joi, 19 aprilie 2012

Vasilica Ilie:,,Reîntâlnirea- file de jurnal”




Sun la interfon. Îmi răspunde o voce tremurândă.
- Cine este?
- Sunt eu, mamă!
Îmi deschide. Urc scările repede, nerăbdătoare, să o văd. Mă aşteaptă în pragul uşii, surâzătoare.
- Ai venit!
- Da, mamă, am venit!
Ne uitam fix, una la alta. În faţa mea am o femeie parcă mai măruntă decât o ştiam eu; firavă şi subţirică. Nu am mai văzut-o de la sfârşitul lunii ianuarie. Parcă era alta, atunci.
De ziua ei nu am putut veni ca în anii precedenţi, i-am dat telefon s-o felicit. Apoi au fost evenimentele din familia fiului meu( naşterea şi botezul nepoatei mele) care m-au ţinut în Bucureşti. Dar de vorbit la telefon am vorbit în fiecare zi. Ochii ei vioi şi calzi, sunt aproape neschimbaţi, dar cu o uşoară nunanţă de mirare, ca a unui copil nevinovat. Din ochiul stâng văd cum i se prelinge o lacrimă, pe obraz. Mă uit la ea cu duioşie.
- Mamă!
O îmbrăţisez şi o sărut pe obraz. Buzele mi se umezesc întâlnind lacrima şi, în acelaşi timp, îi simt gustul; parcă altfel de cât îl ştiam eu, de obicei.
- Sunt fericită că te văd, îmi şopteşte ea, emoţionată. Haide, intră, sunt singură.
- Unde sunt ceilalţi?
- La cumpărături, se pregătesc, mâine vor pleca în călătorie.
- Ştiu, de aceea am venit, mi-am luat special concediul de odihnă, două săptămâni, să stau cu matale, până se întorc ei. Ce faci, cum te mai simţi?
- Ştii că am fost bolnavă trei săptămâni. Gripa m-a slăbit mult. Simt că m-au lăsat puterile.
- Dar ştiu că ai luat şi vitamine, nu ţi-au făcut bine?
- Apă de ploaie, mamă! Parcă nu au mai avut efect, ca altă dată! Cred că mă “vrea” Zamfira lângă ea!
- Haide, mamă, nu mai vorbi aşa! 


 Tanti Zamfira a fost verişoară bună cu mama, mai mare cu trei ani ca ea şi locuia în Bucureşti. Au fost prietene încă din tinereţe şi se vizitau, chiar dacă distanţa în kilometri le despărţeau. A murit anul acesta, în primăvară. A întristat-o pierderea ei şi a suferit mult. I-a părut rău că a fost bolnavă în aceea perioadă, încât nu a putut să meargă la înmormântare.
- Ştii că am visat-o înainte să moară? Îmi spunea să vin în Bucureşti, să-şi ia la revedere de la mine!

           Mama este o femeie credincioasă; spune rugăciuni în fiecare zi, dimineaţa şi seara, se spovedeşte şi se împătăşeşte la toate sărbătorile religioase, ţine post miercurea şi vinerea şi face tot posibilul să nu greşească cu vorba, cu fapta, cu gândul- aşa cum spune ea. Este şi un pic haioasă. Trânteşte câte o vorbă de duh, când te aştepţi mai puţin.
De câte ori ne întâlnim, stăm ore în şir de vorbă iar eu trebuie, musai, să o ascult. Deapănă amintiri din copilărie şi tinereţe sau despre năzdrăvăniile noastre, când eram mici. Eu am răbdare cu ea, dar sora mea cea mică la care locuieşte, îmi spune că repetă aceleaşi poveşti zi de zi şi nu mai are răbdare să o asculte.
Cel mai mult îmi place să-mi povestească cum s-a “luat”(aşa cum se exprimă ea) cu tata.
Pe tata l-a cunoscut la un bal, când a fost aleasă regina balului. Era într-o iarnă şi Venise la bal, în satul unde locuia mama, cu o sanie trasă de doi cai superbi, împreună cu câţiva flăcăi. Distanţa dintre cele două localităţi este de 4 km. Pentru că se îndrăgostise atât de mult de mama, nu şi-a mai găsit la sfârşitul balului mănuşile, fularul şi pălăria. Nu mai ştia unde le pusese, atât de mult îşi “pierduse” capul după mama! Până acasă, a îngheţat de frig iar prietenii lui glumeau pe seama îndrăgostelii lui.
A doua zi, tatăl meu s-a dus să o ceară pe mama de nevastă, de la bunicii mei. S-au potrivit aşa de bine, amândoi au avut simţul umorului! Ei şi când se certau, glumeau.
-          Ţi-e foame? Haide să mănânci, îmi spune mama, sora ta a pregătit de toate!
-          Îi aştept să vină de la cumpărături, să mâncăm împreună, îi răspund.
Până mi-am desfăcut bagajele şi le-am aranjat în dulap, a venit şi sora mea împreună cu soţul şi fiul lor, de la cumpărături. Făcuseră ultimile cumpărături pentru călătorie.
Am luat cina. Mama s-a retras mai devreme în dormitorul ei, se simţea slăbită.
Înainte de a pleca la culcare, mă întrebă:
- Nu-i aşa că în noaptea asta vei dormi cu mine? Patul este destul de lat.
- Da, mamă, o să dorm cu matale!
După ce am mai stat cu rudele mele de vorbă, într-un târziu, am intrat în dormitorul mamei.
Lăsase veioza aprinsă iar lumina difuză îi lumina faţa. Dormea ca un copil, abia i se auzea răsuflarea. Am stat şi am privit-o câteva minute în şir. Faţa ei mai păstrează urmele frumuseţii de altă dată, nu are riduri pronunţate cum au alte femei de vârsta ei. Mâinile, afară din pătură, păreau ale unei sfinte; subţiri, cu degete lungi, pielea transparentă, încât i se vedeau venele pronunţate, vineţii.
O sărut pe frunte şi o învelesc cu pătura aşa cum făcea ea când eram copil. Îi iau mâinile amândouă şi i le sărut. Tresare. Îi simt mâinile reci şi picioarele, de asemenea. I le iau şi i le masez aşa cum făcea ea cu mâinile şi picioarele mele când veneam de la derdeluş iarna, cu ele, îngheţate.
- Aşa sunt de la o vreme, reci, poate că nu mai circulă sângele bine, îmi spune. Doar sufletul îl mai simt cald!
           Tac. Mă îndrept spre geam ca să-l închid. Mă uit afară. Simt mirosul pădurii de conifere din apropiere. Mirosul de tei din Bucureşti, l-am înlocuit cu aerul de munte.
Ridic privirea în sus. Cerul este plin de stele, strălucesc pe un cer senin, semn că va fi o vreme frumoasă, mâine.

Vasilica Ilie

Sursa :  http://cetatealuibucur.wordpress.com/proza/vasilica-iliereintalnirea-file-de-jurnalioana-nu-sunt-editor-pe-europeea-nu-sunt-matei-am-renuntat-la-chestia-asta-de-mult/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu