luni, 30 august 2010

Imi esti

Maria Prochipiuc [Decembrie ]




să ne convertim emoţiile chiar dacă vom fi prigoniţi
sălbăticia ca un duşman nevrednic
va înfige ura aşteptării către noapte

din ghemul vieţii fecioarele îşi ţes cămăşi de borangic
din când în când firele se încâlcesc în iadul lumii acesteia
cineva mai demult îmi spunea: viaţa e ca o ceapă degerată
anii trag cu coada ochiului câte o linie ba pe la colţul gurii ba printre sprâncene
te trezeşti cu sufletul devastat pe o mare în care nu ştii să înoţi
şi cu un cap plin de idei din care nimeni nu mai vrea să ia

doar tu femeie eşti ecoul tuturor durerilor mele
fericirea dezastru şi echilibru lumii
doar tu femeie trăieşti vieţile noastre
te aşezi între cuvinte le dai sensuri înţelesuri
îţi schimbi chipul în fiecare poveste
doar tu femeie cu mîinile tale plămădeşti
istoria unui neam

tu femeie
în veselia florilor
deschizi intrarea paradisului
nu-ţi trebuie o viaţă

eu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu