sâmbătă, 31 martie 2012

Poveste de început de primăvară ( X IV ) - Vasilica Ilie

Flori de primavara


-    Mulţumesc! Ce indulgentă eşti cu mine, glumi Ştefan şi se apropie de ea, o îmbrăţişă şi o sărută..Scuză-mă numai un pic!
Luă telefonul mobil din borsetă, formă numărul fiului şi-l întrebă ce mai face, cum se simte şi daca are nevoie de ceva când va veni în ziua următoare la el, la spital. Acesta îi spuse că are de toate, a avut grijă iubita lui să nu-i lipsească nimic.
După această convorbire, puse muzică şi o invită pe Ilinca la dans. O cuprinse în braţe  şi o sărută. Ea îl înlănţui cu amândouă mâinile de după gât. Au dansat lipiţi, unul de altul, bluesuri.
-      Mi-e o poftă nebună de tine! îi şopti la ureche. Nu ştiu cum faci tu că nu pot sta lângă tine doar să te privesc şi să te strâng în braţe;  pur şi simplu mă exciţi de fiecare dată! Şi să nu crezi că nu mă bucură lucrul ăsta, simt că parcă întineresc lângă tine şi sunt şi mai potent.
-      Ce să mai întinereşti, dragul meu, tu eşti cu câţiva ani mai mic decât mine!
-      De unde ştii, că eu nu ţi-am spus!? Şi eu, care credeam că eşti mai tânără decât mine cu câţiva ani!
Ah! Cum a putut să se dea de gol că ştie lucrul acesta? Gicu îi spusese că vărul lui, Ştefan,  este mai mic decât el cu şase ani, aşa că,  a fost simplu să facă nişte socoteli şi să afle că este mai mic decât ea cu trei ani.
-      Păi, de când te-am văzut prima dată la metrou, nu ţi-am dat mai mult de cincizeci de ani! spuse ea. Am dreptate?
-      Intuieşti foarte bine! Iar eu nu-ţi dau mai mult de patruzeci şi trei de ani!
-      Ei, uite, tu greşeşti! Mai pune zece ani lângă cei patruzeci şi trei!
-      Ilinca, îţi dau cuvântul meu că nu îmi imaginam că eşti mai mare!
-      Acum, dacă ai aflat,  te deranjează?
-      Nicidecum! Îmi place cum arăţi, îmi placi din toate punctele de vedere! Te iubesc!
Se  uită în ochii ei şi o privi cu dragoste. Începu să o mângâie şi să o sărute cu foc. Ilinca se simţea iubită şi îi plăcea. El o luă în braţe şi merse în dormitorul de la parter care era apropiat de living, o aşeză pe pat şi continuă cu mângâierile şi sărutările. Au făcut din nou dragoste si se simţeau minunat. Acum se uitau unul la altul şi îşi vorbeau din priviri.
“Nu îmi închipuiam să găsesc un bărbat- şi văduv pe deasupra-  aşa, potent, la această vârstă şi dornic de a face dragoste! Dar şi eu sunt dornică să îl am, cred că de aceea ne armonizăm aşa de bine! Şi dacă mă îndrăgostesc atât de mult şi nu mai pot trăi fără el? O, Doamne, cred că am înnebunit de tot, la vârsta asta, când mâine poimâine, voi fi şi bunică”, îşi zise Ilinca şi zâmbi în sinea ei.
“Doamne ce fericit sunt şi împlinit! Ilinca este femeia pe care mi-am dorit-o, este singura cu care mă potrivesc atât de bine! Aş face cu ea dragoste  tot timpul daca ar fi după inima mea! Ce-o să mă fac daca e să ne întalnim mai rar? Nu ştiu, nici nu aş vrea să mă gândesc la lucrul acesta, vreau să o am lângă mine mereu; să dorm seara cu ea şi să mă trezesc dimineaţa tot cu ea”, îşi zise Ştefan.
-      Iubita mea, la ce te gândeşti, acum?
Şi o mângâie uşor pe faţă, ajunse cu mâna la gură, îi contură buzele cu degetul arătător, îi apucă bărbia cu mâna şi se apropie uşor cu buzele de buzele ei într-un sărut lung.
-      Aş vrea să nu mai pleci niciodată de la mine! Promiţi?
-      Ştefan, chiar mă gândeam la noi! Parcă am fi doi tineri care nu se mai satură făcând dragoste, aşa, de des!
-      Şi, nu-ţi place?
-      Ba da, dar mi-e teama că o să ne săturăm unul de altul prea repede. Dragostea este trecatoare!
-      Nu ştiu ce-i cu mine, chiar mă simt ca un adolescent când sunt cu tine! Şi, crede-mă, nu am mai făcut dragoste de mult. Haide,  să nu ne mai gândim la faptul că o să ne săturam unul de altul! Te-aş vrea pentru toată viaţa!
-      Uite, Ştefan, deocamdată nu aş putea locui la tine, e şi fiul tău cu iubita lui, nu mă simt chiar atât de pregătită, crede-mă!
-      Iubita mea, ei nu ne deranjează cu nimic, au intrare separată! Şi nici nu or să stea cu noi după ce se căsătoresc, ei vor să-şi construiască o casă în apropiere de Bucureşti. Mama lui a moştenit un teren de la parinţii ei şi i l-am trecut pe numele lui. Apoi, cu banii lor, cu ce îi vom ajuta şi noi, părinţii, îşi vor construi o căsuţă numai a lor.
-      Ştefan,  îţi repet: nu sunt încă pregatită să locuiesc la tine! Vreau să stau deocamdată la mine, ne vom întâlni când la tine, când la mine. Eu am problemele mele pe care trebuie să le rezolv şi nu vreau să te implic şi pe tine. Într-o zi vreau să stăm de vorbă mai mult pentru că necesită timp să-ţi povestesc. Eu nu am terminat cu partajul.
-      Bine, nu te întreb nimic! Faci cum crezi că este mai bine dar nu mă îndeparta din gândurile şi planurile tale!
-      Dacă o să mă înţelegi şi o sa fii alături de mine, evident, că nu! Chiar îmi doresc să am în preajmă un bărbat care îl preocupă persoana mea, să ma întrebe ce fac, cum mă simt, dacă am nevoie de un sfat, de o vorbă bună! Vreau să ne sprijinim reciproc: unul pe celălalt!
-      Mă bucur atunci, iubita mea, aşa o să fie!
După ce au venit de la baie, au strâns masa şi au spălat vasele. Ştefan a dat drumul la televizor. S-au aşezat pe canapea, unul lângă altul, privind la televizor. Era o dezbatere televizată pe teme politice.Ştefan era foarte atent la ce se discuta şi părea că îi cunoaşte pe cei care discutau în studio.
-      Te interesează politica? Văd că eşti foarte atent la ce se discută!
-      Da, chiar fac parte dintr-un partid. Şi ca sa nu mă întrebi din care partid fac parte, îţi spun eu: din PNL.
-      Uite, câte mai descoper la tine! Nu mi-ai spus până acum!
-      Păi, nu am avut când! Ţi-am spus că într-o zi vom sta de vorbă mai mult timp şi îţi voi spune mai multe despre mine şi, la rândul meu, te voi asculta şi pe tine.
-      Bine, te las să vezi emisiunea, eu ies ca să îţi mai admir grădina!
-      Sper să nu te superi pe mine că mă uit la această emisiune!
-      Nu, stai liniştit! Eu vreau să stau printre florile tale. Sper că nu te superi dacă nu o să stau lângă tine! Nu le am cu politica!
Ilinca ieşi afară şi se îndreptă spre balansoar.
( va urma )

Vasilica Ilie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu