Dezastrul din învăţământul românesc există de mult şi va dura mult - Mihaela Dămăceanu
Dezastrul din învăţământul românesc există de mult şi va dura mult
Duminică
s-au afişat rezultatele la bac şi am avut parte de un al doilea an
catastrofal. Dezbaterile nenumărate de pe posturile de televiziune, au
încercat şi au reuşit să găsească cauzele. Sunt atât de multe şi atât de
profunde, încât mă îndoiesc că problema se poate rezolva în timp scurt,
chiar şi în cazul fericit în care s-ar căuta nu numai cauzele, ci şi
măsurile ce trebuie aplicate.
Dar să vedem şi cauzele, sau măcar unele dintre ele.
Dezinteresul
copiilor este motivat de ceea ce se întâmplă în societatea românească,
unde valoarea intelectuală nu numai, că nu mai este respectată şi
apreciată, dar, de multe ori copiii văd intelectualii chinuindu-se să
supravieţuiască, în timp ce oameni cu şcoală mai puţină trăiesc mai
bine.
Dezinteresul profesorilor este motivat, în mare parte, de salariile de mizerie şi de lipsa de respect, cu care sunt trataţi de multe ori.
Alte
cauze importante sunt: insuficienta finanţare a şcolii româneşti şi
implicit numărul mare al elevilor din clase, sistemul de învăţământ
învechit şi total neadaptat cerinţelor reale de pe piaţa muncii, lipsa
unei strategii şi a unei reforme reale a învăţământului, pornită de la
programele şcolare şi activitatea la clasă, structura greoaie a
sistemului, schimbările dese şi inconsecvente legate de modalităţile de
evaluare şi examinare, întocmirea subiectelor de examene de către
specialişti teoreticieni, fără practică suficientă la catedră şi fără
viziune de ansamblu asupra nivelului real de pregătire al elevilor.
De
aceea cred că este nevoie de mulţi, foarte mulţi ani, pentru a se
ajunge la o schimbare în bine. Până atunci, probabil că şi societatea
noastră se va mai obişnui cu ideea, că bacalaureatul nu este neapărat un
examen pe care toată lumea trebuie să îl promoveze şi angajatorii se
vor obişnui să nu mai pretindă diplomă de bacalaureat, indiferent de
utilitatea ei la locul de muncă respectiv. Sau să ne obişnuim cu ideea
că nu trebuie să forţăm copiii să parcurgă toate etapele de învăţământ,
dacă ei nu îşi doresc acest lucru. Orice muncă şi orice meserie este
respectabilă, dacă este făcută cu responsabilitate.
Ceea
ce nu am auzit deloc în emisiunile pe care le-am ascultat, este că, din
păcate aceasta este trista realitate a învăţământului românesc, de
foarte mult timp încoace. Am scris luna trecută despre diferenţele
inimaginabile de pregătire între elevii din liceele noastre. Acele
poveşti s-au petrecut în perioada 1989-1996. Acum doar a ieşit la
iveală! Doar acum a fost văzută de toată lumea, pentru că doar acum s-a
dorit să se arate acest lucru.
În
realitate, acesta este nivelul învăţământului românesc, nu de anul
acesta, nici de anul trecut şi nici din ultimii 8 ani încoace, cum
susţine doamna ministru Ecaterina Andronescu. Am auzit-o de două ori,
afirmând că învăţământul ar trebui să asigure accesul egal la educaţie,
ceea ce nu se mai întâmplă la noi. “Acestea sunt rezultatele unei guvernări de dreapta” susţine dânsa, cu aluzie la ultimii ani.
În
primul rând, nu prea ştiu unde a fost la noi guvernarea de dreapta. În
al doilea rând, deşi nu iau în nici un fel apărarea PDL-ului(că nu mi-s
dragi deloc), nu acesta este adevărul. Doamna Ecaterina Andronescu a mai
fost ministrul Educaţiei şi Învăţământului şi nici atunci lucrurile nu
au stat mai bine. Doar că nu erau camere de luat vederi.
Nu pot nici să contest că lucrurile s-ar fi putut înrăutăţi în perioada
guvernării PDL, dar ceea ce pot afirma cu certitudine este că în
ultimii 20 de ani, nu s-a făcut nimic important pentru învăţământul
românesc. Întotdeauna au înţeles şi au început aşa-zisa
reformă prin modalitatea de evaluare. Nu programele au fost modificate,
ci evaluarea. Nu celelalte cauze importante ale rezultatelor
copleşitoare ale învăţământului românesc, ci evaluarea.
Într-un
fel, tot a fost ceva, pentru că s-a arătat problema. Dar doamna
ministru, care înţelege bine problemele învăţământului nostru, ştie că
aşa au stat lucrurile mereu.
Ştie
foarte bine, doamna ministru, că la nivel de liceu, discrepanţele sunt
imense. Aşa este acum, aşa a fost şi pe vremea când domnia-sa a mai
condus Ministerul Învăţământului, aşa a fost şi în anii ’90 şi pe vremea
lui Ceauşescu.
Singurul lucru care s-a schimbat este că acum există posibilitatea ca acei copii buni să se realizeze.
În afara ţării, din păcate! Şi până la un punct, acest stat incompetent suportă costurile formării copiilor noştri eminenţi!
Mihaela Dămăceanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu