luni, 2 aprilie 2012

PATIMI



De un deceniu uit iarba cum creşte

Şi doar tăceri mai înfloresc pe ram,

Cu mâna-i aspră timpul mă zideşte


Şi port în gând biserici fără hram.




A amorţit şi Dumnezeu în ramă


La tânguirea mea-i indiferent,


Prea multe anotimpuri trec prin vamă


Şi prea puţin trăiesc ceva concret.




De la un timp aud cum se desprinde


Materia nearsă de zenit,


Şi-n braţe universul rău mă prinde


Şi timpul trece…şi n-am mai murit.




M-au copleşit atâtea asfinţituri,


Prea multe răsărituri m-au atins,


Mi-am construit credinţa doar pe mituri


Şi uitare peste mine toţi au nins.




Şi de m-aş naşte, Doamne, înc-o dată,


Să-mi dai acelaşi suflet visător


Şi-un trup de crin, şi-o inimă curată,


Şi neştiut să-mi faci cuvântul dor.




Căci de voi arde iar ca-n astă viaţă


Zadarnic irosire de divin,


Eu tot mai cred ce timpul mă învaţă,


Şi la himere-n noapte-am să mă-nchin.







 
 de Luiza-Adriana Grama la 2 aprilie 2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu