sâmbătă, 7 iulie 2012

... care generaţie de sacrificiu? - M.F.

 

 

 

 

... care generaţie de sacrificiu?



         O imagine falsă a acestui circ social este ideea că suntem o generaţie de sacrificiu, care deschide calea unor vremuri bune. 
         Condamnarea la starea de spirit a prezentului etern este doar o iluzie, cu scopul de a atrage atenţia de la direcţia reală spre care se îndreaptă lucrurile.

         Aud oameni de toate vârstele care aproape că se mândresc cu statutul de membru al „generaţiei de sacrificiu.” Cei care au acum 40 şi ceva sau 50 de ani susţin că s-au sacrificat în anii ’90 pentru viitorii tineri capitalişti, cei de 30 şi ceva de ani s-au sacrificat şi ei pentru copiii lor adolescenţi acum, iar adolescenţii se sacrifică, picând probele de bacalaureat pe bandă rulantă, tot pentru cei ce vor veni după ei. Şi aşa mai departe.
         De când politica de damnatio memoriae raşchetează membrii opoziţiei de la administratorul de bloc până la preşedintele ţării, la fiecare rotire de cadre a partidelor politice, elementele cu adevărat bolnave ale ţării se dezvoltă nestingherite. De pildă, România a devenit ţara în care singurul loc de muncă sigur poate fi găsit la … puşcărie. Faptele grave de corupţie sunt mustrate cu o ploaie de “cu suspendare” sau executare de un-an doi, acolo, de ochii lumii. Chiar şi privaţi de libertate, deţinuţii o duc mai bine decât mulţi români de dincolo de gratii. Menţionăm aici condiţiile de hotel, de muncă garantate, sănătate, alimentaţie şi altele, mult mai bune şi străine oceanului de şomeri care bântuie străzile patriei.
         România nu pune accent nici pe pedepsirea infractorilor, nici pe reabilitarea lor. Ieşiţi din vacanţa Rahovei, Jilavei sau Gherlei, foştii deţinuţi nu au nici o şansă în sistemul în care nu se integrează nici cei cu vreo trei doctorate sau studii prin străinătăţuri. Prin urmare, se vor întoarce la vechile deprinderi. Fie că e vorba de politician sau de unul de-a furat o găină de la vecin, cu tot cu ouăle din coteţ.
         Circul acesta este posibil pentru că politicienii au treburi serioase de rezolvat, de pildă certurile între ei, iar mass-media şi-a abandonat rolul de a aduce publicului informaţie sau scurgeri de informaţie şi se limitează doar la … scurgeri. Până şi marile trusturi TV cu pretenţii de quality şi-au umplut site-urile oficiale cu avalanşe de cancanuri, precum nu ştiu care din Vaslui şi-a tăiat vecinul cu toporul pentru că i-a violat fiica minoră în loc să se culce în continuare cu propria lui odraslă, aşa cum face de obicei când vine beat mort de la crâşmă. În România, se vinde porno-media. Drept dovadă avem rating-ul a cărui infuzie este garantat doar de sex în public, baia şcolii sau chiar în sala de cursuri, pe bloc, lângă bloc, sub bloc, în maşina … altuia, pe plajă sau în staţia de autobuz. Titlurile must start cu “incendiar”, “n-o să-ţi vină să crezi”, “n-ai văzut aşa ceva” şi alte rahaturi de acest tip ale unora care-şi spun redactori. Apropo, tare mi-aş dori să văd un astfel de redactor în următoarea situaţie: o femeie este răpită de acasă, violată în grup de cel puţin 30 de inşi, bătută şi abandonată în pădure. Sunt curios dacă respectivul ar mai începe ştirea cu “N-o să-ţi vină să crezi, oribil, intră şi vezi acum, neapărat!!!”, în cazul în care personajul principal este propria sa mamă…
Tot veni vorba de grup, pentru asta s-au găsit nişte “fraieri” să moară acum 20 şi ceva de ani pe străzile României, ca să ne pricopsim astăzi pe cap cu tot felul de dereglaţi sau peste noapte deveniţi discriminaţi. Orice reacţie ar încălca însă normele democraţiei, percepute în România ca drepturile unora de a-i ţine într-o prosteală continuă pe alţii.
         Dar toate aceste lucruri oripilante nu sunt aiurea-n tramvai apărute şi susţinute pe piaţă, pentru că un popor aflat sub bombardament mediatic de acest gen devine ignorant, incapabil să acţioneze şi, totodată, nedoritor să ia vreo atitudine. Că le mestecăm sau nu, nu are nici o relevanţă, este suficient să trăim cu ele şi, prin această autodistanţare pe care ne-o inducem, noi şi numai noi permitem aruncatul raiului pe fereastră şi facilităm intrarea iadului pe uşă, cu tot cu covor roşu.
         Nici Biserica nu mai are prestigiul de altă dată. Mulţi preoţi îşi abandonează straiele pentru a se arunca în lupta acerbă pentru primării, consilii locale şi reduc contactul cu cei al cărora ar trebui să le fie duhovnici la comissionul pentru turla bisericii, vopsea, lumânări, rame la icoane sau, mai cu cărţile pe faţă, pentru BMW-uri.
         În concluzie, nu există nici o generaţie de sacrificiu, ci generaţii întregi şi consecutive, condamnate la detenţia unui prezent etern (epoca contemporană?!), singura modalitate viabilă de a ţine o naţiune cu botul pe labe. În prezent nu se sacrifică nimic altceva decât libertatea de acţiune, urmată, probabil, de însăşi libertatea.

                M.F.

 Publicat in Saturday, 07 July 2012 18:22 
Sursa :  http://opiniasociala.ro/index.php/dosar-politic/279-care-generatie-de-sacrificiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu