Valea Vaser si Mocanita




Construită după Primul Război Mondial doar pentru a transporta lemnul, Mocăniţa încă este folosită – în mod surprinzător – în scopul original. În zilele noastre, în ciuda vârstei sale înaintate, locomotivei cu aburi i s-a mai dat o sarcină: aceea de a transporta turiştii.


Deraierea locomotivei sau vagoanelor de pe linie nu este ceva neobisnuit la trenul Mocanita.

“Lemn” şi “apă” sunt două cuvinte care definesc cel mai bine Maramureşul. Istoria, tradiţia şi viaţa maramureşenilor sunt cioplite în lemnul bisericilor şi al porţilor, iar numeroase ape curgătoare sunt întinse pe toată zona, ca o pânză de păianjen, formând văi cunoscute: Mara, Iza, Vişeu şi Vaser.



Printre acestea, un interes special pentru turişti îl reprezintă valea Vaser, care traversează munţii Maramureşului în mijlocul unuia dintre cele mai frumoase şi mai sălbatice peisaje din românia. Râul Vaser are cam 60 de kilometri lungime, formând o vale spectaculoasă, ca un canion, în care stânci prăpăstioase alternează cu păduri dese, cu poiene minunate şi izvoare de apă minerală.




Locomotiva cu aburi este repusa pe linie.

Punctul de acces spre valea Vaser este oraşul Vişeu de Sus, care este şi punctul de pornire pentru Mocăniţa, un tren cu aburi, îngust, al cărui singur scop este de a merge spre vale. Calea ferată merge de-a lungul râului Vaser River şi este una dintre ultimele şine de căi ferate pentru locomotivele cu aburi, care încă mai este activă, din Europa, fiind şi singura din România care încă mai este folosită pentru a coborî buştenii de pe munţi.


 O oprire pentru a incarca busteni in vagoanele plate.

Având în vedere că acest loc este printre puţinele în care cineva poate merge într-un vagon tras cu puterea vaporilor, în fiecare an, bătrâna Mocăniţa atrage mii de turişti din toată lumea, oferindu-le călătorii de neuitat.
Turiştii pot merge cu trenul până sus, în capătul văii, şi înapoi, bucurându-se de frumuseţea naturii. De asemenea, este posibil ca aceştia să se oprească pe drum, la una din numeroasele halte, şi să înceapă o excursie prin munţi.


Conducatorul trenului umple cu lemne cuptorul locomotivei cu abur.


În creierul munţilor

Totul începe la staţia de tren Vişeu de Sus (Căile Ferate Forestiere Vişeu de Sus sau CFF Vişeu de Sus). Cum aceasta nu e o staţie obişnuită de tren, ci una forestieră, nu există platforme pentru pasageri. Locul arată mai degrabă ca un deposit de lemne decât ca o staţie de tren, cu un puternic miros de lemn proaspăt tăiat.
Dimineaţa foarte devreme, Mocăniţa este pregătită pentru excursia din zi. Atât vagoanele pentru turişti, cât şi cele forestiere sunt ataşate la locomotive cu aburi, se fac provizii de lemn şi de apă – ele sunt combustibilul motorului pe aburi – iar mecanicul porneşte motorul. După un timp, trenul şuieră lung, pufăind de-a lungul drumului.
Urmând râul în cascade, trenul trece mai întâi pe lângă casele din Vişeu de Sus. Apoi, după aproape şapte kilometri, ruta intră în pădurea sălbatică, trecând pe lângă stâncile prăpăstioase ale strâmtorii, şi făcându-şi intrarea în munţi prin tuneluri întunecoase.

 

Liniştea naturii este întreruptă nu doar de râul grăbit şi zgomotos, de pufăiturile şi sâsâitul trenului, ci, din când în când, şi de fluierăturile ascuţite ale locomotivei. Mocăniţa se strecoară apoi uşor în sus, pe pantele abrupte, deseori dând impresia că nu mai poate avansa şi că puterea aburului nu este suficientă. Totuşi, reuşeşte să continue aventura şi să transporte turiştii în locuri pitoreşti.


 Excursia este lungă şi cu numeroase opriri. La urcare, trenul lasă vagoane goale, care sunt luate la întoarcere, păline de buşteni. Trenul opreşte şi când localnicii urcă de-a lungul drumului. Aceştia folosesc trenul pentru a aduce brânza în vale, la oraş, ca să o vândă, şi să viziteze satele învecinate. Pe lângă acestea, sunt necesare mai multe opriri pentru carburant, pentru că trebuie făcute noi provizii de apă. Apoi locomotiva este separată de vagoane şi este luată la râu. La întoarcere, le dă turiştilor o zdruncinătură puternică, doar pentru a-i înştiinţa că trebuie să fie pregătiţi pentru continuarea excursiei. 

 

Rezervorul trebuie, de asemenea, să fie încărcat cu lemn pentru foc. Trenul poate cădea de pe şine, dar la o viteză de 10 km/oră, acesta nu pune o astfel de problemă. Pasagerii (care sunt experimentaţi în această privinţă) ajută la repunerea trenului pe şine folosind tot ce văd în cale: bucăţi de lemn, lanţuri, topoare sau cârlige. Un tractor forestier poate da ultima împingere pentru ca excursia să poată continua.

 

Ce ar mai trebui să ştiţi înainte de a vă urca în tren

Când călătoriţi cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare. 

 

“Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi vă sfătuim să nu plănuiţi nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie să avem în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Având în vedere că vremea în munţii este foarte instabilă, pantofi potriviţi, haine călduroase şi o haină rezistentă la apă sunt necesare. Valea Vaser este în zona de frontieră şi este bine să aduceţi şi o carte de identitate sau un paşaport. 



