sâmbătă, 12 mai 2012

Poveste de început de primăvară (XIX) - Vasilica Ilie

     

Pe la ora 2,00 din noapte, Ilinca ajunse acasă cu salvarea. Îi înmână cheile lui Ştefan să descuie uşa de la apartamentul ei. A fost dusă cu targa până în dormitor şi aşezată pe pat. După ce au plecat cei doi bărbaţi de la salvare, iubitul ei a descălţat-o şi a ajutat-o să se schimbe de îmbrăcămintea cu care era, în pijamale.
-     Rămân cu tine până mai târziu. Apoi, o să-ţi pregătesc micul dejun să poţi lua medicamentele.
-      Mulţumesc, dragul meu! Ce m-aş fi făcut singură, nu ştiu! Aş vrea să merg şi la toaleta!
-      Te rog să te sprijini de mine şi, uşor, uşor, mergem şi la toaletă.
Abia reuşi să o ridice din pat şi să o aşeze pe verticală. Durerile pe care le avea Ilinca erau de nesuportat. Îi venea să urle dar se abţinea, scoţând câte un oftat sau câte un “au”, atunci când trebuia să schimbe poziţia corpului.
În pat nu putea să stea cu faţa în sus, îşi găsise o poziţie mai bună, pe partea dreaptă a corpului. Aşa reuşi să doarmă câteva ore. Ştefan, aţipi şi el odată cu ea şi se trezea din când în când, atunci când Ilinca se mişca, să-şi găsească poziţia convenabilă.
Pe la ora 8,30, Stefan simţi că Ilinca se trezeşte.
-      Bună dimineaţa, iubito! Haide, să mânânci ceva ca să poţi lua medicamentele. Ce vrei să-ţi pregătesc?
-      Fă-mi, te rog, nişte  sandwichi-uri cu caşcaval la toaster şi un ceai cu lămâie mai multă. Simt că am greaţă şi nu ştiu de ce. Luăm micul dejun împreună, aici.
După ce o sărută, Ştefan merse la baie, se spălă şi apoi intră în bucătărie. Puse ceainicul cu apă pe foc, găsi în frigider caşcavalul şi se apucă sa facă sandwichi-uri. Aşeză două la toaster şi se întoarse în dormitor.
-      Dacă ai nevoie la baie, să-mi spui!
-      Da, chiar voiam să te rog să mă ajuţi să merg la baie, să-mi fac toaleta de dimineaţă.
-      Cu plăcere, iubito! Haide, dă-mi mâinile, să te ridic uşor!
După ce o aduse din baie, îi ridică puţin perna pe tăblia patului, să poată sta mai comod când o să ia masa. Se duse la bucătărie şi mai puse două sandwich-uri la toaster. Ceaiul îl puse în două căni, stoarse lămâie mai multă în ceaiul din cana Ilincăi şi mai făcu sandwich-uri. Puse pe o tavă cănile şi pe o farfurie sandwich-urile. Luă o măsuţă mai mică din sufragerie şi o aduse lângă pat. Aşeză tava şi farfuria pe ea. Au servit micul dejun împreună şi la urmă, Ştefan îi administră medicamentele.
-      Ilinca eu o să plec, am o întâlnire de afaceri şi trebuie să trec şi pe la fiul meu, la spital. Am să vin după amiază, spre seară. Te rog să ai grijă de tine şi să nu cumva să faci vreun efort. Îţi las medicamentele şi ceva de mâncare pe măsuţă, lângă pat. Te rog să mânânci înainte de a lua medicamentele, sunt puternice.
-      Mulţumesc, dragul meu, pentru tot! O să am grijă, fii pe pace!
-      Spune-mi, ce ai vrea să îţi aduc când vin la tine? Ai poftă de ceva?
-      Nu ştiu, mi-ar trebui câte ceva dar mi-a spus fiul meu că mi le aduce când vine de la serviciu, direct la mine. Îmi cumpără lactate şi fructe. Mai am în frigider câte ceva de mâncare, deocamdată, nu-mi trebuie nimic.Mulţumesc!
-      Bine, cum spui tu! Vom vedea după ce vine fiul tău ce îţi mai lipseşte şi o să mă ocup eu de restul! Te pup! Să fii cuminte!
Se apropie de Ilinca şi o sărută.
-      Ştefan,  să laşi, te rog, yala deblocată! Bogdan are un rând de chei de la uşă, să o poată deschide.
-      Da, iubito, s-a făcut! Pe curând!
Sună telefonul. Era Bogdan.
-      Sărut mâna, mamă! Cum te mai simţi?
-      Sunt în pat. Am luat medicamentele. Tocmai a plecat Ştefan de la mine.
-      Să înţeleg că a stat lângă tine şi te-a ajutat?! Mă bucur enorm pentru tine că ai găsit pe cineva şi nu mai eşti singură. Îmi place mult Ştefan, se vede că este un bărbat serios şi educat.
-      Ei, nu ne cunoaştem de mult, abia este începutul! Da, este un bărbat deosebit, până acum!
-      Mamă, ştii că eu vreau să fii fericită, să ai pe cineva, să nu te mai ştiu singură!
-      Ştiu dragul mamii! Să sperăm că toate se vor aşeza pe făgaşul lor. Acum am trecut printr-o cumpănă, poate că aşa a vrut Dumnezeu.
-      Lasă, o să fie bine, mamă! Uite, eu o să plec de la serviciu mai devreme şi trec pe la tine să te văd şi să îţi aduc lactate şi fructe, aşa cum am vorbit. Odihneşte-te până atunci!
-      Bine, mamă, te aştept! Te rog să-mi cumperi iaurturi dietetice şi aş prefera caş, este nesărat sau brânză proaspată de vacă. Mulţumesc!
Telefonul începu să sune din nou. O căutau colegii de birou să vadă cum se mai simte. Unii aflaseră de dimineaţă despre accident. A trebuit sa vorbească aproape cu fiecare în parte; toţi voiau să îi audă glasul şi să ştie dacă este bine. Ea le-a povestit prin ce a trecut la spital, despre investigaţiile făcute şi că nu sunt probleme grave, că s-a ales cu un politraumatism puternic şi ia medicamente. Colegii i-au urat însănătoşire grabnică. După convorbirile telefonice se simţi obosită. Citi câteva pagini dintr-o carte şi adormi. Aşa a găsit-o fiul ei când a venit. A lăsat-o să doarmă în continuare. A aşezat cumpărăturile în frigider. Cumpărase şi un pui la rotisor pe care îl băgă în cuptorul cu microunde să-l încălzească şi, între timp, pregăti o salată. Se trezi şi Ilinca. Auzise zgomot prin bucătărie şi îşi dădu seama că nu are cine să fie decât Bogdan.
-      Tu eşti, dragul mamii?
-      Da, mamă, eu sunt. Pregătesc masa. Trebuie să mănânci ceva. Cum te simţi?
-      Parcă, un pic mai bine de când am luat medicamentele.
-      Mă bucur! Haide, că te aduc în bucătărie, la masă!
-      Vreau să merg întâi la baie!
-      Bine. Ia să te văd cât te poţi mişca şi singură!
O ajută să se ridice din pat şi îi dădu braţul. Uşor, uşor, Ilinca începu să se mişte un pic mai bine decât de dimineaţă. Medicamentele îşi făcuseră cât de cât, efectul. Parcă avea mai multă încredere acum.
Merse la bucătărie sprijinită de Bogdan. Se aşeză pe un scaun, la masă.
Bogdan îi aşeză în faţă o farfurie cu bucăţi de pui şi salată. Se aşeză şi el la masă.
-      Ce m-aş fi făcut eu fără tine, nu ştiu! Este foarte rău când eşti singur într-o asemenea situaţie, să nu ai pe nimeni lângă tine! Şi tu, chiar dacă nu locuieşti aproape de mine, contează că te am, ştiu că exişti şi oricând conta pe tine.
-      Te înţeleg, de aceea îţi spuneam că mă bucur că l-ai găsit pe Ştefan, mi-ar plăcea să fiţi împreună!
-      Nu ştiu, cum o vrea bunul Dumnezeu! Are şi el problemele lui. Unicul său fiu a avut un accident cu maşina acum o saptămână; este operat la coaste şi are un picior în ghips. Nu este uşor pentru el. Noroc că fiul lui are o iubită care stă aproape tot timpul lângă el. Se vor căsători cât de curând.
-      Chiar că are probleme! Şi acum, iată, şi tu, accidentată!
-      Dar şi tu te-ai speriat când ai auzit că sunt la spital, accidentată!
-      Păi, cum să nu mă sperii? Eram îngrijorat să nu fie cazul de vreo operaţie sau de ceva mai grav. Mulţi au rămas paralizaţi după asemenea căzături şi, slavă Domnului, mai tineri decât tine!
-      Da, şi eu am citit prin ziare, am văzut fel de fel de cazuri pe la televiziuni. Să ne ferească Dumnezeu de ceva mai rău!
Au servit masa împreună. Ilinca şi-a luat medicamentele conştiincioasă şi, ajutată de Bogdan, a venit în dormitor şi s-a aşezat la orizontală, pe pat.
S-a auzit soneria. Bogdan se uită pe vizor şi îl recunoscu pe Ştefan. Îi deschise uşa.
-      Bună ziua, Bogdan! Ce bine că ai fost aici! Mă gândeam că o să-i fie greu Ilincăi să vină până la uşa, să o deschidă! O aşteptam, nu plecam până nu reuşea să deschidă uşa. Şi pentru că ne cunoaştem deja, vreau să îmi vorbeşti la persoana a doua singular de azi înainte.
Ştefan era cu mâinile pline de flori: trandafiri, chiparoase, garofiţe parfumate, toate din grădina lui.
-      Şi eu mă bucur că am fost aici. Tocmai mă pregăteam să plec. Ai mâncat ceva?
 Haide, ca mai este pui la rotisor şi este cald. Noi am luat masa puţin mai devreme şi i-am dat şi medicamentele mamei.
-      Mulţumesc, nu mi-e foame, am trecut pe acasă, am mâncat, am cules flori pentru Ilinca şi am venit cât mai repede. Uite, am adus şi nişte fructe! Poţi să pleci, rămân eu cu mama ta!
-      Îţi mulţumesc mult, Ştefan, că eşti alături de mama şi mă bucur enorm că am făcut cunoştinţă! Mama mi-a povestit de accidentul fiului tău. Îi doresc însănătoşire grabnică!
-     Mulţumesc! Sper să ne cunoaştem mai bine, într-un viitor apropiat! Sărut mâna, Ilinca! spuse, intrând în dormitor.
Se apropie de ea cu braţul plin de flori şi o sărută.
Ilinca simţi mirosul de chiparoase şi de garofiţe.
-      Mulţumesc, dragul meu! Iată, cum mă faci tu fericită!
-      Ştiu că îţi plac florile mult şi mai ales că eu am în grădină, la discreţie! Nu era păcat să nu îţi culeg flori proaspete? Pentru tine aş aduce toată grădina!
 ( va urma)

Vasilica Ilie

Un comentariu:

  1. Cu toate ca pe CITITOR am ajuns la cap XXIII, nu ma pot abtine sa nu recitesc !!
    Este prima lectura a fiecarei dimineti !!

    RăspundețiȘtergere