Poveste de început de primăvară ( XVIII) - Vasilica Ilie

 
 
Luni, Ilinca a început serviciu. Avea altă mină.
- Arăţi foarte bine, înseamnă că ţi-a priit la Sinaia! o complimentă colega ei care i-a
vândut biletul.
- Recunosc, a fost un sejur pe care nu-l voi uita niciodată! Ţie îţi datorez totul, Delia,
drept care, îţi mulţumesc din tot sufletul, încă o dată!
- Nu-mi mai mulţumi atâta! Principalul este că te-ai simţit bine! Mulţumesc bunului
Dumnezeu că fiul meu se simte bine şi vom pleca în toamnă la munte, am făcut rost de alte bilete.
- Mă bucur pentru voi! Ce mai este nou pe la birou?
- Nimic special! Pe sectorul tău juridic au venit nişte acte normative noi şi trebuie să
le aduci la cunoştinţă societăţilor comerciale de care răspunzi. Tu ştii că se schimbă din când în când cadrul lor iar societăţile trebuie să le cunoască, să nu fie amendaţi.
- Sunt obişnuită, nu-mi fac griji!
Deschise PC-ul. Intră pe e-mailul ministerului şi găsi acele acte normative trimise de departamentul IQ. Le citi şi începu să întocmească adrese către societăţile de care răspundea.
Prima zi de serviciu a trecut mai greu. Nu avea chef de muncă dar trebuia să se concentreze să întocmească adresele. Deja îi era dor de Ştefan.
O întrerupse din lucru colega ei care o întrebă dacă vrea ceva de mâncare fiindcă ea împreună cu ceilalţi au făcut déjà lista cu meniuri. Se înscrise şi ea pe listă cu un şniţel din piept de pui cu cartofi natur şi o salată iar ca desert, o îngheţată cu ciocolată şi alune.
Comanda veni repede, şniţelul şi cartofii erau calzi. Se aşeză să mănânce. Sună telefonul. Era Ştefan. Se bucură nespus.
- Sărut mâna, iubito! Ce faci?
- Tocmai luam prânzul!
- Dacă te deranjez, revin mai târziu! Poftă bună!
- Nu, pot vorbi! Tu ce faci?
- Am avut o întâlnire cu un beneficiar pe un şantier şi acum am revenit la birou. Mi-era
dor de tine şi te-am sunat.
- Cum se simte fiul tău, cum l-ai găsit aseară?
- Bine, i-a mai făcut o radiografie la picior, i-a schimbat ghipsul şi vineri îi dă drumul.
O să mai stea vreo trei săptămâni cu el în ghips, acasă. Cu operaţia nu are probleme. I-a scos şi firele. Nu te-am mai sunat aseară, am stat mai mult la spital pentru că am vorbit şi cu doctorul care l-a operat, era de gardă. Am sosit târziu şi am zis să nu te mai deranjez la ora aceea, ştiam că a doua zi începi serviciul şi te culci mai devreme.
- Şi mie îmi este dor de tine! Am intrat în pâine, cum am sosit la birou. De la serviciu
merg să plătesc lumina, cablul, internetul şi telefonul. Este zi şi de întreţinere, sper să ajung să plătesc şi întreţinerea.
- Abia aştept să ne revedem miercuri! Nu vreau să te mai reţin de la masă. O să-ţi dau
telefon diseară. Poftă bună şi spor la treabă.
- Mulţumesc, dragul meu! Serviciu uşor şi ţie!
Termină masa şi se se apucă de lucru. Spre sfârşitul programului reuşi să trimită şi adresele la societăţi. Rămase ultima şi se pregăti de plecare. Când să încuie uşa se trezi cu femeia de serviciu în spatele ei care îi spuse să lase cheia în uşă că intenţionează să faca un pic de curăţenie în birou. Îşi luă la revedere de la ea şi, când să coboare pe scara în formă de spirală, pe care cobora de obicei la un etaj inferior să ia liftul, nu îşi mai aminteşte cum s-a întâmplat şi căzu pe scări, un etaj întreg. Se lovi la cap, coloană, bazin. Simţi o caldură ce se scurgea ca un lichid până spre picioare. Credea ca are hemoragie internă. Colegii de la etajul inferior care mai erau prin birouri şi care auziseră bufnitura au venit repede să vadă ce s-a întâmplat. S-au speriat şi au chemat salvarea. A fost dusă pe targă la spitalul cel mai apropiat, la neurochirurgie, la urgenţă. Cei de la salvare i-au luat tensiunea cât a fost în salvare şi i-au găsit-o cam mare: 16 cu 9. Apoi, i-au făcut fişa au dus-o într-o încăpere şi au lăsat-o acolo. Îşi făcuseră datoria. Acum, trebuia să o preia un doctor dar niciunul nu a venit să o vadă s-o întrebe ce s-a întâmplat, dacă o doare ceva. Pe Ilinca o apucaseră frisoanele de durere, îi tremura carnea pur şi simplu pe ea şi nu ştia cui să se adreseze, să-i administreze un calmant, măcar. Se simţea a nimănui. Voia să-i dea telefon lui Ştefan dar se gândi că el are probleme cu fiul lui şi nu voia să-l sperie. Dădu telefon fiului ei.
- Alo! Bogdan, sunt eu, mama- spuse cu o voce stinsă- am avut un accident, am căzut
pe scări, la serviciu, sunt la Spitalul Municipal, la urgentă, la neurochirurgie.
- Este un accident grav? Ţi-au făcut investigaţii?
- Nu mi-au făcut nimic! Am frisoane, dureri, sunt pe targă şi nimeni nu se uită la mine.
Am şi tensiunea mare.
- Frisoanele le ai de la traumatism, stai liniştită, vin spre tine. Sunt în drum spre
Bucureşti, vin de la Ploieşti, am fost în interes de serviciu. Înainte de a ajunge la tine, o să trec pe la farmacie şi o să îţi cumpăr medicamente de tensiune şi pentru dureri.
Nu după mult timp, sună şi Ştefan.
- Alo!Sărut mâna, iubito, ce faci ? Cum a fost prima zi la birou, după concediu? Deja
îmi este dor de tine!
- Ştefan, spuse cu o voce gâtuită, Ilinca, sunt la spital, am avut un accident.
- Poftim? Nu se poate! Ce s-a întâmplat? Vin imediat! Unde eşti?
- Sunt la urgenţă, la Spitalul Municipal. Am căzut pe scări la serviciu, când să plec! I-
am telefonat fiului meu, este în drum spre mine. Te rog nu veni în seara asta, ai şi tu destule probleme, dacă este ceva grav şi mă vor interna în spital o să-ţi spun şi ai tot timpul să vii!
- Ilinca, cum o să stau nepăsător la ce ţi s-a întâmplat? Vin imediat!
Fiul ei a venit destul de repede: luase şi o sticlă de apă plată, i-a administrat medicamentele şi a întrebat cine se ocupă de mama lui. A vorbit cu medicul la cine era repartizată şi, imediat, lucrurile au început să se mişte. A fost chemat un brancardier şi au dus-o la radiografie, întâi, la coloană. Erau doar trei brancardieri pe toată secţia de urgenţă, aşa că, a stat pe holuri mult timp până i s-au făcut radiografiile.
Ştefan veni într-un suflet la spital şi nu o găsi în sala de urgenţă, i s-a spus că este la investigaţii. O căută peste tot şi, într-un sfârşit, o găsi pe hol la radiografie cu fiul ei care aşteptau să o primească doctorii. La uşă nu mai era decât Ilinca, iar dinauntru se auzeau râsete: câţiva medici tineri stăteau la taclale.
Ştefan o sărută pe Ilinca, dădu mâna cu fiul ei şi se recomandă şi o întrebă de ce stau pe hol. Nici ei nu ştiau ce să spună pentru că au fost lăsaţi pur şi simplu de brancardier care a plecat fără să spună un cuvânt. Intră peste medici iritat de situaţie:
- Bună seara, domnilor! Pe hol se află un bolnav accidentat! De ce nu vă ocupaţi de el?
- Cine sunteţi dumneavoastră să ne deranjaţi? Nu avem fişa accidentatului, trebuie să o
aducă brancardierul şi sunt doar trei pe secţie.
- Adică, nu am înţeles, a adus bolnavul fără fişă la uşă? O, Doamne, aici este un sat
fără câini! Meritaţi să vă filmeze cineva şi să fiţi daţi pe postul naţional de televiune cum vă desfăşuraţi activitatea!
- Noi nu avem nicio vină! Nu ştim nimic până nu vine brancardierul cu fişa!
Ştefan a ieşit din cabinet la fel de iritat cum a intrat.
- Merg la directorul spitalului, nu mai pot sa răbda atitudinea acestor neruşinaţi!
- Ştefan, te rog, calmează-te! Parcă tu nu ştii cum este prin spitale! Şi pe fiul meu l-am
calmat, şi el voia să intre peste ei. Suntem la mâna lor, până una, alta
- La fiul meu nu s-a întâmplat aşa! A fost repede investigat şi operat.
- A avut noroc să dea peste medici care se respectă pe ei în primul rând iar meseria o
fac din plăcere!
Aici este alt spital, nu este cel în care este fiul tău internat. Nu toţi medicii sunt aşa! Şi pe urmă, a fost iubita lui cu el. La mine nu a fost nimeni.
Între timp a venit şi brancardierul cu fişa.
- Pe unde umbli, domnule? Laşi bolnavul să aştepte atâta la uşa unui cabinet când este
accidentat?
- Ma scuzaţi, am fost între timp cu un alt bolnav şi suntem doar trei pe secţie!
Impinse targa cu Ilinca înăuntru. După ce a fost investigată la coloană, a fost dusă la tomograf. Acolo mai erau câteva persoane care aşteptau la rând.
După tomograf a fost dusă înapoi la sala de urgenţă. Doctorul a văzut radiografiile şi a constatat că nu are fracturi la coloană, probleme la cap.
- Îi facem o radiografie şi la bazin!
S-au întors de unde au plecat. Se făcuse târziu, aproape de miezul nopţii. După radiografia făcută şi la bazin doctorul le-a spus că nu are nimic decât un politraumatism puternic şi a scris o reţetă cu medicamentele pe care trebuie să le ia. Fiul Ilincăi a luat reţeta şi a plecat să-i cumpere medicamentele de la o farmacie non-stop, să înceapă tratamentul chiar de dimineaţă.
Ştefan voia să o ducă acasă cu maşina însa Ilinca i-a spus că nu ar putea să stea în şezut, o durea cumplit bazinul. Atunci a vorbit cu medicul să fie dusă acasă tot cu salvarea.
Veni şi fiul Ilincăi cu medicamentele.
- Dragoş, du-te acasa, este destul de târziu pentru tine. Merg eu cu mama ta acasă, în
urma salvării pentru că în maşină nu poate să stea pe scaun.
- Du-te, mamă, acasă, mâine trebuie să mergi la serviciu! Îţi mulţumesc pentru tot!
- Bine, dar ai grijă de tine, te rog, să nu faci niciun efort! Ţinem legătura!
Dragoş o sărută pe frunte pe Ilinca şi îşi luă rămas bun de la Ştefan.
- Îmi pare bine de cunoştinţă, Dragoş, chiar şi în asemenea momente! spuse Ştefan.

( va urma)
Vasilica Ilie

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

NE PASA !!!!!!!