„DE CE TREBUIE SĂ-L IERT PE TATĂL MEU?”
„DE CE TREBUIE SĂ-L IERT
PE TATĂL MEU?”
< Ce părere aveţi? Trebuie să-l iert?>>
Întrebarea lui Dan m-a bulversat. Trebuie să mărturisesc că fiecare din
noi avem lucruri care sunt nerezolvate şi, cu toate încercările noastre
de a le ignora, din când în când, reuşesc să ne răscolească.
Dintr-o dată am 9 ani, sunt în Brazilia şi tata vine în port ca să se
despartă de mine şi de sora mea. Ce tragic moment... Aş fi dat orice
numai să rămân cu tata ori să rămânem cu toţii împreună.
Dar tata a
rămas în Brazilia, iar mama şi cu mine şi cu sora mea am plecat în
Israel... Când am implinit 23 de ani, am primit şi eu un telefon de la
tatăl meu. Aflase că urma să mă căsătoresc şi dorea să participe la
nunta mea. Până să apuc să-mi revin şi să pot vorbi cu el, îmi promisese
drept cadou de nuntă un apartament. Astfel încerca el să recompenseze
lipsa lui morală dar şi afectivă. Pentru moment l-am iertat şi aşteptam
cu nerăbdare să-l revăd şi cadoul promis. A venit tata, a fost la nuntă,
a promis că el o să-mi cumpere un apartamnet, dar a plecat în Brazilia
fără să se ţină de cuvânt.
După mulţi, mulţi ani a încercat să
explice rudelor de ce nu şi-a ţinut promisiunea, spunând că nu i s-a
acordat atenţia cuvenită la momentul respectiv. Şi uite cum iertarea a
fost în zadar.
În cazul lui Dan, pretextul era negativ – boala tatălui său. L-am întrebat pe Dan: „Ce i-ai răspuns?”
Dan: „Nimic. I-am spus că trebuie să mă gândesc şi să mă consult cu soţia mea şi cu alţii. De asta şi v-am sunat!”
Discutând, am aflat că a suferit fooarte mult, dar acum simte că poate
merge înainte fără teamă şi resentimente. Numai că telefonul l-a
răscolit şi-i este teamă să nu fie dezamăgit.
Când l-am
întrebat cât de motivat este să realizeze o relazie cu tatăl şi să-l
ierte, el mi-a răspuns: „Foarte mult! Am un gol în suflet şi sper să-l
pot umple.”
Dan punea multe aşteptări legate de îmbunătăţirea
vieţii proprii prin tatăl său, de natură afectivă, intelectuală morală,
dar şi materială.
Am descoperit mari frustări şi o nervozitate
pe măsură. Nu înţelegea cum de l-a putut părăsi şi de ce nu a contribuit
măcar la creşterea lui, fie şi financiar!
Dacă nu era boala şi
sumbra suflare a morţii Dan susţine că nu ar fi vrut să audă de „el”,
dar „poate că o să-i vină în minte să recompenseze la final ce nu a
făcut toată viaţa.”
„ Tu crezi că tatăl tău o să aibă puterea
mentală să te asculte, să se identifice cu tine şi să înţeleagă că a
greşit?” l-am întrebat, iar răspunsul său a fost „Nu!”
„Atunci ce vrea tatăl tău? Să-l ierţi ca să-şi ducă crucea fără povara ta? Tu accepţi?”, am întrebat din nou.
„Şi pe mine cine mă va ajuta să duc crucea mea?”, m-a întrebat Dan.
„Eu!”
Dan tace un moment, după care îmi spune: „Este bine... dar a cere
iertare înseamnă că te-ai eliberat de egoismul tău şi-n cazul tatălui
meu nu aşa stau lucrurile. El va rămâne egoist..nu se gândeşte decât la
nevoile lui”.
A fost rândul meu să-i acord un timp pentru a
găsi cuvintele potrivite. Apoi i-am spus: „ Sigur, Dan, tu ai dreptate,
doar cu un mic amendament: pui căruţa înaintea calului. Dialogul între
oameni, în absenţa prejudecăţilor, poate crea şi o interacţiune
pozitivă. Tatăl tău a ajuns, datorită veştii pe care a primit-o, legată
de suferinţa sa fizică, într-o situaţie în care are nevoie de adevăr,
înţelepciune, dar poate şi de spiritualitate.
Pornind din
acest punct al adevărului, cu aşteptări mici atât din partea ta dar şi
din partea lui, se pot obţine progrese mici dar constante şi faptle
numai (cu intensitatea lor) pot duce la o apropiere între voi. Douăzeci
şi trei de ani în care nu v-aţi văzut au creat o distanţă foarter mare
între voi şi totuşi nu ai voie să te foloseşti de boala tatălui tău ca
de o scară pentru a progresa în relaţie, cum nici lui nu-i este permis
să-ţi facă promisiuni fără acoperire.
Iertarea nu înseamnă să
uiţi, dar nici să-i aminteşti zilnic ce a făcut. Dacă-ţi vei asuma
responsabilitatea şi nu vei proiecta nereuşitele tale asupra lui, atunci
există o şansă ca relaţia să se dezvolte frumos între voi.
Încă un lucru de care trebuie să vă amintiţi mereu: nu vă luptaţi şi nu
intraţi în competiţie unul cu celălalt! Dacă unul din voi nu poate să
respecte aceste reguli mai bine să meargă fiecare pe drumul său”.
„Şi atunci ce câştig din relaţia asta?”, mă întrebă Dan.
„Vezi tu, în momentul în care intervine interesul/câştigul în relaţie,
nu mai putem creea ceva adevărat, bun şi intim.Gândeşte-te că, dacă nu
era el, tu nu erai astăzi pe lume şi privind doar sub acest aspect, poţi
să-i recunoşti acest merit tatălui tău.”
Dan s-a hotărât să
acorde o şansă acestei „noi” relaţii cu condiţia să-i fiu alături în
această încercare şi, în acelaşi timp, asumându-şi riscul unei
dezamăgiri, dar şi posibilitatea regăsirii tatălui şi probabil a
umplerii golului sufletesc!
Întrebarea lui Dan m-a bulversat. Trebuie să mărturisesc că fiecare din noi avem lucruri care sunt nerezolvate şi, cu toate încercările noastre de a le ignora, din când în când, reuşesc să ne răscolească.
Comentarii
Trimiteți un comentariu