sâmbătă, 12 mai 2012

Poveste de început de primăvară (XX) - Vasilica Ilie



-      Chiar, nu vrei să mănânci nimic? Ce face fiul tău, cum se mai simte?
-      Nu, iubito, am luat masa acasă, înainte de a veni la tine! Fiul meu arată din zi în zi mai bine. Vineri va fi externat şi-l voi aduce acasă. Tu, ce faci, cum te mai simţi?
-      Mai bine, de când iau medicamente. Durerile nu mai sunt atât de mari şi asta mă face să am încredere să încerc să merg singură.
-      Asta mă bucură! Ce cumpărături vrei să îţi mai fac? Ţi-am adus nişte fructe: kiwi şi struguri.
-      Mergem la bucătărie, să văd ce a cumpărat fiul meu şi dacă mai este nevoie de ceva.
-      Haide, să te ajut! 
-      Nu, încerc singură şi dacă nu mă pot descurca, o să cer ajutor! Vreau să încep să merg, nu vreau să stau tot timpul în pat. Ştii, am văzut la televizor o emisiune, astă iarnă,  despre un schior norvegian care a avut un accident pe pârtie şi a avut probleme la coloană, a făcut o fisură. I s-a recomandat repaus, să stea la orizontală tot timpul. A stat vreo patruzeci şi cinci de zile aşa. Când a vrut să se ridice, nu a mai putut, pur şi simplu, parcă era paralizat. Vreau să merg în fiecare zi, eu am un traumatism, nu am fisură. Doctorul mi-a spus să stau în repaus dar nu mi-a spus să stau la orizontală în tot acest timp.
Se sprijini cu amândouă mâinile de marginea patului şi se ridică, uşor, în picioare. Ştefan era atent la fiecare mişcare pe care o făcea. Începu să facă primul pas. Simţi durere dar nu se descurajă. Făcu şi al doilea pas, apoi, încet, încet, până ajunse la bucătărie. Ştefan o urmărea şi nu îi venea să creadă câtă voinţă poate să aibă iubita lui. Îi pregăti un scaun să se aşeze pe el.
-      Felicitări, draga mea! spuse cu o bucurie nemărginită. Presimt că o să îţi revii repede dacă în fiecare zi faci exerciţii de mers.
-      Mulţumesc! Şi voi îmi daţi putere şi încredere fiindcă aţi fost lângă mine. Cred că o să mă descurc singură să merg la baie, la bucătărie, să iau masa când nu sunteţi voi. O să mă uit în frigider să văd ce a cumpărat fiul meu şi dacă mai este nevoie de ceva.
Ilinca se ridică în picioare şi se uită pe rafturile superioare. Văzu că are lapte, ouă, brânză, iaurt. Mai avea şi caşcaval. Îl rugă pe Ştefan să se uite în cutiile de jos dacă sunt legume, să nu se mai aplece ea. În prima avea câteva roşii, ardei, vreo trei castraveciori, două legături de ceapă verde. În a doua avea morcovi, ţelină, păstârnac.
-      Mai am şi mâine pentru o salată, pui a mai rămas, aşa că, masa de pranz pentru mâine o am asigurată.
-      Draga mea, nu ar fi bine să-ţi cumpăr şi o porţie de ciorbă, mâine, la prânz, să fie şi ceva cald?
-      Nu, mulţumesc! O să gătesc eu o ciorbă de perişoare, că tot aveam de gând să gătesc zilele acestea. Carne tocată am în congelator, rădăcinoase am, mai îmi trebuie o sticlă de borş de un litru şi o legătură de leuştean proaspăt.
-      Cu placere, ţi le aduc eu mâine dimineaţă, în drum spre birou. Crezi că poţi găti?
-      Mulţumesc, mult! Sunt sigură ca o să pot găti.
Scoase din congelator o caserolă unde ţinea carne tocată  de curcan şi o puse pe o tavă, pe masă. Se uită şi la fructele pe care le aduseseră fiul ei şi Stefan. Erau destule. Mere, pere, struguri, kiwi. Erau aşezate déjà de fiul ei în două fructiere: strugurii separat, de celelalte fructe.
-      Deocamdată am tot ce îmi trebuie! În seara asta doresc să-mi fac o omletă cu ceapă verde şi ardei gras şi caşcaval ras pe deasupra. Dacă mai rămâi cu mine, mâncăm împreună.
-      Mmmm! Ştii că mi-ai făcut poftă?  Luăm cina împreună. Am să te ajut şi eu. Curăţ ceapa, spăl eu legumele şi le tai. Tu baţi ouăle. Am văzut că ai şi lapte. Punem şi un pic de lapte să iasă mai pufoasă.
-      Uite, vezi, asta îmi place foarte mult la tine! Te pricepi la toate şi îţi place să ajuţi în gospodărie.
-      Ţi-am spus că mi-a plăcut să mă implic, o ajutam pe soţia mea când se întâmpla să fim împreună acasă. Haide, să mai stai puţin în pat, la orizontală că ai obosit!
Ilinca  merse tot singură până în dormitor şi se aşeză pe pat, rezemată de pernă. Ştefan se aşeza şi el pe marginea patului, îi luă mâinile şi i le sărută. O mângâie pe faţă şi o sărută pe buze, apăsat. 
-      Ce dor îmi era de gura ta! Ce te-aş mai iubi! Şi o sărută din nou.
-      Acum o să fii în pauză de iubit! spuse zâmbind, Ilinca.
-      Te aştept, draga mea! Când te vei simţi bine, ne iubim. Am răbdare cu tine! Ei, şi până te măriţi, îţi trece, cu siguranţă!
-      Apropos, de măritat! O colegă de-a mea, mi-a spus în glumă la telefon că o să mă mărit fiindcă am căzut. Bineînţeles că nu cred în aşa ceva!
-      Nu poţi şti! zâmbi Ştefan!
-      Dacă ar fi după câte căzături uşoare am luat pe zăpadă, gheaţă, de-a lungul timpului, de când am divorţat, trebuia să fiu măritată până acum!
-      Nu ai găsit încă... “alesul”! Sunt sigur că noi vom fi împreună!
-      Ştefan, nu mai spune vorbe mari, noi abia ne-am cunoscut! Şi apoi, primul care o să se însoare este fiul tău! Vreau să fiu bine, să dansam la nunta lui.
-      Îţi dai seama că si el trebuie să se recupereze după accident să poată face faţă la  nunta lui? Sper că până în toamna va fi bine.
-      Se recuperează repede că este tânăr! Pe ce dată au fixat nunta?
-      Păi, la sfârşitul lui octombrie. Atunci au găsit restaurant, pe malul lacului Herăstrău, la Pescăruş. Are şi terasă. Sper să fie şi vremea frumoasă. De la un timp, toamnele sunt lungi şi călduroase.
-      Şi foarte frumos coloroate. Mie îmi plac culorile calde : toamna mă îmbrac în culori pastelate, exact ca ale anotimpului.
-      Atunci, la nuntă, o să căutăm o toaletă să arăţi ca o adevărată toamnă şi o să porţi o pălărie cu crizanteme aşezate aşa, într-o parte, şic, iar  în loc de poşetă o să-ţi cumpăr un coşuleţ plin cu fructe. Ce zici? O să fii deosebită!
-      N-ar fi rău! Uite, mi-ai adus aminte de o poezie a unei poete pe care am citit-o de curând! Mi-am notat-o că mi-a plăcut şi fiindcă ai adus vorba, am să ţi-o citesc şi ţie! O am în sertarul de la noptieră.
Ilinca deschise sertarul în care ţinea un dosar plin numai lucruri pe care şi le nota când îi plăcea ceva.
-      Am găsit-o! Să nu râzi de mine dacă nu am aşa, intonaţie, când o s-o lecturez!
-      Haide, că m-ai făcut curios!
Ilinca îşi drese glasul şi citi cu un glas sfios şi blând, ca vocea unei toamne:
                      La parada de toamnă

Mă ascund după lunile toamnei ca dup-o cortină.
Îmbrac o rochie ruginie foşnind gânduri de zi.
Mi-am pictat curcubeie de zâmbete din toate culorile,
Aţa am meşteşugit-o din cârceiele viţei de vii
Şi am cusut cu ea nasturi din seminţe de dovleci aurii.

Brodez pe umeri, din flori galbene, mici crizanteme.
La mijloc, din mătasea porumbului îmi pun un cordon.
Ici - colo, pe mâneci cos cu migală, afine,
La poalele rochiei îmi pun volane din frunze de tei.

Cerceii sunt din ciorchini de struguri de tamâioasă.
În păr îmi prind ultimul boboc din fir de trandafir.
Pregătesc cu migală coşul cu toate roadele toamnei,
Îl port cu mândrie, la braţ, alături de miresmele ei.

La paradă, vreau să fiu, cea mai elegantă, dintre femei!

-      Oau, ce frumos reciţi! Nu îţi cunoşteam şi latura aceasta!
( va urma)

Vasilica Ilie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu