luni, 20 august 2012

Ada Kaleh, insula paradis de sub Dunăre



Deşi e la 30 de metri sub apă, Ada Kaleh continuă să-şi îm­prăş­tie izul de baclavale şi cafea la nisip. 

 

Aromele dulcege de tran­da­firi răzbat acum doar din poveştile localnicilor din Orşova. La trei kilometri de localitate, apele Dunării ascund ce a mai rămas din insula turcilor, Ada Kaleh, înecată de comunişti pentru a ridica barajul Porţile de Fier.


Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula For­tă­reaţă) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porţile de Fier I.
Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orşova şi avea o dimensiune de aproximativ 1,7 km lun­gi­me şi circa 500 m lăţime.



Era populată de circa 600 de turci. Pentru locuitorii din regiune era un punct turistic îndrăgit datorită preţurilor foarte mici. Mai mult, era un paradis fiscal, fiind scutită de impozit. Astfel că toate preţurile erau mai scăzute.



Locuitorii din Orşova îşi amintesc că pentru cumpărarea delicateselor turceşti, bijuterii şi tutun preţurile erau de-a dreptul ridicol de mici. Insula a fost renumită şi pentru creşterea trandafi­rilor, din care localnicii obţineau uleiul şi parfumul de trandafir. Tur­cii care nu făceau bani din dulceţuri şi delicatese lucrau la fabrica de confecţii şi la cea de tutun. Ţigările Ada Kaleh erau foarte apre­ciate, dar comuniştii i-au obli­gat, până la urmă, să facă doar ţigări Marăşeşti.



Pe insulă erau o uzină electri­că, poşta, o şcoală, o moschee ma­re şi o bisericuţă ortodoxă, despre care localnicii îşi amintesc că era mică cât o bucătărie.

O insulă strategică şi un paradis fiscal
Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că “lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini şi de viţă sălbatică”. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 1430, despre fortificaţiile bănăţene, care vorbeşte despre Insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh. 

Din cauza poziţiei strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanţă deo­se­bită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreaţă împotriva Imperiului Otoman. În următoa­rele decenii, ocupaţia insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria şi Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent a turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor. Uitată la Congresul de Pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas în posesiune turcă aflată sub ocupaţie austro-ungară până în anul 1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populaţiei insulei era de origine turcă.
Atlantida de sub Dunăre


Înaintea creării lacului de acumulare de la Porţile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Când co­mu­nismul şi-a intrat bine în drepturi, au fost desfiinţate clasele gim­naziale de la şcoala de pe insulă, peticul de pământ şi-a pierdut rangul de comună, au fost confiscate proprietăţi, au fost depor­tări în Bărăgan şi expatrieri condiţionate de cedarea averii către stat. Totodată, au mai fost şi alte restricţii. Astfel, locuitorii nu aveau voie să intre pe insulă mai târziu de ora opt seara. Şi ca totul să arate a ghetou, comuniştii pu­seseră un gard de nuiele pe mar­gi­nea şoselei, astfel că nu se mai vedea Iugoslavia, dar nici Ada Kalehul.


Planul lui Gheorghiu- Dej, pus în aplicare de Ceauşescu
În 1964, Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât, împreună cu pre­şe­dintele Iugoslaviei, Iosip Broz Tito, să construiască barajul Por­ţile de Fier. După moartea lui Dej, în martie ’65, Ceauşescu i-a desă­vârşit “opera”.


Barajul ar fi adus Dunărea peste nivelul insulei, aşa că ea a fost pregătită pentru a fi abandonată în calea apelor. Turcii, o parte, s-au mutat în Constanţa, în Orşova sau în Turnu-Severin. Mos­cheea – cea mai mare din ţară – a fost dărâmată, iar covorul din ea, lung de 16 metri, a fost dăruit de sultanul Abdul al II-lea.



Covorul a fost făcut sul şi dus la Constanţa. O altă parte a populaţiei de pe insulă a plecat spre Tur­cia, dar s-au întors la scurt timp nemulţumiţi de traiul de acolo. Primăvara lui 1969 a fost cel mai tragic moment.



Prima lovitură: defrişarea. Toa­­tă vegetaţia luxuriantă a fost pusă la pământ. Au fost doborâţi chiparoşi înalţi de peste 15 metri.
Geniştii au dinamitat rămă­şi­ţele clădirilor. Exploziile au fost auzite chiar de pe malul sârbesc. În vara anului 1969, în iunie – iulie a început inundarea.



Locuitorii din Orşova poves­tesc şi acum că păsările s-au rotit zile în şir deasupra locului. Puii lor nu ştiau încă să zboare. Cără­mi­zile rămase de la demolare au fost luate de localnici, care şi-au ridicat alte case, în apropiere, în Severin. Comuniştii au încercat să păstreze cetatea construită cu multe secole în urmă de austrieci. Astfel, fiecare piatră a fost numerotată şi, bucată cu bucată, fosta cetate a fost mutată pe insula Simian, susţin istoricii.



Pentru cei care n-au trăit pe insulă, doar numele unei cafe­nele din Drobeta Turnu-Severin, “Ada-Kaleh”, mai amin­teşte astăzi de micul paradis oriental. Insula doarme de zeci de ani sub Dunăre.
Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost însă abandonată…


Ramona Feraru


 Selectie foto realizata de Radio Sufletel - Sursa foto "search google - Ada Kaleh"
Sursa :  http://cronicaromana.ro/2012/06/13/ada-kaleh-insula-paradis-de-sub-dunare/

Un comentariu:

  1. Este foarte frumos prezentat articolul Dvs, pacat ca statul roman nu a valorificat acest vestigiu si aceasta poveste ca si atractie turistica, macar pentru croazierele pe dunare pe care strainii inca le au, ar fi atras multi turisti

    RăspundețiȘtergere