Teodor Vişan: O tabără de creaţie te motivează să lucrezi
Teodor Vişan este unul dintre cei 15 pictori români şi, totodată, singurul gălăţean care a participat la tabăra de creaţie desfăşurată în perioada 17-24 aprilie, la Golubac – Veliko Grădişte, în Serbia.
„Am fost onorat să mă aflu în compania unor nume mari ale plasticii româneşti – Marin Gherasim, Gheorghe Anghel, Ion Grigore, Ştefan Pelmuş, Vasile Crăiţă Mândră”, declară gălăţeanul. Invitaţia a venit din partea colecţionarului Drăgan Georgevici. „Veliko Grădişte este o zonă rezidenţială, pe malul drept al Dunării. După orice întâlnire cu colegi de breaslă, vii mai încărcat, mai motivat, cu dorinţa de a lucra mai mult. Cu cât numele îţi devine mai cunoscut, cu atât îţi creşte cota ca artist.
Mi s-a părut foarte interesant un artist ieşean pe care l-am cunoscut, Mihai Coţovanu, tânăr, 45 de ani, care are şapte copii şi afirmă că trăieşte din artă. Este un exemplu de pictor activ, căruia nu i s-a urcat succesul la cap şi este foarte bine cotat şi la licitaţii”, declară Vişan.
În viitorul apropiat, pictorul gălăţean urmează să-şi publice cel de-al treilea album de artă: „Va fi mai consistent decât celelalte”, ne asigură Teodor Vişan, care a făcut deja demersuri pentru a deschide expoziţii personale la Bacău şi Tulcea în această vară, urmând ca în luna octombrie să fie prezent pe simezele Galeriilor de Artă „Nicolae Mantu” din Galaţi.
Autor: Angela Ribinciuc
Publicat Sâmbătă, 05 Mai 2012 00:00
Sursa : http://www.viata-libera.ro/magazin-vlg/30129-teodor-visan-o-tabara-de-creatie-te-motiveaza-sa-lucrezi
Onoare si pentru noi, galatenii !!
RăspundețiȘtergereMultumim, Angela!
Felicitari, Maestre !
Respect, Sufletel !!