest lucru nu a împiedicat televiziunea regională AS TV să realizeze o emisiune – concert cu muzicianul catalan. Agusti Boadas s-a născut la Barcelona în 1963; şi-a început studiile sale muzicale cu profesoara Carmen García, discipolă la a treia generaţie a lui Chopin. Apoi a intrat la Conservatorul Municipal de Muzică din Barcelona, studiind cu Aurora Fossas, Carolina Saldaña, Teresa Alcaraz, Xavier Boliart, etc. A învăţat, de asemenea, cântul la orgă cu Dr. Montserrat Torrent, şi Jordi Vergès. A primit lecţii de la Olivier Latry, Cowley Neil şi Bailbé Bernat. Dar mai presus de toate, datorează formarea sa la trei organişti mari: Fr. Robert de la Riba, capucinul Mn. Joan Gamissans, organist de peste treizeci de ani al catedralei din Barcelona şi, mai ales, P. Jaime Manuel Mola, pe care l-a substituit ca şi organist al franciscanilor din Barcelona ai Sanctuarului San Antonio de Padua. În paralel, a aprofundat muzicologia prin studii asupra muzicii franciscane şi spaniole. A prezentat, o istorie a muzicii franciscane şi a descoperit cea mai veche sardană din lume. Este îndrumător al celebrei case de orgi “Joan Carles Castro,” şi face cel puţin două sau trei concerte pe an. Interesantă este şi activitatea sa ca şi organist liturgic, oferind în fiecare duminică un program adecvat liturghiei, care variază de la muzica medievală la muzica contemporană. Este, de asemenea arhivist şi profesor de filosofie medievală la Universitatea “Ramon Llull” şi secretar general al Asociaţiei Franciscane de Studii Hispanice. Concertele din Transilvania reprezintă doar un popas din turul european (Cordoba, Viena şi Munchen) pe care organistul Agusti Boadas îl face aceste zile.
Evenimentul este organizat de către Casa România din Catalunia împreună cu Biblioteca Franciscană din Barcelona şi bisericile unde au loc respectivele concertele. „Sărbătoarea franciscană” cum a fost numit concertul a însemnat pentru auditoriul internaţional prezent la concerte o poartă deschisă spre cunoaşterea muzicii franciscane catalane şi spaniole.




Articol aparut azi in publicatia "ROMANIA NOUA - Ziarul miscarii romanilor sin Europa http://www.romanianoua.ro/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!