Pentru motive de siguranţă, cineva se poate da jos sau poate urca în tren doar la halte şi este interzisă saltul din sau în tren în timp ce acesta este în mişcare. Călătorii pot merge doar în vagoanele speciale pentru pasageri, fiind strict interzisă urcarea în vagoanele de producţie sau pe scări. Având în vedere că acestea sunt trenuri nu doar pentru pasageri, aceştia din urmă trebuie să fie foarte atenţi când se mişcă buştenii sau când alte echipamente sunt pregătite. 


Haltele, măreţia munţilor şi pădurile neîmblânzite, râurile sălbatice care concură cu zgomotul şi sunetele trenului, cherestegiii, tenul însuşi cu mecanicul său, toate sunt motive de distracţie, de aventură, de încântare. În acest tren, oricine trebuie să uite destinaţia, timpul care se presupune că trece până la sfârşitul liniei, orarul şi alte griji cotidiene din viaţa noastră modernă şi nebună.



Program si tarife Mocanita:

Perioada: 3 mai – 24 iunie si 20 septembrie – 28 octombrie:
Joi, vineri, sâmbătă, duminică
Vişeu de Sus – plecare 9:00
Paltin (km 21,6): approx. 11:00
Vişeu de Sus: sosire approx. 14:30



Pret bilet:


Adulti – 42 lei, Studenţi/Pensionari/Persoane cu handicap: 36 lei, Copii*: 29 lei
Perioada: 28 iunie – 16 septembrie Sezon de varf:
Zilnic, incl. duminica
Vişeu de Sus - plecare 9:00
Paltin (km 21,6) – approx. 11:00
Vişeu de Sus – sosire approx. 15:30
Pret bilet: Adulţi: 49 lei, Studenţi/Pensionari/Persoane cu handicap: 39 lei, Copii*: 31 lei (în fiecare zi de luni tarif special 29 lei numai pentru copii)
*Reducere 10% din preţul normal pentru grupuri anunţate, mai mari de 15 persoane plătitoare.
*Copii până la 6 ani călătoresc gratuit
 


** Nou 2012 ** Mocăniţa Special (cu loc în vagon rezervat*)

Adulţi: 73 Ron (Sezon intermediar) 76 Ron (Sezon de varf); Include: Bilet, platou grill, o băutură răcoritoare, o cafea, un desert patiserie
Copii: 49 Ron (Sezon intermediar), 52 Ron (Sezon de varf); Include: Bilet, porţie pentru cei mici, o băutură răcoritoare, o ciocolată caldă, un desert patiserie
*Este necesară o rezervare, cu o zi înainte, până cel târziu la ora 20:00.


Trenuri speciale 2012

08 Aprilie 2012 – Tren special pentru Sărbătorile Catolice de Paşti – Plecarea la ora 10:00
15, 16, 18 Aprilie 2012 – Deschiderea oficială a sezonului turistic 2012 – Trenuri speciale de Sfintele Paşti- Plecarea la ora 10:00
01 Mai 2012 – Tren special de Ziua Muncii – Plecarea la ora 10:00
26,27 Mai 2012 – Sărbătoarea Căii Ferate- Plecarea la ora 09:00
03 Iunie 2012 – Maramureş Brunch la Mocăniţă- Plecarea la ora 10:00
07 Iulie 2012 – Tren la lună plină – Plecarea la ora 19:00
04 August 2012 – Tren la lună plină – Plecarea la ora 19:00
11 August 2012 – Concert cu cvartetul de coarde „Classis“ – Plecarea la ora 17:00
25 August 2012 – Concert de muzică rock – Plecarea din gara CFF la ora 17:00
01 Septembrie 2012 – Tren la lună plină - Plecarea din gara CFF la ora 19:00
08 Septembrie 2012 – Spectacol cu muzică tradiţională – Plecarea la ora 17:00
26, 29 Decembrie 2012 – Trenuri de Crăciun – Plecarea la ora 10:00
31 Decembrie 2012 – Revelion pe Valea Vaserului – Plecarea la ora 19:00
02 Ianuarie 2013 – Tren în noul an – Plecarea la ora 10:00






Grupurile trebuie să se anunţe din timp, telefonic sau prin e-mail; fără o rezervare prealabilă nu veţi avea garanţia locurilor!
Grupurilor de turişti li se recomandă închirierea unui tren special;
Trenurile pot fi spontan amânate sau anulate daca există avertizări meteo; de asemenea poate apărea, în cazuri excepţionale, necesitatea înlocuirii locomotivei cu abur cu una Diesel;
Pentru grupuri, companii, etc. pot fi comandate pe parcursrul întregului an trenuri-charter, dacă e nevoie şi cu catering.
O variantă mai convenabilă la preţ este închirierea unei drezine-automotor care oferă maximum 24 de locuri. Aceasta se poate comanda într-un timp scurt; tarifele diferă în funcţie de distanţă/durata traseului pornind de la suma de Euro 180.-
Un tren cu abur trebuie comandat cu cel putin 2 zile înainte. Preţul diferă în funcţie de distanţă/durata traseului şi numărul vagoanelor începând cu suma de Euro 800.- pe tren.


Contact/Rezervari

CFF Viseu de sus SRL
Str. Cerbului Nr. 5
Ph: +40-262.353381
Mobil: +40-744.686716
Website: www.cffviseu.com
E-mail: info@cffviseu.com

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

" In Bratul tau "

Curmal (Phoenix dactylifera)

Titiana Mihali - o existenţă zbuciumată, un talent dumnezeiesc